ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 755/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 755/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 140 din 12 iunie

2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. a respins

excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC F.E. SRL BUCUREȘTI și

a admis în parte acțiunea reclamantei SC RADIO XXI SRL împotriva pârâtei, constatând

că este în vigoare contractul de prestări servicii încheiat la 2 octombrie 2006

între reclamantă și pârâtă. Totodată, instanța arbitrală a obligat pârâta să-i

plătească reclamantei suma de 30.000 Euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății, cu titlu de prejudiciu; 2000 Euro, în echivalent în lei la

cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de prejudiciu; 41.700 lei cu titlu de

prejudiciu; 1.600 Euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății,

cu titlu de dobândă legală; dobânda de 6% pe an la suma de 41.700 lei, de la

data pronunțării sentinței arbitrale și până în ziua plății și 151.710,75 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată.

Obiectul acțiunii arbitrale a fost constatarea

de către instanța arbitrală că este inoperantă încetarea contractului de

prestări servicii încheiat de părți la data de 2 octombrie 2006 - contract prin

care pârâta s-a obligat să îndeplinească diferite prestații necesare

programului matinal la RADIO XXI, prin intermediul lui D.B., în schimbul unei

renumerații stabilită prin acest contract. Ca urmare a acestei constatări,

reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata prejudiciilor suferite

prin neexecutarea obligațiilor asumate de către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat

acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. a) și art. 364 lit.

i) C. proc. civ.

Astfel, petenta a arătat că litigiul dedus

judecății nu era unul care să poată fi supus arbitrajului, hotărârea fiind

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Regulile de Procedură

Arbitrală și art. 340 C. proc. civ., instanța arbitrală neobservând că

pretențiile solicitate izvorăsc dintr-un raport de dreptul muncii din

contractul încheiat de intimată cu D.B.

În ceea ce privește motivul de anulare prevăzut

de art. 364 lit. 1) C. proc. civ., petenta a arătat că sentința arbitrală a

fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., dispoziții imperative

ce prevăd principiul forței obligatorii a contractelor legal încheiate.

Astfel, obligând pârâta la plata sumei de 30.000

Euro, cu titlu de despăgubiri, instanța arbitrală a obligat pârâta atât la

executarea în natură a contractului, cât și la executarea prin echivalent,

cumul de principii ce nu poate fi aplicat în sistemul Codului civil român.

Prin sentința comercială nr. 48 din 23 aprilie

2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii în anulare, ca neîntemieată și a respins acțiunea în

anulare ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, curtea de

apel a reținut că, în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii

în anulare invocată de intimată, pentru motivele de anulare ce privesc

încheierea din 10 aprilie 2010 prin care tribunalul arbitral a respins excepția

necompetenței instanței arbitrale, această excepție este nefondată, întrucât

criticile petentei subsumate dispozițiilor art. 364 lit. a) C. proc. civ.

privesc modul de soluționare a chestiunii competenței instanței arbitrale,

astfel încât nu se poate susține că nu au fost invocate prin acțiune, ci

direct, la ultimul termen de judecată.

Curtea de apel a mai reținut că încheierea din

10 aprilie 2009 face parte integrantă din procedura de judecată a cererii

arbitrale, nefiind necesar, în condițiile reglementării motivului de anulare

prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., formularea separată a acțiunii în

anuare împotriva acestei încheieri.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că

motivul de anulare relativ la necompetența tribunalului arbitral, este

nefondat, întrucât reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe un contract

comercial încheiat între cele două societăți comerciale, contractul de prestări

servicii încheiat la 2 octombrie 2006.

Împrejurarea că acest contract a fost încheiat

în considerarea persoanei lui D.B., în calitate de reprezentant al petentei,

dovedește faptul că executarea contractului are caracter

intuitu persoane

,

însă nu transformă caracterul comercial al contractului de prestări servicii în

contract de muncă.

S-a mai reținut că între reclamantă și persoana

fizică D.B. s-a încheiat și contractul individual de muncă nr. 324 din 18

februarie 2004, care printre atribuțiile salariatului prevede unele dintre

obligațiile asumate de petentă prin contractul de prestări servicii, dar

aceasta nu înseamnă că s-a procedat la încheierea contractului de prestări

servicii cu caracter individual de muncă. Totodată, s-a reținut că contractul

de prestări servicii încheiat de societățile comerciale este ulterior, fără să

se prevadă ce se întâmplă cu contractul individual de muncă.

Curtea de apel a apreciat că, în fapt, petenta a

invocat simulația prin primul motiv de anulare, în sensul că dintre cele două

contracte, doar unul ar fi adevărat, respectiv cel individual de muncă, în timp

ce contractul de prestări servicii ar fi cel neadevărat, mincinos, însă nu sunt

îndeplinite condițiile simulației în speță. În plus, instanța nu a fost

sesizată cu o atare acțiune.

Cât privește motivul de nulitate întemeiat pe

art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că și acesta este

neîntemeiat, întrucât art. 969 alin. (1) C. civ., care instituie principiul

forței obligatorii a contractelor nu este o normă imperativă. De altfel,

motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. vizează aspectul dacă norma

juridică despre care se susține că a fost încălcată de instanța arbitrală are

caracter imperativ, iar nu modul în care această normă a fost aplicată de

instanța arbitrală.

Acțiunea în anularea sentinței arbitrale, a

reținut instanța de apel poate fi exercitată doar pentru motivele expres și

limitativ prevăzute de lege, neputând fi extinsă și la alte situații care

privesc temeinicia hotărârii arbitrale, modul cum au fost interpretate probele,

modul în care au fost interpretate clauzele arbitrale, etc.

Curtea de Apel a apreciat ca nefondată și

cererea petentei de reducere a cheltuielilor arbitrale, întrucât nu sunt

elemente care să conducă la concluzia că prestațiile apărătorilor intimatei -

ar fi vădit disproporționale în raport de onorariul achitat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs,

petenta - pârâtă, criticând hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

nelegalitate formulate, recurenta arătat că instanța arbitrală a analizat

motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., reținând

argumente străine neindicând motivele pentru care a respins apărările petentei.

Astfel, instanța de apel s-a limitat să rețină

că în speță, nu suntem în posesia unei simulații, fără să analizeze apărările

petentei care vizau faptul că unul și același raport juridic este reglementat

prin două contracte diferite, contractul de prestări servicii fiind încheiat

exclusiv din rațiuni fiscale.

Recurenta a arătat că instanța de apel nu a

arătat care sunt considerentele pentru care au fost respinse motivele de

nulitate întemeiate pe art. 364 lit. a) C. proc. civ. privind inoperativitatea

clauzei compromisorii, astfel încât litigiul nu era susceptibil de a fi judecat

pe calea arbitrajului.

S-a mai învederat că în considerentele sentinței

atacate, nu se regăsesc reținerile pentru care au fost înlăturate motivele ce

se circumscriu dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., respectiv, faptul

că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 963 C.

civ., art. 1075, art. 1069, art. 1082-1084 C. civ.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanța

de apel a analizat doar motivul de nulitate privitor la înlăturarea

dispozițiilor art. 969 C. civ., fără să se arate care sunt rațiunile pentru

care a înlăturat motivele de nulitate datorită încălcării celorlalte dispoziții

legale invocate anterior.

Recurenta a învederat că instanța de apel nu a

arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat cererea petentei de eliminare

a clauzei penale solicitată de intimată conform art. 1070 C. civ., astfel încât

se impune casarea sentinței atacate.

motiv de nelegalitate, că sentința arbitrală a fost pronunțată cu interpretarea

și aplicarea greșită a legii, conform art. 304 punctul 9 C. proc. civ.

În mod greșit instanța de apel a respins critica

privind lipsa caracterului arbitral al litigiului de față, conform art. 340 C.

proc. civ., întrucât raportul juridic dedus judecății este un raport de muncă,

nu comercial, iar prin capătul principal al acțiunii arbitrale s-a solicitat

anularea unui act juridic unilateral.

S-a arătat că instanța de apel a apreciat în mod

greșit că există două contracte, unul de muncă și unul comercial, pentru că, în

realitate există un raport juridic unic, instanța fiind obligată să califice

acest raport juridic unic ca fiind unul de muncă, pentru că include obligații

contractuale în sarcina persoanei fizice D.B. În plus, există contract

individual de muncă al acestei persoane încheiat de intimată și înregistrat la

Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Litigiul nu este arbitral și pentru că prin

capătul principal al acțiunii arbitrale, s-a solicitat de către intimata

reclamantă să se constate nulitatea notificării emisă de recurentă, conform

art. 969 C. civ.

În continuare, recurenta reia apărările de fond

din cadrul dosarului arbitral, arătând că atât instanța de apel, cât și

instanța arbitrală au pronunțat hotărâri cu încălcarea art. 969, art. 1075, art.

1069, art. 1082 și art. 1084 C. civ.

Cât privește cheltuielile arbitrale la care

recurenta a fost obligată în cadrul litigiului arbitral, aceasta solicită

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., apreciind că onorariul de

avocat solicitat de partea adversă este nejustificat de mare.

Examinând actele și lucrările dosarului prin

prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține că recursul

declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

vizează, nemotivarea hotărârii atacate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., întrucât motivele instanței de

apel sunt insuficiente cu privire la motivele de anulare întemeiate pe art. 364

lit. a) C. proc. civ. și art. 364 lit. i) C. proc. civ., în hotărârea supusă

reformării neregăsindu-se reținerile pentru care au fost înlăturate apărările

petentei.

Înalta Curte, apreciază că aceste critică este

nefondată, motivarea instanței de apel fiind amplă și completă, neputându-se

reține că instanța s-a limitat, în ceea ce privește invocarea în speță a

dispozițiilor art. 364 lit. a) C. proc. civ., în a reține că în cauză suntem în

prezența unei simulații, atâta timp cât din cuprinsul sentinței atacate,

rezultă că instanța de judecată a analizat pe larg problema invocată de petentă

relativă la existența unui contract individual de muncă, apreciind în mod legal

că, în fapt, este vorba despre două contracte juridice diferite încheiate în

timp, fără ca prin cel de-al doilea contract să se prevadă clauze cu privire la

situația primului raport juridic.

Cât privește aspectul invocat relativ la

inoperativitatea clauzei compromisorii, astfel încât litigiul nu era

susceptibil de a fi judecat pe calea arbitrajului, Înalta Curte reține că și

acest motiv a fost analizat în considerentele sentinței atacate care reține că

problema competenței instanței arbitrale a fost în mod legal soluționată de

instanța arbitrală, dat fiind caracterul comercial al contractului dedus

judecății.

O atare reținere răspunde problemei de drept

dedusă judecății de către recurenta - pârâtă, instanța de judecată nefiind

ținută să folosească aceeași terminologie ca și partea în litigiu, atâta timp

cât prin dezlegările date soluționează problema principală supusă controlului

instanței judecătorești.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit

căreia instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a respins apărările

petentei cu privire la încălcarea art. 1070, art. 1069, art. 1082 - 1084, art. 1075

C. civ., limitându-se să analizeze doar motivul privind încălcarea art. 969 alin.

(1) C. proc. civ., întrucât prin acțiunea în anulare formulată, petenta a

înțeles să invoce, conform art. 364 lit. i) C. proc. civ., încălcarea normei

imperative prevăzută de art. 969 C. civ., nefăcând nicio referire relativ la

caracterul imperativ al celorlalte texte de lege.

Or, astfel cum în mod corect a apreciat instanța

de apel, dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. vizează stabilirea

caracterului normei încălcate, iar nu analiza modului în care instanța

arbitrală a analizat clauzele contractului dedus judecății, încât motivele

acțiunii în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 364 lit. i) C.

proc. civ., neputând fi extinse prin analogie la aspecte ce țin de temeinicia

sentinței arbitrale, acțiunea în anulare nefiind, din acest punct de vedere

cele, o cale de reformare.

Ca atare, în mod legal, instanța de apel a

apreciat că în ceea ce privește art. 969 C. civ. suntem în prezența unei norme

juridice dispozitive, încălcarea acesteia neputând fi invocată conform art. 364

lit. i) C. proc. civ. Celelalte norme juridice arătate de recurentă au fost

invocate în acțiunea în anulare, făcându-se referire la interpretarea și

aplicarea greșită a legii, aspecte ce nu pot fi analizate de către instanța

investită cu acțiune în anularea unei sentințe arbitrale, care are o competență

limitată de motivele imperative incluse în art. 364 lit. a)-i C. proc. civ.

recurenta reia critica relativă la absența caracterului arbitral al litigiului,

întrucât contractul dedus judecății este un contract individual de muncă,

astfel încât a fost greșit interpretat art. 340 C. proc. civ.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei

privind încălcarea art.3 din Regulile de procedură arbitrală și art. 340 C.

proc. civ., întrucât în mod corect s-a stabilit că, în fapt, raportul juridic

dedus judecății nu este contractul individual de muncă încheiat de intimată cu

persoana fizică D.B., ci contractul de prestări servicii încheiat între cele

două societăți comerciale, contract ce are caracter comercial conform art. 4 C.

com.

Astfel cum a reținut instanța de apel, faptul că

prestațiile reținute în sarcina societății prestatoare, a avut în vedere

persoana fizică D.B., nu este de natură să transforme acest contract în

contract individual de muncă, raportul juridic rămânând unul comercial dar

fiind încheiat

intuitu personae.

Înalta Curte va respinge și critica privind

existența unui singur raport juridic între părți, respectiv, a unui raport de

muncă, având în vedere că există două contracte juridice diferite, cu părți

diferite și încheiate la date diferite, fără ca actul ulterior să cuprindă

clauze cu privire la valabilitatea primului act juridic încheiat.

Motivul invocat, relativ la lipsa caracterului

arbitral al litigiului, întrucât prin capătul principal din cererea arbitrală

s-a solicitat nulitatea notificării pârâtei este superflu, având în vedere

conținutul sentinței arbitrale și al cererii arbitrale formulate.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă reia în

finalul motivelor de recurs formulate argumentele privind netemeinicia

sentinței arbitrale, întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziției art. 969,

art. 1075, art. 1069, art. 1070, art. 1082 - 1084 C. civ., aspecte ce nu a fost

reținute de instanța de apel. Ca atare, dată fiind natura juridică a acțiunii

în anularea sentinței arbitrale și competența limitată a instanțelor de

judecată la aspecte ce privesc legalitatea sentinței atacate prin raportare la

respectarea procedurii arbitrale, Înalta Curte va respinge acest motiv,

reținând că aceste aspecte nu pot fi cercetate în cadrul prezentului litigiu,

având în vedere și argumentele expuse anterior.

În ceea ce privește cererea petentei de reducere

a cheltuielilor arbitrale, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte reține că și această cerere a fost legal soluționată de curtea de apel

prin raportare la situația de fapt din dosarul arbitral. De altfel, recurenta

nu critică sub niciun aspect hotărârea curții de apel cu privire la această

cerere, reiterându-o pur și simplu în fața instanței de recurs care nu poate

face aprecieri cu privire la modul de administrare a probelor și la temeinicia

hotărârilor atacate.

În baza principiului

disponibilității aplicabil în procesul civil, Înalta Curte va lua act că

intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale

separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta -

reclamantă SC F.E. SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 48 din 23 aprilie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2011.