ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7495/2011

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria sector 4 București în Dosarul nr. 251/4/2011, a fost disjunsă cererea privind ordonanța președințială de cerere de divorț, dispunându-se formarea unui nou dosar. În urma disjungerii cauzei, s-a constituit pe rolul Judecătoriei sector 4 București Dosarul nr. 11078/4/2011, având ca obiect ordonanță președințială-încredințare minor formulată de către reclamantul I.C., în contradictoriu cu pârâta I.G. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, deși există o ordonanță definitivă și irevocabilă (atașată la Dosarul de fond nr. 251/4/2011), aceasta nu a putut fi pusă în aplicare, prin îndepărtarea comportamentală și fizică a minorei față de tatăl său.

Prin Sentința civilă nr. 5188 din 12 iulie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 11078/4/2011, Judecătoria sector 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, reținând că, atunci când este formulată ca cerere accesorie având ca obiect încredințare minor, ordonanța președințială este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, însă atunci când o asemenea cerere este formulată pe cale separată, competența aparține instanței în măsură să se pronunțe asupra fondului dreptului. Potrivit art. 5 C. proc. civ., instanța competentă a soluționa fondul dreptului, respectiv, cererea de încredințare minor, este instanța de la domiciliul pârâtului care, în speță, se află pe raza Judecătoriei Bacău.

Prin Sentința civilă nr. 6309 din 24 august 2011pronunțată în Dosarul nr. 12344/180/2011, Judecătoria Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria sector 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că încredințarea minorei a fost solicitată în cadrul procesului de divorț, prin cererea reconvențională formulată de pârât. Împrejurarea că pârâtul-reclamant a indicat ca temei juridic dispozițiile art. 581 și nu art. 613 2 C. proc. civ. nu atrage incidența dispozițiilor art. 5 din același cod, pe de o parte, întrucât instanța nu este ținută de articolul de lege indicat, ci de situația de fapt calificată juridic, iar pe de altă parte, întrucât chiar dacă ar fi incidente dispozițiile art. 581 C. proc.

civ., ordonanța este grefată pe o cerere de divorț, astfel încât competența aparține instanței competente a judeca cererea principală, în speță, Judecătoria sector 4 București. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 București, pentru argumentele ce succed: Potrivit art. 613 2 C. proc. civ. "instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței". Măsurile provizorii enumerate de textul legal anterior citat reprezintă cereri accesorii cererii principale de divorț și pot fi luate de instanța de judecată pe calea ordonanței președințiale, atunci când sunt îndeplinite condițiile acestei proceduri speciale.

În speță, prin cererea reconvențională formulată de pârât, s-a solicitat încredințarea minorei rezultată în urma căsătoriei, fiind invocate dispozițiile art. 581 C. proc. civ., iar prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2011 s-a disjuns cererea privind ordonanța președințială de cererea divorț, formându-se dosar separat. Măsura disjungerii este luată de instanța de judecată în scopul soluționării cererii principale care se află în stare de judecată, în interesul unei mai bune judecăți a cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției, însă ea nu determină modificări de competență în soluționarea cererilor accesorii sau incidentale. Potrivit art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

În aplicarea acestui text de lege, dacă cererile aflate în raport de accesorietate sunt de competența instanțelor judecătorești, prorogarea trebuie să opereze în favoarea instanței competente să judece cererea principală, chiar dacă prin aceasta s-ar nesocoti norme de competență materială sau exclusivă, deoarece există un temei juridic expres, și anume, art. 17 C. proc. civ. În speță, cererea principală fiind o acțiune de divorț, subsecvent căreia s-a formulat, de către una din părți, o cerere de încredințare minor, soluționarea acesteia din urmă pe cale de ordonanță președințială nu înlătură competența materială a instanței învestită cu cererea principală, iar împrejurarea că instanța a optat pentru soluția disjungerii nu are nici o relevanță și nu justifică schimbarea de competență, astfel încât instanța învestită cu cererea principală rămâne competentă să judece inclusiv cererea accesorie disjunsă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2011.