ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC N.D.B.L. România SRL a chemat în judecată pe pârâta

Primăria Municipiului Arad solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei să-i restituie suma de

2.231.666,67 lei, reprezentând impozit pe clădiri achitat pe reclamantă în

perioada 2004-2009, în sumă de 2.079.318,87 lei și, respectiv, impozit pe teren

achitat în aceeași perioadă , în sumă de 152.347,80 lei, cu plata dobânzilor

legale aferente, de la data efectuării plății și până la restituirea integrală,

cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Primăria

Municipiului Arad a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile,

reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Pe fondul cauzei,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, cu motivarea

că modul de soluționare a cererii de restituire este legal și corect, întrucât

societatea nu se află în niciuna dintre situațiile reglementate de art. 117

alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 451

din 20 octombrie 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) În cauză, nu era

necesară îndeplinirea procedurii administrative prealabile, deoarece aceasta

presupune cu necesitate existența unui act administrativ unilateral vătămător

pentru reclamantă, iar aceasta a solicitat doar restituirea unei sume de bani.

2) Pe fondul speței,

curtea a arătat faptul că reclamanta a achitat în perioada 2004-2009 un impozit

pe clădiri în sumă de 2.079.318,87 lei și, respectiv, un impozit pe teren în

sumă de 152.347,80 lei, pentru imobilul proprietatea acesteia, situat Arad,

Zona Industrială Vest, jud. Arad.

Prin cererile

înregistrate la Primăria Municipiului Arad sub nr. 65806 din 17 noiembrie 2009

și, respectiv, nr. 251336 din 11 ianuarie 2010, reclamanta a solicitat

restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe clădiri și teren, apreciind

că, în speță, este vorba despre un imobil situat în perimetrul Parcului

industrial Arad, fiind astfel incidente dispozițiile care prevăd scutirea de la

plata acestor impozite, cuprinse în Codul fiscal [art. 250 alin. (1) pct. 9 și

art. 257 lit. I)].

Prin adresele nr.

251336 din 17 noiembrie 2009 și nr. 235107 din 29 ianuarie 2010, pârâta a comunicat

reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii de restituire a

impozitului până când aceasta nu va face dovada constituirii parcului

industrial, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din O.G. nr. 65/2001.

Prin cererea dedusă

judecății, reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de

impozit pe teren și construcții, apreciind că beneficiază de scutire, în

condițiile în care noțiunea de parc industrial este folosită în toate actele

emise de autoritatea pârâtă, inclusiv în cuprinsul contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu Municipiul Arad.

Curtea de Apel a

apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, în condițiile în care

imobilul aflat în discuție nu este amplasat într-un parc industrial, iar

această denumire a fost folosită în documente în mod greșit.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC N.D.B.L. România SRL, care a solicitat

modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii de

atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că, prin Memorandumul de finanțare dintre Guvernul

României și Comisia Europeană referitor la Facilitatea suplimentară pentru investiții 2001, semnat la 4 decembrie 2001 (publicat în

M.Of. nr. 619 din 21 august 2002), Consiliului Județean Arad i s-au alocat 1,5

milioane de Euro din fonduri Phare pentru realizarea cadrului de infrastructură

și de utilități publice în parcul industrial Arad.

Consiliul Local al

Municipiului Arad a adoptat hotărârea nr. 292 din 24 octombrie 2002 privind

finanțarea obiectivului de investiție „Zona Parcului Industrial Arad” prin care

a fost aprobat „Acordul Cadru” dintre Ministerul Dezvoltării și Prognozei și

această autoritate publică locală în legătură cu licitarea, contractarea,

finanțarea, monitorizarea tehnică și financiară și evaluarea Proiectului -

„Zona Parcului Industrial Arad”.

Pe baza acestui

Acord, în parcul industrial au fost atrase 29 de societăți, interesate de

facilitățile fiscale acordate parcurilor industriale prin Legea nr. 65/2001.

Prin hotărârea nr. 60

din 28 martie 2000, Consiliul Local al Municipiului Arad a atribuit

perimetrului parcului industrial denumirea de „Zona Parc Industrial”.

După atragerea

fondurilor de finanțare a parcului industrial și a investitorilor, pârâta nu a

mai manifestat niciun interes pentru obținerea titlului de parc industrial,

conform proiectului și Acordului Cadru, inducând în eroare atât investitorii

pentru a nu beneficia de scutirea de impozit pe clădiri și teren, cât și

instituțiile care au alocat fondurile.

În plus, Consiliul

Local al Municipiului Arad a adoptat hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2003, de

modificare a hotărârii nr. 60 din 28 martie 2000, prin care Zona parc

industrial se va numi „Zona Industrială Arad Vest”.

Recurenta a menționat

faptul că autoritatea intimată nu a dorit asocierea în participațiune cu

agenții economici, conform art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 65/2001, pentru

constituirea parcului industrial, deoarece pierdea dreptul de administrare a

zonei și impozitul pe teren și clădiri datorat de investitori la bugetul local.

Cu toate acestea,

pentru a încasa cât mai mulți bani de la investitori, prin hotărârea nr. 189

din 8 august 2008, Consiliul Local al Municipiului Arad a încadrat terenurile

din zona industrială în zona A, cu un impozit de 6.481,20 lei/ha, cu toate că

perimetrul respectiv se află în afara municipiului Arad.

Intimatul a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului (filele 26-29 dosar).

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Problema dedusă

judecății este aceea de a stabili dacă societatea recurentă datorează impozit,

în perioada 2004-2009, pentru clădirea și terenul deținute în cadrul Zonei

Industriale Arad.

Recurenta invocă ca

temei legal al pretențiilor sale în sensul scutirii de la plata acestui impozit

prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. I) C. fisc. și susține

faptul că noțiunea de parc industrial este folosită în toate actele care emană

de la autoritatea intimată.

Conform art. 250 alin.

(1) pct. 9 C. fisc., clădirile din parcurile industriale sunt scutite de

impozit, începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Potrivit art. 257

lit. I) din reglementarea anterior arătată, terenurile din parcurile

industriale beneficiază de aceeași scutire din data de 1 ianuarie 2004.

În Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal, respectiv la pct. 77 alin. (5), se

arată că pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale prevăzute la art.

257 lit. I) se vor avea în vedere prevederile O.G. nr. 65/2001 privind

constituirea și funcționarea parcurilor industriale.

Ca atare, după cum a

precizat în mod corect și prima instanță, intenția clară a legiuitorului a fost

aceea de a acorda aceste scutiri pentru clădirile și terenurile din parcurile

industriale, constituite conform O.G. nr. 65/2001.

De menționat faptul

că, în art. 4-6 din ordonanța anterior arătată este reglementată modalitatea de

acordare a titlului de parc industrial prin ordin emis de Ministrul Dezvoltării

și Prognozei, la cererea asociației constituită între autoritățile

administrației publice centrale și locale, agenți economici, institutele de

cercetare-dezvoltare și/sau alți parteneri interesați.

Potrivit ordonanței

aflate în discuție, parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se

desfășoară activități economice, de cercetare științifică, de producție

industrială și servicii, de valorificare a cercetărilor științifice și/sau de

dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilități specifice, în vederea

valorificării potențialului uman și material al zonei [art. 1 alin. (2)].

Așadar, pentru a

putea beneficia de scutirile prevăzute în Codul fiscal, imobilul aflat în

proprietatea recurentei trebuia să facă parte dintr-un parc industrial,

constituit în temeiul O.G. nr. 65/2001.

Împrejurarea că în

actele nominalizate de recurentă a fost folosită în mod greșit denumirea de parc

industrial nu prezintă în speța de față nicio relevanță juridică, întrucât

trebuia respectată procedura prevăzută de O.G. nr. 65/2001.

De astfel, este de

observat că recurenta a recunoscut în cadrul cererii de recurs faptul că nu a

fost urmată procedura pentru constituirea parcului industrial din culpa

autorității intimate, care a intenționat să atragă mai multe fonduri pentru

comunitatea locală.

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC N.D.B.

L. România SRL Arad împotriva sentinței nr. 451 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 20 mai 2011.