ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 325/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială,

reclamanta S.I.F. MUNTENIA SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA,

solicitând prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea hotărârii

Adunării Generale Ordinare - punctele 6 și 7 - și hotărârea AGEA a SC C. SA din

29 aprilie 2008.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că adunarea generală ordinară a decis aprobarea

contractului de administrare practicat de societate în relația cu

administratorul societății și majorarea indemnizațiilor membrilor comitetului

de direcție la niște sume exorbitante, urmărindu-se extragerea de bani din

societate prin membrii comitetului de direcție, în considerarea faptului că

există un grup de acționari care colaborează în acest sens.

În baza acestor

considerente reclamanta apreciază ca nelegală hotărârea adunării generale

extraordinare prin care s-a aprobat răscumpărarea de către societate a

propriilor acțiuni în conformitate cu dispozițiile art. 103

1

din

Legea 31/1990, în condițiile în care societatea a demarat un amplu proces

investițional, pentru care erau necesare credite de aproximativ 19 milioane Euro,

reclamanta susținând că se urmărește consolidarea poziției acționarilor care

controlează societatea prin efortul substanțial al societății.

Reclamanta

menționează că prin adoptarea acestor hotărâri s-a comis un abuz de putere,

grupul de acționari care deține controlul profitând de această poziție pentru a

spolia societatea și a-i prejudicia pe ceilalți acționari.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 132 alin. (2) și art. 103 din Legea 31/1990.

La termenul de

judecată din data de 10 octombrie 2008, reclamanta a depus o completare a

cererii de chemare în judecată, solicitând instanței să dispună anularea

punctelor 6 și 7 ale Hotărârii nr. 1 din 29 aprilie 2008 a AGOA SC C. SA,

anularea Hotărârii nr. 2 din 29 aprilie 2008 a AGEA SC C. SA, cât și obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că indemnizațiile exorbitante acordate sunt în contradicție

cu dispozițiile legale, având în vedere că cei trei directori executivi nu își

îndeplinesc atribuțiile care le revin, fiind vădit disproporționate și față de

salariul acordat directorului magazinului C. Situația economică a societății nu

justifică acordarea remunerațiilor, întrucât este caracterizată prin pierderi,

activitate redusă, recurgerea la împrumuturi sau la vânzări de active și o

evoluție generală defavorabilă.

Dublarea

indemnizației și răscumpărarea propriilor acțiuni în baza unei decizii adoptate

cu încălcarea dispozițiilor legale, în situația în care societatea a închis

magazinul C., principala sursă de venit, pentru realizarea unui proiect

investițional pentru care vor fi accesate credite substanțiale, urmărește în

fapt scoaterea din societate a unor sume cât mai mari în folosul celor trei

acționari.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 153

18

din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința

comercială nr. 1355 din 23 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată,

instanța de fond apreciind că aspectele criticate vizează oportunitatea

adoptării măsurilor contestate, iar nu legalitatea sau încălcarea actului

constitutiv, că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990

pot fi atacate cu acțiune în anulare numai hotărârile adunării generale

contrare legii sau actului constitutiv, împrejurare față de care primul capăt

de cerere referitor la anularea punctelor 6 și 7 ale hotărârii nr. 1 din 29

aprilie 2008 a AGOA SC C. SA a fost apreciat ca neîntemeiat.

A mai reținut

instanța că solicitarea reclamantei de anulare a hotărârii nr. 2 a AGEA SC C.

SA are la bază presupunerile părții cu privire la adoptarea acestei rezoluții,

în scopul obținerii de avantaje materiale de către o parte a acționarilor care

controlează societatea, scenariul expus prin cererea de chemare în judecată

inițial formulată și prin completarea depusă la termenul din 10 octombrie 2008

nefiind dovedit în condițiile art. 1169 C. civ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SIF MUNTENIA SA care a invocat în esență

caracterul lacunar și impropriu al motivării, încălcarea dreptului său la un

proces echitabil prin neadministrarea probei cu expertiza și interpretarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor legale pe care și-a întemeiat acțiunea

precizată.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 225 din 18 mai 2011 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată și a admis acțiunea reclamantei

astfel cum a fost precizată.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de prim control judiciar a reținut în esență,

următoarele:

- în mod netemeinic

prima instanță a considerat că stabilirea cuantumului exorbitant al

indemnizațiilor administratorilor (mai exact a 3 dintre aceștia) este o decizie

de oportunitate și că nu a fost încălcată legea în acest caz, față de concluziile

raportului de expertiză întocmit în cauză și din răspunsul la obiecțiunile formulate

de intimata SC C. SA în care expertul contabil precizează fără dubiu că

situația economico-financiară a intimatei în anii 2007 – 2008 se caracterizează

printr-o lipsă a lichidităților și necesitatea societății de a atrage fonduri

de finanțare externe (credite bancare pe termen mediu și lung), că

rentabilitatea și profitabilitatea aferente anului financiar 2008 (când s-au

adoptat hotărârile atacate) sunt grav afectate prin valori negative ale

următorilor indicatori: excedentul brut din exploatare, profitul din

exploatare, profitul curent și profitul net;

- societatea a

înregistrat pierdere din exploatare, respectiv pierdere din activitatea curenta

ceea ce denotă o situație economică nesatisfăcătoare, fiind astfel încălcate

dispozițiile art. 153

18

alin. (4) din L.S.C;

- potrivit

dispozițiilor art. 153

18

din Legea nr. 31/1990 republicată, trebuie

respectată proporționalitatea remunerațiilor cu îndatoririle specifice ale

administratorilor sau ale directorilor și îndeosebi, cu situația economică a

societății, fiind evident că o societate în criză, precum pârâta, nu va putea

acorda remunerații mari administratorilor sau managerilor.

Conchide în final

instanța de apel că prin adoptarea Hotărârii AGOA din 29 aprilie 2008 – pct. 6

și 7 au fost adoptate măsuri nelegale, cu încălcarea prevederilor exprese și

imperative ale art. 153

18

alin. (4) din L.S.C., dar și că hotărârea

nr. 2 a AGEA din aceeași dată a fost în mod nelegal adoptată, cu toate că în

privința acesteia a expirat termenul maxim de 10 luni, stabilit pentru răscumpărarea

propriilor acțiuni.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA, solicitând admiterea recursului,

modificarea în tot a sentinței atacate, respingerea ca neîntemeiat a apelului

formulat de S.I.F. Muntenia SA și menținerea hotărârii instanței de fond.

Recurenta-pârâtă își

subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și aduce în susținere următoarea argumentație:

- În ceea ce privește

soluționarea primul capăt de cerere instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care prevăd faptul că hotărârile

adunării generale pot fi atacate în justiție numai dacă sunt contrare legii sau

actului constitutiv, respectiv numai pentru motive de nelegalitate, și a

aplicat în mod eronat prevederile art. 153

18

alin. (4) din Legea nr.

31/1990 și prevederile art. 948 C. civ., reclamanta neinvocând în cuprinsul

cererii de chemare în judecată motive de nelegalitate a hotărârilor atacate, ci

motive de oportunitate, în speță nefiind astfel incidente motive de nulitate a

punctelor 6 și 7 din hotărârea AGOA mai sus evocată.

Consideră recurenta –

pârâtă că nu există motive de nulitate a punctelor 6 și 7 din hotărârea mai sus

menționată, aceasta fiind convocată și adoptată în mod legal, cu respectarea

tuturor prevederilor legale în vigoare.

În considerarea

acestei argumentații recurenta-pârâtă face trimitere și prezintă îndatoririle specifice

ale administratorilor și la situația economică a societății.

Cea de-a doua critică

vizează faptul că instanța de apel a aplicat în mod greșit condițiile esențiale

ale promovării acțiunii în ceea ce privește acest capăt de cerere, având în

vedere faptul că apelanta-reclamantă nu justifică un interes în solicitarea

anulării Hotărârii nr. 2 din 29 aprilie 2008 a Adunării Extraordinare a Acționarilor SC C. SA, și în acest caz hotărârea fiind dată cu încălcarea art. 948 C.

civ.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, constată că

recursul este fondat pentru motivele ce urmează a fi prezentate.

Instanța de apel,

calificând drept cauze de nulitate a unei hotărâri AGA motivele întemeiate de

reclamantă pe dispozițiile art. 132 și art. 153

18

alin. (4) din

Legea nr. 31/1990, a făcut o aplicare și interpretare greșită a legii din

perspectiva regimului nulității aplicabil unei hotărâri AGA în dreptul

societar.

Astfel, potrivit art.

132 din LSC pot fi atacate cu acțiune în anulare numai hotărârile AGA contrare

legii sau actului constitutiv iar conform art. 153

18

alin. (4) din

aceeași lege AGA se va asigura, la stabilirea remunerațiilor sau a altor

avantaje că acestea sunt justificate în raport de îndatoririle specifice ale persoanelor

respective și de situația economică a societății.

Așa cum se poate

observa motivele de nulitate invocate nu se pot încadra în dispozițiile

amintite întrucât nu se înscriu în ipoteza legală astfel reglementată, acestea

vizând în realitate motive de oportunitate.

Or, dispozițiile art.

132 din LSC au ca finalitate cenzurarea legalității unei hotărâri AGA din

perspectiva caracterului său statutar și nu a oportunității adoptării acesteia.

De asemenea, trebuie

subliniat și faptul că AGA este singurul organ care are drept de apreciere a

situației economice a societății și de stabilire a remunerațiilor

administratorilor în funcție de criterii determinate, situația de fapt

neindicând niciun indiciu în sensul că prin aprobarea contractului de

administrare și a indemnizațiilor lunare s-au extras sume de bani în mod

fraudulos din societate.

Așadar, Înalta Curte,

constatând că decizia recurată este cenzurabilă din perspectiva criticilor

formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica

decizia recurată în sensul că va respinge ca nefondat apelul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurenta-pârâtă SC C. SA București împotriva deciziei nr. 225 din 18 mai 2011

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică

decizia recurată.

Respinge apelul declarat de

reclamanta S.I.F. MUNTENIA SA împotriva sentinței nr. 1355 din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 31 ianuarie 2012.