ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 2090 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele A.D.T. și R.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantele A.D.T. și R.E. au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, contestând Decizia nr. 4633 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care au fost stabilite despăgubirile ce urmează a fi acordate în cuantum de 13.500 RON.

În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că această despăgubire a fost acordată pentru suprafața de teren de 6293 mp ce a aparținut autorilor lor, dar nu sunt de acord cu acest cuantum rezultat din raportul de evaluare, raport care nu le-a fost prezentat, astfel încât nu cunosc modalitatea de calcul. În consecință, au apreciat că se impune efectuarea unei expertize pentru reevaluarea imobilului, iar în situația în care suma rezultată din această expertiză va fi net superioară, au solicitat anularea deciziei, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conțină valoarea reală rezultată din raportul de expertiză și plata de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere până la emiterea unei noi decizii.

Conform deciziei contestate, metrul pătrat de teren din zona în care este situat este de 2,14 RON/mp, valoare care nu poate fi cea reală, mai ales că potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 valoarea terenurilor și construcțiilor preluate abuziv, care nu se pot restitui în natură, se calculează potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, potrivit standardelor internaționale de evaluare. Instanța de fond a reținut că pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, având în vedere că au fost respectate dispozițiile art. 3 lit. d) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, raportul de evaluare fiind comunicat reclamantelor, în sinteză, dar reclamanta A.D.T.

nu a formulat obiecțiuni la acest raport, iar în privința celeilalte reclamante s-a consemnat de către serviciile poștale "destinatar lipsă domiciliu". Analizând actele aflate la dosar, instanța de fond a reținut că în cauză a fost emisă Decizia nr. 10 din 25 iunie 2007 prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului situat în comuna Albeni, jud. Gorj în suprafață de 6.293 mp, formulată de reclamante, deoarece lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren notificat. În consecință, a fost propusă acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamantelor.

S-a reținut că dosarul de despăgubire a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a parcurs procedura administrativă reglementată de dispozițiile legale sus-menționate, iar după analizarea dosarului sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, acesta a fost transmis evaluatorului stabilit în mod aleatoriu, în vederea întocmirii raportului de evaluare. Acest raport a stabilit că valoarea aferentă imobilului teren în suprafață de 6.293 mp, este de 13.500 RON. O sinteză a raportului de evaluare a fost comunicată celor două reclamante, la data de 09 februarie 2009, dar în cazul reclamantei R.E. s-a consemnat de către serviciile poștale "destinatar lipsă domiciliu", iar reclamanta A.D.T.

nu a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare. Curtea a reținut că potrivit dispozițiilor pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, la data stabilită pentru efectuarea lucrărilor de evaluare și pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptățite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales și remunerat de către acestea. Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea.

Instanța constată, pe de o parte, că reclamantele nu și-au valorificat dreptul de a fi asistate de un evaluator ales pe parcursul realizării evaluării imobilului, iar pe de altă parte, că nu au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare care le-a fost comunicat, aspect recunoscut de apărătorul reclamantelor la termenul din 04 mai 2010. S-a apreciat că susținerea reclamantelor în sensul că nu au avut cunoștință de modul de calcul al despăgubirilor este irelevantă, din moment ce li s-a comunicat cuantumul despăgubirilor, acesta fiind cel care le nemulțumește pe reclamante și care putea fi contestat prin formularea de obiecțiuni.

Astfel, a concluzionat instanța că nu este posibil ca solicitantul despăgubirilor, care din propria culpă nu și-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative, să conteste ulterior, din punct de vedere substanțial, concluziile raportului de evaluare pe baza căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire. Cât privește proba cu expertiză solicitată în vederea reevaluării imobilului, pentru stabilirea valorii reale de piață a acestuia, instanța de fond reține că, potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În consecință, proba cu expertiză în cadrul litigiului în care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu poate avea ca obiectiv decât verificarea, din punct de vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator standardele internaționale de evaluare în procedura administrativă, și nu stabilirea valorii de piață a imobilului pe baza altor criterii decât cele avute în vedere de legiuitor atunci când a prevăzut în mod expres aplicabilitatea standardelor internaționale de evaluare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, prin motivele de recurs formulate următoarele: - în mod eronat instanța de fond le-a respins solicitarea de efectuare a unei expertize pentru stabilirea valorii reale a imobilului - teren, dat fiind că intimata-pârâtă le-a comunicat doar o sinteză a Raportului de evaluare, din sinteza respectivă nerezultând modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii și neputându-se deduce dacă evaluatorul a ținut cont sau nu de standardele internaționale în stabilirea valorii reale a terenului în suprafață de 6.293 mp, teren ce are în subsol zăcăminte de petrol; - conform Standardelor internaționale de evaluare, în evaluarea proprietății imobiliare sunt aplicate multe din principiile cunoscute, elementul comun al acestora constând în "efectul lor direct sau indirect asupra gradului de utilitate și productivitate a unei proprietăți", or, în speță, evaluatorul a calculat valoarea terenului ca a unui teren arabil, deși în subsolul acestuia sunt zăcăminte de petrol; - în sinteza ce le-a fost comunicată nu a fost prevăzută modalitatea de a putea contesta valoarea calculată.

Recurentele și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. Intimatul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Decizia nr. 4633 din 23 aprilie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este actul administrativ atacat de intimatele-reclamante în procedura administrativă și aceasta a fost emisă avându-se în vedere Decizia nr. 10 din 25 iunie 2007, emisă de către SC "P." SA prin care s-a soluționat dosarul întocmit în baza notificării nr. 87/N/2001, formulată de reclamante.

Decizia respectivă conține titlul de despăgubire emis în favoarea celor două intimate-reclamante, în cuantum de 13.500,00 RON, conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 37730/CC. Este evident că prin recursul formulat recurentele-reclamante își exprimă nemulțumirea cu privire la raportul de evaluare, acestea susținând că valoarea stabilită de evaluator nu reflectă valoarea reală a imobilului teren în cauză și nici nu respectă valoarea de piață conform standardelor internaționale.

Este adevărat, astfel cum corect reține și instanța de fond că recurentele-reclamante nu și-au valorificat dreptul de a fi asistate de un evaluator ales pe parcursul întocmirii raportului de evaluare și nici nu au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, care le-a fost comunicat, însă, având în vedere faptul că acestora nu li s-a comunicat decât o sinteză a raportului de evaluare, comunicare în posesia căreia a intrat doar una din cele două recurente, în privința celei de-a doua poștașul consemnând "destinatar lipsă de la domiciliu", instanța de fond trebuia să analizeze cu maximum de responsabilitate cererea recurentelor-reclamante vizând proba cu expertiză tehnică de specialitate.

Este adevărat și faptul că o expertiză judiciară în procedura în fața instanței este admisibilă ca probă, însă obiectivele acesteia sunt limitate la verificarea, din punct de vedere formal, a modului în care au fost respectate de evaluator standardele internaționale de evaluare în procedura administrativă și implicit criteriile avute în vedere de legiuitor la momentul întocmirii raportului de evaluare. Așadar, cum o astfel de expertiză este admisibilă ca probă, chiar dacă obiectivele sale sunt limitate, iar recurentele-reclamante au solicitat încuviințarea unei astfel de expertize, acestea justificând un interes legitim, instanța de fond, în mod nejustificat a respins cererea formulată. Necesitatea efectuării unei expertize se impune cu atât mai mult cu cât din sinteza la raportul de evaluare ce le-a fost comunicată recurentelor-reclamante, acestea nu au putut să cunoască modalitatea folosită de expert în stabilirea valorii.

Pe de altă parte, chiar dacă obiectivele expertizei sunt limitate la verificarea modului în care standardele internaționale de evaluare au fost respectate de evaluator, această probă este edificatoare pentru părțile din proces și chiar pentru instanța de judecată în privința stabilirii corecte a valorii de piață a imobilului la momentul evaluării. Aceasta pentru că chiar și aceste standarde internaționale de evaluare au în vedere la calculul valorii proprietății, gradul de utilitate și productivitate al proprietății respective, astfel cum se prevede la pct. 2.7 din Capitolul "Conceptul de teren și conceptul de proprietate" -, noțiuni definite de Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare.

Or, cum recurentele-reclamante susțin că evaluarea s-a făcut avându-se în vedere că terenul respectiv este un teren arabil și nu un teren ce conține în subsolul său zăcăminte de petrol, este dreptul lor de a se lămuri în cadrul acestui proces cu privire la calculul corect al valorii de piață a imobilului-teren, în funcție de criteriile legale de la momentul evaluării. Este întemeiat astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., judecătorul fondului încălcând principiul rolului activ al judecătorului. Având în vedere considerentele expuse se constată că motivul de recurs formulat este fondat și cum modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi, în baza art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., hotărârea instanței de fond va fi casată iar cauza trimisă aceleiași instanțe spre rejudecare. În rejudecare, instanța de fond urmează a analiza și susținerile intimatei-pârâte din întâmpinarea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de A.D.T. și R.E. împotriva Sentinței nr. 2090 din 4 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.