ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2340/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 362

din 8 septembrie 2004 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă cererea

condamnatului S.D. de rejudecare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1732/1998

a Tribunalului Vaslui.

A fost obligat condamnatul

la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța în

sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut:

Prin sentința penală nr. 25

din 27 ianuarie 1999 a Tribunalului Vaslui, modificată prin decizia penală nr. 160

din 18 mai 1999 a Curții de Apel Iași, definitivă prin decizia penală nr. 3751

din 26 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, inculpatul S.D.

a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

S-au aplicat inculpatului S.D.

dispozițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

S-a constatat că partea

vătămată C.G. nu are pretenții civile de la inculpat.

Inculpatul S.D. a fost

obligat la despăgubiri civile către Spitalul Clinic Militar Central București

în cuantum de 449.271 lei, Spitalul Municipal Adulți Bârlad – 42.047 lei și

Spitalul Universitar Sfântu Spiridon Iași – 1.298.824 lei cu dobânzi legale de

la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea sumelor.

Inculpatul a fost obligat și

la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

S-a reținut de către

instanța de fond că inculpatul S.D. locuiește în satul Vinderei din județul Vaslui,

iar, în seara de 05 iulie 1997, la restaurantul din sat a fost organizată nunta

numitului D.G., naș fiind partea vătămată C.G., la nuntă participând mai multe

persoane, printre care și inculpatul S.D. și frații acestuia, S.G. și S.M.

În jurul orelor 24,00,

partea vătămată a invitat nuntașii la mese, ieșind și afară din restaurant

pentru aceasta. S.G. i-a cerut părții vătămate să mai amâne așezarea la mese

întrucât el și ceilalți tineri vor să se mai distreze, însă acesta l-a refuzat

motivând că trebuie să-și facă datoria de naș și s-a îndreptat spre intrarea în

restaurant, moment în care a fost prins de S.G. de guler și lovit cu pumnul.

Partea vătămată a ripostat, însă

în conflict a intervenit și inculpatul S.D., care a lovit-o cu un cuțit în zona

abdominală. S-a creat îmbulzeală și inculpatul a încercat din nou să lovească pe

vătămat, însă a fost împiedicat de intervenția martorului V.D., care la rândul

lui a fost lovit cu pumnul de unul dintre cei prezenți. Inculpatul S.D. a

încercat să-l lovească și pe martorul D.V. cu cuțitul, însă acesta a parat

prima lovitură, iar a doua i-a creat martorului o leziune superficială în zona

pectorală.

Când inculpatul care avea în

mână un cuțit și fratele său au încercat să intre în restaurant după partea

vătămată C.G., manifestându-se violent, amenințând că-i taie pe toți, au fost

opriți de intervenția altor nuntași.

Partea vătămată a fost

transportată la Spitalul de Adulți Bârlad, unde a fost internată în perioada 6

iulie – 1 august 1997, cu diagnosticul de „plagă tăiată flanc stâng cu hematom

întins pericolic și retroperitoneal”, apoi a fost internată în Spitalul

Universitar Sfântu Spiridon Iași, în perioada 22 - 29 august 1997 și Spitalul

Clinic Militar Central în perioada 18 septembrie – 17 octombrie 1997.

Din expertiza medico-legală

efectuată în cauză a rezultat că partea vătămată a prezentat leziuni de tipul

plăgii înjunghiate lobo stângă cu hematon întins pericolic și retroperitoneal

complicat în evoluție, leziuni ce s-au putut produce cu un obiect tăietor –

înțepător (posibil cuțit) și care au necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale și

nu au pus în primejdie viața victimei.

Instanța de fond a reținut

că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și judecată, neputând fi

audiat, dar din probele administrate a rezultat fără dubiu că el a lovit partea

vătămată cu cuțitul chiar dacă aceasta, în cursul cercetării judecătorești,

și-a schimbat parțial poziția, arătând că nu a văzut cine a lovit-o cu cuțitul,

deși la urmărirea penală l-a indicat pe inculpat drept autor.

Martorii audiați la instanța

de fond, D.G., M.N., C.I., D.V. și F.M. au precizat în declarațiile lor că

inculpatul S.D. a avut cuțit asupra lui și a lovit partea vătămată în zona

abdominală, cu o lovitură foarte puternică.

S-a mai reținut că în raport

de obiectul folosit, zona vizată și intensitatea loviturii, care a fost puternică,

întrucât traiectul leziunii din afară către înăuntru a pornit de sub

extremitatea anterioară a coastei a XII-a până la musculatura paravertebrală, rezultă

fără dubiu că inculpatul S.D. a acționat cu intenția de a ucide. Chiar dacă în

expertiza medico-legală se apreciază că leziunea nu a pus în pericol viața

victimei, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.

S-a mai reținut că hotărârea

instanței de fond a fost verificată și în calea de atac a apelului și

recursului, fiind modificată în apel doar în ce privește cuantumul pedepsei

aplicate, reducându-se pedeapsa de la 11 ani la 8 ani și 6 luni închisoare,

reținându-se că instanța a omis să evalueze acele împrejurări care atenuează

răspunderea penală a inculpatului, prevăzută de art. 72 C. pen.

Încadrarea juridică a faptei

a fost verificată și în căile de atac, reținându-se că în mod just prima

instanță a încadrat fapta în dispozițiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174

– art. 175 lit. i) C. pen., întrucât modalitatea în care inculpatul S.D. a

conceput și realizat fapta, aplicând victimei o lovitură puternică cu un cuțit

în zona abdominală, se circumscrie dispozițiilor art. 19 alin. (2) lit. b) C.

pen., el prevăzând rezultatul faptei și acceptând posibilitatea producerii lui,

deși nu l-a urmărit, fiind realizată latura subiectivă a acestei infracțiuni.

Împrejurarea că leziunile produse nu au pus în primejdie viața victimei nefiind

esențială în caracterizarea laturii subiective a faptei, aceasta fiind definită

de zona vitală care a fost vizată, de obiectul folosit și de intensitatea

loviturii aplicate.

S-a mai reținut că, inculpatul

nu a fost prezent în cursul urmăririi penale și la cercetarea judecătorească,

nefiind audiat în cauză, dispunându-se arestarea sa prin rechizitoriu, în lipsă

și darea lui în urmărire generală la 28 august 1999, beneficiind însă în cursul

judecății de apărător ales care a propus în apărarea inculpatului audierea

martorilor M.N. și M.I., admiși de instanță.

Invocând încadrarea greșită

a faptei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în baza art. 522

1

C. proc. pen., a solicitat rejudecarea cauzei după ce a fost extrădat și a început

executarea pedepsei.

La cererea condamnatului au

fost audiați martorii M.S. și G.M.

Din probele administrate la

instanța de fond și după introducerea cererii, instanța a apreciat că nu sunt

îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu și rejudecarea în fond a

cauzei nefiind descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la

judecata în ciclul ordinar al cauzei.

În termen, hotărârea a fost

apelată de inculpat cu motivarea că este necesară rejudecarea cauzei având în

vedere că lovitura pe care a aplicat-o părții vătămate, față de poziția în care

a fost executată, nu constituie o situație de fapt corect încadrată, că nu a

fost audiat în cursul urmăririi penale și a judecății.

În apel a fost audiat

condamnatul, acesta recunoscând că a lovit cu cuțitul.

Prin decizia penală nr. 55

din 8 februarie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul

declarat de condamnat.

S-a reținut că în mod corect

instanța fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile admiterii în

principiu a cererii și rejudecarea în fond întrucât și după audierea

inculpatului și a încă doi martori, situația de fapt reținută nu s-a modificat cât

să atragă schimbarea încadrării juridice în sensul solicitat de condamnat.

Împotriva acestei decizii a

formulat recurs condamnatul care a reiterat critica privind schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

Recursul este nefondat.

Invocând greșita încadrare juridică a faptei, și solicitând rejudecarea cauzei

dat fiind că a fost judecat în lipsă, condamnatul a solicitat audierea a doi

martori, aceștia au fost audiați însă declarațiile lor nu au fost de natură a

schimba situația de fapt reținută de instanța de fond și încadrarea juridică a

faptei.

Art. 522

1

C.

proc. pen., prevede posibilitatea rejudecării, celor judecați în lipsă în caz

de extrădare, la cererea condamnatului, dispozițiile art. 405 – art. 408 C.

proc. pen., privind revizuirea aplicându-se corespunzător, însă în cauză nu se

justifică darea unei încheieri de admitere în principiu, hotărârile pronunțate

în cauză fiind legale și temeinice.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 55 din 8 februarie 2005 a Curții

de Apel Iași, secția penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 55 din 8

februarie 2005 a Curții de Apel Iași, secția penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 aprilie 2005.