ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 953/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16

aprilie 2009, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului

de a-i soluționa cererea de stabilire a datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat la

primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, de îndată.

Totodată, reclamantul

a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate

cu prezentul litigiu.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că a depus cerere pentru programarea în

vederea depunerii cererii și documentelor aferente pentru redobândirea

cetățeniei române în luna februarie 2009 la Secția Consulară a Ambasadei

României la Chișinău, însă aceasta nu a dat curs cererii sale. A invocat

obligația de soluționare a cererii într-un termen rezonabil, termen care nu a

fost respectat de pârât.

Pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată, arătând că cererile sunt procesate în ordine cronologică, fiind

inechitabilă soluționarea "peste rând" a cererii reclamantului,

datorită numărului foarte mare de astfel de solicitări, precum și dificultățile

generate de spațiul prea mic al secției consulare, numărul restrâns de

funcționar.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 2677 din data de 23 iunie 2009, a admis acțiunea precizată și formulată de

reclamantul M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și

a obligat pe acesta din urmă să stabilească de îndată data la care reclamantul

să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Totodată, a obligat

pârâtul la plata sumei către reclamant de 4,30 RON, reprezentând taxa de

timbru.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței,

că reclamantul și-a manifestat intenția de redobândire a cetățeniei române la

data de 10 februarie 2009, fără a fi programat pentru depunerea efectivă a

documentelor necesare.

Prima instanță a

apreciat că, deși pârâtul invocă numărul mare de solicitări de programare în

raport cu capacitatea sa de procesare, nu a dovedit, în niciun mod această împrejurare.

Concluzionând,

instanța a constatat că refuzul pârâtului de soluționare a cererii reclamantei

are caracter nejustificat că pârâtul nu a probat niciun obstacol obiectiv și

insurmontabil care să-i împiedice programarea reclamantului în vederea depunerii

actelor.

Totodată, la cererea

reclamantului, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată

reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Considerând-o

netemeinică și nelegală, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, reluând apărările formulate la

fond, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre interpretând greșit legea,

astfel:

Se susține că, în

prezent, stadiul procesării cererilor a atins un nivel satisfăcător,

dificultățile actuale fiind determinate de acumulările din perioada în care nu

se înregistra ritmul actual de lucru și că ministerul nu își poate organiza

activitatea în Republica Moldova similar autorităților care își desfășoară

activitatea pe teritoriul României, astfel că nu se poate reține culpa

administrativă a instituției.

Recurentul-pârât

critică soluția instanței de fond și sub aspectul faptului că ministerul nu

poate fi obligat, în temeiul Legii contenciosului administrativ, cu încălcarea

principiului nediscriminării, să soluționeze cererea reclamantului cu

prioritate față de persoanele care au depus cereri în aceeași perioadă, dar

care nu au formulat acțiuni în justiție.

Mai critică soluția

instanței de fond, susținând că nu există un termen prevăzut de lege pentru a

primi cererea de redobândire a cetățeniei și că instituția ar trebui să

beneficieze de un interval de timp rezonabil în care să emită invitația către

reclamant în vederea depunerii dosarului de redobândire a cetățeniei.

A mai arătat,

totodată, că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul a primit

răspuns la cererea adresată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că simpla trecere a timpului nu poate fi

asimilată ipotezei reglementate de acest text de lege, atâta timp cât

răspunsurile primite de reclamant nu cuprindeau un refuz de soluționare a

cererii, ci arată condițiile concrete în care cererea urma să fie procesată.

În concluzie, a

arătat că în speță nu sunt întrunite condițiile existentei unui refuz de

rezolvare a cererii reclamanților, conform definiției legale a acestei noțiuni,

simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avută în vedere de

legiuitor.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant

începând cu data de data de 10 februarie 2009 s-a adresat Secției Consulare a

Ambasadei României la Chișinău cu solicitarea de a i se comunica data la care

va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțite de

documentația prevăzută de Legea nr. 21/1991, însă recurentul-pârât nu a răspuns

petiționarului.

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004

prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se

consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și

prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare

pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În înțelesul acestei

legi, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu

răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii,

dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].

Or, în aceste

condiții, tăcerea administrației ca act administrativ asimilat, supus

controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, nu

poate fi reținută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004

nefiind îndeplinită.

Totodată, în raport

cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantului

în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia

română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a

cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i),

teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a

se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva

nerespectării limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru

depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei.

Legiuitorul a

reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor

care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea

condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale

României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să

proceseze astfel de cereri.

Convenția Europeană

pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și

ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că

"fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un

termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei

sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

Obligația astfel

instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar

aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare

cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de

criteriile consacrate în jurisprudența CEDO, în special complexitatea cauzei,

comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.

Curtea mai reține că

instanța de fond întemeiat a apreciat că pârâtul nu a soluționat cererea

reclamantului într-un termen rezonabil, care la data pronunțării sentinței

recurate, era corespunzător unui interval de timp de 5 luni, iar la data

pronunțării prezentei decizii, este corespunzător unui interval de timp de 11

luni.

Din această

perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantului de

a fi programat pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii

cetățeniei nu a fost soluționată nici până la această dată.

Prin urmare, având în

vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la

care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit

operaționale, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în

soluționarea cererii reclamantului, raportat desigur și la obiectul acesteia, a

fost depășită, motiv pentru care soluția instanței de fond este legală.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 2677

din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.