ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2722/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1020/2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului R.A., în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL și M.N.; a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 30.000 lei cu titlu de daune morale; a respins cererea de daune materiale, ca neîntemeiată și a constatat prescrisă cererea de despăgubiri pentru o factură de plată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, urmare unui accident de circulație produs din culpa pârâtului M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, reclamantul a suferit o serie de afecțiuni medicale, pentru care a primit despăgubiri prin sentința penală nr. 675/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Ulterior acestui moment, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit, fiind necesare cheltuieli suplimentare. Judecătorul fondului a apreciat că aceste cheltuieli nu au fost dovedite și că o parte dintre ele nu mai pot fi acordate, fiind prescrise. Cu privire la cuantumul daunelor morale, criteriul de bază, de altfel singurul, a fost cel al hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului. Prin decizia civilă nr. 403 A din 7 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul reclamant R.A.; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului de a cere despăgubiri pentru factura emisă la data de 7 februarie 2006 și a respins acest capăt de cerere ca nefondat; a stabilit cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului la suma de 100.000 Euro, în echivalent în lei și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că daunele au fost acordate ca urmare a faptului că reclamantul a fost victima unui accident rutier provocat de pârâtul persoană fizică, angajat al pârâtului persoană juridică. Consecința acestui accident a fost că reclamantul a rămas, printre alte afecțiuni, cu un handicapat locomotor total, efectele accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului agravându-se ulterior pronunțării sentinței penale. In dovedirea acestor noi consecințe medicale și a cheltuielilor efectuate de către reclamant pentru atenuarea lor, au fost depuse o mulțime de acte, fie medicale, fie contabile, care relevă efectuarea unor tratamente, consultații și deplasări ale acestuia la clinici din afara țării.

Numeroasele acte depuse nu sunt corelate în raport de tratamentul concret efectuat,costul acestuia și sursa de finanțare, în condițiile în care reclamantul a beneficiat și de un ajutor material de 30.000 Euro din partea Statului Român. Fiecare act în parte dovedește doar un anumit aspect, fie medical, fie plata unor sume prin extrase bancare, fie costul unor deplasări și cazări în străinătate. Privite ut singuli , acestea sunt, din perspectiva speței,nerelevante, iar coroborarea lor de către judecător nu este posibilă în lipsa unor precizări punctuale ale reclamantului. Rolul activ al judecătorului nu se suprapune peste dreptul și obligația părții de a-și dovedi cererile.

În cauză, judecătorul nu putea, pe de o parte, să solicite părții să își ordoneze actele într-un anumit mod care să fie relevant din perspectivă probatorie, iar, pe de altă parte, nu are dreptul de a decide aleatoriu, pe baza numeroaselor act depuse, să își aleagă ce extras de cont ar corespunde unei anumite cheltuieli, fie ea medicală, de cazare sau transport și din ce sursă ar provei banii. Pentru aceste considerente, cererea de despăgubiri materiale a fost respinsă, ca nefondată. Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea facturii emisă la data de 7 februarie 2006, s-a apreciat că a fost greșit admisă, întrucât cererea reclamantului vizează cert două aspecte ale daunelor suferite ca urmare a accidentului, daune morale și daune materiale.

In dovedirea daunelor materiale, reclamantul a depus o mulțime de acte, printre care și factura cu numărul de mai sus, astfel că aceasta, în sine, nu trebuie apreciată ca reprezentând un alt capăt de cerere, ci o dovadă scrisă a pretențiilor solicitate generic sub sigla daunelor materiale și că, eventual, cuantumul acestor daune s-ar fi putut modifica prin indicarea unei noi dovezi privind cheltuielile efectuate. De aceea, s-a considerat că excepția prescripției trebuie respinsă, iar pe fond și cererea privind cuantumul cheltuielilor indicate în factură trebuia respinsă pentru aceeași rațiune pentru care s-a respins cererea.

Cu privire la daunele morale, apelul a fost apreciat ca fondat, cu următoarea motivare: Judecătorul fondului a apreciat că suma de 30.000 lei, circa 7.500 Euro, este îndestulătoare, motivând că aceasta ar fi suma acordată obișnuit prin hotărâri ale Curții Europene a Dreptului Omului, fără a indica însă nici o hotărâre în acest sens, cel puțin cu titlu exemplificativ. Or, evaluarea unei spețe se realizează pornind de la elementele concrete ale acesteia și nu de la enunțuri generale, prin raportarea concretului de caz la normele legale interne sau internaționale aplicabile și, eventual, la decizii de speță relevante nu doar prin dispozitivul lor ci, cu precădere, prin considerentele ce au determinat o anume decizie, în cazul de față a Curții Europene a Dreptului Omului.

În speță, s-a apreciat că reclamantul, înainte de accident, avea o viață normală, în sens medical, social, familial, profesional, însă nu și după accident. Pierzând capacitatea de a se deplasa singur, reclamantul a pierdut, implicit și posibilitatea de a cultiva în condiții normale un cerc de prieteni, de relații profesionale și chiar sociale, în cadrul sau în afara familiei.

Toate aceste pierderi, numite generic și juridic prejudiciu moral, nu mai pot fi reparate în natură, pentru că nimeni nu îi mai poate reda reclamantului funcția locomotorie, iar singura reparație reală și utilă pe care reclamantul o poate primi o constituie acea sumă de bani prin care, pe diverse căi, acesta să poată suplini dificultățile întâmpinate după accident în legătură cu implicarea și acceptarea sa în viața profesională, socială, familială, prin organizarea pe bani proprii a unor manifestări profesionale, a unor dezbateri sociale, suportarea financiară a unor evenimente familiale, respectiv participarea, vădit mai costisitoare, la astfel de evenimente. S-a concluzionat, că banii trebuie acordați reclamantului nu pentru altceva ci pentru a-l menține acolo de unde a fost izgonit brutal, în viața socială, profesională și familială, și în condiții cât apropiate de cele anterioare accidentului.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții SC A. SRL și M.N. Prin recursul declarat, pârâta SC A. SRL, critică decizia recurată pentru nelegalitate, indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 punctele 6, 7, 8 si 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, pârâta arată că arată că potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ. instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ce nu s-a cerut, întrucât aceasta a acordat o suma de bani nu ca pentru o traumă morală suferită, ci pentru a ajuta reclamantul în viitor, fapt ce încalcă prevederile legale, instanța fiind investită cu o cerere de acordare a unor daune morale nu cu o cerere de ajutor social.

Referitor la daunele morale, s-a arătat că, cuantumul acestora, este disproporționat de mare față de valoarea efectivă a pagubei, întrucât prejudiciul de natură psihică, ce se impune a fi reparat prin echivalent bănesc, este acoperit prin suma de 30.000 lei, acordată în mod legal și temeinic de instanța de fond, și că nu se pot ignora considerentele sentinței penale prin care s-a dispus inițial plata a 15.000 Ron, cu titlu de daune morale, iar reclamantul nu a solicitat administrarea vreunui probatoriu care sa îndreptățească instanța de apel sa aprecieze asupra valorii acestora. Or, pentru acordarea de despăgubiri morale este necesar sa se stabilească prin probe certe atât existenta unui prejudiciu, cât si valoarea acestuia.

Tragerea la răspundere civila a autorului faptei ilicite, respectiv a comitentului, nu poate sa opereze decât în limita valorii prejudiciului real si efectiv produs. Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, întrucât se observă clar că, în motivarea acesteia, instanța a susținut că a acordat această sumă pentru a ajuta reclamatul în viitor, această situație fiind un alt motiv clar de casare a deciziei recurate.

Or, prejudiciului moral nu reprezintă "prețul" suferințelor fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterala a tuturor consecințelor negative ale faptei si a implicațiilor acestora pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale au fost depășite cu mult cutuma si practica locala, instanța de apel folosind criterii care nu sunt specifice evaluării daunelor morale, suma acordată de instanța de fond fiind echitabilă si suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamant.

De asemenea, s-a mai arătat că este nevoie de existenta unor elemente probatorii adecvate care sa permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii daunelor morale, nefiind suficientă libera apreciere a instanței , in condițiile in care reclamantul nu a solicitat administrarea vreunui probatoriu care sa îndreptățească instanța de apel sa aprecieze asupra cuantumului acestora, instanța pronunțându-se, astfel, în cauza cu încălcarea principiului contradictorialității. Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, întrucât împrejurările avute in vedere la stabilirea cuantumului daunelor morale, de 100.000 Euro, nu au fost corect reținute, hotărârea atacata fiind pronunțata ca urmare a ignorării probelor administrate si a dispozițiilor legale, omițând faptul ca o evaluare corecta a daunelor morale s-a realizat in cadrul soluționării laturii civile in procesul penal, și a trecut peste faptul că stabilirea prejudiciului moral este subordonată condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs părții lezate, așa cum a fost reglementată prin dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Mai mult, cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de apel este disproporționat față de cel al prejudiciului material, având un evident caracter inechitabil. S-a mai arătat, că instanța trebuia sa cheme alături de pârâți societatea de asigurări la care era asigurată pârâta SC A. SRL, vinovată de accidentul rutier prin angajatul acesteia, M.N. Prin recursul său, pârâtul M.N. a arătat că, în acțiunea care face obiectul acestui dosar, reclamantul a precizat că starea sa de sănătate s-a agravat, motiv pentru care a solicitat suplimentarea daunelor materiale și morale; că prima instanță, reținând și concluziile lucrării medicale de specialitate efectuată în cauză, a constatat că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit numai în parte din cauza accidentului rutier.

În acest sens, pentru suferința fizică și psihică, datorată complicațiilor accidentului de circulație, i s-a acordat reclamantului o sumă rezonabilă cu titlu de daune morale, raportat la practica instanțelor și a celei Europene în situații similare, iar la stabilirea cuantumului acesteia s-a avut în vedere suferința fizică și psihică a reclamantului, faptul că acesta are posibilități mai reduse de a participa la viața socială, inclusiv în funcțiile pe care acesta le deținea. De altfel, mare parte din aceste suferințe au fost avute în vedere în soluționarea laturii civile în procesul penal.

S-a mai arătat, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre greșită, exagerată, în privința acordării daunelor morale; că judecătorul fondului a greșit atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale, deoarece a arătat că aceasta ar fi suma acordată în mod obișnuit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără să indice o hotărâre anume, însă nici instanța de apel nu face vreo referire la o hotărâre C.E.D.O. atunci când stabilește cuantumul acestor daune morale exagerate; că este exagerat cuantumul daunelor morale, ceea ce duce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului. Examinând recursurile declarate de recurenții-pârâți M.N. și SC A. SRL, Înalta Curte constată următoarele: În ședința publică din 24 martie 2001, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității recursului pârâtului M.N., față de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., excepția întemeiată, pentru următoarele considerente. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată. Motivele de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu poate duce la casarea sau modificarea hotărârii atacate orice nemulțumire a părții. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței de apel, raportat la motivul de recurs invocat. În prezenta cauză, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., întrucât prin declarația de recurs, formulată de recurentul-pârât M.N., nu s-au formulat critici care să facă posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, ci numai critici care vizează chestiuni de fapt.

Or, interpretarea dată de instanță probelor administrate în cauză constituie o chestiune de fapt care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., privitor la situația în care hotărârea se întemeia pe o greșeală gravă de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. De aceea, instanța, în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de pârâtul M.N. În ceea ce privește criticile formulate de pârâta SC A. SRL, se constată că deși aceasta a invocat drept temei legal art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora permite încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., și examinând decizia recurată în raport de acest motiv de recurs, instanța constată următoarele: Pârâta susține că instanța de apel a acordat suma de 100.000 Euro, în echivalent în lei, reprezentând daune morale nu pentru trauma morală suferită de reclamant în urma accidentului produs de pârâtul M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, ci pentru a ajuta pe reclamant în viitor, ceea ce încalcă prevederile legale; că, pentru acordarea de despăgubiri morale, este necesare să se stabilească prin probe certe atât existența unui prejudiciu cât și valoarea lui, și că daunele morale acordate reclamantului sunt disproporționat de mari față de valoarea efectivă a pagubei, care a fost acoperită prin suma de 30.000 lei, acordată temeinic și legal de instanța de fond.

De asemenea, s-a mai arătat, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de apel, că este disproporționat față de cel al prejudiciului material, având un evident caracter inechitabil. Aceste critici sunt nefondate, întrucât, reclamantul R.A., în urma accidentului de circulație produs din vina pârâtului M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, a rămas, printre alte afecțiuni, cu un handicap locomotor total, iar efectele accidentului asupra stării de sănătate a reclamantului s-au agravat ulterior pronunțării sentinței penale, prin care s-a soluționat și latura civilă.

Pierzând capacitatea de a se deplasa singur, urmare a producerii accidentului de circulație, reclamantul, care anterior producerii accidentului, în calitate de profesor universitar, avea o viață socială și profesională complexă, i s-a produs un prejudiciu moral ce constă în pierderea posibilității de a cultiva relațiile profesionale, familiale, ceea ce echivalează cu excluderea sa din viața socială sub toate aspectele. Mai mult, prejudiciul moral produs reclamantului nu rezultă numai din excluderea sa din viața socială, ci și din efortul care trebuie să-l depună acesta pentru suportarea consecințelor handicapului locomotor definitiv, constând în supunerea sa la tratamente medicale complicate.

De aceea, pentru a-i crea reclamantului posibilitatea de a suplini dificultățile întâmpinate după accident, sub toate aspectele, și pentru a i se crea posibilitatea de a duce o viață cât mai apropiată de cea anterioară producerii accidentului, legal, instanța de apel, față de circumstanțele cauzei, a apreciat că suma de 100.000 Euro este suficientă pentru atingerea acestui obiectiv, fiind echitabilă. Stabilirea cuantumului despăgubirilor morale se face de către judecătorul cauzei, pe baza expertizei acestuia și nu pe baza unor criterii obiective, așa cum susține recurenta-pârâtă, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în sensul că instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale ce se cuvin intimatului-reclamant cu încălcarea principiului contradictorialității.

Celelalte critici formulate de recurenta-pârâtă fie vizează chestiuni de fapt, ce nu pot face obiectul verificării în calea de atac a recursului, potrivit art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare, fie nu s-au constituit în critici în apelul formulat de pârâtă, fiind formulate astfel omisso medio , iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul M.N. împotriva deciziei nr. 403A din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.