ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1228/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 912 din 4

martie 2009, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.L.,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin care s-a

solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului d a soluționa cererea

reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare

redobândirii cetățeniei române, cu consecința obligării pârâtului de a primi de

îndată cererea reclamantului și de a plăti acestuia daune morale în cuantum de 1.000

lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că reclamantul a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că s-a adresat

cu cerea din 13 octombrie 2008, cu reveniri la 25 iunie și 10 iulie 2006,

Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău cât și Ministerului

Afacerilor Externe solicitând stabilirea unei date pentru depunerea actelor

necesare redobândirii cetățeniei române, în temeiul dispozițiilor art. 10

1

din Legea nr. 21/1991, în speță fiind astfel incidente prevederile art. 1 alin.

(1) și art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 referitoare la sancționarea

refuzului nejustificat de soluționare a cererilor sau nesoluționarea lor în

termen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul C.L.

Cererea de recurs a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., în motivarea ei arătându-se,

în esență, că pe de o parte hotărârea judecătorească cuprinde motive contradictorii/străine

de natura pricinii, iar pe de altă, că instanța a interpretat și aplicat greșit

legea. Sub acest ultim aspect s-a precizat că în speță este vorba în mod evident

de „nesoluționarea în termenul legal a unei cereri” în sensul art. 1 din Legea nr.

554/2004, cu atât mai mult cu cât art. 10 din C.E.A.C., ratificată de România

prin Legea nr. 396/2002, obligă statul român să examineze într-un termen rezonabil

cererile privind dobândirea […], redobândirea cetățeniei. În opinia recurentului,

trecerea unui interval de timp de 5 luni de la momentul formulării scrisorii de

intenție îl îndreptățește la valorificarea drepturilor conferite de Legea nr. 21/1991,

doar o astfel de soluție fiind în acord cu garanția unui proces echitabil

statuate de C.E.D.O. (art. 6).

Prin întâmpinare, Ministerul

Afacerilor Externe a apreciat că sentința recurată este legală și temeinică în contextul

materialului probator administrat, subliniind că nu se poate reține culpa sa,

prin Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, în condițiile unei puteri

de absorbție a cererilor de redobândire a cetățeniei române mult mai mică decât

numărul solicitărilor venite din partea cetățenilor moldoveni. În privința

termenului rezonabil invocat de recurentul-reclamant, intimatul a amintit că

jurisprudența C.E.D.O. a explicat că aprecierea caracterului „rezonabil” al unui

termen depinde de complexul circumstanțelor fiecărui caz în parte și nu doar de

durata termenului (Cauza K.K. de la Grange, spre exemplificare).

Examinând cauza prin prisma criticilor

enunțate de recurent și expuse rezumativ de instanța de control judiciar, dar

și din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ., în raport de materialul probator

existent, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive pentru

casarea/modificarea sentinței atacate.

În pofida confuziilor care se regăsesc

în motivarea soluției pronunțate de instanța fondului cu privire la situația de

fapt, evaluând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.L. prin

raportare la normele legale incidente, Înalta Curte constată că dezlegarea pe

care această cerere a primit-o este legală și temeinică.

Obiectul acțiunii a vizat constatarea

refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a

soluționa cererea privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii

de către reclamant a cetățeniei române, obligarea ca această cerere să-i fie primită

de îndată și plata de daune morale în cuantum de 1.000 lei.

Cum însuși reclamantul a precizat, scrisoarea

de intenție adresată Secției Consulare a Ambasadei României din Chișinău a fost

întocmită la 13 octombrie 2008.

Demersul judiciar a fost pornit în

fața instanței de contencios a Curții de Apel București la 13 ianuarie 2009.

Legea nr. 21/1991 privind cetățenia

română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor întemeiate pe acest act

normativ, iar potrivit art. 10 din C.E.A.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 fiecare stat

trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile

privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei, redobândirea acesteia sau

eliberarea unui atestat de cetățenie.

Întrucât nici legiuitorul național

și nici art. 6 din C.E.D.O. nu explicitează noțiunea de termen rezonabil,

judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil al termenului

în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire

a cetățeniei române.

Nu în ultimul rând, în această

apreciere este utilă și raportarea la jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că  noțiunea

de „termen rezonabil” nu este sinonimă celei de „termen scurt”, ci se

raportează la toate circumstanțele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele

K.K. de la Grange c/ Italia, H. c/Olanda, P. c/Grecia, C. c/Italia).

Este de notorietate că Secția

Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se confruntă cu un număr

foarte mare de cereri de genul celei în discuție și că din lipsa unui spațiu

corespunzător este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel că în

mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt.

În speță, intervalul de timp de 4

luni scurs între data depunerii scrisorii de intenție și data sesizării instanței

de judecată nu poate fi considerat ca având un caracter nerezonabil.

În contextul arătat, Înalta Curte

reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) sau lit. h) din

Legea nr. 554/2004 și nici cele ale art. 18 alin. (1) cu referire la art. 1 alin.

(1) din același act normativ, soluția corectă și legală fiind aceea a

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Ca urmare, văzând art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L. împotriva

sentinței civile nr. 912 din 4 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 martie 2010.