ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5944/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 7 decembrie 2010, reclamantul

B.V.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta M.N., să se dispună, pe calea ordonanței

președințiale, încredințarea provizorie a minorei B.I.A.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

în urma divorțului intervenit între părți la data de 10 septembrie 2010, minora

rezultată din căsătorie a fost încredințată spre creștere și educare pârâtei, reclamantul

fiind obligat la plate unei pensii alimentare în cuantum de 125 RON lunar începând

cu data de 5 februarie 2010 și beneficiind de un program de vizitare corespunzător.

Reclamantul a mai arătat

că imediat după pronunțarea divorțului pârâta a abandonat copilul la bunicii materni,

plecând în Cipru, însă părinții acesteia nu pot asigura nevoile copilului nici din

punct de vedere material, nici din punct de vedere afectiv sau educativ.

Prin sentința civilă

nr. 1542 din 25 februarie 2011 Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 581

alin. (2) rap. la art. 5 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se introduce

la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului, respectiv, instanța

de la domiciliul pârâtului.

Cum în speță domiciliul

pârâtei este în municipiul Constanța, instanța competentă a soluționa cauza este

Judecătoria Constanța.

Prin sentința civilă

nr. 7709 din 15 aprilie 2011 Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea

Judecătoriei Sector 5 București și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această

soluție, Judecătoria Constanța a reținut că, raportat la existența, între părți,

pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, a Dosarului de fond nr. 21960/302/2010,

atâta timp cât judecata în fond continuă în fața acestei instanțe, nu este sarcina

instanței de judecată învestită cu judecarea ordonanței președințiale să anticipeze

asupra unei eventuale excepții de necompetență teritorială invocată în acel dosar,

mai ales dacă nici una din părți nu a invocat o asemenea excepție.

Înalta Curte, competentă

să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, pentru argumentele ce

succed:

Potrivit art. 581

alin. (2) C. proc. civ. „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța

competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului”.

Determinarea instanței

competente să soluționeze cererea de ordonanță președințială se face prin identificarea

instanței competente să judece fondul dreptului raportat la obiectul cererii de

ordonanță președințială, iar nu la un alt obiect al unei cereri sau acțiuni pendinte

între aceleași părți, pe rolul instanțelor judecătorești.

Or, această determinare

se realizează conform dispozițiilor legale independent de existența pe rolul unei

anumite instanțe a litigiului vizând fondul dreptului, în care s-ar putea ori nu

antama chestiunea competenței teritoriale, astfel cum a reținut Judecătoria Constanța.

Așadar este lipsită de

relevanță existența pe rolul Judecătoriei Sector 5 București a cererii formulate

pe calea dreptului comun având ca obiect încredințare minor, cât timp ceea ce interesează

în stabilirea competenței teritoriale este instanța în circumscripția căreia își

are domiciliul pârâta, care, așa cum a rezultat din verificările efectuate de instanță,

locuiește în Constanța, lucru dovedit de referatul de anchetă socială din 16

februarie 2011 întocmit de Primăria municipiului Constanța și necontestat de părți

sau de către instanțele aflate în conflict negativ de competență.

Deși în principiu competența

teritorială reglementată de art. 5 C. proc. civ., are caracter relativ, aceste dispoziții

legale trebuie coroborate cu art. 19 din același cod, care statuează că părțile

pot conveni, prin înscris sau declarație verbală în fața instanței, ca pricinile

referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit

legii, au competență teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13-16 C.

proc. civ.

Aceasta înseamnă că numai

în pricinile referitoare la bunuri și numai dacă nu este vorba de cazurile prevăzute

de art. 13-16 C. proc. civ., competența teritorială este relativă, în celelalte

situații aceasta fiind absolută.

În speță, fiind vorba

de o cerere referitoare la persoane, iar nu la bunuri, competența teritorială este

absolută, concluzie desprinsă din interpretarea art. 159 pct. 3 C. proc. civ., raportat

la art. 19 din același cod, ultimul interpretat per a contrario.

Pentru aceste considerente,

competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 iulie 2011.