ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanții P.C.M., ș.a., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Justiției, anularea circularei nr. 76602 din 03 iulie 2009 emisă de

pârât.

In motivarea

cererilor s-a arătat că prin Ordinul nr. 1.165/C/2009 semnat de Ministrul

Justiției și a deciziilor emise pe baza acestui ordin de către președintele

curții de apel, s-a dispus ca începând cu data 1 martie 2009, personalul

auxiliar de specialitate să beneficieze de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică.

Având în vedere

aceste dispoziții legale, reclamanții au considerat că actul administrativ este

nelegal, deoarece nu este admis ca prin emiterea unei circulare să se încalce o

lege în vigoare, respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului

auxiliar de specialitate, sporul de 50% devenind un drept salarial asupra

căruia ministrul nu mai poate dispune.

Au mai arătat

reclamanții că circulara a cărei anulare se cere dispune pentru o perioadă

anterioară emiterii ei, încălcând astfel și dispozițiile art. 15 alin. (2) din

Constituția României.

Pârâtul a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

față de împrejurarea că actul a cărui revocare se solicită, nu este unul

administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a apreciat că

reclamanților nu le-a fost încălcat vreun drept în sensul art. 2 alin. (1) lit.

o) din Legea nr. 554/2004

Prin sentința

civilă nr. 9 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea

reclamanților și a dispus anularea adresei nr. 7660 din 03 iulie 2009 emisă de

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că înlăturarea de la plată

a uneia dintre componentele salariului magistraților și personalului auxiliar

de specialitate, prin refuzul de plată integrală a salariilor, capătă

caracterul unui act administrativ asimilat, care are un caracter vătămător.

Pe fondul

cauzei, curtea a apreciat că autoritatea pârâtă nu poate invoca lipsa de fonduri

sau de alte resurse pentru a justifica neplata integrală a drepturilor

salariale, deoarece executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile

reprezintă o obligație legală a statului.

In plus, prima

instanță a arătat faptul ca adresa aflată în discuție contravine principiilor

de drept privind plata drepturilor salariale, practicii Curții Europene a

Drepturilor Omului.

Instanța de fond

a arătat că adresa în discuție dispune pentru o perioadă anterioară emiterii

datei sale, deși, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice

pe care le vizează nu poate opera retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce

vătămări în drepturi legitime.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că în mod nejustificat a fost invocată

O.U.G. nr. 71/2009, drept argument al emiterii ordinului, câtă vreme aceasta

nu-și găsește incidență.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea

recursului, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate ale sentinței:

Instanța de fond

în - mod greșit a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, în

opinia recurentului, adresa contestată nu constituie un act administrativ, în

sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de

credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem, materializată sub forma

unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă operațiune de

încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite, realizată ca

urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborat cu Legea nr.

18/2009 și Legea nr. 500/2002

In mod greșit

instanța a apreciat că este vorba de o diminuare a salariilor, atâta vreme cât

salariile reclamanților sunt și au fost calculate în conformitate cu O.U.G. nr.

27/2006, fiind vorba doar de executarea unor hotărâri judecătorești care va fi

realizată potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.

Recurentul mai

invocă Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat

existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească,

pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte,

solicitând instanței de recurs să constate că după pronunțarea deciziei Curții

Constituționale, instanțele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 21 din 13 martie 2008 întrucât o asemenea

conduită nu face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor

constatate expres de Curtea Constituțională.

Mai arată recurentul

că prin adresa contestată nu se pune nu se încalcă principiul

neretroactivității, pentru că adresa nu produce nici un efect în afara celui de

informare a destinatarilor săi.

Analizând

sentința atacată în raport de motivul de recurs formulat, cât și din oficiu, în

baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este

nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de

control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de

art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau

modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în

raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare

juridică adecvată.

Așa cum s-a

reținut anterior, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă anularea

adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 emisă de recurentul Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Prin adresa nr.

76602 din 3 iulie 2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, că începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente

lunii iunie 2009 se vor achita fără a se include sporul de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, plata urmând să se efectueze eșalonat potrivit

O.U.G. nr. 71/2009.

Înalta Curte

apreciază că, în speța de față, nu poate fi primită critica recurentului în

sensul negării caracterului de act administrativ a adresei nr. 76602 din 3 iulie

2009.

În mod evident,

adresa în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al

raporturilor de serviciu existente între judecători și stat: mai precis, este

vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată

în luna iunie 2009.

În plus, măsura

supusă analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în

vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a

O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

Așadar, nu se

poate afirma că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de

comunicare către ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum în mod

eronat susține recurentul.

În speța de

față, este nefondată critica recurentului privind aplicabilitatea dispozițiilor

O.U.G. nr. 71/2009, în raport de argumentele care vor fi expuse în continuare.

În primul rând,

ordonanța în discuție, după cum se arată chiar în titulatura sa, se referă la

plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de

drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În plus, nu se

poate pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care

menționează faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având

ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea

personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31

decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada

2010-2012.

Un argument în

acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale

aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în

vigoare a acestei ordonanțe.

Art. 15 alin. (2)

din Constituție consacră principiul neretroactivității legii, prevăzând că

legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau

contravenționale mai favorabile.

Pe acest aspect,

trebuie subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor

de drept unor situații existente înainte de momentul emiterii actului.

De asemenea,

trebuie subliniat faptul că interdicția retroactivității actelor administrative

nu este numai un principiu interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea

acestor acte.

In speța de

față, instanța de contencios administrativ constată că este în prezența unei

aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o

normă cu putere de lege. Această situație conduce la încălcarea principiului

anterior individualizat la momentul emiterii actului administrativ contestat.

În ceea ce

privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838 din 27 mai 2009 a Curții

Constituționale. Înalta Curte arată că:

Potrivit art.

147 alin. (1) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se

publică în Monitorul Oficial al României, de la data publicării sunt în general

obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Deciziile Curții

Constituționale nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile

și nici asupra deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta

Curte.

In reglementarea

constituțională actuală, justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte

de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin

lege, așa cum se dispune în art. 124 din Constituție.

Nicio dispoziție

constituțională sau legală nu reglementează efectele retroactive ale unei

decizii a Curții Constituționale. în sensul negării puterii lucrului judecat a

hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțele din sistemul judiciar.

Puterea de lucru

judecat prezumă că hotărârea judecătorească irevocabilă corespunde adevărului,

astfel nicio autoritate, inclusiv Curtea Constituțională nu poate răsturna

această prezumție legală absolută.

în consecință,

apărarea recurentului privind abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1998, ca

urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, este lipsită de suport

legal.

Înalta Curte

precizează că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse

la îndeplinire, așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text aplicabil direct în baza art. 11

din Constituția României.

Ca atare, în

raport de argumentele anterior prezentate, rezultă că recurentul a acționat cu

exces de putere la momentul emiterii actului administrativ contestat, fapt ce

determină nelegalitatea acestuia.

Având în vedere

considerentele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de Ministerul Justiției, sentința primei instanțe

fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 9 din

12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.