ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2012

Prin sentința penală nr. 98/P/22 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 712/103/2011 a Tribunalului Neamț s-a dispus respingerea ca nefondată a contestației la executare formulată de contestatorul S.T. Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că S.T. a formulat contestație la executare împotriva somației de plată nr. 103/2009/10/103/2008 din 02 februarie 2011, prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 8.000 RON, reprezentând cheltuielile judiciare către stat, aplicate prin sentința penală nr. 60 din 20 martie 2009 a acestei instanțe. În motivare a susținut că prin decizia penală nr. 84/2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, i s-a admis apelul pe care l-a declarat împotriva sentinței penale nr. 60 din 20 martie 2009, dispunându-se desființarea sentinței apelate și suportarea cheltuielile judiciare în sarcina statului, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. De asemenea, prin decizia penală nr. 342 din 01 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul său declarat împotriva deciziei penale a Curții de Apel Bacău și s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare. Contestatorul a susținut că față de dispozițiile celor două decizii penale privitoare la cheltuielile judiciare, nu se poate dispune executarea sa silită, pentru suma de 8.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, cu atât mai mult cu cât nu s-a menționat nici temeiul juridic al acestei executări. Prin grija instanței, la dosarul cauzei s-au depus copii ale sentinței penale nr. 60 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 10/103/2011, precum și ale extraselor de pe soluțiile pronunțate în căile de atac formulate de inculpatul S.T.

, atașarea dosarului de fond fiind împiedicată de faptul că acesta nu a fost restituit de Înalta Curte de Casație și Justiție. Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că este neîntemeiată contestația la executare, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 60 din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 10/103/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului S.T., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe durata și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și al arestării preventive, de la 18 octombrie 2007 la 19 octombrie 2007, de la 19 octombrie 2007 la 24 octombrie 2007 și de la 31 octombrie 2007 la 2 noiembrie 2007. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului 8.000 RON, cheltuieli judiciare avansate. Prin decizia penală nr. 84 din 12 august 2010 a Curții de Bacău s-a admis apelul declarat de inculpatul S.T.

împotriva sentinței penale nr. 60 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, numai cu privire la omisiunea reținerii de circumstanțe atenuante și la cuantumul pedepselor aplicate acestora. S-a desființat sentința apelată sub acest aspect, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, cu privire la inculpatul S.T., s-a redus pedeapsa aplicată de la 4 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare, prin aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Prin decizia penală nr. 342 din 01 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de inculpatul S.T. împotriva deciziei penale nr. 84 din 12 august 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, S-a casat, în parte, decizia penală sus menționată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor.

Conform dispozitivului deciziilor penale pronunțate în căile de atac promovate de inculpatul S.T., contestator în cauza de față, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Contestatorul S.T. a susținut că atâta vreme cât prin deciziile instanțelor de control judiciar s-a dispus ca să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare, fără a avea temei legal și în mod nejustificat, Biroul executări penale al Tribunalului Neamț, ca instanță de executare, l-a somat să achite suma de 8.000 RON, cu acest titlu, către stat. Contestatorul a citat din hotărârile judecătorești ale instanțelor de control judiciar doar dispozițiile referitoare la cheltuielile judiciare și nu și pe acelea care privesc motivul real al admiterii căilor de atac și aspectele sub care a fost reformată hotărârea instanței de fond.

Astfel, prin decizia Curții de Apel Bacău s-a menționează clar că se desființează sentința numai cu privire la omisiunea reținerii de circumstanțe atenuante și la cuantumul pedepsei, precizând expres că menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 60 din 20 martie 2009. Și prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut precizarea cu privire la motivul pentru care s-a admis recursul inculpatului și anume, s-a casat în parte decizia Curții de Apel Bacău, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea condiționată, prin aplicarea art. 81 C. pen. În consecință, în niciuna din deciziile pronunțate în căile de atac nu se găsesc dispoziții privind înlăturarea obligației inculpatului S.T.

de a plăti cheltuielile judiciare de 8.000 de RON. S-a atrătat că, pornind de la considerentul pur teoretic, potrivit căruia contestația la executare este procedeul jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, orice persoană poate formula o astfel de cerere, atunci când executarea unei hotărâri se face cu nerespectarea dispozitivului. Contestatorul a susținut că a fost somat să achite suma de 8.000 RON, deși instanțele de control judiciar au dispus rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului, fără însă a face nicio referire la motivele de admitere a căilor de atac și la faptul că sentința penală a instanței de fond a suferit, în parte, modificări, doar sub aspectul omisiunii reținerii circumstanțelor atenuante, a cuantumului pedepsei și a modalității de executare a pedepsei la care contestatorul a fost condamnat.

Desfășurarea procesului penal implică cheltuieli, făcute de organele penale, care efectuează acte de procedură și administrează probe, iar acestea sunt avansate, pe timpul desfășurării procedurilor, de către stat. Avansarea acestor sume dă dreptul statului la recuperarea lor, în anumite cazuri, precis delimitate de legiuitor și de aceea, cu ocazia soluționării cauzelor penale, prin hotărârea judecătorească, în conformitate cu dispozițiile art. 349 C. proc. pen., raportat la art. 189 - 193 C. proc. pen., instanțele trebuie să se pronunțe sub aspectul recuperării cheltuielilor. În speță, în temeiul dispozițiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 8.000 RON, întrucât în toate cazurile de condamnare, această obligație revine inculpatului, ca o consecință directă a încălcării legii penale prin săvârșirea de infracțiuni.

Și instanțele de control judiciar au cuprins în dispozitiv prevederi referitoare la cheltuielile judiciare, dar acele dispoziții privesc strict stadiul procesual în care s-au pronunțat deciziile penale. S-a arătat că în niciuna din deciziile instanțelor de control judiciar nu se face vreo referire la înlăturarea obligației de plată a sumei de 8.000 RON din sarcina inculpatului S.T., care să îl fi îndreptățit să promoveze contestație la executare. Este adevărat că instanțele de control judiciar au dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare dar, aceste dispoziții nu se pot extinde asupra sentinței și nu pot produce, sub nici un temei, efecte juridice cu privire la cheltuielile judiciare aplicate de instanța de fond.

Curtea de Apel Bacău și Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus rămânerea cheltuielilor judiciare ocazionate în căile de atac în sarcina statului, ca efect al admiterii cererii de apel și ulterior a cererii de recurs, promovate de inculpatul S.T. S-a arătat că Tribunalul Neamț a emis în mod legal somația de plată cu nr. 103/2009/10/103/2008, după rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 60/P/2009, întrucât contestatorul S.T. a fost condamnat definitiv, iar obligația de plată a cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 8.000 RON, dispusă prin hotărârea instanței de fond, nu a fost înlăturată de către instanțele de control judiciar. Potrivit art. 418 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile definitive se pun în executare de către instanța de fond, atât cu privire la latura penală, cât și sub aspectul cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în conformitate cu prevederile art. 443 C. proc.

pen. În cadrul cererii de contestație la executare nu se pot invoca motive privitoare la cuantumul cheltuielilor judiciare, despre care contestatorul susține că este mare și nejustificat. Astfel de motive ar fi putut fi invocate în căile ordinare de atac, dar în acest moment, când hotărârea a rămas definitivă, examinarea cuantumului cheltuielilor judiciare nu mai este posibilă. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs contestatorul, reiterând motivele contestației la executare. Prin decizia penală nr. 1242 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestator, împotriva sentinței penale nr. nr. 98 din 22 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prima instanță a apreciat în mod corect că dispoziția de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor judiciare, este corectă, nefiind desființată nici de instanța de apel, nici de instanța de recurs. S-a arătat că deciziile pronunțate în căile de atac sunt clare, iar considerentele expuse de prima instanță rămân valabile și nu vor mai fi reluate. Pe de altă parte, s-a arătat că, cuantumul cheltuielilor judiciare nu constituie motiv de contestație la executare, acestea fiind stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile judecătorești de condamnare a contestatorului, aici incluzând și pe cele pronunțate în căile de atac, amintite mai sus.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs contestatorul S.T., fără a indica motivele de casare. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 385 1 C. proc.

pen., pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare; c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; d 1 ) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea; (2) Încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

(3) Recursul declarat împotriva sentinței sau deciziei se socotește tăcut și împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date după pronunțarea hotărârii. (4) Nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare". Prin urmare, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

În cauză, petentul S.T. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cale de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Ori, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este inadmisibil, iar în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul S.T., împotriva deciziei nr. 1242 din 17 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul contestator la plata a 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 25 aprilie 2012.