ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2011

HOTĂRÂRE
27.01.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 178 din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul V.G. împotriva rezoluției nr. 368/P/2010 din 10

mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 727/II/2/2010

din 31 mai 2010, privind pe intimatul B.S., sub-inspector I.P.J. Gorj, județ

Gorj.

A menținut rezoluția

nr. 368/P/2010 din 10 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, confirmată prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Craiova nr. 727/II/2/2010.

A obligat petentul la

49 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 368/P/2010,

din 10 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul

art. 228 alin. (6) rap la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de B.S. – sub-inspector I.P.J. Gorj, județ Gorj – sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen.

Pentru a dispune

astfel, procurorul de caz a reținut că persoana vătămată V.G. a formulat

plângere penală la data de 08 aprilie 2010, solicitând efectuarea de cercetări

față de sub-inspectorul de poliție B.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

de abuz contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, arătând că

acesta a încălcat dispozițiile art. 23 din Codul deontologic al polițistului și

nu a respectat dispozițiile sentinței penale nr. 1408 din 12 august 2009 și ale

deciziei penale nr. 666 din 15 noiembrie 2009, motivând că deși avea obligația

să o audieze pe martora G.A., făptuitorul nu a făcut acest lucru.

Din examinarea

actelor premergătoare existente la dosar, procurorul de caz a constatat în

esență că faptele sesizate de petent în plângere nu există, rezoluția criticată

de acesta – respectiv cea cu nr. 7588/P/2008 din 25 noiembrie 2009 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu - prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.V. și G.I., fiind

desființată într-adevăr prin sentința penală nr. 1408/2009 a Judecătoriei Târgu

Jiu, cauza fiind trimisă la procuror, în vederea începerii urmăririi penale

față de cei doi făptuitori menționați, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de

art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen.

După infirmarea

soluției, prin referatul nr. 10341 din 10 martie 2010, sub-inspectorul B.S. a

propus menținerea soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei C.V.

și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen., precum și

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.I. pentru infracțiunea prev.

de art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen.

Prin rezoluția 7588

din 24 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, s-a dispus

conform propunerii formulate de organul de cercetare penală, iar plângerea

formulată împotriva acestei rezoluții a fost admisă de către primul procuror

prin ordonanța nr. 1641/II/2/2010, care a dispus redeschiderea urmăririi penale

față de cei doi învinuiți menționați mai sus.

Din starea de fapt

astfel prezentată, procurorul de caz a constatat că sub-inspectorul B.S. nu a

comis acte sau fapte prin care să prejudicieze interesele persoanei vătămate,

sau prin care să creeze o situație favorabilă unor infractori, iar în ceea ce

privește administrarea și interpretarea probelor în faza de urmărire penală, a

precizat că acestea sunt atributul exclusiv al organelor de cercetare penală

sau a procurorului, în funcție de natura infracțiunilor pentru care se

efectuează cercetări, caracterul complet sau incomplet al probelor administrate

sau greșita interpretare a acestora neconstituind deci un act cu caracter abuziv,

în sensul dispozițiilor art. 246 C. pen., ci aspecte ce pot fi corectate prin

intermediul mijloacelor procesuale, în cazul de față, în temeiul dispozițiilor

art. 278 și art. 278

1

De altfel, acest

lucru s-a și întâmplat în prezenta cauză, plângerea formulată de persoana

vătămată fiind admisă prin ordonanța nr. 1641/II/2/2010 din 22 aprilie 2010 a primului procuror, care a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauza privind pe învinuiții

G.I. și C.V.

Împotriva acestei

rezoluții cu nr. 368/P/2010, petentul V.G. a formulat plângere la procurorul

ierarhic superior care, prin rezoluția nr. 727/II/2/2010 din 31 mai 2010, a dispus în baza art. 275 – 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, sens în care a

constatat în esență că soluția adoptată de procurorul de caz răspunde

cerințelor de legalitate, fiind fundamentată pe actele premergătoare efectuate,

din care a rezultat lipsa oricărui temei de fapt ori de drept care să contureze

infracțiunile sesizate ori alte fapte prevăzute de legea penală în sarcina sub-inspectorului

de poliție care a efectuat cercetările penale în cauză.

Împotriva acestor

rezoluții, petentul V.G. a formulat plângere la instanță, potrivit

dispozițiilor art. 278

1

pe rolul Curții sub nr. 1815/54/2010, la data de 16 iunie 2010.

În motivarea

plângerii, petiționarul a criticat rezoluțiile atacate pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând că se impune desființarea soluțiilor date de procurorul

de caz, respectiv primul procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova. și cercetarea administrativă a sub-inspectorului de poliție B.S., de

către I.P.J. Gorj, deoarece vinovăția acestuia există și, în cauză, nu s-au

administrat toate probele solicitate.

Reține instanța de

fond că plângerea formulată de petiționar nu este întemeiată, din actele existente

la dosar neputând fi reținute în cauză elementele constitutive ale

infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul V.G., pe care nu l-a motivat în

scris și nici nu s-a prezentat în fața Înaltei Curți pentru a-l susține oral.

Analizând însă din

oficiu recursul declarat de petiționar sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de petiționar

nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția dispusă de

instanța de fond de menținere a rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

față de sub-inspectorul B.S., este legală și temeinică, cât timp actele

premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat aspecte de natură penală, cu

ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu de către intimați.

În plângerea adresată

procurorului, petiționarul menționează că intimatul nu a audiat un martor deși

a indicat numele și adresa, cu scopul vădit de a le ușura situația învinuiților.

Ca atare,

nemulțumirea petiționarului se referă la modul defectuos în care intimatul și a

exercitat atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării plângerii penale

față de numiții C.V. și G.I.

Or, această

nemulțumire a petiționarului nu poate declanșa tragerea la răspundere penală a

intimatului care a efectuat actele de urmărire penală necesare și utile cauzei,

fapt ce reprezintă un atribut exclusiv al organelor de cercetare penală.

Modalitatea de

efectuare a actelor de urmărire penală ca și administrarea și interpretarea

probelor sunt supuse controlului judecătoresc, conform art. 278

1

C.

proc. pen., așa cum s-a întâmplat și în cauza dedusă judecății, control în urma

căruia instanța poate dispune trimiterea cauzei la parchet pentru începerea

urmăririi penale.

Rezultă din actele

existente la dosar că sub-inspectorul de poliție B.S. și-a îndeplinit în mod

corespunzător și în limitele legii atribuțiile de serviciu fapt pentru care apreciază

Înalta Curte că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și favorizarea infractorului

prev. de art. 264 C. pen.

Față de

considerentele arătate Înalta Curte, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat recursul petiționarului.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul V.G. împotriva sentinței penale nr. 178 din 28 septembrie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 27 ianuarie 2011.

Sursă