ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4970/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 17 iunie 2010 sub nr. 5377/2/2010, reclamanta SC H.D. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și C.J.F.F. Brăila, anularea, în parte, a H.G. nr. 890/2005, astfel cum aceasta a fost modificată prin Hotărârea nr. 1832/2005, act administrativ ce contravine Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în ceea ce privește art. 27 alin. (7) 1 referitor la posibilitatea comisiilor județene de fond funciar de a trece suprafețele de teren supuse restituirii din domeniul public în domeniul privat al statului, respectiv anularea, în tot, a H.C.J.F.F.

Brăila nr. 336 din 30 august 2007, nr. 795 din 20 decembrie 2006, nr. 343 din 6 septembrie 2007, nr. 297bis din 28 iunie 2007, nr. 118 din 19 martie 2008, nr. 50 din 19 martie 2008, nr. 399 din 17 octombrie 2007, nr. 41 din 13 februarie 2008 și nr. 27 din 30 ianuarie 2008, acte administrative ce contravin Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că actele administrative contestate încalcă prevederile art. 10 coroborat cu art. 5 din Legea nr. 213/ 1998 și adaugă la Legea nr. 247/2005. Astfel, societatea reclamantă a susținut faptul că, atâta timp cât Legea nr. 213/1998 prevede imperativ procedura de trecere a bunurilor din domeniul public în domeniul privat al statului, precum și instituțiile abilitate să facă o astfel de trecere și singura derogare ar putea fi instituită doar prin „legi organice speciale", măsura dispusă, prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (7) 1 din H.G.

nr. 890/2005, astfel cum aceasta a fost modificată prin Hotărârea nr. 1832/2005, este nelegală. A mai arătat societatea reclamantă și faptul că, în ceea ce privește H.C.J.F.F. Brăila, atâta timp nu există o H.G., prin care aceste terenuri să fie trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unității administrative teritoriale, actele administrative contestate prin prezenta acțiune sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate prin fraudarea evidentă a legii, nefiind îndeplinită nici situația premisă din cuprinsul art. 27 1 . Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive, în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea parțială a Regulamentului aprobat prin H.G.

nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei, întrucât, prin interpretarea dispozițiilor art. 52 din Constituție coroborat cu cele ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate folosi de acțiunea în contencios administrativ numai titularul unui drept prevăzut de lege și vătămat printr-un drept administrativ. A mai invocat pârâtul, cu privire la capătul doi din cererea introductivă, respectiv anularea hotărârilor C.J.F.F. Brăila, excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât pârâtul nu este titularul obligației în raportul juridic dedus judecății, iar persoana vătămată prin emiterea unui act administrativ poate obține anularea acelui act, recunoașterea dreptului sau interesului legitim și repararea pagubei doar în contradictoriu cu emitentul acestuia.

La data de 13 decembrie 2010, M.A.D.R. adepus o cerere de intervenție principală accesorie în interesul pârâtuluiGuvernul României, în temeiul art. 49 alin. (1) C. proc. civ.,cerere care, în ședința publică din data de 13 decembrie 2010, a fost admisă înprincipiu. Prin Sentința civilă nr. 5065 pronunțată la data de 13 decembrie 2010, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în privința capătului de cerere privind anularea hotărârilor C.J.F.F. Brăila și a declinat acest capăt de cerere spre competentă soluționare Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ.

La data de 7 aprilie 2011, pârâtul Guvernul României a depus note de ședință, în cuprinsul cărora a invocat excepția autorității de lucru judecat, având în vedere faptul că prin Sentința civilă nr. 844 din 4 februarie 2011, pronunțată de către aceeași instanță, în Dosarul nr. 5066/196/2007, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de către reclamanta din prezenta cauză împotriva dispozițiilor art. 27 pct. 7 1 din H.G. nr. 890/2005, cu modificările aduse prin H.G. nr. 1832/2005. A mai arătat pârâtul și faptul că în prezenta cauză se solicită, de cătreaceeași societate reclamantă, anularea acelorași dispoziții, respectiv art. 27pct. 7 1 din H.G. nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pârâtul, pentru considerentele de mai sus, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat și respingerea acțiunii, astfel cum a fost disjunsă, în consecință. 2. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3056 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel București a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată, astfel cum a fost disjunsă, pentru autoritate de lucru judecat. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele. Prin Sentința civilă nr. 844, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 februarie 2011, în Dosarul nr. 5066/196/2007, a fost respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27 pct. 7 1 din H.G.

nr. 890/2005, cu modificările aduse prin H.G. nr. 1832/2005, invocată de către reclamanta SC H.D. SA în contradictoriu cu pârâții M.D., G.I., S.I., C.J.S.D.P. Jud. Brăila de pe lângă Prefectura Brăila, C.L.S.D.P.T. de pe lângă Primăria Vădeni, A.D.S.G.R., ca neîntemeiată. Analizând considerentele sentinței, Curtea a constatat că cererea reclamantei a avut același obiect și cauză juridică, derulându-se între aceleași părți, chiar dacă în litigiul precedent calea procesuală aleasă de către reclamantă a fost cea a excepției de nelegalitate, obiectul cererii a fost constatarea nelegalității dispozițiilor art. 27 pct. 7 1 din H.G. nr. 890/2005 față de aceleași dispoziții cu caracter normativ cuprinse în legile speciale enunțate, pentru aceleași considerente.

Curtea a reținut că, potrivit art. 1201 C. civ.: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Astfel, Curtea a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat, existând tripla identitatea de părți, cauză și obiect prevăzută de dispozițiile art. 1201 C. civ. Astfel, fiind verificată tripla identitate impusă de art. 1201 C. civ. cu privire la părți (eadem conditio personarum), obiect și cauză (eadem causa petendi), din cele două litigii, instanța a apreciat că în cauză se impune admiterea excepției reglementată sub aspect procesual în art. 166 C. proc.

civ. și respingerea acțiunii pentru existența puterii de lucru judecat. A mai reținut Curtea că autoritatea de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.

Curtea a apreciat că nu are relevanță mijlocul procedural ales pentru aplicarea cenzurii instanței de contencios administrativ și nici dacă, pe lângă părțile dintr-un litigiu, în cel subsecvent figurează mai multe sau mai puține părți, esențiale fiind identitatea între părțile între care există raportul juridic litigios dedus judecății, între obiectul juridic și cauza juridică invocate, astfel încât în condițiile în care o instanță de contencios administrativ a statuat deja, cu putere de lucru judecat, că argumentele de nelegalitate ale dispozițiilor din actul administrativ sunt neîntemeiate, nu se mai poate repune în discuția unei alte instanțe aceeași cerere, cu același obiect și întemeiată pe aceeași cauză juridică, fără a se aduce atingere puterii de lucru judecat.

3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs SC H.D. SA, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. În motivele de recurs s-a arătat că în mod eronat instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat prin raportare la Sentința civilă nr. 844 din 4 februarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 5066/196/2007 considerând că ar fi îndeplinită cerința triplei identități de părți, cauză și obiect, conform art. 1201 C. civ. În ceea ce privește identitatea de părți, s-a arătat că în prezenta cauză, litigiul se poartă între Guvernul României, M.A.D.R., în timp ce în Dosarul nr. 5066/196/2007 calitatea de părți o au C.J.S.D.P.

Brăila, C.L.S.D.P. Vădeni, A.D.S, Guvernul României, M.D., G.I. și S.I. și nu se poate aprecia că este vorba de o cauză ce poartă „între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor, în aceeași calitate”. Mai mult decât atât, obiectul dosarului prezent îl constituie anularea în parte a actului administrativ vătămător în baza art. 1 din Legea nr. 554/ 2004, pe câtă vreme obiectul dosarului nr. 5066/196/2007 îl reprezintă constatarea nulității absolute a unor înscrisuri întocmite de Comisiile de fond funciar, respectiv de A.D.S. și actelor subsecvente acestora.

S-a apreciat că nici chiar excepția de nelegalitate invocată în Dosarul nr. 5066/196/2007, la care instanța de fond s-a raportat, nu poate conferi temei legal al unei autorități de lucru judecat, atâta timp cât această excepție a fost invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 și instanța a fost investită să verifice strict legalitatea actului administrativ, prin prisma unui alt temei de drept, deci altă cauză. Un alt motiv pentru care s-a apreciat ca nelegală sentința recurată a fost acela că, pe lângă cerința triplei identități, inexistentă față de cauza dedusă judecății în prezentul dosar, era necesar ca prima hotărâre să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.

Or, este evident, susține recurenta, că prin raportare la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, în Dosarul nr. 5066/196/2007, instanța a cercetat legalitatea actului administrativ prin prisma unei excepții iar existența unei asemenea hotărâri nu putea împiedica asupra soluționării dosarului din moment ce fondul raporturilor juridice nu a fost soluționat. Nu în ultimul rând, s-a arătat că hotărârea față de care s-a admis excepția autorității de lucru judecat nu era irevocabilă, împotriva acesteia fiind declarat recurs, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la momentul pronunțării hotărârii ce face obiectul prezentului recurs. Intimații Guvernul României și M.A.D.R., au formulat întâmpinări și au solicitat respingerea recursului.

4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a respins cererea reclamantei SC H.D. SA formulată în contradictoriu cu Guvernul României și intervenientul M.A.D.R. de anulare a H.G. nr. 890/2005, respectiv a art. 27 pct. 7 1 , așa cum a fost modificat prin H.G. nr. 1832/2005 pentru autoritate de lucru judecat. Recurenta susține că nu este îndeplinită tripla identitate de obiect, cauză și părți, dar susținerile sunt nefondate. În ceea ce privește identitatea de părți, soluția instanței de fond este corectă pentru că și în prima cauză a figurat Guvernul României, în calitate de pârât, iar în prezenta cauză figurează Guvernul României în aceeași calitate.

Faptul că în primul dosar au figurat, în calitate de pârâți și alte părți, nu înseamnă că nu este îndeplinită condiția identității de părți în prezenta cauză. De altfel, inițial, în calitate de pârâtă a figurat și C.J.F.F. Brăila, dar capătul de cerere privind anularea unor hotărâri emise de această comisie a fost declinat în favoarea Tribunalului Brăila. Nici susținerile recurentei referitoare la neîndeplinirea condiției obiectului nu sunt fondate. În prezenta cauză, obiectul acțiunii a fost anularea H.G. nr. 1890/2005, în parte, așa cum a fost modificată prin H.G. nr. 1832/2005, respectiv art. 27 alin. (7) 1 pentru că încalcă prevederile Legii nr. 213/1998 și adaugă la Legea nr. 247/2005. Excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (7) 1 din H.G.

nr. 890/ 2005, cu modificările ulterioare, ce a format obiectul Dosarului nr. 5066/196/2007, soluționat prin Sentința nr. 844/ 4 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost invocată în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998 pentru că adaugă la Legea nr. 247/2005. Recurenta susține că pentru a constata tripla identitate se impune ca prima hotărâre să fi rezolvat în fond procesul dintre părți, dar aceste susțineri nu sunt fondate. Atât doctrina de specialitate cât și practica judiciară, consideră că autoritatea de lucru judecat este posibilă nu numai față de litigiile prin care s-a rezolvat fondul acestuia, ci și atunci când litigiul a fost soluționat pe baza unei excepții procesuale de fond.

În cauză, având în vedere că în dosarul excepției de nelegalitate s-a analizat legalitatea unui act administrat în raport de dispozițiile legale, iar în cealaltă cauză reclamanta a solicitat anularea aceluiași act administrativ pentru că ar fi nelegal în raport cu aceleași dispoziții legale, în mod corect instanța de fond a constatat autoritatea de lucru judecat. Deși recurenta susține că hotărârea în raport de care a fost soluționată excepția de nelegalitate – Sentința civilă nr. 844 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel București, Dosarul nr. 5066/196/2007 – nu ar fi irevocabilă, în fața instanței de recurs s-a precizat că prin Decizia nr. 2308 din 19 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție că a fost respins recursul societății ca tardiv formulat împotriva acestei sentințe.

Așa cum a reținut instanța de fond, excepția autorității de lucru judecat presupune că ceea ce s-a rezolvat pe cale jurisdicțională într-un prim litigiu va putea fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC H.D. SA împotriva Sentinței nr. 3056 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2012.