ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1842/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1842/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 438 din 23 decembrie 2008 a Tribunalului Vaslui a fost

condamnat inculpatul S.l. la pedeapsa de 15 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a ll-a și art. 64 lit. v) pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i)

C. pen.

A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus,din

durata pedepsei închisorii aplicate perioada reținerii și

arestării preventive de la data de 8 mai 2009 la

zi.

Sub aspectul

laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească cu titlu de despăgubiri

civile suma de 367 RON

Serviciului de

Ambulanță Județean Vaslui și suma de 603,857

RON Spitalului Municipal de Urgență „E.B." Bârlad și s-

a luat act că părțile civile S.S. și S.F.M.

au renunțat în timpul judecății la pretențiile

civile formulate

împotriva inculpatului în cursul urmării penale.

Conform art. 118

lit. b) C. pen. s-a dispus

confiscarea de la

inculpat a unui cuțit cu lamă fixă, corp delict.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de

fond a

reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul S.I.

și victima S.G. au fost consăteni și de mai multă vreme se aflau într-o stare

conflictuală.

La data de 7 mai 2009, victima s-a deplasat spre

seară la

domiciliul martorului R.R.,

care locuiește în vecinătatea

casei

inculpatului, împrejurare observată de acesta. După ce

victima a plecat din locuința martorului,

inculpatul s-a apropiat de aceasta, i-a reproșat incidentul verbal din

dimineața acelei

zile și a început să o amenințe, și a lovit-o cu

pumnul, astfet încât victimei i-a căzut fesul de pe cap.

În aceste condiții victima a scos un cuțit în

ideea de a-l

speria pe inculpat,

acesta a scos și el un cuțit cu laxă fixă, în lungime de 28,5 cm și a încercat

să lovească victima, cei doi

îmbrâncindu-se.

La un moment dat victima a scăpat din prinsoare

mâna în

care inculpatul avea

cuțitul, iar acesta din urmă i-a aplicat o

lovitură în zona abdominală.

După comiterea

agresiunii au intervenit martorii R.

R. și T.M.

care l-au deposedat pe inculpat de cuțit

și au anunțat ambulanța, care a

transportat victima la Spitalul

de Urgență

„E.B." din Bârlad unde a decedat la data

de 8 mai 2009.

S-a mai reținut că moartea victimei a fost

violentă, ea s-a

datorat șocului

mixt, consecutiv unei plăgi tăiate penetrante

abdominale cu interesarea cupolei diafragmatice stângi,

mezocolomului

transvers și rinichiului stâng, leziune produsă prin lovire cu un obiect

înțepător - tăietor.

Situația de fapt expusă a fost stabilită prin

procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză

medico-legală

(autopsie) prin

declarațiile martorilor T.M., R.

R., O.A. și N.C., prin declarațiile

părților

civile S.S. și S.F.M., probe

coroborate

cu declarațiile inculpatului care a recunoscut infracțiunea

comisă.

Curtea de Apel

lași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 33 din

25 februarie 2010, a

respins ca nefondat

apelul declarat de inculpat, apel ce a vizat

greșita încadrare juridică a faptei și individualizarea pedepsei.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, inculpatul a

declarat recurs, reiterând motivele de apel. Astfel, inculpatul a

solicitat schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de omor

calificat în infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., iar în subsidiar

reducerea pedepsei prin reținerea circumstanței atenuante

prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a reținut o situație de fapt

corectă, în

concordanță cu probele

administrate în cauză și a încadrat

corespunzător

infracțiunea comisă de inculpat în dispozițiile art.

174

și art.

175 lit. i) C. pen.

Într-adevăr, fapta inculpatului, care pe fondul

unor relații

anterioare tensionate și

după un conflict ce a avut loc între el și victimă în dimineața zilei de 7 mai

2009, a aplicat lui S.G.

a lovitură în abdomen cu un cuțit întrunește

elementele

constitutive ale infracțiunii de

omor calificat și nu ale infracțiunii

de lovituri cauzatoare de moarte,

așa cum bine a reținut instanța de fond și cea de apel.

Apărarea formulată de inculpat atât la prima

instanță cât și

în căile ordinare de atac, în sensul că încadrarea

juridică a

faptei sale se regăsește în

dispozițiile art. 183 C. pen.

urmează a fi înlăturată.

Pe lângă considerentele menționate de prima

instanță și

de instanța de apel sub acest aspect mai sunt de făcut

următoarele precizări.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte

este o infracțiune

praeterintenionată care se caracterizează prin

intenția în ce privește loviturile aplicate și culpă în ce privește

rezultatul produs - moartea victimei, în timp ce

infracțiunea de

omor se comite numai cu intenție.

La stabilirea intenției cu care a acționat

inculpatul se are în

vedere, între

altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au

fost îndreptate și

exercitate actele de violență, intensitatea

acestora

precum și gravitatea leziunilor cauzate.

În speță, inculpatul a folosit la comiterea

agresiunii un cuțit

cu lamă fixă, în

lungimea de 26,3 m, instrument apt de a ucide,

a aplicat o lovitură extrem de puternică în abdomen, zona cu

numeroase organe vitale, fiind penetrate

diafragma stângă,

mezocolonul și

rinichiul stâng, cu consecințe ireversibile.

Așadar, chiar

dacă inculpatul nu a avut intenția de a

suprima

viața victimei, ulterior acesta a acceptat

responsabilitatea

privind

urmarea

socialmente

periculoasă ca urmare a loviturii aplicate cu

cuțitul, ceea ce

evidențiază faptul

că intenția inculpatului a fost de a suprima viața victimei și nu de a o vătăma

corporal, forma intenției cu

care a acționat inculpatul fiind aceea a

intenției indirecte,

prevăzută de art. 19

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen., așa cum

bine a fost stabilit în cauză.

De asemenea,

Înalta Curte constată că solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa

circumstanța

atenuantă prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen. nu este

fondată.

Provocarea este circumstanța atenuantă legală ce

constă

în săvârșirea infracțiunii sub

stăpânirea unei puternice tulburări

sau

emoții, determinată de o provocare din partea persoanei

vătămate produsă

prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității

persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Pentru

existenta acestei circumstanțe atenuante trebuie

realizate mai multe condiții și anume: existenta unei activități de

provocare

din partea victimei, activitatea de provocare să

determine o puternică stare de tulburare sau emoție persoanei

provocatului, inculpatul să fi săvârșit

infracțiunea sub stăpânirea

puternicei

tulburări sau emoții și infracțiunea să se îndrepte

împotriva

provocatorului.

În speță, din actele dosarului nu rezultă că

aceste condiții

sunt îndeplinite,

victima nu a comis niciun act provocator care

să determine acțiunea infracțională violentă a inculpatului.

Dimpotrivă, cel care a avut inițiativa

declanșării conflictului

a fost inculpatul, care, observând-o pe victimă

că a intrat în

curtea martorului R.R., s-a

înarmat cu un cuțit, a ieșit la

poarta

casei sale, l-a așteptat pe S.G., l-a amenințat și I-

a lovit pe acesta,

după care cei doi au scos cuțitele, s-au

îmbrâncit,

iar în final inculpatul a aplicat victimei lovitura letală.

Faptul că

anterior au existat neînțelegeri și conflicte

verbale

între inculpat și victimă nu poate fi interpretat ca un act

provocator întrucât nu întrunește

caracteristicile cerute de art.

73 lit.

b) C. pen. Distanța în timp între incidentul verbal

ce a avut loc în

dimineața zilei de 7 mai 2009 și momentul

aplicării

loviturii de cuțit nu poate justifica emoția și puternica tulburare sub

impulsul căreia să fi acționat inculpatul, așa cum

bine s-a reținut în

cauză.

Ca atare, recursul declarat de inculpat nu este

fondat și va

fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Se va computa perioada arestării preventive, iar

în baza

art. 192 alin. (2) C.proc.pen.,

inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E  CI D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de inculpatul S.l. împotriva Deciziei penale nr. 33

din 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

reținerii

și al arestării preventive

de la 8 mai 2009 la 10 mai 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON

cu titlu

de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 mai 2010.