ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 855/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea judecătorească atacată cu contestație în anulare Prin Decizia nr. 4037 din 1 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de W.L.C. împotriva Sentinței nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs, analizând cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată din oficiu, în raport de prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, a constatat că Sentința nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată reclamantei W.L.C.

la data de 4 iunie 2010, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 26 din dosarul Curții de Apel Cluj). În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 „hotărârea prin care se pronunță suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare". Instanța de control judiciar a constatat că recursul a fost expediat prin poștă la data de 15 iunie 2010, astfel cum rezultă din ștampila oficiului poștal aplicată pe plicul conținând cererea de recurs, astfel că, declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal de 5 zile de la data comunicării hotărârii. 2.Contestația în anulare formulată în cauză Împotriva deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare reclamanta W.L.C., invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., potrivit cu care „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale…”. Contestatoarea arată că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât, în mod greșit din oficiu a invocat excepția tardivității recursului, excepție pe care nu a pus-o în discuția părților și apreciind că potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 5 zile de la comunicare a respins recursul ca tardiv declarat.

Susține contestatoarea că î nalta Curte a săvârșit o gravă eroare materială, anulând ca tardiv introdus un recurs formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text potrivit căruia "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Se arată că în speță s-a ignorat principiul contradictorialității, care face parte integrantă din dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O., întrucât nu a comunicat părților, în scris, excepția invocată din oficiu și pe baza căreia a fost soluționată finalmente cauza.

Contestatoarea invocă ca fiind greșeală materială, aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, care se referă doar la hotărârile prin care s-a admis cererea de suspendare iar în speță instanța a respins cererea de suspendare, motiv pentru care apreciază că hotărârea primei instanțe era supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, respectiv în termenul general prevăzut de art. 20 alin. (1) din lege. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Contestația în anulare este nefondată. Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., respectiv când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Acest motiv al contestației în anulare specială are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșită. Împotriva Sentinței nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, comunicată reclamantei la 4 iunie 2010, s-a formulat recurs la data de 15 iunie 2010, situația factuală nefiind contestată de contestatoare. Înalta Curte a făcut aplicarea prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, respingând recursul ca tardiv formulat, respectiv peste termenul de 5 zile de la comunicare.

Textul de lege menționat conține norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, sunt stabilite de legiuitor, în considerarea unor situații speciale, fără a înfrânge drepturile și principiile fundamentale și are în vedere unicitatea termenului de recurs c e se poate exercita împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată cererea de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților, fiind soluționată printr-o hotărâre executorie de drept și susceptibilă de recurs în 5 zile de la comunicare. În baza acestor considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator privind greșeala materială în pronunțarea deciziei contestate de instanța de recurs, nu poate fi reținută, termenul de recurs prevăzut de lege este de 5 zile de la comunicare în materia analizată și nu termenul general prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Aspectele invocate de contestatoare privind încălcarea principiului contradictorialității, vizează greșeli de judecată și nu greșeli materiale în sensul textului de lege menționat. Înalta Curte reține că aspectul invocat în sprijinul acestui temei juridic nu este relevant, fiind formulate critici de nelegalitate care nu se încadrează în situația prevăzută de lege. Mai mult este și neîntemeiat în condițiile în care contradictorialitatea este asigurată dacă cel puțin una dintre părți a cerut judecarea în lipsă, deoarece instanța se va pronunța pe baza dovezilor aflate la dosar care au fost depuse de părți, fie solicitate de instanță. În speță, chiar contestatoarea recurentă, prin cererea de recurs a solicitat ca în temeiul art. 242 C. proc.

civ., judecarea cauzei să se facă chiar și în lipsa acesteia de la dezbateri. Pentru aceste considerente, contestația în anulare, conform art. 318 C. proc. civ., este nefondată și a fost respinsă în baza art. 320 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de W.L.C. împotriva Deciziei nr. 4037 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.