ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 755/2011

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 140 din 12 iunie 2009, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R. a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta SC F.E. SRL BUCUREȘTI și a admis în parte acțiunea reclamantei SC RADIO XXI SRL împotriva pârâtei, constatând că este în vigoare contractul de prestări servicii încheiat la 2 octombrie 2006 între reclamantă și pârâtă. Totodată, instanța arbitrală a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 30.000 Euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de prejudiciu; 2000 Euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de prejudiciu; 41.700 lei cu titlu de prejudiciu; 1.600 Euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R.

din ziua plății, cu titlu de dobândă legală; dobânda de 6% pe an la suma de 41.700 lei, de la data pronunțării sentinței arbitrale și până în ziua plății și 151.710,75 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Obiectul acțiunii arbitrale a fost constatarea de către instanța arbitrală că este inoperantă încetarea contractului de prestări servicii încheiat de părți la data de 2 octombrie 2006 - contract prin care pârâta s-a obligat să îndeplinească diferite prestații necesare programului matinal la RADIO XXI, prin intermediul lui D.B., în schimbul unei renumerații stabilită prin acest contract. Ca urmare a acestei constatări, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata prejudiciilor suferite prin neexecutarea obligațiilor asumate de către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. a) și art. 364 lit. i) C. proc. civ. Astfel, petenta a arătat că litigiul dedus judecății nu era unul care să poată fi supus arbitrajului, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 3 din Regulile de Procedură Arbitrală și art. 340 C. proc. civ., instanța arbitrală neobservând că pretențiile solicitate izvorăsc dintr-un raport de dreptul muncii din contractul încheiat de intimată cu D.B. În ceea ce privește motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. 1) C. proc. civ., petenta a arătat că sentința arbitrală a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., dispoziții imperative ce prevăd principiul forței obligatorii a contractelor legal încheiate.

Astfel, obligând pârâta la plata sumei de 30.000 Euro, cu titlu de despăgubiri, instanța arbitrală a obligat pârâta atât la executarea în natură a contractului, cât și la executarea prin echivalent, cumul de principii ce nu poate fi aplicat în sistemul Codului civil român. Prin sentința comercială nr. 48 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins excepția inadmisibilității acțiunii în anulare, ca neîntemieată și a respins acțiunea în anulare ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut că, în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a acțiunii în anulare invocată de intimată, pentru motivele de anulare ce privesc încheierea din 10 aprilie 2010 prin care tribunalul arbitral a respins excepția necompetenței instanței arbitrale, această excepție este nefondată, întrucât criticile petentei subsumate dispozițiilor art. 364 lit. a) C. proc.

civ. privesc modul de soluționare a chestiunii competenței instanței arbitrale, astfel încât nu se poate susține că nu au fost invocate prin acțiune, ci direct, la ultimul termen de judecată. Curtea de apel a mai reținut că încheierea din 10 aprilie 2009 face parte integrantă din procedura de judecată a cererii arbitrale, nefiind necesar, în condițiile reglementării motivului de anulare prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., formularea separată a acțiunii în anuare împotriva acestei încheieri.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că motivul de anulare relativ la necompetența tribunalului arbitral, este nefondat, întrucât reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe un contract comercial încheiat între cele două societăți comerciale, contractul de prestări servicii încheiat la 2 octombrie 2006. Împrejurarea că acest contract a fost încheiat în considerarea persoanei lui D.B., în calitate de reprezentant al petentei, dovedește faptul că executarea contractului are caracter intuitu persoane , însă nu transformă caracterul comercial al contractului de prestări servicii în contract de muncă. S-a mai reținut că între reclamantă și persoana fizică D.B.

s-a încheiat și contractul individual de muncă nr. 324 din 18 februarie 2004, care printre atribuțiile salariatului prevede unele dintre obligațiile asumate de petentă prin contractul de prestări servicii, dar aceasta nu înseamnă că s-a procedat la încheierea contractului de prestări servicii cu caracter individual de muncă. Totodată, s-a reținut că contractul de prestări servicii încheiat de societățile comerciale este ulterior, fără să se prevadă ce se întâmplă cu contractul individual de muncă. Curtea de apel a apreciat că, în fapt, petenta a invocat simulația prin primul motiv de anulare, în sensul că dintre cele două contracte, doar unul ar fi adevărat, respectiv cel individual de muncă, în timp ce contractul de prestări servicii ar fi cel neadevărat, mincinos, însă nu sunt îndeplinite condițiile simulației în speță.

În plus, instanța nu a fost sesizată cu o atare acțiune. Cât privește motivul de nulitate întemeiat pe art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanța de apel a reținut că și acesta este neîntemeiat, întrucât art. 969 alin. (1) C. civ., care instituie principiul forței obligatorii a contractelor nu este o normă imperativă. De altfel, motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. vizează aspectul dacă norma juridică despre care se susține că a fost încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ, iar nu modul în care această normă a fost aplicată de instanța arbitrală.

Acțiunea în anularea sentinței arbitrale, a reținut instanța de apel poate fi exercitată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, neputând fi extinsă și la alte situații care privesc temeinicia hotărârii arbitrale, modul cum au fost interpretate probele, modul în care au fost interpretate clauzele arbitrale, etc. Curtea de Apel a apreciat ca nefondată și cererea petentei de reducere a cheltuielilor arbitrale, întrucât nu sunt elemente care să conducă la concluzia că prestațiile apărătorilor intimatei - ar fi vădit disproporționale în raport de onorariul achitat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, petenta - pârâtă, criticând hotărârea atacată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. 1. În dezvoltarea criticilor de nelegalitate formulate, recurenta arătat că instanța arbitrală a analizat motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. a) C. proc. civ., reținând argumente străine neindicând motivele pentru care a respins apărările petentei. Astfel, instanța de apel s-a limitat să rețină că în speță, nu suntem în posesia unei simulații, fără să analizeze apărările petentei care vizau faptul că unul și același raport juridic este reglementat prin două contracte diferite, contractul de prestări servicii fiind încheiat exclusiv din rațiuni fiscale. Recurenta a arătat că instanța de apel nu a arătat care sunt considerentele pentru care au fost respinse motivele de nulitate întemeiate pe art. 364 lit. a) C. proc.

civ. privind inoperativitatea clauzei compromisorii, astfel încât litigiul nu era susceptibil de a fi judecat pe calea arbitrajului. S-a mai învederat că în considerentele sentinței atacate, nu se regăsesc reținerile pentru care au fost înlăturate motivele ce se circumscriu dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., respectiv, faptul că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 963 C. civ., art. 1075, art. 1069, art. 1082-1084 C. civ. Sub acest aspect, recurenta a arătat că instanța de apel a analizat doar motivul de nulitate privitor la înlăturarea dispozițiilor art. 969 C. civ., fără să se arate care sunt rațiunile pentru care a înlăturat motivele de nulitate datorită încălcării celorlalte dispoziții legale invocate anterior.

Recurenta a învederat că instanța de apel nu a arătat care sunt motivele pentru care a înlăturat cererea petentei de eliminare a clauzei penale solicitată de intimată conform art. 1070 C. civ., astfel încât se impune casarea sentinței atacate. 2. Recurenta arată, în cadrul celui de-al doilea motiv de nelegalitate, că sentința arbitrală a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, conform art. 304 punctul 9 C. proc. civ. În mod greșit instanța de apel a respins critica privind lipsa caracterului arbitral al litigiului de față, conform art. 340 C. proc. civ., întrucât raportul juridic dedus judecății este un raport de muncă, nu comercial, iar prin capătul principal al acțiunii arbitrale s-a solicitat anularea unui act juridic unilateral.

S-a arătat că instanța de apel a apreciat în mod greșit că există două contracte, unul de muncă și unul comercial, pentru că, în realitate există un raport juridic unic, instanța fiind obligată să califice acest raport juridic unic ca fiind unul de muncă, pentru că include obligații contractuale în sarcina persoanei fizice D.B. În plus, există contract individual de muncă al acestei persoane încheiat de intimată și înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Litigiul nu este arbitral și pentru că prin capătul principal al acțiunii arbitrale, s-a solicitat de către intimata reclamantă să se constate nulitatea notificării emisă de recurentă, conform art. 969 C. civ. În continuare, recurenta reia apărările de fond din cadrul dosarului arbitral, arătând că atât instanța de apel, cât și instanța arbitrală au pronunțat hotărâri cu încălcarea art. 969, art. 1075, art. 1069, art. 1082 și art. 1084 C. civ.

Cât privește cheltuielile arbitrale la care recurenta a fost obligată în cadrul litigiului arbitral, aceasta solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., apreciind că onorariul de avocat solicitat de partea adversă este nejustificat de mare. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Prima critică de nelegalitate vizează, nemotivarea hotărârii atacate, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., întrucât motivele instanței de apel sunt insuficiente cu privire la motivele de anulare întemeiate pe art. 364 lit. a) C. proc.

civ. și art. 364 lit. i) C. proc. civ., în hotărârea supusă reformării neregăsindu-se reținerile pentru care au fost înlăturate apărările petentei. Înalta Curte, apreciază că aceste critică este nefondată, motivarea instanței de apel fiind amplă și completă, neputându-se reține că instanța s-a limitat, în ceea ce privește invocarea în speță a dispozițiilor art. 364 lit. a) C. proc. civ., în a reține că în cauză suntem în prezența unei simulații, atâta timp cât din cuprinsul sentinței atacate, rezultă că instanța de judecată a analizat pe larg problema invocată de petentă relativă la existența unui contract individual de muncă, apreciind în mod legal că, în fapt, este vorba despre două contracte juridice diferite încheiate în timp, fără ca prin cel de-al doilea contract să se prevadă clauze cu privire la situația primului raport juridic.

Cât privește aspectul invocat relativ la inoperativitatea clauzei compromisorii, astfel încât litigiul nu era susceptibil de a fi judecat pe calea arbitrajului, Înalta Curte reține că și acest motiv a fost analizat în considerentele sentinței atacate care reține că problema competenței instanței arbitrale a fost în mod legal soluționată de instanța arbitrală, dat fiind caracterul comercial al contractului dedus judecății. O atare reținere răspunde problemei de drept dedusă judecății de către recurenta - pârâtă, instanța de judecată nefiind ținută să folosească aceeași terminologie ca și partea în litigiu, atâta timp cât prin dezlegările date soluționează problema principală supusă controlului instanței judecătorești.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia instanța de apel nu a arătat motivele pentru care a respins apărările petentei cu privire la încălcarea art. 1070, art. 1069, art. 1082 - 1084, art. 1075 C. civ., limitându-se să analizeze doar motivul privind încălcarea art. 969 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin acțiunea în anulare formulată, petenta a înțeles să invoce, conform art. 364 lit. i) C. proc. civ., încălcarea normei imperative prevăzută de art. 969 C. civ., nefăcând nicio referire relativ la caracterul imperativ al celorlalte texte de lege. Or, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de apel, dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. vizează stabilirea caracterului normei încălcate, iar nu analiza modului în care instanța arbitrală a analizat clauzele contractului dedus judecății, încât motivele acțiunii în anulare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc.

civ., neputând fi extinse prin analogie la aspecte ce țin de temeinicia sentinței arbitrale, acțiunea în anulare nefiind, din acest punct de vedere cele, o cale de reformare. Ca atare, în mod legal, instanța de apel a apreciat că în ceea ce privește art. 969 C. civ. suntem în prezența unei norme juridice dispozitive, încălcarea acesteia neputând fi invocată conform art. 364 lit. i) C. proc. civ. Celelalte norme juridice arătate de recurentă au fost invocate în acțiunea în anulare, făcându-se referire la interpretarea și aplicarea greșită a legii, aspecte ce nu pot fi analizate de către instanța investită cu acțiune în anularea unei sentințe arbitrale, care are o competență limitată de motivele imperative incluse în art. 364 lit. a)-i C. proc.

civ. 2. Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, recurenta reia critica relativă la absența caracterului arbitral al litigiului, întrucât contractul dedus judecății este un contract individual de muncă, astfel încât a fost greșit interpretat art. 340 C. proc. civ. Nu poate fi reținută susținerea recurentei privind încălcarea art.3 din Regulile de procedură arbitrală și art. 340 C. proc. civ., întrucât în mod corect s-a stabilit că, în fapt, raportul juridic dedus judecății nu este contractul individual de muncă încheiat de intimată cu persoana fizică D.B., ci contractul de prestări servicii încheiat între cele două societăți comerciale, contract ce are caracter comercial conform art. 4 C. com.

Astfel cum a reținut instanța de apel, faptul că prestațiile reținute în sarcina societății prestatoare, a avut în vedere persoana fizică D.B., nu este de natură să transforme acest contract în contract individual de muncă, raportul juridic rămânând unul comercial dar fiind încheiat intuitu personae. Înalta Curte va respinge și critica privind existența unui singur raport juridic între părți, respectiv, a unui raport de muncă, având în vedere că există două contracte juridice diferite, cu părți diferite și încheiate la date diferite, fără ca actul ulterior să cuprindă clauze cu privire la valabilitatea primului act juridic încheiat. Motivul invocat, relativ la lipsa caracterului arbitral al litigiului, întrucât prin capătul principal din cererea arbitrală s-a solicitat nulitatea notificării pârâtei este superflu, având în vedere conținutul sentinței arbitrale și al cererii arbitrale formulate.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă reia în finalul motivelor de recurs formulate argumentele privind netemeinicia sentinței arbitrale, întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziției art. 969, art. 1075, art. 1069, art. 1070, art. 1082 - 1084 C. civ., aspecte ce nu a fost reținute de instanța de apel. Ca atare, dată fiind natura juridică a acțiunii în anularea sentinței arbitrale și competența limitată a instanțelor de judecată la aspecte ce privesc legalitatea sentinței atacate prin raportare la respectarea procedurii arbitrale, Înalta Curte va respinge acest motiv, reținând că aceste aspecte nu pot fi cercetate în cadrul prezentului litigiu, având în vedere și argumentele expuse anterior.

În ceea ce privește cererea petentei de reducere a cheltuielilor arbitrale, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că și această cerere a fost legal soluționată de curtea de apel prin raportare la situația de fapt din dosarul arbitral. De altfel, recurenta nu critică sub niciun aspect hotărârea curții de apel cu privire la această cerere, reiterându-o pur și simplu în fața instanței de recurs care nu poate face aprecieri cu privire la modul de administrare a probelor și la temeinicia hotărârilor atacate. În baza principiului disponibilității aplicabil în procesul civil, Înalta Curte va lua act că intimata își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă SC F.E. SRL BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 48 din 23 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.