ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2922/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 3015 din 22 decembrie 2009 Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis în

parte acțiunea reclamantului F.A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat caracterul politic al

condamnării penale a reclamantului, dispusă prin sentința penală nr. 232 din 18

aprilie 1969, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr. 176/1969,

prin care reclamantul a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de neprezentare la încorporare, și a obligat pârâtul la plata

sumei de 10.000 Euro echivalent în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, precum și la plata sumei de

2.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost condamnat la

pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de neprezentare la

încorporare, iar în contextul existent în acel moment, prin sentința de

condamnare s-a încălcat libertatea la gândire și conștiință a reclamantului, de

apartenență la un cult religios neinterzis de lege, fiind astfel încălcat un

drept fundamental al reclamantului, reglementat și de art. 9 din Convenția

Europeană pentru Drepturile Omului și care nu poate forma obiectul unor

restrângeri în afara situațiilor prevăzute de lege.

Infracțiunea pentru

care reclamantul a fost condamnat dobândește natura unei infracțiuni politice,

deoarece, i s-a limitat libertatea de gândire și de conștiință religioasă, cu

mențiunea că asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului

politic, instaurat de dictatura comunistă, în acea perioadă în România.

Astfel, infracțiunea

a devenit politică deoarece în vechiul regim nu exista posibilitatea executării

serviciului militar alternativ, astfel încât persoanele care, prin apartenența

la un anume cult religios sau din alte motive de conștiință refuzau executarea

serviciului militar obligatoriu, erau nevoite să suporte rigorile legii penale,

rezultate din acest refuz, în cauză fiind incidente atât dispozițiile Legii nr.

221/2009, respectiv art. 1 alin. (3), cât și cele ale art. 2 alin. (1) din O.U.G.

214/1999.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin D.G.F.P. Mureș, solicitând schimbarea în parte a sentinței

atacate și respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea apelului

s-a arătat că prima instanță a dat o interpretare eronată dispozițiilor art. 1 alin.

(3) din Legea nr. 221/2009, întrucât nu se poate considera că pronunțarea unor

condamnări pentru infracțiunile de insubordonare ori de neprezentare la

recrutare sau încorporare pot fi înțelese ca încălcări ale drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului ori ca negări și nerespectări ale drepturilor

civile și politice, economice, sociale și culturale din rațiuni politice,

deoarece, așa cum s-a menționat, în perioada respectivă, Constituția garanta

libertatea conștiinței, dar, în același timp, prevede și obligația executării

stagiului militar pentru toți cetățenii, neexistând așadar, o discriminare pe

criterii religioase.

În perioada

ulterioară anului 1968, condamnările pentru cele două infracțiuni analizate nu

au fost dispuse pe criteriul apartenenței la un cult religios, ci pentru

săvârșirea unor fapte strict determinate de norme penale, iar problema

libertății de conștiință și de religie în legătură cu obligația de satisfacere

a stagiului militar nu poate fi considerată ca fiind indisolubil legată de

regimul politic existent în acea perioadă, deoarece nu are la bază raționamente

ce țineau de valorile comuniste, ci de organizarea și legiferarea modului de

efectuare a stagiului militar.

Așadar, restrângerea

libertății de conștiință, în legătură cu executarea serviciului militar

obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional

și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în

perioada post-comunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ

și apoi a celui profesionist.

Prin instituirea

obligației de executare a serviciului militar pentru toți cetățenii, fără vreo

discriminare pe motive religioase, nu se poate considera că a existat o

persecuție politică, deoarece legea nu prevedea nicio distincție pe acest

criteriu sau de altă natură, iar îndatorirea de a satisface stagiul militar

revenea tuturor cetățenilor apți să-l efectueze.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, apelantul a arătat că reclamantul nu a făcut dovada

prejudiciului pretins.

Prin decizia civilă

nr. 57/A din 4 mai 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul pârâtului și a

schimbat în totalitate sentința atacată în sensul respingerii acțiunii

reclamantului, reținând că dispozițiile actelor normative de reparație invocate

nu sunt aplicabile în cauză, iar condamnarea reclamantului pentru refuzul la

încorporare nu a fost dispusă pentru că acesta ar fi luptat pentru respectarea

drepturilor și libertăților fundamentale,ci pentru că a refuzat să-și

îndeplinească obligația ce-i revenea în calitate de cetățean al statului român,

aceea de a efectua stagiul militar, obligație ce nu avea la bază raționamente

care să țină de valorile comuniste, nu ținea de regimul dictatorial, ci era o

îndatorire care revenea tuturor cetățenilor români apți să efectueze serviciul

militar, fără nici un fel de discriminare.

Instanța de apel a

mai reținut că, în înțelesul Legii nr. 221/2009, nu orice faptă ce are ca

obiect apărarea drepturilor și libertăților fundamentale putea să atragă o

condamnare cu caracter politic, ci numai dacă prin săvârșirea acesteia se

urmărea împotrivirea la regimul comunist, lucru care nu s-a realizat în speță,

iar practica CEDO a statuat în același sens, respectiv, că            nu

reprezintă o încălcare a art. 9 din Convenție, care garantează libertatea de

gândire, conștiință și religie, condamnarea pentru refuzul de a îndeplini

serviciul militar(Bayatyan c/a Armeniei, Hotărârea din 27 octombrie 2009).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că soluția instanței de apel a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv, a art. 2 alin.

(1) din O.U.G. 214/1999 și art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 221/2009.

În susținerea recursului,

reclamantul a arătat că instanța de apel trebuia să se raporteze la

dispozițiile Legii nr. 221/2009 și nu ale deciziei nr. 32/2009 care vizează

aplicarea unitară a Decretului-lege nr. 118/1990, iar potrivit O.U.G. 214/1999,

caracterul politic al condamnării nu este condiționat de natura infracțiunii,

ci de scopul urmărit prin săvârșirea ei, fiind irelevant dacă dispozițiile

constituționale stabileau ca obligație efectuarea stagiului militar, ori dacă

legislația comunistă sau post comunistă sancționa penal săvârșirea unor

asemenea fapte.

Reclamantul a mai

arătat că infracțiunea săvârșită a vizat afirmarea, respectiv, recunoașterea și

respectarea unui drept fundamental garantat de Constituție, și anume, acela de

a-și exercita liber cultul religios, Legea nr. 221/2009 enumeră expres, în art.

7, situațiile în care persoanele condamnate nu beneficiază de măsurile

instituite prin lege, iar faptele săvârșite de reclamant nu se înscriu în

această categorie.

De asemenea, cereri

similare, întemeiate pe dispozițiile O.U.G. 214/1999, au fost admise, practica

judiciară stabilind caracterul politic al condamnărilor suferite din motive

religioase, evocând în acest sens o decizie a I.C.C.J. din 14 mai 2009 prin

care, verificându-se legalitatea unui certificat pentru constatarea calității

de luptător în rezistența anticomunistă, instanța s-a pronunțat în sensul celor

arătate.

Refuzul de a primi

arma datorat convingerilor religioase a echivalat cu o oponență neechivocă

împotriva principiilor statului comunist totalitar, de natură ateistă,

împrejurare față de care condamnările suportate de credincioșii diverselor

culte religioase au un evident caracter politic.

Recursul este

nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

Referitor la

raportarea, în motivarea soluției instanței de apel, la considerentele deciziei

în interesul legii nr. 32/2009, de aplicare unitară a Decretului-lege nr. 118/1990,

aceasta nu reprezintă o interpretare sau aplicare greșită a legii, și nici nu

exclude analizarea pretențiilor reclamantului din perspectiva actelor normative

indicate ca temei juridic, și anume, Legea nr. 21/2009 și O.U.G. nr. 214/1999.

Prin evocarea

considerentelor deciziei în interesul legii arătate,s-a reținut calificarea

naturii infracțiunii de refuz la încorporare pe motiv de conștiință religioasă,

respectiv, a condamnării dispusă pentru această infracțiune, în condițiile în

care Legea nr. 221/2009 nu definește o asemenea faptă ca fiind infracțiune de

natură politică și s-a făcut aplicarea principiului conform căruia în situații

identice și soluțiile trebuie să fie identice.

Astfel, refuzul

satisfacerii stagiului militar obligatoriu afectează capacitatea de apărare a

țării indiferent de natura regimului politic și nu poate fi apreciat drept o

manifestare de rezistență sau de contestare a legitimității puterii politice de

la un anumit moment.

Obligația de

satisfacere a serviciului militar subzistă față de toți cetățenii apți să îl

efectueze, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă natură,

iar sancționarea neîndeplinirii acesteia nu este aferentă unei orânduiri anume,

ci reprezintă expresia dreptului suveran al unui stat de a reglementa

participarea cetățenilor săi și formele de participare la îndeplinirea unei

obligații impuse de lege, regăsindu-se, dealtfel, și în legislația statelor

comunitare.

În aceste condiții nu

se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni

politice specifice regimului comunist, căci ceea ce s-a urmărit nu a fost

protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată, iar în

absența unui asemenea scop nu se poate vorbi de existența unei infracțiuni cu

caracter politic și, pe cale de consecință, a unei condamnări cu un asemenea

caracter.

Condamnarea pentru

refuzul la încorporare nu poate fi înțeleasă nici ca o încălcare a drepturilor

și libertăților fundamentale, cum eronat susține reclamantul, întrucât nu a

fost dispusă pentru apartenența la un cult religios, ci pentru săvârșirea unei

fapte prevăzută de legea penală, care privește organizarea și legiferarea modului

de efectuare a stagiului militar, iar practica comunitară în materie a stabilit

că „art. 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretat în lumina

prevederilor art. 4 paragraful 3 lit. b), nu garantează dreptul de a refuza

serviciul militar obligatoriu din motive de conștiință”(Bayatyan

c.Armeniei-Hotărârea din 27 octombrie 2009).

Problemele de

practică judiciară evocate de reclamant nu constituie argumente viabile în

conturarea soluției din prezenta cauză, iar constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă într-o procedură administrativă, în speță dedusă

judecății sau în oricare altă speță similară, nu influențează legalitatea

hotărârii pronunțate de instanță, întrucât verificarea și stabilirea

caracterului unei asemenea fapte este atributul organului judiciar, căruia îi

revine obligația, conform legii, de a face propriile verificări și a statua în

drept asupra aspectelor deduse judecății.

Pentru considerentele

arătate, criticile formulate sunt nefondate, recursul urmând a fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul F.A. împotriva deciziei nr. 57/A din 4 mai 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 30 martie 2011.