ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 581/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I Prima instanță Prin sentința nr. 201 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.G. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., în sensul că a fost obligată pârâta C.C.S.D. să emită reclamantului decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 105/N/2002 situat în Craiova, str. G.M., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței. Instanța a respins acțiunea formulată împotriva pârâtei A.N.R.P., a respins cererea de chemare în garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, formulată de pârâta C.C.S.D.

precum și cererea privind daunele cominatorii. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul din prezenta cauză a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să i se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. G.M., imobil expropriat și demolat. Prin Dispoziția nr. 2910 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură, situat în strada G.M. (conform procesului - verbal privind starea de fapt a imobilului), în același timp dispunându-se transmiterea dosarului către Secretariatul C.C.S.D. din cadrul A.N.R.P., Dosarul reclamantului fiind înregistrat la această instituție sub nr. 8408/ CC la data de 7 februarie 2006 (fila 35 din dosar).

Curtea a constatat că reclamantul a început procedurile de recuperare a unui bun sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2002, autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pronunțându-se la 23 ianuarie 2006. Instanța a reținut că reclamantul a introdus acțiunea la data de 6 ianuarie 2010, constatând că între data depunerii cererii (notificării) și data introducerii acțiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în acest timp autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii. Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O.

Prima instanță a avut în vedere că termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO, cuprinde și durata procedurilor administrative, constituind o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței, iar împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor, din culpa acestora, nu poate conduce la împiedicarea realizării dreptului reclamantului. Instanța de fond reține că punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu, revine autorităților executive ale statului, care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern, cât și tratatele internaționale. Astfel, în baza art. 11 din Constituția României statul român a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte in dreptul intern, C.E.D.O.

fiind ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenției, Curtea a considerat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlurile de despăgubiri, autoritățile pârâte aduc o evidentă atingere noțiunii de „bun” și obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată prin Protocolul Adițional nr. 1 la C.E.D.O.

În speța de față, instanța a reținut că prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție, cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care a apreciat că absența totală a despăgubirilor timp de aproximativ 8 ani creează reclamantului o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Apărările pârâtei C.C.S.D., în sensul că secretariatul C.C.S.D., în vederea completării și reanalizării dosarului de despăgubire, a solicitat Primăriei Municipiului Craiova justificarea suprafeței de 600 mp. teren, pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii, au fost înlăturate de instanța de fond, întrucât nu au fost susținute prin materialul probator administrat în cauză.

De asemenea, instanța a reținut că pârâta C.C.S.D. nu a făcut dovada efectuării vreunei operațiuni administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de la data înaintării de către Primăria Municipiului Craiova a dosarului (înregistrat sub nr. 8408/ CC la data de 7 februarie 2006) și până la data introducerii cererii de chemare în judecată. Instanța a respins cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., Curtea a constatat că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competența exclusivă a C.C.S.D., potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și a apreciat-o ca întemeiată, motiv pentru care a respins acțiunea reclamantului față de pârâta A.N.R.P. În ceea ce privește cererea de chemare in garanție a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al Dispoziției de despăgubiri, Curtea considerat-o ca fiind neîntemeiată, neexistând nici un temei legal pentru admiterea acesteia, deoarece Comisia este obligată, conform atribuțiilor legale, să cenzureze Dispoziția Primarului, ceea ce reprezintă de fapt și obiectul pretenției reclamantului, neputându-se solicita antrenarea răspunderii subsidiare a Primăriei în acest cadru procesual.

II. Instanța de recurs 1. Criticile pârâtei – C.C.S.D. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.C.S.D., care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând următoarele: - În mod greșit prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de sesizare a Tribunalului cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 2910/2006 emisă de Primăria Craiova, invocată de recurentă, soluționarea pe fond a cauzei depinzând de modul de rezolvare a acestei excepții care vizează un act administrativ și nu civil, cu caracter executoriu, supus avizului de legalitate al Prefectului. S-a invocat că este nelegală soluția de obligare a recurentei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, fără a se ține cont de aspectele obiective ale soluționării dosarului de despăgubiri al intimaților reclamanți.

Recurenta a susținut că prin Decizia nr. 2815/2008, C.C.S.D. a stabilit ordinea soluționării dosarelor, în funcție de data înregistrării lor, proporțional, din cele două categorii în care au fost împărțite, de dinainte și după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007,cu respectarea principiului egalității de tratament a persoanelor îndreptățite. S-a mai învederat că Dosarul de despăgubiri al intimaților 8408/ CC este incomplet, lipsind înscrisuri care să dovedească faptul că 102 mp din terenul situat în Craiova, str. G.M., ce a aparținut autorilor intimatului (diferența între suprafața notificată de 1.172 mp și 1.613 mp pentru care s-a făcut dovada proprietății, restul de 550 mp fiind deja restituită în natură intimatului) se afla în proprietatea notificatorilor la data preluării imobilului.

Recurenta a arătat că nu au fost luate în considerare argumentele sale, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil. Ultima susținere vizează imposibilitatea legală de a fi obligată recurenta direct la emiterea deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, trecându-se peste etapele administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, admiterea greșită a acestui capăt de cerere conducând la sancționarea recurentei, în caz de neexecutare în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, pentru imposibilitatea obiectivă de a executa hotărârea judecătorească în termenul prevăzut în dispozitiv, deoarece, pe de-o parte dosarul este incomplet, iar pe de altă parte durata etapei de evaluare depinde de o altă entitate – evaluatorul autorizat, ceea ce contravine scopului instituirii sancțiunii prevăzută de acest text, dar și intenției legiuitorului.

2. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ., intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Prima critică formulată de recurentă, care privește pretinsa nesoluționare a excepției de nelegalitate a Dispoziției Primăriei Craiova nr. 2910/2006 este nefondată, deoarece la termenul de judecată din 11 martie 2010 Curtea de Apel Craiova s-a pronunțat asupra acestei excepții, pe care a respins-o, motivând în mod corect că pentru această Dispoziție s-a reglementat o cale specială de atac la secția civilă a Tribunalului, prin art. 26 din Legea nr. 19/2001, astfel că acest înscris nu mai poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, conform art. 5 alin. (2) din lege, nemaiputând forma nici obiectul excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Este, în schimb, întemeiată cea de-a doua critică formulată de recurentă, privind obligarea sa la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, în condițiile în care dosarul în baza căruia se emite acest titlu este incomplet, fiind restituit pentru acest motiv Primăriei Craiova, iar recurentei nu i se poate impune un termen scurt de soluționare, deoarece nu s-au parcurs etapele premergătoare emiterii titlului de despăgubiri prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar una dintre acestea, aceea a evaluării ține de competența și atribuțiile altei entități implicate în procedură, aceea a evaluatorului autorizat. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că autorii intimaților au avut în proprietate un imobil cumpărat în 1972, compus din teren în suprafață de 1.613 mp și construcție în suprafață de 89,42 mp, situat Craiova, str. G.M.

expropriat în baza Deciziei nr. 67/1985, în care figurează 1.722 mp suprafața terenului expropriat. Prin Dispoziția Primăriei Craiova nr. 4355 din 2 februarie 2005 s-a restituit în natură intimatului 550 mp din suprafața terenului notificată de 1.722 mp. – fila 72 dosar fond, iar prin Dispoziția nr. 2910 din 23 ianuarie 2006 a Primăriei Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor pentru restul imobilului notificat, imposibil de restituit în natură - fila 3 dosar fond.

Față de evidenta discordanță între suprafața terenului din actul de proprietate al autorilor intimatului și cea trecută în Decretul de expropriere (1.613mp și respectiv 1.722 mp), nefăcându-se dovada că la momentul preluării foștii proprietari dețineau în proprietate întregul teren notificat de 1.722 mp, recurenta în calitate de reprezentant al statului român în derularea procedurii de despăgubire a persoanelor îndreptățite, a solicitat relații Primăriei Craiova, respectiv să identifice exact suprafața terenului pentru care se propune acordarea măsurilor reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, în beneficiul recurentului (Dispoziția nr. 2910/2006 a Primăriei Craiova neprecizând nici un fel de suprafață) restituindu-i în acest sens dosarul intimatului cu adresa din 1 februarie 2010. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezultă că de la această dată Primăria Craiova ar fi răspuns recurentei până în prezent, astfel că aceasta din urmă nu poate fi făcută răspunzătoare pentru întârzierea cauzată de o altă instituție implicată în procedura de acordare a despăgubirilor . Neexaminarea susținerilor recurentei privind imposibilitatea emiterii titlului de despăgubiri,

ca urmare a neidentificării imobilului (terenului) aflat în proprietatea autorilor intimatului la data preluării de către Primăria Craiova și a necesității parcurgerii etapelor procedurii prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în ordinea în care au fost reglementate de legiuitor echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei dedus judecății, dar și cu o încălcare a dreptului recurentei pârâte la apărare și la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C.E.D.O., astfel că în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul pârâtei, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Cu ocazia rejudecării se vor completa probatoriile, urmând a se solicita relații privind stadiul actual al soluționării dosarului intimatului, a se verifica dacă s-a completat dispoziția inițială sau s-a emis o nouă dispoziție de către Primăria Craiova cu suprafața terenului pentru care intimatul este îndreptățit la despăgubiri și dacă dosarul completat s-a restituit recurentei pentru a parcurge etapele legale necesare finalizării procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de C.C.S.D. împotriva Sentinței nr. 201 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.