ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 953/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 aprilie 2009, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de stabilire a datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, de îndată. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a depus cerere pentru programarea în vederea depunerii cererii și documentelor aferente pentru redobândirea cetățeniei române în luna februarie 2009 la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, însă aceasta nu a dat curs cererii sale.

A invocat obligația de soluționare a cererii într-un termen rezonabil, termen care nu a fost respectat de pârât. Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că cererile sunt procesate în ordine cronologică, fiind inechitabilă soluționarea "peste rând" a cererii reclamantului, datorită numărului foarte mare de astfel de solicitări, precum și dificultățile generate de spațiul prea mic al secției consulare, numărul restrâns de funcționar. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2677 din data de 23 iunie 2009, a admis acțiunea precizată și formulată de reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pe acesta din urmă să stabilească de îndată data la care reclamantul să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei către reclamant de 4,30 RON, reprezentând taxa de timbru. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, că reclamantul și-a manifestat intenția de redobândire a cetățeniei române la data de 10 februarie 2009, fără a fi programat pentru depunerea efectivă a documentelor necesare. Prima instanță a apreciat că, deși pârâtul invocă numărul mare de solicitări de programare în raport cu capacitatea sa de procesare, nu a dovedit, în niciun mod această împrejurare. Concluzionând, instanța a constatat că refuzul pârâtului de soluționare a cererii reclamantei are caracter nejustificat că pârâtul nu a probat niciun obstacol obiectiv și insurmontabil care să-i împiedice programarea reclamantului în vederea depunerii actelor.

Totodată, la cererea reclamantului, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar. Considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, reluând apărările formulate la fond, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre interpretând greșit legea, astfel: Se susține că, în prezent, stadiul procesării cererilor a atins un nivel satisfăcător, dificultățile actuale fiind determinate de acumulările din perioada în care nu se înregistra ritmul actual de lucru și că ministerul nu își poate organiza activitatea în Republica Moldova similar autorităților care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, astfel că nu se poate reține culpa administrativă a instituției.

Recurentul-pârât critică soluția instanței de fond și sub aspectul faptului că ministerul nu poate fi obligat, în temeiul Legii contenciosului administrativ, cu încălcarea principiului nediscriminării, să soluționeze cererea reclamantului cu prioritate față de persoanele care au depus cereri în aceeași perioadă, dar care nu au formulat acțiuni în justiție. Mai critică soluția instanței de fond, susținând că nu există un termen prevăzut de lege pentru a primi cererea de redobândire a cetățeniei și că instituția ar trebui să beneficieze de un interval de timp rezonabil în care să emită invitația către reclamant în vederea depunerii dosarului de redobândire a cetățeniei.

A mai arătat, totodată, că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul a primit răspuns la cererea adresată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei reglementate de acest text de lege, atâta timp cât răspunsurile primite de reclamant nu cuprindeau un refuz de soluționare a cererii, ci arată condițiile concrete în care cererea urma să fie procesată. În concluzie, a arătat că în speță nu sunt întrunite condițiile existentei unui refuz de rezolvare a cererii reclamanților, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avută în vedere de legiuitor.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Intimatul-reclamant începând cu data de data de 10 februarie 2009 s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău cu solicitarea de a i se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțite de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1991, însă recurentul-pârât nu a răspuns petiționarului.

Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În înțelesul acestei legi, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)]. Or, în aceste condiții, tăcerea administrației ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, nu poate fi reținută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.

Totodată, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantului în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 10 1 din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei.

Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri.

Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că "fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie". Obligația astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Curtea mai reține că instanța de fond întemeiat a apreciat că pârâtul nu a soluționat cererea reclamantului într-un termen rezonabil, care la data pronunțării sentinței recurate, era corespunzător unui interval de timp de 5 luni, iar la data pronunțării prezentei decizii, este corespunzător unui interval de timp de 11 luni. Din această perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantului de a fi programat pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei nu a fost soluționată nici până la această dată. Prin urmare, având în vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaționale, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantului, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv pentru care soluția instanței de fond este legală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 2677 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.