ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României anularea art. 6.1 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că textul criticat încalcă atât norme constituționale cât și legi speciale. In principal, reclamanta a susținut că în modalitatea reglementată de text este încălcat principiul general al inalienabilității bunurilor care fac parte din domeniul public, care nu pot fi în nici un fel înstrăinate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Prin sentința civilă nr. 6 din 20 ianuarie 2009 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că normele referitoare la restituirea bunurilor ce formează obiectul Legii nr. 10/2001 au un caracter special și derogatoriu. De asemenea, normele care reglementează apartenența bunurilor la domeniul public sau privat al statului, prevăzute de Legea nr. 213/1998 au un caracter general față de normele care formează obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 care au un caracter special, contradicția dintre ele fiind rezolvată de principiul „ specialia generalibus derogant". Instanța de fond a mai apreciat că pretinsele încălcări ale Constituției României, în sensul că domeniul reglementat de legile restituirii proprietăților preluate abuziv în timpul regimului comunist, au un caracter derogator de la prevederile constituționale invocate.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive: - în mod eronat a reținut instanța de fond că dispozițiile pct. 6.1 alin. (2) din Cap 2 Anexa nr. 1 din H.G.

nr. 250/2007 sunt legale, având caracter special și derogatoriu de la prevederile Legii nr. 213/1998, deoarece printr-o hotărâre de guvern nu se poate modifica o lege organică, adică un act normativ cu forță juridică superioară; - în mod nelegal s-a reținut că dispozițiile normative atacate au un caracter special și derogatoriu de la însăși Constituția României, fiind consacrat, inclusiv prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 principiul potrivit căruia „Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, republicată […]. - în mod eronat s-a reținut că Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila nu a făcut dovada dreptului proteguit de lege și vătămat prin actul administrativ atacat, acest drept fiind cel al proprietății publice a statului și a unităților administrativ-teritoriale.

Acest drept a fost vătămat prin dispoziția de restituire în natură a unei suprafețe de teren aparținând domeniului public (dispoziția nr. 16343 din 13 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Brăila) care, totodată, a vătămat dreptul de administrare al D.A.P.T. Brăila. În drept recurenta a reiterat dispozițiile legale invocate în acțiunea introductivă, în fața primei instanțe. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs arătate, care se încadrează, în drept din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin art. 6.1 alin. (2) din Cap. 2 la al H.G.

nr. 250/2007 se prevede că "In cursul procedurii administrative de soluționare a notificărilor nu prezintă relevanță afectațiunea juridică actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică calificările Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sau alte acte normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică are competența de a dispune restituirea bunului în natură, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare". În mod corect instanța a reținut, în motivarea sentinței, principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor.

Astfel, cazul restituirii pe cale administrativă a unor imobile aflate în domeniul public, a fost avut în vedere de legiuitor odată cu modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005. Prin aceste modificări a fost eliminată exceptarea de la restituirea în natură a unor imobile afectate de activități de interes public, instituindu-se ca principiu de bază prevalenta restituirii în natură a imobilelor către persoanele îndreptățite. Acest principiu decurge din prevederile art. 1 alin. (7), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, regăsindu-se și la pct. 1 lit. a) Cap. I din Normele metodologice. De asemenea, precizarea făcută la art. 52 din Legea nr. 10/2001, republicată, este de natură să înlăture de la aplicare orice acte normative contrare legii, care fie indisponibilizează astfel de bunuri de la restituire, fie se suprapun cu domeniul de aplicare a acesteia.

Totodată, potrivit pct. l lit. f) teza a II a Cap. I din Normele metodologice "Măsurile reparatorii prevăzute de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la restituirea în natura bunuri care fac obiectul acesteia", iar potrivit tezei finale din același articol "indisponibilizările generate de calificarea regimului de proprietate prin actele subsidiare emise in temeiul Legii nr. 213/1998 (...) nu prezintă relevanță în cursul procedurii administrative de soluționare a notificărilor". Dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, au caracter special în raport cu alte acte normative anterioare și, în măsura în care acestea conțin dispoziții contrare, prevederile legii speciale de reparație se aplică cu prioritate, aspect reținut, în mod corect, de instanța de fond.

Normele care reglementează apartenența bunurilor la domeniul public sau la domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, prevăzute de Legea nr. 213/1998, au caracter general, în timp ce normele referitoare la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv conținute de Legea nr. 10/2001, republicată, au evident caracter special, derogatoriu. In considerarea principiului " specialia generalibus derogant " dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică cu prioritate. Pe de altă parte, art. 21 din Legea nr. 10/2001 stabilește care sunt entitățile ce au competența și obligația legală de a soluționa (prin decizie/dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare) notificările având ca obiect imobilele preluate abuziv: regii autonome, societăți sau companii naționale (...) sau orice altă persoană juridică de drept public.

Astfel, deținătorul imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate publică, este cel care are competența de a dispune restituirea bunului în natură. Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, a primarului general al municipiului București sau a președintelui consiliului județean, după caz, dispoziții ce se regăsesc și la pct. 21.5 Cap. II din Normele metodologice.

Așa cum reiese din actele aflate la dosarul cauzei, primarul municipiului Brăila, în soluționarea notificării depuse de persoanele îndreptățite, a dispus restituirea în natură a unui imobil prin Dispoziția nr. 16343 din 13 aprilie 2007. În acest context nu pot fi reținute susținerile recurentei-reclamante în sensul că prin dispozițiile contestate se aduce atingere dreptului de proprietate publică și interesului legitim public. întrucât se face referire la un bun aparținând domeniului public al municipiului Brăila. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, iar în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean.

In considerarea caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin emiterea unei decizii/dispoziții de restituire în natură nu se înstrăinează imobilul în cauză (domeniul public fiind alienabil, imprescriptibil și insesizabil) ci se realizează o repunere în situația anterioară preluării abuzive în spiritul Legii nr. 10/2001. Pentru considerentele menționate Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila împotriva sentinței civile nr. 6 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.