ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4273/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 914 din 21 mai 2009 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de domnul procuror B.I.V. împotriva Hotărârii Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 161 din 5 mai 2009. Recursul formulat de reclamant în temeiul art. 29 din Legea nr. 317/2004, împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5603 din 8 decembrie 2009. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că revocarea din funcția de conducere pentru cazul prevăzut de art. 51 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 303/2004, constituie un efect direct al aplicării uneia din sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 din legea sus-indicată.

Așa fiind, Înalta Curte reține că în speță nu sunt incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. cu ocazia emiterii Hotărârii nr. 161/2009 a secției pentru procurori. S-a mai reținut, de către Înalta Curte și faptul că față de dispozițiile art. 51 alin. (7) din Legea nr. 303/2004, cazurile de revocare din funcția de conducere a judecătorilor se aplică și procurorilor iar alin. (2) al aceluiași art. 51 prevede la lit. c) caracterul irevocabil al hotărârii prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară. Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant B.I.V., susținând, în esență următoarele critici: Prin decizia nr. 5603 din 8 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul formulat împotriva Hotărârii nr. 914 din 21 mai 2009 a Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-a respins contestația împotriva Hotărârii nr. 161 din 05 mai 2009 de revocare din funcția de prim procuror a d-ului procuror B.I.V., adoptată de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Revizuentul solicită revizuirea deciziei mai sus menționate invocând motivul prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., respectiv contrarietatea existentă între această decizie și sentința civilă nr. 736 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus anularea Ordinului nr. 1038 din 11 mai 2009 și a Ordinului nr. 1184 din 01 iunie 2009 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată ca fiind inadmisibilă susținând în esență că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de susținerile părților cât și în raport de prevederile legale incidente Curtea constată că cererea de revizuire formulată este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceiași calitate. Din reglementările legale mai sus menționate, rezultă deci că cererea de revizuire este admisibilă dacă există identitate de părți, de cauză și de obiect, acest motiv fiind o aplicare a principiului puterii de lucru judecat stabilit de dispozițiile art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. Puterea de lucru judecat reiese din dispozitivul hotărârii, iar nu din considerente care participă doar la lămurirea dispozitivului. Prin urmare, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi cerută dacă există două hotărâri ale căror dispozitive conțin prevederi de neconciliat iar hotărârile sunt date în aceiași pricină, între aceleași părți, având aceiași calitate.

În speță, nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză întrucât cauza soluționată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5603 din 8 decembrie 2009 a avut ca obiect recursul promovat de actualul revizuent împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 914 din 21 mai 2009 prin care a fost respinsă contestația sa împotriva Hotărârii nr. 161 din 5 mai 2009 a Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. În ceea ce privește cauza soluționată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 736 din 9 februarie 2010 a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 1038 din 11 mai 2009 și a Ordinului nr. 1184 din 01 iunie 2009 emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel fiind rezultă că între cele două cauze deși a existat o legătură nu există identitate de obiect, de părți și cauză și în consecință nefiind întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de revizuent împotriva deciziei nr. 5603 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 4711/1/2009 va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.I.V. împotriva deciziei nr. 5603 din 8 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.