ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1032/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1743 din 21 noiembrie 2008,

Tribunalul București, s

ecția

a

IV-a

civilă

,

a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale a secției civile a

Tribunalului București, în cauza privind pe reclamantul B.G., în contradictoriu

cu pârâta U.M. V. SA; a respins excepția prescripției dreptului material la

acțiune ca nefondată; a respins excepția prematurității cererii de chemare în

judecată ca nefondată; a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului; a respins acțiunea reclamantului ca fiind formulată de o

persoană fără calitate procesuală activă; a admis excepția tardivității

formulării notificării.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut

că

,

reclamantul

B.G. a solicitat instanței, în temeiul Legii nr.

10/2001, să i se acorde despăgubiri pentru creanța în valoare de

75.859.895

lei, datorată de către pârâtă.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că această creanță este prevăzută în

bilanțul contabil încheiat înainte de naționalizare (Legea nr. 119/1948), la

data de 31 decembrie 1947, reprezentând aportul prin muncă al autorului său, R.D.,

la capitalul U.V., iar notificarea nr. 2991

din 21 iulie 2008 trimisă pârâtei în baza Legii nr. 247/2005 nu a fost soluționată.

Cu

privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, instanța

a respins-o întrucât s-au solicitat despăgubiri prin echivalent pentru bunuri

care au fost preluate în temeiul Legii nr. 119/1948, iar potrivit legii

speciale tribunalului îi revine competența de soluționare a cauzei; excepția prescripției

dreptului material la acțiune a fost respinsă, întrucât legile de reparație au

avut ca efect repunerea în termen a persoanelor îndreptățite; excepția

prematurității cererii a fost respinsă deoarece reclamantul a făcut dovada că a

formulat notificare, însă aceasta nu a fost soluționată; excepția tardivității

formulării notificării a fost admisă întrucât reclamantul nu a formulat cererea

în termenul legal prevăzut de legea specială.

În

ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului,

prima instanță a reținut că acesta nu a făcut dovada că mama sa era fiica lui R.D.

Împotriva

sentinței civile nr.

1743 din 21 noiembrie

2008, a Tribunalului București, s

ecția a

IV-a c

ivilă, a declarat

apel reclamantul, arătând că nu cunoaște motivele pentru care i-a fost respinsă

cererea introductivă, iar instanța nu a analizat înscrisurile depuse de acesta

la dosarul cauzei.

Prin

decizia civilă nr. 6A din 7 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins apelul

reclamantului, întrucât acesta nu a indicat aspecte nelegale sau de

netemeinicie ale hotărârii atacate.

Împotriva

deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs reclamantul, arătând

că instanța nu a observat înscrisurile depuse, din care rezultă arborele

genealogic ce conduce la autorul său, R.D.

Analizând recursul

declarat de reclamant, Înalta Curte constată faptul că este nulă calea de atac

formulată de acesta, avându-se în vedere considerentele ce se succed:

Astfel, dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., stipulează faptul că,

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă

dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul

din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, recurentul

nu a invocat aplicarea dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., iar dezvoltarea

motivelor de recurs arătate în cuprinsul cererii nu pot fi încadrate în

niciunul din cazurile de nelegalitate. Recurentul s-a rezumat doar a menționa

că instanța de apel nu a ținut cont de înscrisurile ce ar dovedi calitatea sa

de moștenitor al lui R.D.

Astfel, în cuprinsul

cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici propriu-zise la

adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus

indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin

raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță

în fundamentarea acesteia.

Succesiunea de fapte

și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de

vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo

critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate

exercita controlul judiciar în recurs.

Avându-se în vedere

faptul că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art.

304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu

acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de

reclamant, în conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., coroborat cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 6A din 07 ianuarie 2010 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 februarie 2011.