ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I Prima instanță

Prin sentința nr. 201 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.G. în

contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D.

să emită reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru

imobilul notificat sub nr. 105/N/2002 situat în Craiova, str. G.M., în termen

de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Instanța a respins

acțiunea formulată împotriva pârâtei A.N.R.P., a respins cererea de chemare în

garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, formulată de pârâta C.C.S.D.

precum și cererea privind daunele cominatorii.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul din prezenta cauză

a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul situat în Craiova, str. G.M., imobil expropriat și demolat.

Prin Dispoziția nr. 2910

din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat,

imposibil de restituit în natură, situat în strada G.M. (conform procesului - verbal

privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se

transmiterea dosarului către Secretariatul C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., Dosarul

reclamantului fiind înregistrat la această instituție sub nr. 8408/ CC la data

de 7 februarie 2006 (fila 35 din dosar).

Curtea a constatat că

reclamantul a început procedurile de recuperare a unui bun sau a contravalorii

acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002, autoritatea locală cu

competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 23 ianuarie 2006.

Instanța a reținut că

reclamantul a introdus acțiunea la data de 6 ianuarie 2010, constatând că între

data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut

aproximativ 8 ani, fără ca în acest timp autoritățile abilitate de lege să

ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că

durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod

evident principiul termenului rezonabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O.

Prima instanță a avut

în vedere că termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO,

cuprinde și durata procedurilor administrative, constituind o premisă

indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței, iar

împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente

de soluționare a cererilor, din culpa acestora, nu poate conduce la

împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

Instanța de fond

reține că punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu, revine

autorităților executive ale statului, care au obligația legală și

constituțională de a respecta atât dreptul intern, cât și tratatele

internaționale.

Astfel, în baza art. 11

din Constituția României statul român a obligat să îndeplinească întocmai și cu

bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar

tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern,

C.E.D.O. fiind ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

În afara argumentului

decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea a considerat că prin neîndeplinirea

obligației de a se emite titlurile de despăgubiri, autoritățile pârâte aduc o

evidentă atingere noțiunii de „bun” și obligației statului de a proteja

bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată prin

Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.

În speța de față,

instanța a reținut că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât

a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care a apreciat că absența totală a despăgubirilor timp de

aproximativ 8 ani creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu

dreptul la respectul bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Apărările pârâtei C.C.S.D.,

în sensul că secretariatul C.C.S.D., în vederea completării și reanalizării

dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei Municipiului Craiova

justificarea suprafeței de 600 mp. teren, pentru care s-a propus acordarea de

măsuri reparatorii, au fost înlăturate de instanța de fond, întrucât nu au fost

susținute prin materialul probator administrat în cauză.

De asemenea, instanța

a reținut că pârâta C.C.S.D. nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data

înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr.

8408/ CC la data de 7 februarie 2006) și până la data introducerii cererii de

chemare în judecată.

Instanța a respins

cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din

Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a

autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și

irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., Curtea a constatat că

emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în

competența exclusivă a C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 și a apreciat-o ca întemeiată, motiv pentru care a respins acțiunea

reclamantului față de pârâta A.N.R.P.

În ceea ce privește

cererea de chemare in garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca

organ emitent al Dispoziției de despăgubiri, Curtea considerat-o ca fiind

neîntemeiată, neexistând nici un temei legal pentru admiterea acesteia,

deoarece Comisia este obligată, conform atribuțiilor legale, să cenzureze Dispoziția

Primarului, ceea ce reprezintă de fapt și obiectul pretenției reclamantului,

neputându-se solicita antrenarea răspunderii subsidiare a Primăriei în acest

cadru procesual.

II. Instanța de

recurs

– C.C.S.D.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs C.C.S.D., care a criticat soluția instanței de fond pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele:

- În mod greșit prima

instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Tribunalului cu excepția

de nelegalitate a Dispoziției nr. 2910/2006 emisă de Primăria Craiova, invocată

de recurentă, soluționarea pe fond a cauzei depinzând de modul de rezolvare a

acestei excepții care vizează un act administrativ și nu civil, cu caracter

executoriu, supus avizului de legalitate al Prefectului.

S-a invocat că este nelegală

soluția de obligare a recurentei la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubiri, fără a se ține cont de aspectele obiective ale soluționării

dosarului de despăgubiri al intimaților reclamanți.

Recurenta a susținut

că prin Decizia nr. 2815/2008, C.C.S.D. a stabilit ordinea soluționării

dosarelor, în funcție de data înregistrării lor, proporțional, din cele două categorii

în care au fost împărțite, de dinainte și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

81/2007,cu respectarea principiului egalității de tratament a persoanelor îndreptățite.

S-a mai învederat că Dosarul

de despăgubiri al intimaților 8408/ CC este incomplet, lipsind înscrisuri care

să dovedească faptul că 102 mp din terenul situat în Craiova, str. G.M., ce a aparținut

autorilor intimatului (diferența între suprafața notificată de 1.172 mp și 1.613

mp pentru care s-a făcut dovada proprietății, restul de 550 mp fiind deja restituită

în natură intimatului) se afla în proprietatea notificatorilor la data

preluării imobilului.

Recurenta a arătat că

nu au fost luate în considerare argumentele sale, încălcându-i-se astfel dreptul

la apărare și la un proces echitabil.

Ultima susținere

vizează imposibilitatea legală de a fi obligată recurenta direct la emiterea

deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, trecându-se peste etapele

administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, admiterea

greșită a acestui capăt de cerere conducând la sancționarea recurentei, în caz

de neexecutare în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru imposibilitatea obiectivă

de a executa hotărârea judecătorească în termenul prevăzut în dispozitiv,

deoarece, pe de-o parte dosarul este incomplet, iar pe de altă parte durata

etapei de evaluare depinde de o altă entitate – evaluatorul autorizat, ceea ce

contravine scopului instituirii sancțiunii prevăzută de acest text, dar și

intenției legiuitorului.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările

dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată

următoarele:

Prima critică

formulată de recurentă, care privește pretinsa nesoluționare a excepției de

nelegalitate a Dispoziției Primăriei Craiova nr. 2910/2006 este nefondată,

deoarece la termenul de judecată din 11 martie 2010 Curtea de Apel Craiova s-a

pronunțat asupra acestei excepții, pe care a respins-o, motivând în mod corect

că pentru această Dispoziție s-a reglementat o cale specială de atac la secția

civilă a Tribunalului, prin art. 26 din Legea nr. 19/2001, astfel că acest înscris

nu mai poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, conform art. 5

alin. (2) din lege, nemaiputând forma nici obiectul excepției de nelegalitate

reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Este, în schimb,

întemeiată cea de-a doua critică formulată de recurentă, privind obligarea sa

la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, în condițiile în care dosarul

în baza căruia se emite acest titlu este incomplet, fiind restituit pentru acest

motiv Primăriei Craiova, iar recurentei nu i se poate impune un termen scurt de

soluționare, deoarece nu s-au parcurs etapele premergătoare emiterii titlului

de despăgubiri prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar una dintre

acestea, aceea a evaluării ține de competența și atribuțiile altei entități

implicate în procedură, aceea a evaluatorului autorizat.

Din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că autorii intimaților au avut în proprietate un imobil

cumpărat în 1972, compus din teren în suprafață de 1.613 mp și construcție în

suprafață de 89,42 mp, situat Craiova, str. G.M. expropriat în baza Deciziei nr.

67/1985, în care figurează 1.722 mp suprafața terenului expropriat.

Prin Dispoziția Primăriei

Craiova nr. 4355 din 2 februarie 2005 s-a restituit în natură intimatului 550

mp din suprafața terenului notificată de 1.722 mp. – fila 72 dosar fond, iar prin

Dispoziția nr. 2910 din 23 ianuarie 2006 a Primăriei Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor pentru restul imobilului notificat, imposibil de restituit

în natură - fila 3 dosar fond.

Față de evidenta

discordanță între suprafața terenului din actul de proprietate al autorilor

intimatului și cea trecută în Decretul de expropriere (1.613mp și respectiv 1.722

mp), nefăcându-se dovada că la momentul preluării foștii proprietari dețineau

în proprietate întregul teren notificat de 1.722 mp, recurenta în calitate de

reprezentant al statului român în derularea procedurii de despăgubire a

persoanelor îndreptățite, a solicitat relații Primăriei Craiova, respectiv să

identifice exact suprafața terenului pentru care se propune acordarea măsurilor

reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, în beneficiul recurentului

(Dispoziția nr. 2910/2006 a Primăriei Craiova neprecizând nici un fel de

suprafață) restituindu-i în acest sens dosarul intimatului cu adresa din 1

februarie 2010.

Din înscrisurile depuse

la dosarul cauzei nu rezultă că de la această dată Primăria Craiova ar fi

răspuns recurentei până în prezent, astfel că aceasta din urmă nu poate fi

făcută răspunzătoare pentru întârzierea cauzată de o altă instituție implicată

în procedura de acordare a despăgubirilor .

Neexaminarea

susținerilor recurentei privind imposibilitatea emiterii titlului de

despăgubiri, ca urmare a neidentificării imobilului (terenului) aflat în

proprietatea autorilor intimatului la data preluării de către Primăria Craiova și

a necesității parcurgerii etapelor procedurii prevăzute în Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 în ordinea în care au fost reglementate de legiuitor echivalează

cu o necercetare completă a fondului cauzei dedus judecății, dar și cu o

încălcare a dreptului recurentei pârâte la apărare și la un proces echitabil,

în sensul art. 6 din C.E.D.O., astfel că în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentința și va trimite

cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării

se vor completa probatoriile, urmând a se solicita relații privind stadiul

actual al soluționării dosarului intimatului, a se verifica dacă s-a completat

dispoziția inițială sau s-a emis o nouă dispoziție de către Primăria Craiova cu

suprafața terenului pentru care intimatul este îndreptățit la despăgubiri și

dacă dosarul completat s-a restituit recurentei pentru a parcurge etapele

legale necesare finalizării procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 201 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2011.