ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 34/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta Direcția Administrației

Piețelor și Târgurilor Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României anularea art. 6.1 alin. (2) din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii reclamanta a

susținut că textul criticat încalcă atât norme constituționale cât și legi

speciale. In principal, reclamanta a susținut că în modalitatea reglementată de

text este încălcat principiul general al inalienabilității bunurilor care fac

parte din domeniul public, care nu pot fi în nici un fel înstrăinate, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia.

Prin sentința civilă nr. 6 din 20

ianuarie 2009 Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că normele referitoare la restituirea bunurilor ce

formează

obiectul Legii nr. 10/2001 au un

caracter special și derogatoriu. De asemenea, normele

care reglementează

apartenența bunurilor la domeniul public sau privat al statului, prevăzute de

Legea nr. 213/1998 au un caracter general față de normele care formează

obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 care au un caracter special,

contradicția dintre ele fiind rezolvată de principiul „

specialia generalibus

derogant".

Instanța de fond a mai apreciat că

pretinsele încălcări ale Constituției României,

în sensul că domeniul reglementat de legile restituirii proprietăților

preluate abuziv în timpul regimului comunist, au un caracter derogator de la

prevederile constituționale

invocate.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor a declarat recurs

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:

- în mod eronat a reținut instanța

de fond că dispozițiile pct. 6.1 alin. (2) din Cap 2 Anexa nr. 1 din H.G. nr. 250/2007

sunt legale, având caracter special și derogatoriu de la prevederile Legii nr. 213/1998,

deoarece printr-o hotărâre de guvern nu se poate modifica o lege organică,

adică un act normativ cu forță juridică superioară;

- în mod nelegal s-a reținut că

dispozițiile normative atacate au un caracter special și derogatoriu de la

însăși Constituția României, fiind consacrat, inclusiv prin art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 24/2000 principiul potrivit căruia „Actele normative se inițiază,

se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile

Constituției României, republicată […].

- în mod eronat s-a reținut că

Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila nu a făcut dovada

dreptului proteguit de lege și vătămat prin actul administrativ atacat, acest

drept fiind cel al proprietății publice a statului și a unităților

administrativ-teritoriale. Acest drept a fost vătămat prin dispoziția de

restituire în natură a unei suprafețe de teren aparținând domeniului public

(dispoziția nr. 16343 din 13 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului

Brăila) care, totodată, a vătămat dreptul de administrare al D.A.P.T. Brăila.

În drept recurenta a reiterat

dispozițiile legale invocate în acțiunea introductivă, în fața primei instanțe.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs arătate, care se încadrează, în

drept din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Prin art. 6.1 alin. (2) din Cap. 2

la al H.G. nr. 250/2007 se prevede că "In cursul procedurii administrative

de soluționare a notificărilor nu prezintă relevanță afectațiunea juridică

actuală a imobilelor solicitate, fiind fără relevanță juridică calificările

Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, sau alte acte

normative subsidiare acesteia. Pentru aceste considerente, deținătorul

imobilului care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun

proprietate publică are competența de a dispune restituirea bunului în natură,

fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Legea nr. 213/1998,

cu modificările și completările ulterioare".

În mod corect instanța a reținut, în

motivarea sentinței, principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor.

Astfel, cazul restituirii pe cale administrativă a unor imobile aflate în

domeniul public, a fost avut în vedere de legiuitor odată cu modificările aduse

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005. Prin aceste modificări a fost

eliminată exceptarea de la restituirea în natură a unor imobile afectate de

activități de interes public, instituindu-se ca principiu de bază prevalenta

restituirii în natură a imobilelor către persoanele îndreptățite. Acest

principiu decurge din prevederile art. 1 alin. (7), art. 7 și art. 9 din Legea

nr. 10/2001, regăsindu-se și la pct. 1 lit. a) Cap. I din Normele metodologice.

De asemenea, precizarea făcută la

art. 52 din Legea nr. 10/2001, republicată, este de natură să înlăture de la

aplicare orice acte normative contrare legii, care fie indisponibilizează

astfel de bunuri de la restituire, fie se suprapun cu domeniul de aplicare a

acesteia. Totodată, potrivit pct. l lit. f) teza a

II

a Cap. I

din Normele metodologice "Măsurile reparatorii prevăzute

de lege prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture de la

restituirea în natura bunuri care fac obiectul acesteia", iar potrivit

tezei finale din același articol "indisponibilizările generate de

calificarea regimului de proprietate prin actele subsidiare emise in temeiul

Legii nr. 213/1998 (...) nu prezintă relevanță în cursul procedurii

administrative de soluționare a notificărilor".

Dispozițiile Legii nr. 10/2001,

republicată, au caracter special în raport cu alte acte normative anterioare și,

în măsura în care acestea conțin dispoziții contrare, prevederile legii

speciale de reparație se aplică cu prioritate, aspect reținut, în mod corect,

de instanța de fond. Normele care reglementează apartenența bunurilor la

domeniul public sau la domeniul privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale, prevăzute de Legea nr. 213/1998, au caracter

general, în timp ce normele referitoare la restituirea imobilelor preluate în

mod abuziv conținute de Legea nr. 10/2001, republicată, au evident caracter

special, derogatoriu. In considerarea principiului "

specialia

generalibus derogant

" dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică cu

prioritate.

Pe de altă parte, art. 21 din Legea

nr. 10/2001 stabilește care sunt entitățile ce au competența și obligația

legală de a soluționa (prin decizie/dispoziție motivată a organelor de

conducere ale unității deținătoare) notificările având ca obiect imobilele

preluate abuziv: regii autonome, societăți sau companii naționale (...) sau

orice altă persoană juridică de drept public. Astfel, deținătorul imobilului

care, la data soluționării notificării, este calificat ca fiind bun proprietate

publică, este cel care are competența de a dispune restituirea bunului în

natură.

Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, în cazul imobilelor deținute de

unitățile

administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către

persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, a

primarului general al municipiului București sau a președintelui consiliului

județean, după caz, dispoziții ce se regăsesc și la pct. 21.5 Cap.

II

din Normele metodologice.

Așa cum reiese din actele aflate la

dosarul cauzei, primarul municipiului Brăila, în soluționarea notificării depuse

de persoanele îndreptățite, a dispus restituirea în natură a unui imobil prin

Dispoziția nr. 16343 din 13 aprilie 2007.

În acest context nu pot fi reținute

susținerile recurentei-reclamante în sensul că prin dispozițiile contestate se

aduce atingere dreptului de proprietate publică și interesului legitim public.

întrucât se face referire la un bun aparținând domeniului public al

municipiului Brăila. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, unitățile

administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate

juridică deplină și patrimoniu propriu, iar în justiție, unitățile administrativ-teritoriale

sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului

județean.

In considerarea caracterului

reparatoriu al Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, prin emiterea unei decizii/dispoziții de restituire în natură nu se

înstrăinează imobilul în cauză (domeniul public fiind alienabil, imprescriptibil

și insesizabil) ci se realizează o repunere în situația anterioară preluării

abuzive în spiritul Legii nr. 10/2001.

Pentru considerentele menționate

Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Direcția Administrației Piețelor și Târgurilor Brăila împotriva

sentinței civile nr. 6 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

ianuarie 2010.