ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Prin
sentința penală nr. 98/P/22 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 712/103/2011
a Tribunalului Neamț s-a dispus respingerea ca nefondată a contestației la
executare formulată de contestatorul S.T.
Pentru
a dispune astfel, prima instanță a arătat că S.T. a formulat contestație la
executare împotriva somației de plată nr. 103/2009/10/103/2008 din 02 februarie
2011, prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 8.000 RON, reprezentând
cheltuielile judiciare către stat, aplicate prin sentința penală nr. 60 din 20
martie 2009 a acestei instanțe.
În
motivare a susținut că prin decizia penală nr. 84/2010 pronunțată de Curtea de
Apel Bacău, i s-a admis apelul pe care l-a declarat împotriva sentinței penale nr.
60 din 20 martie 2009, dispunându-se desființarea sentinței apelate și
suportarea cheltuielile judiciare în sarcina statului, în conformitate cu dispozițiile
art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
De
asemenea, prin decizia penală nr. 342 din 01 februarie 2011 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul său declarat împotriva deciziei
penale a Curții de Apel Bacău și s-a dispus rămânerea în sarcina statului a
cheltuielilor judiciare.
Contestatorul
a susținut că față de dispozițiile celor două decizii penale privitoare la
cheltuielile judiciare, nu se poate dispune executarea sa silită, pentru suma
de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, cu atât mai mult cu cât nu s-a
menționat nici temeiul juridic al acestei executări.
Prin
grija instanței, la dosarul cauzei s-au depus copii ale sentinței penale nr. 60
din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 10/103/2011,
precum și ale extraselor de pe soluțiile pronunțate în căile de atac formulate
de inculpatul S.T. , atașarea dosarului de fond fiind împiedicată de faptul că
acesta nu a fost restituit de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând
actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că este neîntemeiată
contestația la executare, pentru următoarele considerente:
Prin
sentința penală nr. 60 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul
nr. 10/103/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului S.T., pentru săvârșirea
infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu
referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 4 (patru) ani
închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., după
executarea pedepsei principale.
În
baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul
drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.,
pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În
baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul
reținerii și al arestării preventive, de la 18 octombrie 2007 la 19 octombrie
2007, de la 19 octombrie 2007 la 24 octombrie 2007 și de la 31 octombrie 2007
la 2 noiembrie 2007.
S-a
constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În
baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească
statului 8.000 RON, cheltuieli judiciare avansate.
Prin
decizia penală nr. 84 din 12 august 2010 a Curții de Bacău s-a admis apelul
declarat de inculpatul S.T. împotriva sentinței penale nr. 60 din 20 martie
2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, numai cu privire la omisiunea reținerii de
circumstanțe atenuante și la cuantumul pedepselor aplicate acestora.
S-a
desființat sentința apelată sub acest aspect, s-a reținut cauza spre rejudecare
și în fond, cu privire la inculpatul S.T., s-a redus pedeapsa aplicată de la 4
ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, prin aplicarea prevederilor art. 74
lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.
S-au
menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Prin
decizia penală nr. 342 din 01 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de
Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de inculpatul S.T. împotriva
deciziei penale nr. 84 din 12 august 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală
și pentru cauze cu minori și familie,
S-a
casat, în parte, decizia penală sus menționată, numai cu privire la modalitatea
de executare a pedepselor.
Conform
dispozitivului deciziilor penale pronunțate în căile de atac promovate de
inculpatul S.T., contestator în cauza de față, cheltuielile judiciare au rămas
în sarcina statului.
Contestatorul
S.T. a susținut că atâta vreme cât prin deciziile instanțelor de control
judiciar s-a dispus ca să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare,
fără a avea temei legal și în mod nejustificat, Biroul executări penale al
Tribunalului Neamț, ca instanță de executare, l-a somat să achite suma de 8.000
RON, cu acest titlu, către stat.
Contestatorul
a citat din hotărârile judecătorești ale instanțelor de control judiciar doar
dispozițiile referitoare la cheltuielile judiciare și nu și pe acelea care
privesc motivul real al admiterii căilor de atac și aspectele sub care a fost
reformată hotărârea instanței de fond.
Astfel,
prin decizia Curții de Apel Bacău s-a menționează clar că se desființează
sentința numai cu privire la omisiunea reținerii de circumstanțe atenuante și
la cuantumul pedepsei, precizând expres că menține celelalte dispoziții ale
sentinței penale nr. 60 din 20 martie 2009.
Și
prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut precizarea cu
privire la motivul pentru care s-a admis recursul inculpatului și anume, s-a
casat în parte decizia Curții de Apel Bacău, numai cu privire la modalitatea de
executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea condiționată, prin aplicarea art.
81 C. pen.
În
consecință, în niciuna din deciziile pronunțate în căile de atac nu se găsesc
dispoziții privind înlăturarea obligației inculpatului S.T. de a plăti
cheltuielile judiciare de 8.000 de RON.
S-a
atrătat că, pornind de la considerentul pur teoretic, potrivit căruia
contestația la executare este procedeul jurisdicțional de rezolvare a cererilor
sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, orice
persoană poate formula o astfel de cerere, atunci când executarea unei hotărâri
se face cu nerespectarea dispozitivului. Contestatorul a susținut că a fost
somat să achite suma de 8.000 RON, deși instanțele de control judiciar au
dispus rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, fără însă a face
nicio referire la motivele de admitere a căilor de atac și la faptul că
sentința penală a instanței de fond a suferit, în parte, modificări, doar sub
aspectul omisiunii reținerii circumstanțelor atenuante, a cuantumului pedepsei
și a modalității de executare a pedepsei la care contestatorul a fost
condamnat.
Desfășurarea
procesului penal implică cheltuieli, făcute de organele penale, care efectuează
acte de procedură și administrează probe, iar acestea sunt avansate, pe timpul
desfășurării procedurilor, de către stat. Avansarea acestor sume dă dreptul
statului la recuperarea lor, în anumite cazuri, precis delimitate de legiuitor
și de aceea, cu ocazia soluționării cauzelor penale, prin hotărârea
judecătorească, în conformitate cu dispozițiile art. 349 C. proc. pen.,
raportat la art. 189 - 193 C. proc. pen., instanțele trebuie să se pronunțe sub
aspectul recuperării cheltuielilor.
În
speță, în temeiul dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., instanța de
fond a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare
avansate de către stat, în sumă de 8.000 RON, întrucât în toate cazurile de condamnare,
această obligație revine inculpatului, ca o consecință directă a încălcării
legii penale prin săvârșirea de infracțiuni.
Și
instanțele de control judiciar au cuprins în dispozitiv prevederi referitoare
la cheltuielile judiciare, dar acele dispoziții privesc strict stadiul procesual
în care s-au pronunțat deciziile penale.
S-a
arătat că în niciuna din deciziile instanțelor de control judiciar nu se face
vreo referire la înlăturarea obligației de plată a sumei de 8.000 RON din
sarcina inculpatului S.T., care să îl fi îndreptățit să promoveze contestație
la executare.
Este
adevărat că instanțele de control judiciar au dispus rămânerea în sarcina
statului a cheltuielilor judiciare dar, aceste dispoziții nu se pot extinde
asupra sentinței și nu pot produce, sub nici un temei, efecte juridice cu
privire la cheltuielile judiciare aplicate de instanța de fond. Curtea de Apel
Bacău și Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus rămânerea cheltuielilor
judiciare ocazionate în căile de atac în sarcina statului, ca efect al
admiterii cererii de apel și ulterior a cererii de recurs, promovate de
inculpatul S.T.
S-a
arătat că Tribunalul Neamț a emis în mod legal somația de plată cu nr. 103/2009/10/103/2008,
după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 60/P/2009, întrucât
contestatorul S.T. a fost condamnat definitiv, iar obligația de plată a
cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 8.000 RON, dispusă prin
hotărârea instanței de fond, nu a fost înlăturată de către instanțele de
control judiciar.
Potrivit
art. 418 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive se pun în executare de
către instanța de fond, atât cu privire la latura penală, cât și sub aspectul
cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în conformitate cu prevederile art.
443 C. proc. pen.
În
cadrul cererii de contestație la executare nu se pot invoca motive privitoare
la cuantumul cheltuielilor judiciare, despre care contestatorul susține că este
mare și nejustificat. Astfel de motive ar fi putut fi invocate în căile
ordinare de atac, dar în acest moment, când hotărârea a rămas definitivă,
examinarea cuantumului cheltuielilor judiciare nu mai este posibilă.
Împotriva
hotărârii instanței de fond a declarat recurs contestatorul, reiterând motivele
contestației la executare.
Prin
decizia penală nr. 1242 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a respins ca nefondat recursul
declarat de contestator, împotriva sentinței penale nr. nr. 98 din 22
septembrie 2011, pronunțată de Tribunalului Neamț.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prima instanță a
apreciat în mod corect că dispoziția de obligare a contestatorului la plata
cheltuielilor judiciare, este corectă, nefiind desființată nici de instanța de
apel, nici de instanța de recurs.
S-a
arătat că deciziile pronunțate în căile de atac sunt clare, iar considerentele
expuse de prima instanță rămân valabile și nu vor mai fi reluate.
Pe
de altă parte, s-a arătat că, cuantumul cheltuielilor judiciare nu constituie
motiv de contestație la executare, acestea fiind stabilite cu autoritate de
lucru judecat prin hotărârile judecătorești de condamnare a contestatorului,
aici incluzând și pe cele pronunțate în căile de atac, amintite mai sus.
Împotriva
acestei decizii, a declarat recurs contestatorul S.T., fără a indica motivele
de casare.
Examinând
actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de
petent este inadmisibil.
Potrivit
dispozițiilor art. 385
1
C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs:
a)
sentințele pronunțate de judecătorii;
b)
sentințele pronunțate de tribunalele militare;
c)
sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel;
d)
sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
d
1
)
sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii
penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e)
deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară
de Apel;
f)
sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul
când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea;
(2) Încheierile pot fi atacate cu recurs
numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când,
potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
(3) Recursul declarat împotriva sentinței sau
deciziei se socotește tăcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au
fost date după pronunțarea hotărârii.
(4)
Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute
în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă
legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot
declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit
apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din
sentință și numai cu privire la această modificare".
Prin
urmare, potrivit art. 385
1
C. proc. pen., sunt susceptibile de
reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive,
determinate de lege.
În
cauză, petentul S.T. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cale
de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și ca atare, nu este
admisibilă potrivit dreptului comun.
Ori,
recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală
penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și din
acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În
consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este
inadmisibil, iar în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
urmează a fi respins.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E:
Respinge
ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul S.T., împotriva deciziei nr. 1242
din 17 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze
minori și familie.
Obligă
recurentul contestator la plata a 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică azi 25 aprilie 2012.