ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2922/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3015 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului F.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al condamnării penale a reclamantului, dispusă prin sentința penală nr. 232 din 18 aprilie 1969, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 176/1969, prin care reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neprezentare la încorporare, și a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 Euro echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum și la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de neprezentare la încorporare, iar în contextul existent în acel moment, prin sentința de condamnare s-a încălcat libertatea la gândire și conștiință a reclamantului, de apartenență la un cult religios neinterzis de lege, fiind astfel încălcat un drept fundamental al reclamantului, reglementat și de art. 9 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și care nu poate forma obiectul unor restrângeri în afara situațiilor prevăzute de lege. Infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat dobândește natura unei infracțiuni politice, deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire și de conștiință religioasă, cu mențiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului politic, instaurat de dictatura comunistă, în acea perioadă în România.

Astfel, infracțiunea a devenit politică deoarece în vechiul regim nu exista posibilitatea executării serviciului militar alternativ, astfel încât persoanele care, prin apartenența la un anume cult religios sau din alte motive de conștiință refuzau executarea serviciului militar obligatoriu, erau nevoite să suporte rigorile legii penale, rezultate din acest refuz, în cauză fiind incidente atât dispozițiile Legii nr. 221/2009, respectiv art. 1 alin. (3), cât și cele ale art. 2 alin. (1) din O.U.G. 214/1999. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Mureș, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, întrucât nu se poate considera că pronunțarea unor condamnări pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la recrutare sau încorporare pot fi înțelese ca încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori ca negări și nerespectări ale drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale din rațiuni politice, deoarece, așa cum s-a menționat, în perioada respectivă, Constituția garanta libertatea conștiinței, dar, în același timp, prevede și obligația executării stagiului militar pentru toți cetățenii, neexistând așadar, o discriminare pe criterii religioase.

În perioada ulterioară anului 1968, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu au fost dispuse pe criteriul apartenenței la un cult religios, ci pentru săvârșirea unor fapte strict determinate de norme penale, iar problema libertății de conștiință și de religie în legătură cu obligația de satisfacere a stagiului militar nu poate fi considerată ca fiind indisolubil legată de regimul politic existent în acea perioadă, deoarece nu are la bază raționamente ce țineau de valorile comuniste, ci de organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar. Așadar, restrângerea libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist.

Prin instituirea obligației de executare a serviciului militar pentru toți cetățenii, fără vreo discriminare pe motive religioase, nu se poate considera că a existat o persecuție politică, deoarece legea nu prevedea nicio distincție pe acest criteriu sau de altă natură, iar îndatorirea de a satisface stagiul militar revenea tuturor cetățenilor apți să-l efectueze. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, apelantul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului pretins.

Prin decizia civilă nr. 57/A din 4 mai 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul pârâtului și a schimbat în totalitate sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului, reținând că dispozițiile actelor normative de reparație invocate nu sunt aplicabile în cauză, iar condamnarea reclamantului pentru refuzul la încorporare nu a fost dispusă pentru că acesta ar fi luptat pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale,ci pentru că a refuzat să-și îndeplinească obligația ce-i revenea în calitate de cetățean al statului român, aceea de a efectua stagiul militar, obligație ce nu avea la bază raționamente care să țină de valorile comuniste, nu ținea de regimul dictatorial, ci era o îndatorire care revenea tuturor cetățenilor români apți să efectueze serviciul militar, fără nici un fel de discriminare.

Instanța de apel a mai reținut că, în înțelesul Legii nr. 221/2009, nu orice faptă ce are ca obiect apărarea drepturilor și libertăților fundamentale putea să atragă o condamnare cu caracter politic, ci numai dacă prin săvârșirea acesteia se urmărea împotrivirea la regimul comunist, lucru care nu s-a realizat în speță, iar practica CEDO a statuat în același sens, respectiv, că nu reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar(Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009). Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv, a art. 2 alin. (1) din O.U.G.

214/1999 și art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 221/2009. În susținerea recursului, reclamantul a arătat că instanța de apel trebuia să se raporteze la dispozițiile Legii nr. 221/2009 și nu ale deciziei nr. 32/2009 care vizează aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, iar potrivit O.U.G. 214/1999, caracterul politic al condamnării nu este condiționat de natura infracțiunii, ci de scopul urmărit prin săvârșirea ei, fiind irelevant dacă dispozițiile constituționale stabileau ca obligație efectuarea stagiului militar, ori dacă legislația comunistă sau post comunistă sancționa penal săvârșirea unor asemenea fapte.

Reclamantul a mai arătat că infracțiunea săvârșită a vizat afirmarea, respectiv, recunoașterea și respectarea unui drept fundamental garantat de Constituție, și anume, acela de a-și exercita liber cultul religios, Legea nr. 221/2009 enumeră expres, în art. 7, situațiile în care persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile instituite prin lege, iar faptele săvârșite de reclamant nu se înscriu în această categorie. De asemenea, cereri similare, întemeiate pe dispozițiile O.U.G. 214/1999, au fost admise, practica judiciară stabilind caracterul politic al condamnărilor suferite din motive religioase, evocând în acest sens o decizie a I.C.C.J. din 14 mai 2009 prin care, verificându-se legalitatea unui certificat pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, instanța s-a pronunțat în sensul celor arătate.

Refuzul de a primi arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponență neechivocă împotriva principiilor statului comunist totalitar, de natură ateistă, împrejurare față de care condamnările suportate de credincioșii diverselor culte religioase au un evident caracter politic. Recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente: Referitor la raportarea, în motivarea soluției instanței de apel, la considerentele deciziei în interesul legii nr. 32/2009, de aplicare unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, aceasta nu reprezintă o interpretare sau aplicare greșită a legii, și nici nu exclude analizarea pretențiilor reclamantului din perspectiva actelor normative indicate ca temei juridic, și anume, Legea nr. 21/2009 și O.U.G.

nr. 214/1999. Prin evocarea considerentelor deciziei în interesul legii arătate,s-a reținut calificarea naturii infracțiunii de refuz la încorporare pe motiv de conștiință religioasă, respectiv, a condamnării dispusă pentru această infracțiune, în condițiile în care Legea nr. 221/2009 nu definește o asemenea faptă ca fiind infracțiune de natură politică și s-a făcut aplicarea principiului conform căruia în situații identice și soluțiile trebuie să fie identice. Astfel, refuzul satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a țării indiferent de natura regimului politic și nu poate fi apreciat drept o manifestare de rezistență sau de contestare a legitimității puterii politice de la un anumit moment.

Obligația de satisfacere a serviciului militar subzistă față de toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă natură, iar sancționarea neîndeplinirii acesteia nu este aferentă unei orânduiri anume, ci reprezintă expresia dreptului suveran al unui stat de a reglementa participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea unei obligații impuse de lege, regăsindu-se, dealtfel, și în legislația statelor comunitare. În aceste condiții nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice regimului comunist, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată, iar în absența unui asemenea scop nu se poate vorbi de existența unei infracțiuni cu caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări cu un asemenea caracter.

Condamnarea pentru refuzul la încorporare nu poate fi înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale, cum eronat susține reclamantul, întrucât nu a fost dispusă pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, care privește organizarea și legiferarea modului de efectuare a stagiului militar, iar practica comunitară în materie a stabilit că „art.

9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință”(Bayatyan c.Armeniei-Hotărârea din 27 octombrie 2009). Problemele de practică judiciară evocate de reclamant nu constituie argumente viabile în conturarea soluției din prezenta cauză, iar constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă într-o procedură administrativă, în speță dedusă judecății sau în oricare altă speță similară, nu influențează legalitatea hotărârii pronunțate de instanță, întrucât verificarea și stabilirea caracterului unei asemenea fapte este atributul organului judiciar, căruia îi revine obligația, conform legii, de a face propriile verificări și a statua în drept asupra aspectelor deduse judecății.

Pentru considerentele arătate, criticile formulate sunt nefondate, recursul urmând a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul F.A. împotriva deciziei nr. 57/A din 4 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.