ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7495/2011

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin încheierea de

ședință din 13 aprilie 2011 pronunțată de Judecătoria sector 4 București în

Dosarul nr. 251/4/2011, a fost disjunsă cererea privind ordonanța președințială

de cerere de divorț, dispunându-se formarea unui nou dosar.

În urma disjungerii cauzei, s-a constituit pe

rolul Judecătoriei sector 4 București Dosarul nr. 11078/4/2011, având ca obiect

ordonanță președințială-încredințare minor formulată de către reclamantul I.C.,

în contradictoriu cu pârâta I.G.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, deși există o ordonanță definitivă și

irevocabilă (atașată la Dosarul de fond nr. 251/4/2011), aceasta nu a putut fi

pusă în aplicare, prin îndepărtarea comportamentală și fizică a minorei față de

tatăl său.

Prin Sentința civilă

nr. 5188 din 12 iulie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 11078/4/2011, Judecătoria

sector 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Bacău, reținând că, atunci când este formulată ca cerere accesorie

având ca obiect încredințare minor, ordonanța președințială este de competența

judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al

soților, însă atunci când o asemenea cerere este formulată pe cale separată,

competența aparține instanței în măsură să se pronunțe asupra fondului

dreptului.

Potrivit art. 5 C.

proc. civ., instanța competentă a soluționa fondul dreptului, respectiv,

cererea de încredințare minor, este instanța de la domiciliul pârâtului care,

în speță, se află pe raza Judecătoriei Bacău.

Prin Sentința civilă

nr. 6309 din 24 august 2011pronunțată în Dosarul nr. 12344/180/2011,

Judecătoria Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei către

Judecătoria sector 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a trimis cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție,

reținând că încredințarea minorei a fost solicitată în cadrul procesului de

divorț, prin cererea reconvențională formulată de pârât.

Împrejurarea că

pârâtul-reclamant a indicat ca temei juridic dispozițiile art. 581 și nu art.

613

2

C. proc. civ. nu atrage incidența dispozițiilor art. 5 din

același cod, pe de o parte, întrucât instanța nu este ținută de articolul de

lege indicat, ci de situația de fapt calificată juridic, iar pe de altă parte,

întrucât chiar dacă ar fi incidente dispozițiile art. 581 C. proc. civ.,

ordonanța este grefată pe o cerere de divorț, astfel încât competența aparține

instanței competente a judeca cererea principală, în speță, Judecătoria sector

4 București.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4

București, pentru argumentele ce succed:

Potrivit art. 613

2

C. proc. civ. "instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin

ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor

minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea

locuinței".

Măsurile provizorii

enumerate de textul legal anterior citat reprezintă cereri accesorii cererii

principale de divorț și pot fi luate de instanța de judecată pe calea

ordonanței președințiale, atunci când sunt îndeplinite condițiile acestei

proceduri speciale.

În speță, prin

cererea reconvențională formulată de pârât, s-a solicitat încredințarea minorei

rezultată în urma căsătoriei, fiind invocate dispozițiile art. 581 C. proc.

civ., iar prin încheierea de ședință din 13 aprilie 2011 s-a disjuns cererea

privind ordonanța președințială de cererea divorț, formându-se dosar separat.

Măsura disjungerii

este luată de instanța de judecată în scopul soluționării cererii principale

care se află în stare de judecată, în interesul unei mai bune judecăți a

cauzelor și a unei mai bune administrări a justiției, însă ea nu determină

modificări de competență în soluționarea cererilor accesorii sau incidentale.

Potrivit art. 17 C.

proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală.

În aplicarea acestui

text de lege, dacă cererile aflate în raport de accesorietate sunt de competența

instanțelor judecătorești, prorogarea trebuie să opereze în favoarea instanței

competente să judece cererea principală, chiar dacă prin aceasta s-ar nesocoti

norme de competență materială sau exclusivă, deoarece există un temei juridic

expres, și anume, art. 17 C. proc. civ.

În speță, cererea

principală fiind o acțiune de divorț, subsecvent căreia s-a formulat, de către

una din părți, o cerere de încredințare minor, soluționarea acesteia din urmă

pe cale de ordonanță președințială nu înlătură competența materială a instanței

învestită cu cererea principală, iar împrejurarea că instanța a optat pentru

soluția disjungerii nu are nici o relevanță și nu justifică schimbarea de

competență, astfel încât instanța învestită cu cererea principală rămâne competentă

să judece inclusiv cererea accesorie disjunsă.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sector București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 octombrie 2011.