ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 855/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

contestație în anulare

Prin Decizia nr. 4037 din 1 octombrie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

respins recursul declarat de W.L.C. împotriva Sentinței nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de recurs, analizând cu prioritate excepția

tardivității recursului, invocată din oficiu, în raport de prevederile art. 14 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004, a constatat că Sentința nr. 189 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată

reclamantei W.L.C. la data de 4 iunie 2010, astfel cum rezultă din dovada de

primire și procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 26 din dosarul Curții

de Apel Cluj).

În conformitate cu

dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 „hotărârea prin care se

pronunță suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la

comunicare".

Instanța de control

judiciar a constatat că recursul a fost expediat prin poștă la data de 15 iunie

2010, astfel cum rezultă din ștampila oficiului poștal aplicată pe plicul

conținând cererea de recurs, astfel că, declararea acestuia a fost făcută peste

termenul legal de 5 zile de la data comunicării hotărârii.

2.Contestația în

anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare reclamanta W.L.C.,

invocând prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., potrivit cu care

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale…”.

Contestatoarea arată

că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli

materiale, întrucât, în mod greșit din oficiu a invocat excepția tardivității recursului,

excepție pe care nu a pus-o în discuția părților și apreciind că potrivit art. 14

alin. (4) din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 5 zile de la

comunicare a respins recursul ca tardiv declarat.

Susține

contestatoarea că

î

nalta Curte a

săvârșit o gravă eroare materială, anulând ca tardiv introdus un recurs

formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, text potrivit căruia "Hotărârea pronunțată în primă instanță

poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Se arată că

în speță s-a ignorat

principiul contradictorialității, care face parte integrantă din dreptul la un

proces echitabil garantat de art. 6 din C.E.D.O., întrucât nu a comunicat

părților, în scris, excepția invocată din oficiu și pe baza căreia a fost

soluționată finalmente cauza.

Contestatoarea invocă

ca fiind greșeală materială, aplicarea greșită a prevederilor art. 14 alin. (4)

din Legea contenciosului administrativ, care se referă doar la hotărârile prin

care s-a admis cererea de suspendare iar în speță instanța a respins cererea de

suspendare, motiv pentru care apreciază că hotărârea primei instanțe era supusă

recursului în termen de 15 zile de la comunicare, respectiv în termenul general

prevăzut de art. 20 alin. (1) din lege.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în

anulare este nefondată.

Contestatoarea și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ., respectiv

când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Acest motiv al

contestației în anulare specială are în vedere erori materiale în legătură cu

aspectele formale ale judecății recursului și care au avut drept consecință

darea unei soluții greșită.

Împotriva Sentinței nr.

189 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, comunicată reclamantei la 4 iunie 2010, s-a formulat

recurs la data de 15 iunie 2010, situația factuală nefiind contestată de

contestatoare.

Înalta Curte a făcut

aplicarea prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, respingând

recursul ca tardiv formulat, respectiv peste termenul de 5 zile de la

comunicare.

Textul de lege

menționat conține norme de procedură care, potrivit art. 126 alin. (2) din

Constituție, sunt stabilite de legiuitor, în considerarea unor situații

speciale, fără a înfrânge drepturile și principiile fundamentale și are în

vedere unicitatea termenului de recurs c e se poate exercita împotriva unei

hotărâri prin care a fost soluționată cererea de suspendare formulată în

temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care se judecă de urgență și cu

precădere, cu citarea părților, fiind soluționată printr-o hotărâre executorie

de drept și susceptibilă de recurs în 5 zile de la comunicare.

În baza acestor

considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator privind

greșeala materială în pronunțarea deciziei contestate de instanța de recurs, nu

poate fi reținută, termenul de recurs prevăzut de lege este de 5 zile de la

comunicare în materia analizată și nu termenul general prevăzut de art. 20 din

Legea nr. 554/2004.

Aspectele invocate de

contestatoare privind încălcarea principiului contradictorialității, vizează greșeli

de judecată și nu greșeli materiale în sensul textului de lege menționat.

Înalta Curte reține

că aspectul invocat în sprijinul acestui temei juridic nu este relevant, fiind

formulate critici de nelegalitate care nu se încadrează în situația prevăzută

de lege.

Mai mult este și

neîntemeiat în condițiile  în care contradictorialitatea este asigurată dacă

cel puțin una dintre părți a cerut judecarea în lipsă, deoarece instanța se va

pronunța pe baza dovezilor aflate la dosar care au fost depuse de părți, fie

solicitate de instanță.

În speță, chiar contestatoarea

recurentă, prin cererea de recurs a solicitat ca în temeiul art. 242 C. proc.

civ., judecarea cauzei să se facă chiar și în lipsa acesteia de la dezbateri.

Pentru aceste

considerente, contestația în anulare, conform art. 318 C. proc. civ., este nefondată

și a fost respinsă în baza art. 320 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de W.L.C. împotriva Deciziei nr. 4037 din 1 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2011.