ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4511/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4511/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 40 din 11

februarie 2004, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul P.D. la:

- 15 ani închisoare și 6 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.

Conform art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepsei inculpatului i-a fost interzisă exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului iar, în temeiul art. 88, din

pedeapsa de executat, s-a dedus durata arestării preventive de la 29 martie

2003, la zi.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui par în lungime de 215 cm. și

grosimea de 8 cm, aflat la camera de corpuri delicte a instanței (poziția

52/2003 în registrul de evidență a corpurilor delicte).

A fost admisă în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă P.N., în sensul că inculpatul P.D. a fost

obligat să plătească suma de 20.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile,

fiind respinse restul pretențiilor ca nedovedite.

Prin aceeași hotărâre inculpatul a

mai fost obligat să plătească:

- Spitalului clinic nr. 3 Iași suma

de 28.035.899 lei;

- Spitalului de adulți Bârlad suma

de 628.486 lei;

- Serviciului de ambulanță județean

Vaslui suma de 4.899.000 lei, pentru toate cu titlu de despăgubiri civile.

Diferit, inculpatul a fost obligat

să plătească statului suma de 16.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit pentru

apărarea din oficiu la judecată urmează a se avansa din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul P.D. locuiește într-o

casă proprietate personală în comuna Zorleni, jud. Vaslui și are ca vecin pe

unchiul său P.D., soțul victimei P.M.

Imediat după punerea în aplicare a

Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, între inculpat și unchiul său au apărut

neînțelegeri cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor

suprafețe de teren intravilan și extravilan și în special în legătură cu un

teren ce se află între cele două proprietăți din comuna Zorleni.

Din cercetări a rezultat că

suprafața de teren în dispută aparținea inculpatului, fără însă a fi stabilit

pe cale judecătorească acest lucru.

În legătură cu acest litigiu

inculpatul s-a adresat în mai multe rânduri Primăriei Zorleni, fără însă a fi

primit vreo rezoluție.

Urmare a acestor neînțelegeri, între

inculpat și unchiul său au existat numeroase certuri.

Pe fondul acestei

stări de lucruri, în ziua de 29 martie 2003, în jurul orelor 15,00, în timp ce

inculpatul se afla în curtea sa unde amenaja un gard cu numitul P.Șt., a venit

victima, P.M., care s-a îndreptat către o glugă de coceni situată pe

proprietatea sa, dar în apropierea inculpatului.

La scurt timp, între inculpat și

victimă a început o ceartă, fiecare din cei doi adresându-și, reciproc, cuvinte

și expresii jignitoare, prilej cu care victima i-a reproșat inculpatului că nu

are nici un drept asupra terenului, spunându-i să plece în comuna Viișoara de

unde a venit.

Auzind larmă, la scurt timp, P.D.,

soțul victimei, s-a deplasat în apropierea glugii de coceni și a gardului pe

care îl construia inculpatul, având asupra sa o greblă cu coada din lemn, pe

care o folosise la treburi în grădină.

Cearta dintre inculpat și soții P. a

continuat, iar la un moment dat cel dintâi a luat o creangă din lemn uscat cu

care a aplicat victimei o lovitură în zona capului, urmare a cărui fapt aceasta

a căzut lângă gluga de coceni.

După lovirea victimei, inculpatul

s-a manifestat în continuare violent și în cadrul conflictului pe care l-a

purtat cu unchiul său căruia i-a aplicat un număr de 2-3 lovituri peste brațul

stâng.

Văzând că victima P.M., în urma

loviturii primite nu s-a mai ridicat de la pământ, numitul P.F., care a asistat

la derularea conflictului, s-a deplasat pentru a anunța o ambulanță.

Între timp, la locul faptei, a venit

și numita P.M. care a acordat victimei primul ajutor.

Întrucât victimei îi curgea sânge

din cap, au fost luate măsuri ca aceasta să fie transportată cu ajutorul unei

mașini de ocazie până în stația de autobuz din comună, de unde a fost preluată

de salvare și transportată la Spitalul municipal Bârlad, unde a fost internată

în perioada 28 - 29 martie 2003, cu diagnosticul I.C.C. cu plăgi contuzie

interparietală și fractură parietală (agresiune).

Din cauza gravității leziunilor

craniene și a unei evoluții nefavorabile s-a dispus transferarea victimei la

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Treime Iași, unde a fost internată în perioada

29 martie 2003 – 15 aprilie 2003.

Evoluția stării sănătății a fost

nefavorabilă, iar la data de 15 aprilie 2003, la cererea familiei aceasta a

fost externată, decedând la data de 16 aprilie 2003, la domiciliu.

Raportul de constatare medico-legală

de autopsie întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei P.M. a fost

violentă și s-a datorat comei cerebrale, consecutive unui traumatism

cranio-cerebral cu fractură de calotă și bază de craniu, hemoragie meningee,

hematom intracerebral lob occipital drept, contuzie și dilacerare

cerebrală-operat, produs prin lovirea capului cu un obiect contondent (posibil

par), între traumatism și deces existând legătură directă de cauzalitate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul pe care a criticat-o cu privire la:

greșita încadrare juridică a faptei

în infracțiunea de omor, deoarece din modul în care s-a desfășurat conflictul

nu se poate trage concluzia că a lovit pe victimă cu intenția de a o ucide,

motiv pentru care în cauză se impunea condamnarea sa pentru infracțiunea de

lovituri cauzatoare de moarte;

omisiunea de a se constata că fapta

a fost comisă în condițiile stării de puternică tulburare cauzată de victima

care a încercat să-l lovească cu o greblă, condiții în care lovirea victimei a

fost un act de apărare, motiv pentru care, în favoarea sa, se impunea a se

reține circumstanța atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen.

Curtea de Apel Iași, prin decizia

penală nr. 132 din 15 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul P.D.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a arătat că „Este cert stabilit faptul că între inculpat și

unchiul său P.D. și soția acestuia P.M. exista o stare conflictuală veche

generată de neînțelegeri cu privire la apartenența unei suprafețe de teren ce

desparte cele două proprietăți și că „din modalitatea în care inculpatul a

acționat aplicând victimei o lovitură cu intensitate într-o zonă vitală și

folosind mijloace apte să producă moartea, rezultă intenția sa de a ucide

victima”.

S-a mai arătat că „chiar dacă

inculpatul nu a urmărit rezultatul faptei a prevăzut și acceptat posibilitatea

producerii lui, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 19 alin. (2) lit. b)

C. pen., vizând vinovăția sub forma intenției moderate”, situație în care este

realizată latura subiectivă a infracțiunii de omor și nu cea a infracțiunii de

lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., iar împrejurarea

că ulterior operației a survenit o agravare sendară pulmonară cu dispnee și

subcombare traheo bronșică și victima a fost externată la cererea familiei nu

este în măsură să justifice încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art.

183 C. pen., atâta vreme cât s-a stabilit că între traumatism și deces exista o

legătură directă de cauzalitate, acțiunea violentă a inculpatului fiind

decisivă, ceeace va caracteriza conținutul constitutiv al infracțiunii de omor.

Cu privire la cea de a doua critică

s-a arătat că „În favoarea inculpatului nu poate fi reținută circumstanța atenuantă

a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece, așa cum rezultă

din întreg materialul probator administrat în cauză, inițial între inculpat și

victimă a început o ceartă, părțile adresându-și reciproc cuvinte și expresii

jignitoare, după care inculpatul a luat o creangă din lemn uscat și i-a aplicat

victimei o lovitură puternică în zona capului, aceasta căzând la pământ,

situație în care nu se poate fi vorba că acesta a acționat sub impulsul unei

puternice tulburări cauzată de comportarea culpabilă a victimei și care să

justifice reținerea stării de provocare.

Decizia Curții de Apel a fost

atacată cu recurs de către inculpat pe care a criticat-o în principal cu

privire la greșita condamnare pentru infracțiunea de omor, întrucât în cauză se

impunea a se constata că fapta a fost comisă în condițiile legitimei apărări,

motiv pentru care se impunea a se dispune achitarea, iar în subsidiar,

referitor la încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea

prevăzută de art. 183 C. pen., lovituri cauzatoare de moarte, omisiunea

reținerii în favoarea sa atât a circumstanței atenuante provocării, prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., cât și de circumstanțe atenuante prevăzute de art.

72 C. pen., cu consecințe asupra pedepsei aplicate pe care o consideră, în

cazul în care se va menține hotărârea primei instanțe, că este prea severă.

Recursul declarat de inculpat este

întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.

Analizând actele și lucrările de la

doar se constată că în cauză atât prima instanță, cât și instanța de apel au

reținut o corectă situație de fapt confirmate de materialul probator

administrat în cauză și a încadrat fapta comisă de inculpat în textele de lege

corespunzătoare, însă se constată că pedeapsa aplicată acestuia este prea severă,

impunându-se a fi redusă pentru considerentele ce se vor arăta mai jos.

Cu privire la motivele de casare

invocate de inculpat, care vizează greșita sa condamnare întrucât în cauză se

impune a se constata că fapta a fost comisă în condițiile legitimei apărări,

încadrarea juridică a faptei, menținerea prevederilor art. 73 lit. b) și art.

72 C. pen., sunt de arătat următoarele:

pentru a se putea pretinde fapta a

fost comisă în condițiile legitimei apărări, în mod necesar trebuie îndeplinite

elementele legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (2) C. pen.; respectiv

să fi existat un atac material direct, imediat și injust, un pericol grav cerat

prin atacul provocat de victimă care pun în pericol grav drepturile celui

atacat, ori a altuia, precum și necesitatea înlăturării acestuia. Îndeplinirea

cumulativă a tuturor acestor cerințe este o îndreptare, astfel că lipsa chiar

și numai a uneia dintre ele face, neoperantă aplicarea prevederilor referitoare

la legitima apărare.

În speță se constată că cerințele

art. 44 alin. (2) C. pen., nu sunt îndeplinite, câtă vreme din probele de la

dosar rezultă că inculpatul a lovit pe victimă fără ca aceasta să fi fost

înarmată, situație în care nu era îndeplinită cerința existenței unui atac și

cu atât mai puțin ca acesta să fie de natură a pune în pericol persoana

acestuia.

Prin urmare, nefiind îndeplinite

cerințele art. 44 alin. (2) C. pen., susținerea inculpatului că a săvârșit

fapta în condițiile legitimei apărări este neîntemeiată.

Întrucât criticile privind încadrarea

juridică a faptei și nereținerea circumstanței atenuantă a provocării au format

obiect al criticilor invocate și la judecata în apel, cărora instanța le-a dat

o motivare corespunzătoare redată detaliat în prezenta decizie, și pe care

instanța de recurs și-o însușește pe deplin, susținerea acelor argumente nu se

mai impune, ținând seama și de faptul că în legătură cu aceste critici nu mai

este nimic de adăugat.

Cu privire la critica privind

nereținerea de circumstanțe atenuante, invocată pentru prima dată la instanța

de recurs, se constată că nu era întemeiată.

În cauză față de pericolul social

ridicat al faptei, reținerea de Circumstanțe atenuante nu se justifică.

Referitor la critica privind

pedeapsa aplicată se constată că este întemeiată.

Chiar dacă în cauză în favoarea

inculpatului nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante, la dozarea

pedepsei trebuia să țină seama într-o măsură mai mare de faptul că acesta nu

are antecedente penale, cât și împrejurările în care s-a comis fapta respectiv

pe fondul unui conflict mai vechi dintre inculpat și victimă, care au avut la

bază neînțelegeri legate de o suprafață de pământ, acestea fiind în măsură să

conducă la concluzia că executarea pedepsei într-un cuantum mai redus,

respectiv orientat către limita minimă a textului de lege incriminator este în

măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.

Pentru considerentele ce preced,

urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul P.D. este fondat numai

în ce privește pedeapsa privativă de libertate aplicată al cărui cuantum

urmează a fi redus și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 132 din 15 aprilie 2004 a Curții

de Apel Iași.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 40 din 11 februarie 2004 a Tribunalului Vaslui, numai cu

privire la pedeapsa privativă de libertate, pe care o reduce de la 15 ani

închisoare, la 12 ani închisoare, cu menținerea pedepsei complementare.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 martie 2003, la 14

septembrie 2004.

Onorariul în sumă de 400.000 lei,

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 septembrie 2004.