ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2939/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC N.D.B.L. România SRL a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Arad solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea pârâtei să-i restituie suma de 2.231.666,67 lei, reprezentând impozit pe clădiri achitat pe reclamantă în perioada 2004-2009, în sumă de 2.079.318,87 lei și, respectiv, impozit pe teren achitat în aceeași perioadă , în sumă de 152.347,80 lei, cu plata dobânzilor legale aferente, de la data efectuării plății și până la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta Primăria Municipiului Arad a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată, cu motivarea că modul de soluționare a cererii de restituire este legal și corect, întrucât societatea nu se află în niciuna dintre situațiile reglementate de art. 117 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 451 din 20 octombrie 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: 1) În cauză, nu era necesară îndeplinirea procedurii administrative prealabile, deoarece aceasta presupune cu necesitate existența unui act administrativ unilateral vătămător pentru reclamantă, iar aceasta a solicitat doar restituirea unei sume de bani. 2) Pe fondul speței, curtea a arătat faptul că reclamanta a achitat în perioada 2004-2009 un impozit pe clădiri în sumă de 2.079.318,87 lei și, respectiv, un impozit pe teren în sumă de 152.347,80 lei, pentru imobilul proprietatea acesteia, situat Arad, Zona Industrială Vest, jud. Arad.

Prin cererile înregistrate la Primăria Municipiului Arad sub nr. 65806 din 17 noiembrie 2009 și, respectiv, nr. 251336 din 11 ianuarie 2010, reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe clădiri și teren, apreciind că, în speță, este vorba despre un imobil situat în perimetrul Parcului industrial Arad, fiind astfel incidente dispozițiile care prevăd scutirea de la plata acestor impozite, cuprinse în Codul fiscal [art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. I)]. Prin adresele nr. 251336 din 17 noiembrie 2009 și nr. 235107 din 29 ianuarie 2010, pârâta a comunicat reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii de restituire a impozitului până când aceasta nu va face dovada constituirii parcului industrial, în conformitate cu dispozițiile art. 4 din O.G.

nr. 65/2001. Prin cererea dedusă judecății, reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de impozit pe teren și construcții, apreciind că beneficiază de scutire, în condițiile în care noțiunea de parc industrial este folosită în toate actele emise de autoritatea pârâtă, inclusiv în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Municipiul Arad. Curtea de Apel a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, în condițiile în care imobilul aflat în discuție nu este amplasat într-un parc industrial, iar această denumire a fost folosită în documente în mod greșit. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC N.D.B.L. România SRL, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că, prin Memorandumul de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Europeană referitor la Facilitatea suplimentară pentru investiții 2001, semnat la 4 decembrie 2001 (publicat în M.Of. nr. 619 din 21 august 2002), Consiliului Județean Arad i s-au alocat 1,5 milioane de Euro din fonduri Phare pentru realizarea cadrului de infrastructură și de utilități publice în parcul industrial Arad. Consiliul Local al Municipiului Arad a adoptat hotărârea nr. 292 din 24 octombrie 2002 privind finanțarea obiectivului de investiție „Zona Parcului Industrial Arad” prin care a fost aprobat „Acordul Cadru” dintre Ministerul Dezvoltării și Prognozei și această autoritate publică locală în legătură cu licitarea, contractarea, finanțarea, monitorizarea tehnică și financiară și evaluarea Proiectului - „Zona Parcului Industrial Arad”.

Pe baza acestui Acord, în parcul industrial au fost atrase 29 de societăți, interesate de facilitățile fiscale acordate parcurilor industriale prin Legea nr. 65/2001. Prin hotărârea nr. 60 din 28 martie 2000, Consiliul Local al Municipiului Arad a atribuit perimetrului parcului industrial denumirea de „Zona Parc Industrial”. După atragerea fondurilor de finanțare a parcului industrial și a investitorilor, pârâta nu a mai manifestat niciun interes pentru obținerea titlului de parc industrial, conform proiectului și Acordului Cadru, inducând în eroare atât investitorii pentru a nu beneficia de scutirea de impozit pe clădiri și teren, cât și instituțiile care au alocat fondurile. În plus, Consiliul Local al Municipiului Arad a adoptat hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2003, de modificare a hotărârii nr. 60 din 28 martie 2000, prin care Zona parc industrial se va numi „Zona Industrială Arad Vest”.

Recurenta a menționat faptul că autoritatea intimată nu a dorit asocierea în participațiune cu agenții economici, conform art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 65/2001, pentru constituirea parcului industrial, deoarece pierdea dreptul de administrare a zonei și impozitul pe teren și clădiri datorat de investitori la bugetul local. Cu toate acestea, pentru a încasa cât mai mulți bani de la investitori, prin hotărârea nr. 189 din 8 august 2008, Consiliul Local al Municipiului Arad a încadrat terenurile din zona industrială în zona A, cu un impozit de 6.481,20 lei/ha, cu toate că perimetrul respectiv se află în afara municipiului Arad. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului (filele 26-29 dosar).

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Problema dedusă judecății este aceea de a stabili dacă societatea recurentă datorează impozit, în perioada 2004-2009, pentru clădirea și terenul deținute în cadrul Zonei Industriale Arad.

Recurenta invocă ca temei legal al pretențiilor sale în sensul scutirii de la plata acestui impozit prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. I) C. fisc. și susține faptul că noțiunea de parc industrial este folosită în toate actele care emană de la autoritatea intimată. Conform art. 250 alin. (1) pct. 9 C. fisc., clădirile din parcurile industriale sunt scutite de impozit, începând cu data de 1 ianuarie 2004. Potrivit art. 257 lit. I) din reglementarea anterior arătată, terenurile din parcurile industriale beneficiază de aceeași scutire din data de 1 ianuarie 2004. În Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, respectiv la pct. 77 alin. (5), se arată că pentru încadrarea terenurilor parcurilor industriale prevăzute la art. 257 lit. I) se vor avea în vedere prevederile O.G.

nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale. Ca atare, după cum a precizat în mod corect și prima instanță, intenția clară a legiuitorului a fost aceea de a acorda aceste scutiri pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale, constituite conform O.G. nr. 65/2001. De menționat faptul că, în art. 4-6 din ordonanța anterior arătată este reglementată modalitatea de acordare a titlului de parc industrial prin ordin emis de Ministrul Dezvoltării și Prognozei, la cererea asociației constituită între autoritățile administrației publice centrale și locale, agenți economici, institutele de cercetare-dezvoltare și/sau alți parteneri interesați.

Potrivit ordonanței aflate în discuție, parcul industrial reprezintă o zonă delimitată în care se desfășoară activități economice, de cercetare științifică, de producție industrială și servicii, de valorificare a cercetărilor științifice și/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilități specifice, în vederea valorificării potențialului uman și material al zonei [art. 1 alin. (2)]. Așadar, pentru a putea beneficia de scutirile prevăzute în Codul fiscal, imobilul aflat în proprietatea recurentei trebuia să facă parte dintr-un parc industrial, constituit în temeiul O.G. nr. 65/2001. Împrejurarea că în actele nominalizate de recurentă a fost folosită în mod greșit denumirea de parc industrial nu prezintă în speța de față nicio relevanță juridică, întrucât trebuia respectată procedura prevăzută de O.G.

nr. 65/2001. De astfel, este de observat că recurenta a recunoscut în cadrul cererii de recurs faptul că nu a fost urmată procedura pentru constituirea parcului industrial din culpa autorității intimate, care a intenționat să atragă mai multe fonduri pentru comunitatea locală. Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC N.D.B. L. România SRL Arad împotriva sentinței nr. 451 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.