ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 951/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

ianuarie 2009, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului

de a-i soluționa cererea de stabilire a datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat la

primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, de îndată.

Totodată, reclamantul

a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON reprezentând daune

morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că a depus o cerere pentru programarea în

vederea depunerii cererii și documentelor aferente pentru redobândirea

cetățeniei române în luna octombrie 2008 la Secția Consulară a Ambasadei României

la Chișinău. A invocat obligația de soluționare a cererii într-un termen

rezonabil, termen care nu a fost respectat de pârât.

Pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată, arătând că cererile sunt procesate în ordine cronologică, fiind

inechitabilă soluționarea "peste rând" a cererii reclamantului,

datorită numărului foarte mare de astfel de solicitări, precum și dificultățile

generate de spațiul prea mic al secției consulare, numărul restrâns de

funcționar.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 1228 din data de 24 martie 2009, a admis în parte acțiunea precizată și

formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe și a obligat pe acesta din urmă să stabilească de îndată data la care

reclamantul să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei

române.

Totodată, a respins

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale și a obligat

pârâtul la 300 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței,

următoarele:

Reclamantul fiind

cetățean al Republicii Moldova și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia

română, sens în care, în luna octombrie a anului 2008, s-a prezentat la Secția

Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru a depune cerere, în sensul

dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991.

A arătat instanța că

instituirea prin lege a unui anumit termen pentru soluționarea unei cereri nu

induce decât o prezumție simplă a legiuitorului în sensul că termenul statuat

ar fi suficient pentru soluționarea unei cereri.

A mai susținut prima

instanță că nimeni nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, peste

600.000, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri,

în condițiile personalului redus al secției consulare și al insuficienței

spațiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit depunerea cererilor

de către solicitanți.

În fine, instanța,

susținând că termenul de aproape 5 luni cât a trecut de la formularea cererii

poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepțiunea art. 10 din

Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie

1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, "Fiecare stat parte

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia

sau eliberarea unui atestat de cetățenie".

În ceea ce privește

acordarea daunelor morale, instanța a arătat că întârzierea în soluționarea

cererii reclamantului nefiind majoră nu este de natură a-l prejudicia, cu atât

mai mult cu cât parte din termenul de aproape 5 luni s-a consumat pe parcursul

derulării procedurii judiciare.

Considerând-o

netemeinică și nelegală, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul

Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre interpretând greșit legea, astfel:

Recurentul-pârât

susține că instanța în mod greșit a reținut că, prin trecerea celor 5 luni, a

fost încălcat termenul rezonabil în sensul art. 10 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, fără a avea în vedere determinările externe care au

conturat situația specifică derulării procedurii consulare.

Se susține că, în

prezent, stadiul procesării cererilor a atins un nivel satisfăcător,

dificultățile actuale fiind determinate de acumulările din perioada în care nu

se înregistra ritmul actual de lucru și că ministerul nu își poate organiza

activitatea în Republica Moldova similar autorităților care își desfășoară

activitatea pe teritoriul României, astfel că nu se poate reține culpa

administrativă a instituției.

Recurentul-pârât

critică soluția instanței de fond și sub aspectul faptului că ministerul nu

poate fi obligat, în temeiul Legii contenciosului administrativ, cu încălcarea

principiului nediscriminării, să soluționeze cererea reclamantului cu

prioritate față de persoanele care au depus cereri în aceeași perioadă, dar

care nu au formulat acțiuni în justiție.

Mai critică soluția

instanței de fond, susținând că nu există un termen prevăzut de lege pentru a

primi cererea de redobândire a cetățeniei și că instituția ar trebui să

beneficieze de un interval de timp rezonabil în care să emită invitația către

reclamant în vederea depunerii dosarului de redobândire a cetățeniei.

Susține

recurentul-pârât că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul a primit

răspuns la cererea adresată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin.

(1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că simpla trecere a timpului nu poate fi

asimilată ipotezei reglementate de acest text de lege, atâta timp cât

răspunsurile primite de reclamant nu cuprindeau un refuz de soluționare a

cererii, ci arată condițiile concrete în care cererea urma să fie procesată.

În concluzie, a

arătat că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz de

rezolvare a cererii reclamanților, conform definiției legale a acestei noțiuni,

simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avută în vedere de

legiuitor.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Începând cu data de

13 octombrie 2008, intimatul-reclamant s-a adresat Secției Consulare a

Ambasadei din României din Chișinău cu solicitarea de a i se comunica data la

care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de

documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, așa cum reiese din înscrisul depus

la dosarul de fond.

Secția Consulară a

Ambasadei României din Republica Moldova, prin adresa emisă în 22 octombrie

2008, a răspuns că invitația urmează a fi adresată în raport cu evoluția

procesului de analizare a scrisorilor de intenție depuse, cu precizarea în ceea

ce privește întârzierea în efectuarea programărilor, Secția Consulară a

Ambasadei Românei în Republica Moldova a motivat-o prin numărul foarte mare de

solicitări și spațiile limitate de care dispune ambasada pentru desfășurarea

activității cu publicul.

Așadar, instanța de

fond, din înscrisurile depuse la dosar cât și din dispozițiile legale incidente

în cauză, a încadrat corect acțiunea și a constat că sunt îndeplinite

condițiile unui refuz nejustificat de soluționare a cererii

intimatului-reclamant în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Față de criteriile de

apreciere a termenului rezonabil al duratei unei proceduri aplicabile și celei

administrative trebuie avut în vedere jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 parag. l 1 din Convenția pentru

apărarea dreptului și libertăților fundamentale.

Astfel, dispozițiile

prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 și art. 10 din Convenția

Europeană asupra Cetățeniei impun rezolvarea cererilor într-un termen

rezonabil, încât, instanța de fond a apreciat corect că data primei cereri (13

octombrie 2008) este în măsură să nu dea eficiență legii menționate mai sus.

Rezolvarea cererii,

în materia contenciosului administrativ, înseamnă nu numai emiterea unui act

administrativ ci și efectuarea unei operațiuni administrative sau constatarea

unor fapte.

Curtea mai reține că

instanța de fond întemeiat a apreciat că pârâtul nu a soluționat cererea

reclamantului într-un termen rezonabil, care la data pronunțării sentinței

recurate, era corespunzător unui interval de timp de 5 luni, iar la data

pronunțării prezentei decizii, este corespunzător unui interval de timp de 11

luni.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 1228

din 24 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.