ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 612/2011

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr.

7/COM/CC din 2 februarie 2010, pronunțată în dosarul nr. 2128/107/2009,

judecătorul din cadrul Tribunalului Alba, secția comercială și contencios administrativ,

a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul S.A. în

contradictoriu cu pârâta SC A.P. SRL.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamantul a solicitat constatarea nulității

absolute a hotărârii Adunării Generale a Asociaților societății pârâte din data

de 01 mai 2009, invocând ținerea adunării în alt loc decât la sediul social,

caracterul incomplet al ordinii de zi sub aspectul neprezentării raportului

comisiei de cenzori ai societății, imposibilitatea votării descărcării de

gestiune a administratorilor în lipsa raportului comisiei de cenzori, lipsa votului

secret pentru descărcarea de gestiune a administratorilor.

Judecătorul a reținut că la data de

01 mai 2009 a avut loc adunarea generală a asociaților pârâtei, adunare la care

au fost reprezentate un număr de 500 părți sociale, reprezentând 100% din societate,

adunare ce a avut loc în Elveția. A mai reținut că s-a întocmit un proces

verbal semnat de președintele Consiliului de administrație și asociatul

desemnat cu întocmirea acestuia, nefiind emisă o hotărâre AGA, procedându-se în

aceeași modalitate și în anii anteriori.

Cu privire la locul în care s-a

desfășurat adunarea generală, judecătorul a reținut că toți asociații au fost

prezenți la ședință și au fost de acord cu această locație, doar reclamantul

opunându-se, fără a dovedi prejudicierea sa în vreun fel. A mai reținut că în

perioada 1998-2004 chiar reclamantul a propus ținerea adunărilor generale în

aceeași locație.

Cu privire la punctele 2-4 de pe

ordinea de zi, judecătorul a reținut că reclamantul s-a abținut de la vot, iar

potrivit art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 hotărârile adunării generale

pot fi atacate doar de asociații care au lipsit de la adunare sau care, fiind

prezenți au votat împotrivă și au cerut să se insereze aceasta în procesul

verbal. În lumina acestei prevederi legale, criticile reclamantului față de

cele adoptate la punctele 2-4 din ordinea de zi au fost apreciate ca

inadmisibile.

Cu privire la punctul 5 de pe

ordinea de zi, judecătorul a reținut că unul din cei trei cenzori s-a retras

anterior formulării raportului (aspect cunoscut de reclamant), astfel încât nu

mai putea semna acest raport; a mai reținut că raportul a fost semnat de

ceilalți doi cenzori, unul dintre aceștia împuternicind o altă persoană să

prezinte raportul în adunarea generală.

În ce privește nerespectarea votului

secret pentru descărcarea de gestiune a administratorilor, judecătorul a

reținut că deși reclamantul a invocat aceste aspect, nu a probat susținerea sa.

Sentința de fond a fost apelată de

reclamantul S.A., care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în

sensul admiterii acțiunii și anulării hotărârii adunării generale a

asociaților.

Prin decizia comercială nr. 55/A din

30 aprilie 2010, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială, a respins apelul reclamantului, cu următoarele considerente:

desfășurarea adunării generale a asociaților în alt loc decât sediul social nu

este de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii adoptate, câtă vreme la

ședință au participat toți asociații, inclusiv reclamantul, iar acesta nu a

dovedit prejudicierea concretă a intereselor sale prin desfășurarea adunării în

Elveția. Reclamantul a participat la adunare, chiar dacă a invocat ținerea

acesteia în altă locație decât sediul social, el cunoscând că și anterior asemenea

adunări s-au desfășurat în Elveția; cu privire la discutarea unor aspecte care

nu au fost cuprinse în convocator, s-a reținut că reclamantul nu a invocat

această împrejurare la data desfășurării adunării și a participat la votarea

punctelor de pe ordinea de zi; a apreciat că nu este obligatorie înscrierea

expresă pe ordinea de zi a prezentării raportului cenzorilor, acest raport

nefiind supus aprobării; s-a mai reținut întocmirea cu respectarea prevederilor

art. 165 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a raportului cenzorilor, el fiind

semnat doar de doi dintre cenzori, în condițiile retragerii celui de-al treilea

și în lipsa desemnării unui înlocuitor; nu este obligatorie prezența cenzorilor

la prezentarea raportului întocmit de aceștia; aprobarea situaților financiare

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, reclamantul neprobând existența

conflictului de interese între asociați și societate și nici prejudicierea lui

prin votul deschis.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamantul S.A., acesta solicitând admiterea recursului și modificarea

hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Fără a indica decât generic

prevederile art. 299-316 C. proc. civ., reclamantul a criticat decizia de apel

sub următoarele aspecte:

- greșita respingere a motivului de

nulitate bazat pe desfășurarea adunării generale în altă locație decât sediul

social, în condițiile în care actul constitutiv, în art. 22, coroborat cu art.

195 din Legea nr. 31/1990, prevede imperativ ca ședința adunării generale să se

desfășoare la sediul social;

- greșita respingere a motivului

referitor la adoptarea raportului cenzorilor, motivat de faptul că este semnat

de doi cenzori, cel de-al treilea retrăgându-se din funcție; reclamantul arată

că la data ținerii adunării generale contestate, cel de-al treilea cenzor nu

fusese încă eliberat din funcție, eliberare ce a intervenit doar în anul 2010.

Prin întâmpinare, pârâta intimată SC

A.P. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menționând că, în fapt

criticile formulate de reclamant sunt apărări de fond, neconstituind motive de

nelegalitate ale deciziei recurate; a susținut, totodată, legalitatea deciziei

recurate, apreciind că desfășurarea adunării asociaților într-o altă locație

decât sediul social nu constituie motiv de nulitate al hotărârii adoptate,

dispoziția statutară invocată de reclamant neconstituind o prevedere

imperativă; mai arată că reclamantul nu a obiectat cu privire la locul

desfășurării ședinței, alte trei adunări anterioare desfășurându-se în aceeași

locație. În ce privește nesemnarea raportului de către toți cenzorii, a

susținut că cenzorul H.P. a încunoștințat pe toți asociații cu privire la

retragerea sa din funcția deținută, iar în cadrul adunării din 01 mai 2009 s-a

luat act de această retragere; prezentarea raportului de către o persoană terță

a avut la bază împuternicirea acordată în acest sens de către președintele

comisiei de cenzori. În ce privește critica referitoare la nelegalitatea

descărcării de gestiune a Consiliului de administrație în lipsa unui raport al

cenzorilor întocmit legal, arată că reclamantul nu precizează ce anume din

acest punct adoptat este contrar legii.

Părțile au administrat proba cu

înscrisuri.

Analizându-se legalitatea deciziei

de apel prin prisma criticilor formulate și a apărărilor invocate, se apreciază

că recursul nu este fondat.

Menționăm că, în conformitate cu

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., criticile reclamantului pot fi încadrate în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Este înlăturată critica

reclamantului vizând nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva ignorării

prevederilor art. 22 din actul constitutiv al societății și art. 195 din Legea

nr. 31/1990. Se constată că prevederea din actul constitutiv al societății

reprezintă o reluare a textului legal corespunzător din Legea nr. 31/1990,

precum și că acest text legal (art. 195) nu instituie o normă imperativă, de la

care părțile să nu poată deroga. Art. 195 din Legea nr. 31/1990 instituie doar

obligația convocării adunării generale cel puțin o dată pe an, imperativitatea

acestei dispoziții nefiind extinsă și cu privire la locul de desfășurare al

adunării generale. În consecință, nu se reține, sub acest aspect, o încălcare

sau aplicare greșită a legii de către judecătorii apelului care să atragă

nelegalitatea deciziei pronunțate în cauză.

În ce privește nelegalitatea

deciziei din perspectiva greșitei aprecieri a legalității adoptării raportului

cenzorilor se reține, așa cum a consemnat, de altfel, și judecătorul fondului,

că această critică nu poate fi analizată, raportul cenzorilor fiind adoptat la

punctul 4 din ordinea de zi a adunării generale, punct față de care reclamantul

s-a abținut de la vot. Or, potrivit art. 196, coroborat cu art. 132 alin. (2)

din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale pot fi atacate de asociații

care nu au fost prezenți la adunare sau de către cei care au fost prezenți, au

votat împotrivă și au cerut să se consemneze acest lucru în procesul verbal.

Raportat la textele legale menționate, critica reclamantului referitor la

nelegalitatea adoptării raportului cenzorilor nu poate fi analizată.

În ce privește nelegalitatea

adoptării descărcării de gestiune a Consiliului de administrație, prin

raportare la nesemnarea raportului cenzorilor de către cel de-al treilea

cenzor, se reține că retragerea din funcție este un act unilateral de voință al

unei persoane, din momentul manifestării voinței libere a acesteia în sensul

retragerii nemaiexistând obligația pentru acea persoană de a îndeplini

obligațiile impuse de lege sau actul constitutiv. Împrejurarea că societatea a

luat act de această retragere la un timp de la manifestarea de voință nu are

semnificația obligativității pentru cenzorul retras de a întocmi și de a-și

asuma prin semnătură raportul elaborat de ceilalți cenzori. Pentru cenzorul

retras manifestarea de voință a produs efect de la momentul acestei

manifestări, societatea nefăcând decât formalitatea de a lua act de ea, fără a

avea posibilitatea de a o cenzura ori înlătura. În consecință, nu se poate

reține o nelegalitate a descărcării de gestiune a consiliului de administrație

ca efect al nesemnării raportului și de către cenzorul demisionar.

Pentru considerentele reținute și

constatându-se că decizia de apel este legală, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul S.A. împotriva deciziei comerciale nr. 55/A/2010 din 30 aprilie

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10

februarie 2011.