ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2701/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 103 din 18 februarie 2010, Tribunalul lași, în baza art. 174 alin. (1) C. pen., I-a condamnat pe inculpatul S.l. (fiul lui A. și al N.) la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

În baza art. 65 alin. (2) și art. 66 C. pen., prima instanță i-a interzis inculpatului S.l. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe o durată de 8 ani.

În baza art. 71 C. pen. i-a interzis inculpatului S.l. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași sentință prima instanță, în baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului S.l. și în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 17 mai 2009 la zi.

De asemenea, în baza art. 118 lit. b) C. pen., prima instanță a dispus confiscarea cuțitului folosit de inculpat la săvârșirea infracțiunii.

Tribunalul lași, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile l.C.F. și Ț.D.I. și a dispus ca inculpatul S.l. să achite cu titlu de despăgubiri civile: suma de 10.000 lei, daune morale, către partea civilă l.C.F., suma de 7000 lei, către Ț.D. și suma de 334 lei, către partea civilă Serviciul de Ambulanță lași.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 775/P/2009, emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași la data de 23 iunie 2009 s-a reținut că inculpatul S.l. era cunoscut cu antecedente penale, întrucât prin sentința penală nr. 715 din 30 iunie 1999 a Judecătoriei Pașcani, a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 - 209 lit. g), i) C. pen. și art. 305 lit. c) C. pen. De asemenea, prin sentința penală nr. 254 din 4 aprilie 2005 a Judecătoriei Hârlău, pronunțată în Dosarul nr. 466/2004, cel în cauză a mai suferit o condamnare de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.

S-a mai constatat că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 19 mai 2005, iar ulterior la 28 septembrie 2005 a fost liberat condiționat, rămânând cu un rest de 51 zile.

S-a mai relevat că în cursul lunii octombrie 2007, inculpatul S.l. a inițiat o relație de concubinaj cu numita l.M., fiica lui C. și C., conviețuirea între părți durând, cu anumite intermitențe, până în luna aprilie 2009, când datorită unor neînțelegeri, părțile s-au despărțit din nou.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul, în luna aprilie 2009 și în primele zile ale lunii mai 2009, a lucrat la zilier la ferma viticolă C., după care în intervalul 7-12 mai 2009 a reluat conviețuirea cu victima l.M., locuind împreună în casa acesteia din satul losupeni, comuna Cotnari, județul lași.

Tribunalul lași a mai reținut în considerentele hotărârii că, victima l.M., fiind nemulțumită de faptul că inculpatul S.l. obișnuia să consume băuturi alcoolice și că, fiind în stare de ebrietate, provoca scandal, în data de 12 mai 2009, i-a cerut ferm să plece pentru totdeauna din locuință, între părți apărând o ruptură definitivă.

S-a mai menționat că, la data de 16 mai 2009, cel în cauză a consumat o cantitate însemnată de băuturi alcoolice - țuică, bere, vin - iar în jurul orelor 22,00, fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuința victimei, cu intenția de a o convinge să reia conviețuirea cu dânsul, însă după câteva schimburi de cuvinte, victima l.M. i-a cerut categoric inculpatului S.l. să părăsească domiciliul său și să o lase în pace.

În aceste condiții, inculpatul, potrivit propriilor declarații, s-a enervat, a luat de pe masă un cuțit cu lama de 15 cm lungime și a înjunghiat-o pe l.M. în zona toracică, provocând decesul acesteia.

Prima instanță a reținut, conform raportului de constatare medico-legală din 5 iunie 2009 a I.M.L. lași, că „moartea numitei l.M. datează din 16 mai 2009, a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința unui traumatism cu plăgi înjunghiate la nivelul hemitoracelui stâng cu hemopericard și hemotorax stâng consecutive".

S-a mai relevat că topografia și morfologia leziunilor pledau pentru producerea lor prin loviri active repetate, cu obiect tăios - înțepător (cuțit), iar între leziunile traumatice prezentate și decesul sus-numitei s-a constatat existența unei directe legături de cauzalitate.

Tribunalul lași a mai reținut că imediat după săvârșirea omorului, învinuitul S.l. a fugit și s-a ascuns în plantația de viță de vie a SC V.C. SA, unde, în noaptea de 16/17 mai 2009, orele 1,00, a fost depistat de către un echipaj de poliție din cadrul I.P.J. lași (f. 7 d.u.p.).

Prima instanță a apreciat că în drept, fapta inculpatului S.l. de a suprima viața numitei l.M. prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui stâng cu hemopericard și hemotorax stâng, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv, fiind reținut la 17 mai 2009 și apoi arestat preventiv la 18 mai 2009.

Pe timpul anchetei, inculpatul S.l. a adoptat o atitudine sinceră, recunoscând și regretând infracțiunea ce i se reține în sarcină.

În faza de urmărire penală s-a reținut că a fost administrat următorul material probator: procesul verbal de depistare (f. 7-8 ), procesul - verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f. 9- 34), planșa foto privind aspecte fixate cu ocazia examinării cuțitului și a articolelor de îmbrăcăminte puse la dispoziție de numitul S.l. (f. 35-40), raportul medico - legal de necropsie din 5 iunie 2009 și planșe foto (f. 49- 52; 52- 46), declarațiile martorilor lordăchescu C.F. (f. 53), Ț.D.I. (f. 56), A.N. (f. 58) și l.T. (f. 60), declarațiile și recunoașterile sincere ale inculpatului (f. 78, 80, 87), iar faza cercetare judecătorească s-au administrat nemijlocit următoarele probe: declarația inculpatului, declarațiile părților vătămate l.C.F. și T.D.I., declarațiile martorilor l.T., A.N. și B.F. și înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că la data de 16 aprilie 2009, în jurul orelor 22,00, inculpatul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuința victimei l.M., situată în satul lopuseni, com. Cotnari, jud. lași, cu intenția de a o convinge pe fosta sa concubină să reia conviețuirea, iar în momentul în care aceasta a refuzat și i-a cerut să părăsească locuința, inculpatul a luat de pe masă un cuțit cu o lamă de 15 cm și i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu cuțitul, în zona toracică, provocându-i decesul.

S-a considerat că cele reținute s-au relevat în urma coroborării declarației inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei pentru care este cercetat cu cea a martorei l.T., (care era în camera alăturată și a auzit discuția dintre inculpat și victimă), și cu declarația martorului A.N. (care a fost de fată în momentul în care a fost găsit cuțitul cu care victima a fost înjunghiată asupra inculpatului), precum și cu concluziilor examinărilor medico-legale efectuate în cauză.

Tribunalul lași a apreciat că, în drept, fapta inculpatului S.l., care în ziua de 16 mai 2009 i-a aplicat victimei l.M. o lovituri cu cuțitul în zona toracică, provocând decesul acestei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „omor”, prevăzută de art. 174 C. pen., constatând că inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând și urmărind rezultatul faptei sale, aspect care rezultă din instrumentul folosit - cuțit cu lama de 15 cm lungime și zona vitală vizată, respectiv zona toracică, stabilind că între leziunile traumatice și decesul victimei există legătură directă de cauzalitate.

Prin urmare, baza art. 174 alin. (1) C. pen., instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul S.I. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, la individualizarea judiciară a pedepsei având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a mai reținut că gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă - în locuința victimei care i-a cerut să plece și, nu în ultimul rând, urmarea produsă respectiv, pierderea unei vieți.

Totodată, s-a mai constatat că și inculpatul prezintă un pericol social ridicat, fapt dovedit de modalitatea și împrejurările în care a comis infracțiunea, prima instanță având în vedere și faptul că inculpatul a mai avut anterior conflicte cu legea penală și că, astfel a dat dovadă de perseverență infracțională, posibilitățile de reinserție socială fiind minime.

Față de cele arătate, Tribunalul lași a constatat că reeducarea, reinserția socială a inculpatului nu poate avea loc decât prin stabilirea și aplicarea a unei pedepse dozată la 17 ani închisoare, cu executare efectivă în regim de detenție.

Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că, în cauză, s-au constituit părți civile: l.C.F., fiul victimei, cu suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale, Ț.D.I., fiul victimei suma de 7000 lei, reprezentând daune morale și 3000 lei, reprezentând ajutor pentru continuarea studiilor și Serviciul de Ambulanță lași cu suma de 334 lei.

În baza dispozițiilor art. 14 și respectiv art. 346 C. proc. pen. prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă constatând că au fost îndeplinite cumulativ condițiile necesare antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului S.l. și a dispus obligarea acestuia la plata de despăgubiri, atât materiale, cât și morale, acesta urmând să achite: suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă l.C.F.; suma de 7000 lei, reprezentând daune morale către partea civilă Ț.D.I. și suma de 334 lei, cu titlu de daune materiale către partea civilă Serviciul de Ambulanță lași.

De asemenea, prima instanță a apreciat, ca nefondată, cererea părții civile Ț.D.I., fiul victimei vizând obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei, reprezentând ajutor pentru continuarea studiilor, în condițiile în care, din cuponul de pensie depus la dosarul cauzei a rezultat că acesta beneficia de o pensie socială de 350 lei, Tribunalul lași considerând că această sumă este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor legale de continuarea studiilor, iar în cauză nu s-a făcut nici o dovadă că se impune mărirea acestui cuantum.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul S.l., criticând-o pentru netemeinicie și susținând că fapta s-a comis pe fondul unor divergențe apărute între părți, într-un moment de rătăcire și sub influența băuturilor alcoolice, când inculpatul i-a aplicat victimei cele două lovituri cu cuțitul, care au condus la decesul acesteia.

A mai solicitat să fie avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut și regretat sincer fapta comisă, întrucât nu a dorit nici un moment să suprime viața victimei, urmând a i se reține în favoare largi circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 - 76 C. pen. și,pe cale de consecință a i se reduce din pedeapsă, atât cât legea permite.

Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, examinând actele și lucrările dosarului, a constatat apelul declarat de inculpat ca neîntemeiat și, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 64 din 22 aprilie 2010, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul S.l. împotriva sentinței penale nr. 103 din 18 februarie 2010 a Tribunalului lași, hotărâre pe care a mentinut-o.

Prin aceeași decizie, instanța de prim control judiciar a menținut starea de arest a inculpatului Șuleru loan, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 18 februarie 2010 până la zi și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe apelant să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a stabilit că va fi suportat din fondurile statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet și just apreciate, iar faptele și împrejurările reținute corespund probelor și reprezintă adevărul.

S-a apreciat, totodată, că faptele și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii a fost dovedită, dincolo de orice dubiu, prin probele administrate în cauză, iar încadrarea juridică dată faptelor în infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. a fost legală și temeinică.

S-a reținut că fapta inculpatului de a suprima viața numitei l.M. prin înjunghiere la nivelul hemitoracelui stâng cu hemopericard și hematom stâng, cu consecința insuficienței cârd io-respiratorii acute care a condus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., constatându-se existența legăturii directe de cauzalitate între leziunile traumatice, produse prin acțiunea inculpatului și deces.

Instanța de apel a considerat că nu pot fi primite susținerile inculpatului în sensul că nu a intenționat să ucidă victima, întrucât, atât din modul în care s-a desfășurat dinamica activității infracționale, (constând în aceea că la refuzul victimei, fostă concubină, de a relua conviețuirea, inculpatul i-a aplicat acesteia în zona toracică, o lovitură cu cuțitul cu o lamă de 15 cm, pe care l-a luat de pe masă, provocându-i decesul), cât și din obiectul contondent folosit, (cuțitul, apt de a ucide), din intensitatea loviturilor aplicate, dar și din zona vitală vizată, a rezultat cu certitudine intenția directă a inculpatului de a ucide.

Referitor la critica vizând individualizarea pedepsei, instanța de prim control judiciar a reținut că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. privind gradul de pericol social ridicat a infracțiunii comise, mijloacele de săvârșire, urmarea letală produsă, raportat și la limitele legale de pedeapsă, dar a ținut cont și de datele ce caracterizau persoana inculpatului, recidivist, care a recunoscut faptele și a comis infracțiunea de violentă sub influenta băuturilor alcoolice.

S-a conchis că pedeapsa a fost just individualizată, fiind proporțională cu fapta și datele personale ale inculpatului, așa încât s-a constatat că reducerea acesteia nu se impune față de contextul infracțional reținut, fiind astfel de natură să asigure, atât reeducarea inculpatului și reinserția lui socială ulterioară, cât și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Așa fiind, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanța de prim control judiciar a respins, ca nefondat, apelul inculpatului și a menținut ca fiind legală și temeinică hotărârea pronunțată în primă instanță.

S-a mai relevat de către instanța de apel că, în considerarea dispozițiilor art. 160

b

C. proc. pen., temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu au dispărut, nu s-au modificat și, raportat la vinovăția inculpatului, stabilită prin probe certe, în comiterea infracțiunii dedusă judecății, s-a apreciat că, se justifică în continuare, privarea de libertate a inculpatului, acesta prezentând pericol pentru ordinea publică și, pe cale de consecință, a menținut starea de arest a acestuia.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpatul S.l. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate de apărătorul desemnat din oficiu, în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, recurentul inculpat, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, urmare reaprecierii materialului probator administrat, funcție de circumstanțele personale și față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, raportat și starea de frustrare (pe care a trăit-o la momentul când a fost refuzat de fosta sa concubină atunci când i-a cerut să reia conviețuirea), să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante și, pe cale de consecință, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită.

Recursul formulat de inculpatul S.l. este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, procedând, de asemenea, la o justă individualizare a pedepsei aplicată, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că ambele instanțe au procedat corect atunci când au stabilit și menținut pedeapsa de 17 ani închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont si de limitele stabilite de textul incriminator.

Totodată, acestea, în mod judicios, au considerat că pedeapsa astfel cum a fost stabilită și numai cu executare în regim privativ de libertate, este aptă să atingă scopul preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Se mai retine că ambele instanțe au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului în condițiile în care s-a apreciat ca nejustificată reținerea circumstanțelor atenuate prevăzute de dispozițiile art. 74 C. pen., întrucât din declarațiile martorilor din lucrări ce se coroborează cu celelalte probatorii administrate în cauză, (inclusiv cu raportul medico-legal efectuat în cauză care a relevat că leziunile produse prin înjunghiere au fost în legătură directă de cauzalitate cu decesul victimei), a rezultat cu certitudine că inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a acționat cu vădita intenție de a suprima viata fostei sale concubine, lovind-o cu cuțitul în zona toracelui, de mai multe ori, cu intensitate și deosebit de violent și producându-i leziuni care au condus la rezultatul letal.

Astfel, în cauza supusă analizei, se constată că inculpatul, deși s-a ascuns imediat după comiterea gestului reprobabil, a recunoscut fapta încă de la prima audiere în fața organelor de cercetare penală, dar ulterior, și-a nuanțat poziția, încercând să-și atenueze răspunderea penală prin aceea că s-ar fi aflat sub influența unei puternice enervări, generată de refuzul reluării conviețuirii, de către fosta sa concubină.

Prin urmare, se constată că ambele instanțe, făcând o evaluare corectă a ansamblului material probator administrat în cauză, au conchis în mod justificat că fapta inculpatului constând în aceea că în ziua de 16 mai 2009 i-a aplicat victimei l.M. o lovitură cu cuțitul în zona toracică, provocând decesul acestei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., reținând că acesta a acționat cu intenție directă, prevăzând și urmărind rezultatul faptei sale, aspect care rezultă din instrumentul folosit - cuțit cu lama de 15 cm lungime și zona vitală vizată, respectiv zona toracică și stabilind cu certitudine că între leziunile traumatice și decesul victimei a existat legătură directă de cauzalitate.

De asemenea, se constată că, atât instanța de fond, cât si instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpatul a avut o conduită corespunzătoare pe parcursul desfășurării procesului penal, nu au putut ignora împrejurarea că acesta nu este un novice pe tărâm infracțional, suferind anterior două condamnări pentru infracțiuni de furt calificat și nici împrejurarea că fapta pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori sociale importante ocrotite de legea penală, precum viața persoanei și, având în vedere și toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, au apreciat corect că pedeapsa stabilită la 17 ani închisoare este îndestulătoare pentru a atinge scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen., nerelevându-se alte elemente de natură a justifica coborârea acesteia sub limita stabilită anterior.

Așadar, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, ce a acționat atât de violent asupra fostei concubine, precum și față de ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și de datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special, așa cum, corect, a fost stabilit.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Fată de cele menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constatat că recursul declarat de inculpatul S.l. împotriva Deciziei penale nr. 64 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge ca atare.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.l., durata reținerii și arestării preventive de la 17 mai 2009 la 14 iulie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.l. împotriva Deciziei penale nr. 64 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 17 mai 2009 la 14 iulie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.