ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4694/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanții B.C., U.G.,

A.M.R.A., S.L., B.G., C.F., B.L., P.A., M.N., T.D., G.P., G.R., B.A., G.N., au solicitat

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea actului administrativ

nr. RR din 03 iulie 2009 emis de pârât.

În motivarea cererilor

s-a arătat că prin actul atacat, s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii

iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de risc de 50% pentru risc și solicitare

neuropsihică, obligând ordonatorii de credite secundari și terțiari să ia măsurile

ce se impun.

Au mai arătat reclamanții

că prin Ordinul nr. 1.165/C/2009 semnat de Ministrul Justiției și a deciziilor emise

pe baza acestui ordin de către Președintele Curții de Apel, s-a dispus ca începând

cu data 1 martie 2009, personalul auxiliar de specialitate să beneficieze de un

spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Având în vedere aceste

dispoziții legale, reclamanții au considerat că actul administrativ este nelegal,

deoarece nu este admis ca prin emiterea unei circulare să se încalce o lege în vigoare,

respectiv Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate,

sporul de 50% devenind un drept salarial asupra căruia ministrul nu mai poate dispune.

Au mai arătat reclamanții

că actul administrativ a cărui anulare se cere dispune pentru o perioadă anterioară

emiterii ei, încălcând astfel și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția

României.

Pârâtul a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii față de împrejurarea că

actul a cărui revocare se solicită, nu este unul administrativ în sensul Legii nr.

554/2004, iar pe fondul cauzei a apreciat că reclamanților nu le-a fost încălcat

vreun drept în sensul art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004.

Prin cererile de intervenție

în interes propriu, numiții L.S.R. și M.G.V. au solicitat admiterea în principiu

a cererilor de intervenție și după admiterea acesteia, să se dispună admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată de reclamanți, arătând că justifică un interes propriu

în cauză.

Prin sentința civilă

nr. 108/CA din 10 martie 2010 Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea reclamanților

și cererile de intervenție în interes propriu formulate de L.S.R. și M.G.V. și a

dispus anularea actului administrativ nr. RR din 03 iulie 2009 emis de Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că înlăturarea de la plată a uneia dintre componentele

salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate, prin refuzul

de plată integrală a salariilor, capătă caracterul unui act administrativ asimilat,

care are un caracter vătămător.

Pe fondul cauzei, Curtea

a apreciat că autoritatea pârâtă nu poate invoca lipsa de fonduri sau de alte resurse

pentru a justifica neplata integrală a drepturilor salariale, deoarece executarea

unei hotărâri judecătorești irevocabile reprezintă o obligație legală a statului.

În plus, prima instanță

a arătat faptul că adresa aflată în discuție contravine principiilor de drept privind

plata drepturilor salariale, practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.

Instanța de fond a arătat

că adresa în discuție dispune pentru o perioadă anterioară emiterii datei sale,

deși, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004,

nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu

poate opera retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce vătămări în drepturi legitime.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că în mod nejustificat a fost invocată O.U.G. nr. 71/2009, drept

argument al emiterii ordinului, câtă vreme aceasta nu-și găsește incidență.

Pentru aceleași considerente,

instanța de fond a admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de

intervenienții L.S.R. și M.G.V.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului,

încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a formulat

următoarele critici de nelegalitate ale sentinței:

Instanța de fond, în mod

greșit, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât, în opinia recurentului,

adresa contestată nu constituie un act administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004,

ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți

ordonatori din sistem, materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba

despre o simplă operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari

de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborat

cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

Pe fondul cauzei, recurentul

a arătat că, în mod eronat, instanța a apreciat că este vorba de o diminuare a salariilor,

atâta vreme cât salariile reclamanților sunt și au fost calculate în conformitate

cu O.U.G. nr. 27/2006, fiind vorba doar de executarea unor hotărâri judecătorești

care va fi realizată potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.

Mai arată recurentul că

prin adresa contestată nu se pune, nu se încalcă principiul neretroactivității,

pentru că adresa nu produce nici un efect în afara celui de informare a destinatarilor

săi.

Analizând sentința atacată

în raport de motivul de recurs formulat, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză,

și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Așa cum s-a reținut anterior,

obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă anularea adresei din 3 iulie 2009

emisă de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești.

Prin adresa din 3 iulie

2009 s-a dispus de către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, că începând

cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita

fără a se include sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, plata

urmând să se efectueze eșalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009.

Înalta Curte apreciază

că, în speța de față, nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării

caracterului de act administrativ a adresei din 3 iulie 2009.

În mod evident, adresa

în discuție adoptă o măsură prin care se modifică un element esențial al raporturilor

de serviciu existente între judecători și stat: mai precis, este vorba de modificarea

cuantumului salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.

În plus, măsura supusă

analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării

executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și

a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

Așadar, nu se poate afirma

că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către

ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum în mod eronat susține recurentul.

În speța de față, este

nefondată critica recurentului privind aplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr.

71/2009, în raport de argumentele care vor fi expuse în continuare.

În primul rând, ordonanța

în discuție, după cum se arată chiar în titulatura sa, se referă la plata unor sume

prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale

personalului din sectorul bugetar.

De asemenea, nu se poate

pune problema incidenței art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care menționează

faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea

unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul

bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după

o procedură de executare în perioada 2010-2012.

Un argument în acest sens

îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii

iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanțe.

Art. 15 alin. (2) din

Constituție consacră principiul neretroactivității legii, prevăzând că legea dispune

numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Pe acest aspect, trebuie

subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor

situații existente înainte de momentul emiterii actului.

De asemenea, trebuie subliniat

faptul că interdicția retroactivității actelor administrative nu este numai un principiu

interpretativ, ci condiționează însăși legalitatea acestor acte.

În speța de față, instanța

de contencios administrativ constată că este în prezența unei aplicări retroactive

a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.

Această situație conduce la încălcarea principiului anterior individualizat la momentul

emiterii actului administrativ contestat.

Înalta Curte precizează

că hotărârile judecătorești irevocabile trebuie respectate și aduse la îndeplinire,

așa cum prevede legislația națională, dar și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, text aplicabil direct în baza art. 11 din Constituția României.

Ca atare, în raport de

argumentele anterior prezentate, rezultă că recurentul a acționat cu exces de putere

la momentul emiterii actului administrativ contestat, fapt ce determină nelegalitatea

acestuia.

Având în vedere considerentele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 108/CA din 10 martie 2010

a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.