ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții P.C.M., ș.a., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea circularei nr. 76602 din 03 iulie 2009 emisă de pârât. In motivarea cererilor s-a arătat că prin Ordinul nr. 1.165/C/2009 semnat de Ministrul Justiției și a deciziilor emise pe baza acestui ordin de către președintele curții de apel, s-a dispus ca începând cu data 1 martie 2009, personalul auxiliar de specialitate să beneficieze de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Având în vedere aceste dispoziții legale, reclamanții au considerat că actul administrativ este nelegal, deoarece nu este admis ca prin emiterea unei circulare să se încalce o lege în vigoare, respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate, sporul de 50% devenind un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune.

Au mai arătat reclamanții că circulara a cărei anulare se cere dispune pentru o perioadă anterioară emiterii ei, încălcând astfel și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de împrejurarea că actul a cărui revocare se solicită, nu este unul administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a apreciat că reclamanților nu le-a fost încălcat vreun drept în sensul art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 Prin sentința civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea reclamanților și a dispus anularea adresei nr. 7660 din 03 iulie 2009 emisă de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că înlăturarea de la plată a uneia dintre componentele salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate, prin refuzul de plată integrală a salariilor, capătă caracterul unui act administrativ asimilat, care are un caracter vătămător. Pe fondul cauzei, curtea a apreciat că autoritatea pârâtă nu poate invoca lipsa de fonduri sau de alte resurse pentru a justifica neplata integrală a drepturilor salariale, deoarece executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile reprezintă o obligație legală a statului. In plus, prima instanță a arătat faptul ca adresa aflată în discuție contravine principiilor de drept privind plata drepturilor salariale, practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instanța de fond a arătat că adresa în discuție dispune pentru o perioadă anterioară emiterii datei sale, deși, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu poate opera retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce vătămări în drepturi legitime. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că în mod nejustificat a fost invocată O.U.G. nr. 71/2009, drept argument al emiterii ordinului, câtă vreme aceasta nu-și găsește incidență. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. In motivarea recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinței: Instanța de fond în - mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, în opinia recurentului, adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborat cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002 In mod greșit instanța a apreciat că este vorba de o diminuare a salariilor, atâta vreme cât salariile reclamanților sunt și au fost calculate în conformitate cu O.U.G.

nr. 27/2006, fiind vorba doar de executarea unor hotărâri judecătorești care va fi realizată potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009. Recurentul mai invocă Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, solicitând instanței de recurs să constate că după pronunțarea deciziei Curții Constituționale, instanțele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 21 din 13 martie 2008 întrucât o asemenea conduită nu face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor constatate expres de Curtea Constituțională.

Mai arată recurentul că prin adresa contestată nu se pune nu se încalcă principiul neretroactivității, pentru că adresa nu produce nici un efect în afara celui de informare a destinatarilor săi. Analizând sentința atacată în raport de motivul de recurs formulat, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Așa cum s-a reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă anularea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 emisă de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești. Prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.

Înalta Curte apreciază că, în speța de față, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009. În mod evident, adresa în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor de serviciu existente între judecători și stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009. În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009. Așadar, nu se poate afirma că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum în mod eronat susține recurentul.

În speța de față, este nefondată critica recurentului privind aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, în raport de argumentele care vor fi expuse în continuare. În primul rând, ordonanța în discuție, după cum se arată chiar în titulatura sa, se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. În plus, nu se poate pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care menționează faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012.

Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanțe. Art. 15 alin. (2) din Constituție consacră principiul neretroactivității legii, prevăzând că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului. De asemenea, trebuie subliniat faptul că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.

In speța de față, instanța de contencios administrativ constată că este în prezența unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege. Această situație conduce la încălcarea principiului anterior individualizat la momentul emiterii actului administrativ contestat. În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții Constituționale. Înalta Curte arată că: Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării sunt în general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Deciziile Curții Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte.

In reglementarea constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție. Nicio dispoziție constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curții Constituționale. în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar. Puterea de lucru judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului, astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu poate răsturna această prezumție legală absolută. în consecință, apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport legal.

Înalta Curte precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României. Ca atare, în raport de argumentele anterior prezentate, rezultă că recurentul a acționat cu exces de putere la momentul emiterii actului administrativ contestat, fapt ce determină nelegalitatea acestuia. Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 9 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.