ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2722/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2722/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1020/2009, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis în parte

acțiunea reclamantului R.A., în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL și M.N.; a

obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 30.000 lei cu titlu de

daune morale; a respins cererea de daune materiale, ca neîntemeiată și a

constatat prescrisă cererea de despăgubiri pentru o factură de plată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, urmare unui accident de circulație produs

din culpa pârâtului M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, reclamantul a suferit o

serie de afecțiuni medicale, pentru care a primit despăgubiri prin sentința penală

nr. 675/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Ulterior acestui

moment, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit, fiind necesare

cheltuieli suplimentare.

Judecătorul fondului

a apreciat că aceste cheltuieli nu au fost dovedite și că o parte dintre ele nu

mai pot fi acordate, fiind prescrise.

Cu privire la cuantumul

daunelor morale, criteriul de bază, de altfel singurul, a fost cel al

hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin decizia civilă

nr. 403 A din 7 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

admis apelul declarat de apelantul reclamant R.A.; a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului de a cere

despăgubiri pentru factura emisă la data de 7 februarie 2006 și a respins acest

capăt de cerere ca nefondat; a stabilit cuantumul daunelor morale cuvenite

reclamantului la suma de 100.000 Euro, în echivalent în lei și a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că daunele au fost acordate ca

urmare a faptului că reclamantul a fost victima unui accident rutier provocat

de pârâtul persoană fizică, angajat al pârâtului persoană juridică. Consecința

acestui accident a fost că reclamantul a rămas, printre alte afecțiuni, cu un

handicapat locomotor total, efectele accidentului asupra stării de sănătate a

reclamantului agravându-se ulterior pronunțării sentinței penale.

In dovedirea acestor

noi consecințe medicale și a cheltuielilor efectuate de către reclamant pentru

atenuarea lor, au fost depuse o mulțime de acte, fie medicale, fie contabile,

care relevă efectuarea unor tratamente, consultații și deplasări ale acestuia

la clinici din afara țării.

Numeroasele acte

depuse nu sunt corelate în raport de tratamentul concret efectuat,costul

acestuia și sursa de finanțare, în condițiile în care reclamantul a beneficiat

și de un ajutor material de 30.000 Euro din partea Statului Român.

Fiecare act în parte

dovedește doar un anumit aspect, fie medical, fie plata unor sume prin extrase

bancare, fie costul unor deplasări și cazări în străinătate. Privite

ut

singuli

, acestea sunt, din perspectiva speței,nerelevante, iar coroborarea

lor de către judecător nu este posibilă în lipsa unor precizări punctuale ale reclamantului.

Rolul activ al

judecătorului nu se suprapune peste dreptul și obligația părții de a-și dovedi

cererile. În cauză, judecătorul nu putea, pe de o parte, să solicite părții să

își ordoneze actele într-un anumit mod care să fie relevant din perspectivă

probatorie, iar, pe de altă parte, nu are dreptul de a decide aleatoriu, pe

baza numeroaselor act depuse, să își aleagă ce extras de cont ar corespunde

unei anumite cheltuieli, fie ea medicală, de cazare sau transport și din ce

sursă ar provei banii.

Pentru aceste

considerente, cererea de despăgubiri materiale a fost respinsă, ca nefondată.

Cu privire la

excepția prescripției dreptului de a cere executarea facturii emisă la data de

7 februarie 2006, s-a apreciat că a fost greșit admisă, întrucât cererea

reclamantului vizează cert două aspecte ale daunelor suferite ca urmare a

accidentului, daune morale și daune materiale. In dovedirea daunelor materiale,

reclamantul a depus o mulțime de acte, printre care și factura cu numărul de

mai sus, astfel că aceasta, în sine, nu trebuie apreciată ca reprezentând un

alt capăt de cerere, ci o dovadă scrisă a pretențiilor solicitate generic sub

sigla daunelor materiale și că, eventual, cuantumul acestor daune s-ar fi putut

modifica prin indicarea unei noi dovezi privind cheltuielile efectuate.

De aceea, s-a

considerat că excepția prescripției trebuie respinsă, iar pe fond și cererea

privind cuantumul cheltuielilor indicate în factură trebuia respinsă pentru aceeași

rațiune pentru care s-a respins cererea.

Cu privire la daunele

morale, apelul a fost apreciat ca fondat, cu următoarea motivare:

Judecătorul fondului

a apreciat că suma de 30.000 lei, circa 7.500 Euro, este îndestulătoare,

motivând că aceasta ar fi suma acordată obișnuit prin hotărâri ale Curții Europene

a Dreptului Omului, fără a indica însă nici o hotărâre în acest sens, cel puțin

cu titlu exemplificativ.

Or, evaluarea unei

spețe se realizează pornind de la elementele concrete ale acesteia și nu de la

enunțuri generale, prin raportarea concretului de caz la normele legale interne

sau internaționale aplicabile și, eventual, la decizii de speță relevante nu

doar prin dispozitivul lor ci, cu precădere, prin considerentele ce au

determinat o anume decizie, în cazul de față a Curții Europene a Dreptului

Omului.

În speță, s-a

apreciat că reclamantul, înainte de accident, avea o viață normală, în sens

medical, social, familial, profesional, însă nu și după accident.

Pierzând capacitatea

de a se deplasa singur, reclamantul a pierdut, implicit și posibilitatea de a

cultiva în condiții normale un cerc de prieteni, de relații profesionale și

chiar sociale, în cadrul sau în afara familiei.

Toate aceste

pierderi, numite generic și juridic prejudiciu moral, nu mai pot fi reparate în

natură, pentru că nimeni nu îi mai poate reda reclamantului funcția locomotorie,

iar singura reparație reală și utilă pe care reclamantul o poate primi o

constituie acea sumă de bani prin care, pe diverse căi, acesta să poată suplini

dificultățile întâmpinate după accident în legătură cu implicarea și acceptarea

sa în viața profesională, socială, familială, prin organizarea pe bani proprii

a unor manifestări profesionale, a unor dezbateri sociale, suportarea

financiară a unor evenimente familiale, respectiv participarea, vădit mai

costisitoare, la astfel de evenimente. S-a concluzionat, că banii trebuie

acordați reclamantului nu pentru altceva ci pentru a-l menține acolo de unde a

fost izgonit brutal, în viața socială, profesională și familială, și în

condiții cât apropiate de cele anterioare accidentului.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs pârâții SC A. SRL și M.N.

Prin recursul

declarat, pârâta SC A. SRL, critică decizia recurată pentru nelegalitate,

indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 punctele 6, 7, 8 si 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs formulate, pârâta arată că arată că potrivit art. 304 pct.

6 C. proc. civ. instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ce nu s-a

cerut, întrucât aceasta a acordat o suma de bani nu ca pentru o traumă morală

suferită, ci pentru a ajuta reclamantul în viitor, fapt ce încalcă prevederile

legale, instanța fiind investită cu o cerere de acordare a unor daune morale nu

cu o cerere de ajutor social.

Referitor la daunele

morale, s-a arătat că, cuantumul acestora, este disproporționat de mare față de

valoarea efectivă a pagubei, întrucât prejudiciul de natură psihică, ce se

impune a fi reparat prin echivalent bănesc, este acoperit prin suma de 30.000

lei, acordată în mod legal și temeinic de instanța de fond, și că nu se pot

ignora considerentele sentinței penale prin care s-a dispus inițial plata a

15.000 Ron, cu titlu de daune morale, iar reclamantul nu a solicitat administrarea

vreunui probatoriu care sa îndreptățească instanța de apel sa aprecieze asupra

valorii acestora.

Or, pentru acordarea

de despăgubiri morale este necesar sa se stabilească prin probe certe atât

existenta unui prejudiciu, cât si valoarea acestuia. Tragerea la răspundere

civila a autorului faptei ilicite, respectiv a comitentului, nu poate sa

opereze decât în limita valorii prejudiciului real si efectiv produs.

Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii, întrucât se observă clar că, în motivarea acesteia, instanța a

susținut că a acordat această sumă pentru a ajuta reclamatul în viitor, această

situație fiind un alt motiv clar de casare a deciziei recurate.

Or, prejudiciului

moral nu reprezintă "prețul" suferințelor fizice si psihice care sunt

inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterala a tuturor consecințelor

negative ale faptei si a implicațiilor acestora pe toate planurile vieții

sociale ale persoanei vătămate, iar la stabilirea cuantumului daunelor morale

au fost depășite cu mult cutuma si practica locala, instanța de apel folosind

criterii care nu sunt specifice evaluării daunelor morale, suma acordată de

instanța de fond fiind echitabilă si suficientă pentru acoperirea prejudiciului

moral suferit de reclamant.

De asemenea, s-a mai

arătat că este nevoie de existenta unor elemente probatorii adecvate care sa

permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii daunelor morale, nefiind

suficientă libera apreciere a instanței , in condițiile in care reclamantul nu

a solicitat administrarea vreunui probatoriu care sa îndreptățească instanța de

apel sa aprecieze asupra cuantumului acestora, instanța pronunțându-se, astfel,

în cauza cu încălcarea principiului contradictorialității.

Potrivit art. 304

pct. 8 C. proc. civ., instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecații, întrucât împrejurările avute in vedere la stabilirea cuantumului

daunelor morale, de 100.000 Euro, nu au fost corect reținute, hotărârea atacata

fiind pronunțata ca urmare a ignorării probelor administrate si a dispozițiilor

legale, omițând faptul ca o evaluare corecta a daunelor morale s-a realizat in

cadrul soluționării laturii civile in procesul penal, și a trecut peste faptul

că stabilirea prejudiciului moral este subordonată condiției aprecierii

rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv

produs părții lezate, așa cum a fost reglementată prin dispozițiile Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Mai mult, cuantumul

daunelor morale stabilit de instanța de apel este disproporționat față de cel

al prejudiciului material, având un evident caracter inechitabil.

S-a mai arătat, că instanța

trebuia sa cheme alături de pârâți societatea de asigurări la care era asigurată

pârâta SC A. SRL, vinovată de accidentul rutier prin angajatul acesteia, M.N.

Prin recursul său, pârâtul

M.N. a arătat că, în acțiunea care face obiectul acestui dosar, reclamantul a precizat

că starea sa de sănătate s-a agravat, motiv pentru care a solicitat

suplimentarea daunelor materiale și morale; că prima instanță, reținând și

concluziile lucrării medicale de specialitate efectuată în cauză, a constatat

că starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit numai în parte din cauza

accidentului rutier. În acest sens, pentru suferința fizică și psihică,

datorată complicațiilor accidentului de circulație, i s-a acordat reclamantului

o sumă rezonabilă cu titlu de daune morale, raportat la practica instanțelor și

a celei Europene în situații similare, iar la stabilirea cuantumului acesteia s-a

avut în vedere suferința fizică și psihică a reclamantului, faptul că acesta are

posibilități mai reduse de a participa la viața socială, inclusiv în funcțiile

pe care acesta le deținea.

De altfel, mare parte

din aceste suferințe au fost avute în vedere în soluționarea laturii civile în

procesul penal.

S-a mai arătat, că instanța

de apel a pronunțat o hotărâre greșită, exagerată, în privința acordării daunelor

morale; că judecătorul fondului a greșit atunci când a stabilit cuantumul

daunelor morale, deoarece a arătat că aceasta ar fi suma acordată în mod

obișnuit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără să indice o hotărâre

anume, însă nici instanța de apel nu face vreo referire la o hotărâre C.E.D.O.

atunci când stabilește cuantumul acestor daune morale exagerate; că este

exagerat cuantumul daunelor morale, ceea ce duce la o îmbogățire fără justă

cauză a reclamantului.

Examinând recursurile

declarate de recurenții-pârâți M.N. și SC A. SRL, Înalta Curte constată

următoarele:

În ședința publică

din 24 martie 2001, instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția nulității recursului

pârâtului M.N., față de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepția

întemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, printr-o cerere separată. Motivele

de recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art.

306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat

în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă

la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu

poate duce la casarea sau modificarea hotărârii atacate orice nemulțumire a

părții.

A motiva recursul

înseamnă, pe de o parte, indicarea unuia din motivele de recurs prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței de apel,

raportat la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză,

recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit.

c)

C. proc. civ., întrucât prin declarația de recurs, formulată de

recurentul-pârât M.N., nu s-au formulat critici care să facă posibilă

încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., din actuala reglementare,

ci numai critici care vizează chestiuni de fapt.

Or, interpretarea

dată de instanță probelor administrate în cauză constituie o chestiune de fapt

care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., iar pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., privitor la

situația în care hotărârea se întemeia pe o greșeală gravă de fapt decurgând

dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, a fost abrogat prin O.U.G.

nr. 138/2000.

De aceea, instanța,

în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul

declarat de pârâtul M.N.

În ceea ce privește

criticile formulate de pârâta SC A. SRL, se constată că deși aceasta a invocat

drept temei legal art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., dezvoltarea acestora

permite încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, în

condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., și examinând decizia recurată în

raport de acest motiv de recurs, instanța constată următoarele:

Pârâta susține că

instanța de apel a acordat suma de 100.000 Euro, în echivalent în lei, reprezentând

daune morale nu pentru trauma morală suferită de reclamant în urma accidentului

produs de pârâtul M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, ci pentru a ajuta pe

reclamant în viitor, ceea ce încalcă prevederile legale; că, pentru acordarea

de despăgubiri morale, este necesare să se stabilească prin probe certe atât

existența unui prejudiciu cât și valoarea lui, și că daunele morale acordate reclamantului

sunt disproporționat de mari față de valoarea efectivă a pagubei, care a fost acoperită

prin suma de 30.000 lei, acordată temeinic și legal de instanța de fond.

De asemenea, s-a mai

arătat, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilit de instanța de

apel, că este disproporționat față de cel al prejudiciului material, având un

evident caracter inechitabil.

Aceste critici sunt

nefondate, întrucât, reclamantul R.A., în urma accidentului de circulație produs

din vina pârâtului M.N., angajat al pârâtei SC A. SRL, a rămas, printre alte

afecțiuni, cu un handicap locomotor total, iar efectele accidentului asupra

stării de sănătate a reclamantului s-au agravat ulterior pronunțării sentinței penale,

prin care s-a soluționat și latura civilă.

Pierzând capacitatea

de a se deplasa singur, urmare a producerii accidentului de circulație,

reclamantul, care anterior producerii accidentului, în calitate de profesor universitar,

avea o viață socială și profesională complexă, i s-a produs un prejudiciu moral

ce constă în pierderea posibilității de a cultiva relațiile profesionale, familiale,

ceea ce echivalează cu excluderea sa din viața socială sub toate aspectele.

Mai mult, prejudiciul

moral produs reclamantului nu rezultă numai din excluderea sa din viața

socială, ci și din efortul care trebuie să-l depună acesta pentru suportarea

consecințelor handicapului locomotor definitiv, constând în supunerea sa la

tratamente medicale complicate.

De aceea, pentru a-i

crea reclamantului posibilitatea de a suplini dificultățile întâmpinate după

accident, sub toate aspectele, și pentru a i se crea posibilitatea de a duce o

viață cât mai apropiată de cea anterioară producerii accidentului, legal,

instanța de apel, față de circumstanțele cauzei, a apreciat că suma de 100.000 Euro

este suficientă pentru atingerea acestui obiectiv, fiind echitabilă.

Stabilirea

cuantumului despăgubirilor morale se face de către judecătorul cauzei, pe baza

expertizei acestuia și nu pe baza unor criterii obiective, așa cum susține

recurenta-pârâtă, astfel că nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în

sensul că instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale ce se cuvin

intimatului-reclamant cu încălcarea principiului contradictorialității.

Celelalte critici

formulate de recurenta-pârâtă fie vizează chestiuni de fapt, ce nu pot face

obiectul verificării în calea de atac a recursului, potrivit art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., din actuala reglementare, fie nu s-au constituit în critici în

apelul formulat de pârâtă, fiind formulate astfel

omisso medio

, iar sancțiunea

este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul M.N. împotriva deciziei nr. 403A din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 martie 2011.