ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6112/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: La data de 15 septembrie 2011 reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâta M. (fostă C.) M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i fie reîncredințată spre creștere și educare minora C.A.G.. În motivarea acțiunii, a arătat că prin Sentința civilă nr. 6299 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 241 A din 24 martie 2011 a Tribunalului București, a fost desfăcută căsătoria dintre el și pârâtă, minora C.A.G. fiind încredințată pârâtei spre creștere și educare, încuviințându-se pentru reclamant legături personale cu minora.

A mai arătat că pârâta a lăsat minora la Slobozia în domiciliul bunicilor materni și a plecat din țară, fiindu-i interzise legăturile cu fiica sa. Reclamantul a arătat că, în luna august 2011, cu sprijinul executorului judecătoresc a reușit să reia legăturile cu minora, data de la care aceasta se află la reclamant, minora refuzând sa se mai întoarcă la domiciliul bunicilor materni din Slobozia. În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 42 și art. 100 C. fam. Prin Sentința civilă nr. 352 din 18 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 23979/4/2011, Judecătoria Sectorului 4 București a invocat din oficiu excepția necompetentei teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Slobozia, reținând că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 5 C. proc.

civ. coroborate cu dispozițiile art. 159 alin. (3) C. proc. civ., iar domiciliul pârâtei se află la Slobozia. La data de 8 mai 2012, reclamantul a invocat excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Slobozia, arătând ca domiciliul pârâtei se află în București, sectorul 4, așa încât Judecătoria Sectorului 4 este competentă să soluționeze cererea. Judecătoria Slobozia prin Sentința civilă nr. 1388 din 10 mai 2012 a admis excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Slobozia invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.P. și pe pârâta M. (fostă C.) M., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Curtea de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.

Instanța s-a pronunțat, cu prioritate, asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Slobozia, invocată de instanță din oficiu. S-a reținut că art. 5 C. proc. civ. stabilește că cererea se face la domiciliul pârâtului, iar din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 19 C. proc. civ., rezultă că, în pricinile referitoare la persoane, competența teritorială prevăzută de art. 5 C. proc. civ. este absolută. Ori, este adevărat că, pentru determinarea competenței teritoriale, noțiunea de domiciliu trebuie privită în sens larg, prin domiciliu în sens procesual înțelegându-se și acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, localitatea unde trăiește efectiv. Instanța a arătat că reclamanta are domiciliul în București; însă, în ceea ce privește domiciliul în fapt, nu rezultă din înscrisurile de la dosar că aceasta și-a stabilit domiciliul la părinții săi în Slobozia, reclamantul afirmând că pârâta este plecată din țară.

S-a reținut că din adresele emise de Primăria Municipiului Slobozia - Serviciul Juridic - Autoritate Tutelară rezultă că pârâta nu a fost găsită la domiciliul părinților săi, astfel că nu sunt indicii suficiente pentru a se prezuma că domiciliul în fapt al pârâtei este la Slobozia. Mai mult, potrivit anchetei sociale din 6 octombrie 2011 efectuată de Autoritatea Tutelară a Primăriei Sectorului 4, încă din data de 19 august 2011 minora se afla la București în domiciliul reclamantului. Art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ. prevede că, la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

În cauză, s-a constatat că este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări, în speță fiind incidente dispozițiile art. 159 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Având în vedere interesul superior al minorului, faptul că domiciliul pârâtei este în sectorul 4, București, precum și dispozițiile legale mai sus menționate, instanța a apreciat întemeiată excepția invocată, pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2) C. proc.

civ. referitoare la conflictul negativ de competență, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 21 C. proc. civ., potrivit cărora instanța înaintea căreia s-a ivit conflictul de competență, a suspendat din oficiu orice altă procedură și a înaintat dosarul instanței în drept să hotărască asupra conflictului, în speță Curtea de Apel București. Prin Sentința civilă nr. 67F din data de 11 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.P. și pârâta M. (fostă C.) M., în favoarea Judecătoriei Slobozia. S-a reținut că obiectul cauzei îl reprezintă încredințarea copilului minor rezultat din căsătoria părților, în prezent divorțate.

Domiciliul legal al pârâtei se află în București, sectorul 4 fiind la aceiași adresă poștală cu cel al reclamantului, acesta învederând instanței că pârâta nu mai locuiește la acea adresă ci, la părinții săi în municipiul Slobozia, unde se află și minora. Competența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 5 C. proc. civ., potrivit căreia cererea se face la instanța domiciliului pârâtului, are în vedere domiciliul în sens larg, interesând adresa unde locuiește efectiv. Reclamantul a adresat cererea la instanța locului unde s-a mutat pârâta având în vedere încunoștințarea acesteia despre existența procesului, iar împrejurarea că pârâta nu a fost găsită la domiciliul părinților săi în ziua când s-au deplasat membrii comisiei de anchetă socială, nu este un motiv justificat pentru a aprecia că domiciliul în fapt al acesteia nu ar fi în Slobozia.

Nici împrejurarea că ancheta socială urmează a se efectua în București nu este justificativă, câtă vreme oricum în cauzele cu acest obiect de judecată, instanța este datoare a afla condițiile materiale, de trai și de viață, atât a reclamantului care are domiciliul în București, cât și ale pârâtei, care este clar că nu mai locuiește la aceiași adresă poștală cu fostul său soț. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.P. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că atâta vreme cât pârâta M. (fostă C.) M., nu face dovada altui domiciliu (legal sau fără forme) la o altă instanță, consideră că singurul domiciliu opozabil în fața instanțelor judecătorești este la adresa de domiciliu din cartea de identitate a acesteia, în speță în București.

Precizează că minora i-a fost încredințată, provizoriu, pe cale de ordonanța președințială, până la finalizarea în mod irevocabil a acțiunii prin care a solicitat reîncredințarea acesteia. Susține că în încheierea de ședință din cauza introdusă pe cale de ordonanța președințială, pârâta a fost prezentă și și-a făcut apărări în fața instanței de fond ce a soluționat acțiunea de încredințare provizorie, indicând în acest sens că domiciliază în sectorul 4 București. Solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate, iar pe cale de consecința stabilirea competenței materiale și teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința recurată s-a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Slobozia în favoarea acestei din urmă instanțe, considerată competentă material să judece cauza în temeiul dispozițiilor art. 5 C. proc. civ. Contrar susținerilor recurentului, soluția pronunțată în regulatorul de competență este corectă în raport de circumstanțele particulare ale speței. În prezenta cauză, la momentul introducerii acțiunii, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, reclamantul a indicat pe lângă domiciliul pârâtei din București (fiind aceiași adresă poștală cu cea a reclamantului) și locuința efectivă a acesteia fără forme legale din municipiul Slobozia.

Potrivit art. 5 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se face la instanța domiciliului pârâtului, în materie de competență noțiunea de domiciliu fiind folosită de legiuitor în sens larg, interesând adresa unde partea locuiește efectiv și nu domiciliul din actul de identitate. Prin domiciliu, în sens procesual, urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiului dreptului la apărare.

Având în vedere faptul că reclamantul a declarat că pârâta nu mai locuiește la adresa din Sectorul 4, unde are domiciliul legal, precum și faptul că acesta a arătat în cererea de chemare în judecată că pârâta locuiește fără forme legale la părinții săi în municipiul Slobozia, unde se află și minora, în mod corect Curtea de Apel a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta a fost trecut în mod formal, hotărârea atacată fiind amplu motivată și bine argumentată, justificând soluția adoptată. Având în vedere că instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, a statuat în favoarea Judecătoriei Slobozia competența de soluționare a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.P. împotriva Sentinței nr. 67-F din data de 11 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL