ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 871/2017

HOTĂRÂRE
23.05.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 871/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 871/2017

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 16 august 2016 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate între aceasta și pârâtul B., din culpă comună, exercitarea autorității părintești în comun cu privire la minora C., stabilirea domiciliului minorei la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantumul prevăzut de lege, raportat la veniturile realizate de acesta, revenirea reclamantei la numele avut înainte de încheierea căsătoriei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 379, 383, 397, 400, 402 C. civ.

Prin sentința nr. 128 din 11 ianuarie 2017, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale a instanță, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București.

În considerentele sentinței s-a reținut faptul că, în cauză, niciuna dintre părți nu are locuința în țară. Pârâtul are reședința în Limasol, Cipru, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate întâmpinării. Potrivit susținerilor apărătorului reclamantei, nici aceasta nu mai locuiește în România, fiind plecată din țară pentru o perioadă îndelungată. Aceste susțineri sunt confirmate prin procura specială acordată apărătorului reclamantei și biletul de avion depuse la dosar.

Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., instanța a reținut că, în cauză, competența de soluționare a cererii de divorț aparține Judecătoriei sectorului 5 al municipiului București.

Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 5 București a pronunțat sentința nr. 2196 din data de 23 martie 2017

prin care, la rândul său, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu,

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut faptul că, potrivit susținerilor ambelor părți și probelor administrate în cauză, la data sesizării Judecătoriei Ploiești - 16 august 2016, reclamanta A. împreună cu minora locuiau în raza teritorială a acestei instanțe, respectiv în sat Vadu Parului, com. Albești Paleologu, județul Prahova, acolo unde a fost și ultima locuință comună a soților.

Potrivit art. 915 C. proc. civ.: „Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.”

Față de dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, părțile își schimbă domiciliul, și având în vedere că la data sesizării Judecătoriei Ploiești reclamanta locuia în raza teritorială a acestei instanțe, s-a constatat că Judecătoria sectorului 5 nu este competentă teritorial să soluționeze cauza.

Prin urmare, avându-se în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale, instanța a apreciat ca întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 5 București și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanta a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul, exercitarea autorității părintești în comun cu privire la minora C., stabilirea domiciliului minorei la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantumul prevăzut de lege, raportat la veniturile realizate de acesta, revenirea reclamantei la numele avut înainte de încheierea căsătoriei.

La data sesizării Judecătoriei Ploiești, potrivit susținerilor părților și înscrisurilor aflate la dosar (filele 4 și 49 - Dosar nr. x/281/2016 al Judecătoriei Ploiești), reclamanta A. locuia împreună cu minora rezultată din căsătoria cu pârâtul în satul Vadu Parului, com. Albești Paleologu, domiciliu aflat în raza teritorială a instanței unde a fost introdusă cererea de chemare în judecată, acolo fiind și ultima locuință comună a soților.

Dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. prevăd faptul că „cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.”

Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., constatând că, la data sesizării Judecătoriei Ploiești, reclamanta locuia în raza teritorială a acestei instanțe, iar pârâtul domicilia în străinătate - în Limasol, Cipru, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate întâmpinării, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Ploiești.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., reținute de Judecătoria Ploiești în considerentele hotărârii de declinare, întrucât nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de acest text de lege și, prin urmare, Judecătoria sectorului 5 nu este competentă teritorial să soluționeze cauza.

În consecință, reclamanta având domiciliul, la data sesizării instanței, în satul Vadu Parului, com. Albești Paleologu, județul Prahova, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1502/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, la data de 21 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în
ÎCCJ 2018-03-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 801/2018
Decizia nr. 801/2018 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistrița sub nr. x/190 din 29 iunie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat ins
ÎCCJ 2016-02-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2016
Decizia nr. 309/2016 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 13 noiembrie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând
ÎCCJ 2017-09-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1270/2017
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman reclamanta A., a chemat în judecată pârâtul B., solicitând: desfacer
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2250/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiată la data de 18 august 2007, din
Sursă