ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2011

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentința nr. 2090 din 4 mai 2010 a

Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele

A.D.T. și R.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantele A.D.T. și R.E. au

chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, contestând Decizia nr. 4633 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care au fost stabilite

despăgubirile ce urmează a fi acordate în cuantum de 13.500 RON.

În motivarea acțiunii

reclamantele au arătat că această despăgubire a fost acordată pentru suprafața

de teren de 6293 mp ce a aparținut autorilor lor, dar nu sunt de acord cu acest

cuantum rezultat din raportul de evaluare, raport care nu le-a fost prezentat,

astfel încât nu cunosc modalitatea de calcul.

În consecință, au

apreciat că se impune efectuarea unei expertize pentru reevaluarea imobilului,

iar în situația în care suma rezultată din această expertiză va fi net

superioară, au solicitat anularea deciziei, obligarea pârâtei la emiterea unei

noi decizii care să conțină valoarea reală rezultată din raportul de expertiză

și plata de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere până la emiterea unei

noi decizii.

Conform deciziei

contestate, metrul pătrat de teren din zona în care este situat este de 2,14

RON/mp, valoare care nu poate fi cea reală, mai ales că potrivit art. 10 alin.

(9) din Legea nr. 10/2001 valoarea terenurilor și construcțiilor preluate

abuziv, care nu se pot restitui în natură, se calculează potrivit valorii de

piață de la data soluționării notificării, potrivit standardelor internaționale

de evaluare.

Instanța de fond a

reținut că pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea

acțiunii, având în vedere că au fost respectate dispozițiile art. 3 lit. d)

Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare fiind comunicat reclamantelor,

în sinteză, dar reclamanta A.D.T. nu a formulat obiecțiuni la acest raport, iar

în privința celeilalte reclamante s-a consemnat de către serviciile poștale

"destinatar lipsă domiciliu".

Analizând actele

aflate la dosar, instanța de fond a reținut că în cauză a fost emisă Decizia

nr. 10 din 25 iunie 2007 prin care a fost respinsă cererea de restituire în

natură a terenului situat în comuna Albeni, jud. Gorj în suprafață de 6.293 mp,

formulată de reclamante, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întregul teren notificat.

În consecință, a fost

propusă acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005 în favoarea reclamantelor.

S-a reținut că

dosarul de despăgubire a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care a parcurs procedura administrativă reglementată de

dispozițiile legale sus-menționate, iar după analizarea dosarului sub aspectul

legalității respingerii cererii de restituire în natură, acesta a fost transmis

evaluatorului stabilit în mod aleatoriu, în vederea întocmirii raportului de

evaluare.

Acest raport a

stabilit că valoarea aferentă imobilului teren în suprafață de 6.293 mp, este

de 13.500 RON.

O sinteză a

raportului de evaluare a fost comunicată celor două reclamante, la data de 09

februarie 2009, dar în cazul reclamantei R.E. s-a consemnat de către serviciile

poștale "destinatar lipsă domiciliu", iar reclamanta A.D.T. nu a

formulat obiecțiuni la raportul de evaluare.

Curtea a reținut că

potrivit dispozițiilor pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 de aprobare a Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, la data stabilită pentru

efectuarea lucrărilor de evaluare și pe tot parcursul desfășurării procedurii

de specialitate, persoanele îndreptățite solicitante pot fi asistate de un

evaluator ales și remunerat de către acestea.

Raportul de evaluare

al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei

Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante.

În măsura în care

acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la

acestea.

Instanța constată, pe

de o parte, că reclamantele nu și-au valorificat dreptul de a fi asistate de un

evaluator ales pe parcursul realizării evaluării imobilului, iar pe de altă

parte, că nu au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare care le-a fost

comunicat, aspect recunoscut de apărătorul reclamantelor la termenul din 04 mai

2010.

S-a apreciat că

susținerea reclamantelor în sensul că nu au avut cunoștință de modul de calcul

al despăgubirilor este irelevantă, din moment ce li s-a comunicat cuantumul

despăgubirilor, acesta fiind cel care le nemulțumește pe reclamante și care

putea fi contestat prin formularea de obiecțiuni.

Astfel, a

concluzionat instanța că nu este posibil ca solicitantul despăgubirilor, care

din propria culpă nu și-a exercitat drepturile specifice procedurii

administrative, să conteste ulterior, din punct de vedere substanțial,

concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Cât privește proba cu

expertiză solicitată în vederea reevaluării imobilului, pentru stabilirea

valorii reale de piață a acestuia, instanța de fond reține că, potrivit art. 10

alin. (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea terenurilor, precum și a

construcțiilor preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se

stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În consecință, proba

cu expertiză în cadrul litigiului în care se contestă cuantumul despăgubirilor

stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu poate avea

ca obiectiv decât verificarea, din punct de vedere formal, a modului în care au

fost respectate de evaluator standardele internaționale de evaluare în

procedura administrativă, și nu stabilirea valorii de piață a imobilului pe

baza altor criterii decât cele avute în vedere de legiuitor atunci când a

prevăzut în mod expres aplicabilitatea standardelor internaționale de evaluare.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând soluția instanței de fond

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, prin motivele de

recurs formulate următoarele:

- în mod eronat

instanța de fond le-a respins solicitarea de efectuare a unei expertize pentru

stabilirea valorii reale a imobilului - teren, dat fiind că intimata-pârâtă

le-a comunicat doar o sinteză a Raportului de evaluare, din sinteza respectivă

nerezultând modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii și

neputându-se deduce dacă evaluatorul a ținut cont sau nu de standardele

internaționale în stabilirea valorii reale a terenului în suprafață de 6.293

mp, teren ce are în subsol zăcăminte de petrol;

- conform

Standardelor internaționale de evaluare, în evaluarea proprietății imobiliare

sunt aplicate multe din principiile cunoscute, elementul comun al acestora

constând în "efectul lor direct sau indirect asupra gradului de utilitate

și productivitate a unei proprietăți", or, în speță, evaluatorul a

calculat valoarea terenului ca a unui teren arabil, deși în subsolul acestuia

sunt zăcăminte de petrol;

- în sinteza ce le-a

fost comunicată nu a fost prevăzută modalitatea de a putea contesta valoarea

calculată.

Recurentele și-au

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C.

proc. civ.

Intimatul Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este

întemeiat și urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Decizia nr. 4633 din

23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este

actul administrativ atacat de intimatele-reclamante în procedura administrativă

și aceasta a fost emisă avându-se în vedere Decizia nr. 10 din 25 iunie 2007,

emisă de către SC "P." SA prin care s-a soluționat dosarul întocmit în

baza notificării nr. 87/N/2001, formulată de reclamante.

Decizia respectivă

conține titlul de despăgubire emis în favoarea celor două intimate-reclamante,

în cuantum de 13.500,00 RON, conform raportului de evaluare întocmit în dosarul

înregistrat cu nr. 37730/CC.

Este evident că prin

recursul formulat recurentele-reclamante își exprimă nemulțumirea cu privire la

raportul de evaluare, acestea susținând că valoarea stabilită de evaluator nu

reflectă valoarea reală a imobilului teren în cauză și nici nu respectă valoarea

de piață conform standardelor internaționale.

Este adevărat, astfel

cum corect reține și instanța de fond că recurentele-reclamante nu și-au

valorificat dreptul de a fi asistate de un evaluator ales pe parcursul

întocmirii raportului de evaluare și nici nu au formulat obiecțiuni la raportul

de evaluare, care le-a fost comunicat, însă, având în vedere faptul că acestora

nu li s-a comunicat decât o sinteză a raportului de evaluare, comunicare în

posesia căreia a intrat doar una din cele două recurente, în privința celei

de-a doua poștașul consemnând "destinatar lipsă de la domiciliu",

instanța de fond trebuia să analizeze cu maximum de responsabilitate cererea

recurentelor-reclamante vizând proba cu expertiză tehnică de specialitate.

Este adevărat și

faptul că o expertiză judiciară în procedura în fața instanței este admisibilă

ca probă, însă obiectivele acesteia sunt limitate la verificarea, din punct de

vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator standardele

internaționale de evaluare în procedura administrativă și implicit criteriile

avute în vedere de legiuitor la momentul întocmirii raportului de evaluare.

Așadar, cum o astfel

de expertiză este admisibilă ca probă, chiar dacă obiectivele sale sunt

limitate, iar recurentele-reclamante au solicitat încuviințarea unei astfel de

expertize, acestea justificând un interes legitim, instanța de fond, în mod

nejustificat a respins cererea formulată.

Necesitatea

efectuării unei expertize se impune cu atât mai mult cu cât din sinteza la

raportul de evaluare ce le-a fost comunicată recurentelor-reclamante, acestea

nu au putut să cunoască modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii.

Pe de altă parte,

chiar dacă obiectivele expertizei sunt limitate la verificarea modului în care

standardele internaționale de evaluare au fost respectate de evaluator, această

probă este edificatoare pentru părțile din proces și chiar pentru instanța de

judecată în privința stabilirii corecte a valorii de piață a imobilului la

momentul evaluării.

Aceasta pentru că

chiar și aceste standarde internaționale de evaluare au în vedere la calculul

valorii proprietății, gradul de utilitate și productivitate al proprietății

respective, astfel cum se prevede la pct. 2.7 din Capitolul "Conceptul de

teren și conceptul de proprietate" -, noțiuni definite de Comitetul

Internațional pentru Standarde de Evaluare.

Or, cum

recurentele-reclamante susțin că evaluarea s-a făcut avându-se în vedere că

terenul respectiv este un teren arabil și nu un teren ce conține în subsolul

său zăcăminte de petrol, este dreptul lor de a se lămuri în cadrul acestui

proces cu privire la calculul corect al valorii de piață a imobilului-teren, în

funcție de criteriile legale de la momentul evaluării. Este întemeiat astfel

motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., judecătorul

fondului încălcând principiul rolului activ al judecătorului.

Având în vedere

considerentele expuse se constată că motivul de recurs formulat este fondat și

cum modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de

probe noi, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea instanței de

fond va fi casată iar cauza trimisă aceleiași instanțe spre rejudecare.

În rejudecare,

instanța de fond urmează a analiza și susținerile intimatei-pârâte din întâmpinarea

formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de A.D.T. și R.E. împotriva Sentinței nr. 2090 din 4 mai 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.