ÎCCJ, Decizia nr. 126/2012

Asupra cererii de

contestație în anulare de față;

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea nr.

30 din ședința din camera de consiliu din 23 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a fost respins, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva deciziei nr. 3069 din

14 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 111/35/2011; a fost obligat recurentul petent la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr.

3069 din 14 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală în dosarul nr. 111/35/2011 a fost respins, ca inadmisibil,

recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale nr. 55/PI din 13

aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Împotriva deciziei

nr. 3069 din 14 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală în dosarul nr. 111/35/2011, petentul B.E. a formulat un

nou recurs la data de 12 octombrie 2011.

Instanța de recurs,

astfel investită a constatat că recursul declarat de petent este inadmisibil

având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituția României precum și cele

ale art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III

din Titlul II al aceluiași cod, apreciindu-se că instanța a fost sesizată cu

recursul declarat de către petent, împotriva unei hotărâri definitive, în

speță, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, iar posibilitatea legală

a declarării mai multor recursuri fiind exclusă.

Împotriva acestei

încheieri contestatorul a formulat contestație la executare, criticând-o pentru

nelegalitate, netemeinicie, nerespectarea deciziei pronunțată de către Înalta

Curte de Casație și Justiție asupra unei cereri de strămutare anterior

formulată, nesesizarea Curții Constituționale cu privire la excepțiile invocate

de către contestator; în drept au fost invocate cazurile prevăzute de art. 386

lit. a) și b) C. proc. pen.

Analizând cererea de

contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se

constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru

considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art.

391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac

poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Totodată, legea

procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală

activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C.

proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată

în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în

anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate

(care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Raportând

considerațiile teoretice anterior expuse cauzei dedusă judecății se constată că

prin cererea de contestație în anulare formulată contestatorul a criticat

hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile

prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.

Se constată, așadar,

că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește, cumulativ, condițiile de

admisibilitate reglementate expres de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.,

deoarece criticile privind nelegalitatea și temeinicia hotărârii atacate nu pot

fi circumscrise celor limitativ prevăzute de lege, iar invocarea cazurilor

prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. are un caracter pur formal.

Astfel, contestatorul nu a prezentat argumente și nici dovezi în susținerea

cazurilor de contestație în anulare invocate, de altfel, acestea neputând fi

primite, întrucât obiectul contestației în anulare îl constituie o încheiere

pronunțată, în procedura reglementată de dispozițiile art. 24

1

din

Legea nr. 304/2004, fără citarea părților, asupra admisibilității unei cereri

de recurs.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește,

cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 391 alin. (2) C.

proc. pen., aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E.

împotriva încheierii penale nr. 30 din ședința din camera de consiliu

de la 23 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători în dosarul nr. 9676/1/2011.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 mai 2012.