ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2933/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Huși și apoi, sub nr. 656/244/2011,

pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta S.C. "C.S." S.R.L. Boțești a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Boțești,

obligarea pârâtului la încheierea contractului de concesiune a imobilului cu

destinație de cabinet medical, situat în Boțești, precum și obligarea la

despăgubiri morale de 300.000 RON și despăgubiri de 10.000 RON.

Reclamanta și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile H.G. nr. 884/2004.

Consiliul local al

comunei Boțești, județul Iași, a invocat excepția de nelegalitate a

prevederilor H.G. nr. 884/2004 privind concesionarea unor spații cu destinația

de cabinete medicale, susținând că prin acest act normativ s-a stabilit

trecerea unor bunuri din proprietatea publică în proprietatea privată a

statului, în termen de 90 de zile, ceea ce constituie o încălcare a dreptului

de proprietate reglementat de Legea nr. 213/1998.

Prin Încheierea din

24 octombrie 2011, Tribunalul Vaslui a sesizat Curtea de Apel Iași cu

soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 844/2004 și a suspendat

judecata dosarului până la soluționarea irevocabilă a excepției de

nelegalitate.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Iași, la nr. 960/45/2011.

Prin întâmpinarea

formulată, Guvernul României a solicitat respingerea excepției de nelegalitate

ca neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 12

din 20 ianuarie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1)

din H.G. nr. 884/2004 și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 1 alin.

(1) din H.G. nr. 884/2004 următoarele considerente:

În ceea ce privește

susținerea potrivit căreia nu este permisă examinarea legalității unui act

administrativ cu caracter normativ pe calea procedurii excepției de

nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel a

stabilit că din conținutul expunerii de motive la Legea nr. 262/2007, prin care

se modifică și completează Legea nr. 554/2004, rezultă cert că modificarea art.

4 din Legea nr. 554/2004 a apărut ca necesitate pentru înlăturarea unei

ambiguități a textului inițial, în sensul că excepția de nelegalitate poate fi

invocată împotriva oricărui act administrativ, indiferent că este cu caracter

individual sau normativ. Modificarea avea rolul de a include în sfera actelor

și pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

În raport cu scopul

declarat al legii de modificare, efectele acesteia nu pot fi contrare.

În acest sens Curtea

a invocat practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât

înainte, cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2007.

În soluționarea

excepției de nelegalitate, Curtea de Apel a constatat că, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 215/2001, consiliul local este autoritatea deliberativă a

administrației publice locale care administrează domeniul public și privat al

comunei, fiind singura autoritate care poate hotărî trecerea unui bun imobil

din domeniul public de interes local în domeniul privat al comunei, potrivit

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, astfel că Guvernul României nu se

poate substitui consiliului local și nu poate dispune trecerea prin act

administrativ a unui bun de interes local din domeniul public în domeniul

privat al unității administrativ teritoriale.

în cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub un prim aspect,

recurentul a susținut că în mod nelegal prima instanță a respins susținerile

privind necesitatea înlăturării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 și ale

art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.

Raportat la

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările

ulterioare, din rațiuni ce țin de specificul raporturilor juridice de drept

administrativ nu poate fi permis, pe cale de excepție, controlul legalității

unui act administrativ cu consecința înlăturării efectelor juridice pe care

acesta le poate produce. În caz contrar, s-ar permite uzitarea, fără limită în

timp, a controlului de legalitate a unui act administrativ, de către cei

interesați, care însă au manifestat o atitudine pasivă prin neexercitarea

acțiunii directe, în anulare, în termenul legal, sub imperiul legii aplicabile,

ceea ce ar putea duce la încălcarea principiului securității raporturilor

juridice.

A apreciat recurenta,

că invocarea, în anul 2011, a nelegalității H.G. nr. 884/2004, act

administrativ cu caracter individual, pe calea excepției prevăzută de art. 4 din

Legea nr. 554/2004, afectează siguranța tuturor raporturilor juridice ce decurg

din existența și din aplicarea actului, această perioadă fiind departe de orice

apreciere a caracterului rezonabil al termenului în care poate fi atacat un act

administrativ, ceea ce îndreptățește concluzia că actul este unul definitiv

asupra căruia nu se mai poate interveni.

Pe fond, a considerat

că soluția instanței de admitere a excepției de nelegalitate este nelegală,

pentru următoarele motive:

H.G. nr. 884/2004 a

fost adoptată de Executiv în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 14

alin. (4) și (7) din O.G. nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea

cabinetelor medicale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

629/2001, republicată, cu completările ulterioare, art. 2 alin. (2) lit. p) din

Legea nr. 213/1998 privind regimul concesiunilor și art. 10 din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu

modificările și completările ulterioare.

Totodată, recurentul

a susținut că actul a fost adoptat prin însușirea de către Guvern a proiectului

inițiat, la acea dată, de Ministerul Sănătății și Ministerul Administrației și

Internelor, cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de Legea

nr. 24/2000 și de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 555/2001, în vigoare la

acel moment. Actul a fost avizat de autoritățile/instituțiile interesate în

aplicarea acestuia, astfel cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei.

H.G. nr. 884/2004

privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale a fost

emisă în temeiul art. 14 alin. (4) și (7) din O.G. nr. 124/1998 privind

organizarea și funcționarea cabinetelor medicale, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 629/2001, republicată.

Recurentul a mai

precizat că sunt nefondate susținerile autorului excepției potrivit cărora prin

art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 se încalcă dispozițiile art. 120 alin.

(1) și art. 136 alin. (2) din Constituția României și ale art. 2, art. 3 alin.

(1) și art. 10 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

întrucât art. 34 din Constituția României, stabilește că dreptul la ocrotirea

sănătății este garantat, statul fiind obligat să ia măsuri pentru asigurarea

igienei și sănătății publice. De asemenea, la alin. (3) al aceluiași articol se

prevede faptul că organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări

sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul

exercitării profesiei medicale și a activităților paramedicale, precum și alte

măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc

potrivit legii.

Or, tocmai în vederea

respectării acestui principiu constituțional s-au stabilit, prin H.G. nr.

884/2004 unele facilități pentru medici.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele

dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile

precum și sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a

legii și nu este incident, în speță, niciun motiv care să impună casarea sau

modificarea acesteia, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral de

care depinde soluția litigiului pe fond poate fi cercetată oricând în cadrul

unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Instanța de

contencios administrativ învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate

este abilitată să verifice concordanța actului administrativ supus analizei cu

actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea

căruia a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a

actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative.

H.G. nr. 884/2004 a

fost emisă în temeiul art. 108 din Constituția României, art. 14 alin. (4) și

(7) din O.G. nr. 124/1998 privind organizarea și funcționarea cabinetelor

medicale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 629/2001,

republicată, cu completările ulterioare, art. 2 alin. (2) lit. p) din Legea nr.

219/1998 privind regimul concesiunilor și art. 10 din Legea nr. 219/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia cu modificările și

completările ulterioare.

Conform prevederilor

O.G. nr. 124/1998, avute în vedere la adoptarea hotărârii în discuție, bunurile

imobile în care se desfășoară activitățile medicale pot fi concesionate, fără

licitație publică, cabinetelor medicale sau, după caz, unităților medicale cu

personalitate juridică, după finalizarea operațiunii de inventariere prevăzute

de art. 19 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

Același act normativ,

prin art. 14 alin. (3), prevede că "bunurile imobile aflate în

proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale,

utilizate în prezent pentru activități medicale, vor fi trecute în domeniul

privat al statului, respectiv al unităților administrativ-teritoriale, potrivit

art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia."

În speță, a fost

invocată, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004 în raport cu prevederile

art. 10 din Legea nr. 213/1998, art. 120 și 136 din Constituția României,

precum și cu cele ale Legii nr. 215/2001 privind autonomia autorităților

administrației publice locale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/2001 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia, trecerea bunurilor din domeniul public

în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a Consiliului

județean, respectiv a Consiliului General al municipiului București sau a

Consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel.

Constituția României,

prin art. 120 alin. (1) statuează că administrația publică din unitățile

administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării,

autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice, iar potrivit art. 136

alin. (2), proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și

aparține statului și unităților administrativ-teritoriale.

Principiul autonomiei

locale a autorităților administrației publice este consacrat și prin art. 3

alin. (1) din Legea administrației publice nr. 215/2001.

Potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 884/2004, ce formează obiectul

excepției de nelegalitate, bunurile imobile sau părțile acestora, aflate în

proprietatea publică a statului sau unităților administrativ-teritoriale în

care funcționează cabinete medicale trec în proprietatea privată a statului,

respectiv a unităților administrativ-teritoriale, potrivit art. 10 din Legea

nr. 213/1998, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii.

Utilizând termenului

imperativ "trec", Guvernul a dispus și cu privire la trecerea în

proprietatea privată a unităților administrativ-teritoriale a bunurilor aflate

în proprietatea publică a acestora, cu încălcarea competențelor stabilite prin

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/2001, ca de altfel și a dispozițiilor art.

14 alin. (3) din O.G. nr. 124/1998 potrivit cărora o atare trecere se face

potrivit art. 10 din respectiva lege.

Prin această

modalitate de reglementare au fost încălcate totodată principiul autonomiei

locale consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituție și art. 2, 3 alin. (1)

din Legea nr. 215/2001, precum și dispozițiile art. 136 alin. (2) din

Constituție, cum corect a reținut prima instanță, impunându-se, practic,

consiliilor locale decizia privind trecerea respectivelor bunuri în

proprietatea privată a acestora, cu înlăturarea oricărei posibilități de

apreciere asupra oportunității unei astfel de măsuri.

Principiul

constituțional consacrat prin art. 34 din Constituția României, invocat de

recurent, nu este de natură a impune o altă concluzie sub acest aspect.

Garantând dreptul

complex la ocrotirea sănătății, acest text constituțional stabilește obligația

statului de a lua măsurile necesare pentru asigurarea igienei și a sănătății

publice, ceea ce implică și crearea condițiilor care să asigure prestarea de

servicii medicale, inclusiv sub aspectul asigurării bazei materiale.

Această obligație

poate fi îndeplinită și prin concesionarea bunurilor, nu numai prin vânzarea

lor, mai ales că această concesionare se realizează în condiții avantajoase.

Mai mult, în cazul

vânzării unor astfel de spații, există riscul schimbării destinației lor,

situație în care unitățile administrativ-teritoriale nu vor mai dispune de baza

materială care să asigure îndeplinirea obligației constituționale menționate

și, prin urmare, înlăturarea oricărui drept de apreciere al autorităților

deliberative locale nu se justifică.

În ceea ce privește

motivul de recurs referitor la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

260/2007, pentru asigurarea securității raporturilor juridice, Înalta Curte

reține, de asemenea, că este nefondat, având în vedere că H.G. nr. 884/2004

este un act administrativ cu caracter normativ iar nu un act administrativ cu

caracter individual.

Cu privire la acest

aspect, instanța de control judiciar reține că jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție, invocată de recurentul pârât, vizează actele

administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004.

Față de cele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Guvernul României împotriva Sentinței nr. 12 din 20 ianuarie 2012 a

Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2012.

Procesat de GGC - CL