ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1169/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 11663 din 26 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 46337/2009

al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI

INFRASTRUCTURII București împotriva pârâtei SC D.R. SRL Iași.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamantul a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 Euro reprezentând penalități

datorate pentru neîndeplinirea obligației contractuale privind realizarea

investițiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 3 din 12

noiembrie 2003 aferente anului III de raportare.

Neexecutarea

obligației, susține reclamantul, rezultă din omisiunea pârâtei de a-i prezenta

documentele care atestă majorarea capitalului social până la data de 26

ianuarie 2007, în condițiile în care Hotărârea AGA nr. 54 din 25 ianuarie 2007

prin care s-a majorat capitalul social al SC A.L.D.P. SA Iași cu suma de

3.026.885 lei a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 131 alin.

(4) din Legea nr. 31/1990, nefiind opozabilă terților la data de 26 ianuarie

2007, cu consecința că operațiunea de majorare a capitalului nu a fost

realizată de pârâtă în termenii convenției.

Având în vedere că

documentele doveditoare ale majorării capitalului au fost prezentate

reclamantului cu ocazia adunării generale a asociaților din data de 25 ianuarie

2007, adică anterior datei de 26 ianuarie 2007 când pârâta trebuia să raporteze

îndeplinirea obligațiilor aferente celui de-al treilea an investițional, precum

și faptul că reprezentantul reclamantului a votat pentru majorarea capitalului

social, tribunalul a apreciat că pârâta și-a îndeplinit la termen obligația

asumată, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că această hotărâre a fost

depusă la ORC doar la data de 15 februarie 2007, deoarece reclamantul nu are

calitatea de terț astfel încât nu poate ignora deciziile adoptate prin

hotărârea menționată.

Apelul declarat de reclamant

a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 233 din 6 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

În argumentarea

deciziei pronunțate, instanța de apel a arătat că în contextul interpretărilor

diferite date de părți clauzelor contractuale stipulate la art. 8.16.1 și art. 8.17.2

devin incidente dispozițiile art. 983 C. civ., potrivit căruia clauzele

contractuale neclare se interpretează în favoarea celui care se obligă,

respectiv a intimatei, concluzionând că aceasta și-a îndeplinit principala

obligație investițională prevăzută de art. 8.15.5. până la data de 26 ianuarie

2007, astfel că nu se află în ipoteza prevăzută de art. 8.17.2 din contract,

care instituie obligația achitării penalităților de întârziere doar în situația

nerealizării investițiilor, nu și în cazul depunerii cu întârziere a

documentelor doveditoare.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI

INFRASTRUCTURII București, criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor, recurenta invocă faptul că în mod greșit instanța de apel a respins

ca nefiind utilă și concludentă cererea pentru administrarea probei cu

înscrisuri noi solicitate în temeiul art. 295 alin. (2) teza finală C. proc.

civ., iar în considerentele deciziei a reținut că aceste probe au fost

încuviințate.

Administrarea acestor

probe ar fi înlăturat interpretarea clauzelor contractuale făcută de instanța

de apel, precum și incidența art. 983 C. civ., reținute drept temei al deciziei

pronunțate.

O altă critică

vizează interpretarea eronată a clauzei prevăzută la art. 8.17.2 din contract

și depășirea atribuțiilor judecătorești, instanța de apel substituindu-se

voinței părților prin concluzia potrivit cărei clauza penală are aplicabilitate

doar în situația nerealizării investițiilor, nu și în ipoteza în care

documentele doveditoare au fost depuse cu întârziere.

Operațiune de

majorare a capitalului era scadentă la 26 ianuarie 2007 și nu poate fi considerată

realizată ca urmare a adoptării hotărârii AGA nr. 54 din 25 ianuarie 2007, care

a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului la 5 februarie 2007, iar

documentele doveditoare i-au fost comunicate la sediul ministerului la 21

martie 2007, adică ulterior termenului convențional stabilit.

În egală măsură,

susține recurenta depășindu-și atribuțiile judecătorești și substituindu-se

voinței părților, instanța de apel a interpretat greșit și dispozițiile art. 8.16.4

din contract, prin care părțile, de comun acord au stabilit că investițiile –

majorarea de capital se consideră realizate dacă în termenele prevăzute în

anexa 10 la contract, intimata prezintă documentele doveditoare.

Potrivit regulilor

generale de interpretare a contractului și principiilor enunțate de art. 969 și

art. 977 C. civ., prevederile clauzei art. 8.17.2 se coroborează cu cele

prevăzute la art. 8.16.1, art. 8.16.2, art. 8.16.4, cu consecința că părțile au

convenit că investițiile se consideră realizate dacă documentele doveditoare

sunt depuse la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de către

intimată până la termenul scadent, determinat conform anexei 10 a contractului.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate,

Înalta Curte, constată că este nefondat.

Astfel, în

conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va verifica,

în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de

către prima instanță, sens în care va putea încuviința refacerea sau

completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea

unor probe noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare

pentru soluționarea cererii.

Din această

perspectivă, raportat la teza probatorie a reclamantului, respectiv modul de

îndeplinire de către intimată a obligațiilor contractuale pentru alte perioade

decât aceea din litigiu, în mod corect prin decizia recurată aceste probe au

fost considerate ca nefiind necesare soluționării cauzei, deoarece nu priveau

motivele de apel cu care a fost sesizată, situație în care și critica formulată

prin primul motiv de recurs va fi înlăturată ca nefondată.

Motivele de recurs

vizând nelegalitatea deciziei derivate din aplicarea eronată a prevederilor

art. 983 C. civ. și respectiv interpretarea greșită a clauzelor contractuale

prevăzute la art. 8.17.2 și art. 8.16.4 vor fi examinate concomitent deoarece

atât criticile formulate cât și conținutul clauzelor impun o atare abordare.

De menționat în acest

context că interpretarea unor clauze contractuale nu este echivalentă, astfel

cum lipsit de temei susține recurentul, cu depășirea atribuțiilor puterii

judecătorești, sintagma care are semnificația îndeplinirii de către instanță a

unor acte specifice sferei de activitate ale autorității executive sau

legislative consacrate de Constituție sau o lege organică, ceea ce în mod

evident nu este cazul prin decizia recurată.

În această ordine de

idei, astfel cum corect a reținut instanța de apel, demersul reclamantului a

fost determinat nu de nerealizarea efectivă a obligației investiționale, ci de

împrejurarea că intimata nu i-a prezentat la scadență dovada îndeplinirii

acestei obligații, cu consecința că sunt datorate penalități de întârziere în

conformitate cu clauzele prevăzute la art. 8.17.2 și art. 8.16.4.

Potrivit art. 8.16.4

din contract investiția – majorarea de capital se consideră realizată dacă, în

termenele prevăzute de anexa 10, intimata prezintă documentele doveditoare.

Raportat la

conținutul acestei clauze, rezultă, astfel cum justificat s-a reținut prin

decizia recurată că obligația investițională s-a realizat la data de 25

ianuarie 2007, adică anterior scadenței din 26 ianuarie 2007, când s-a decis

inclusiv cu votul reprezentantului reclamantului în adunarea generală a

asociaților, majorarea capitalului social. Pe de altă parte, în absența unei

clauze contractuale exprese nu se poate accepta interpretarea recurentului în

sensul că obligația era realizată doar dacă documentele doveditoare îi erau

comunicate la sediul său.

În conformitate cu

art. 8.17.2 din convenția părților, în cazul neefectuării investițiilor

garantate prevăzute în anexa 10 a contractului, intimata datorează o penalitate

de 15% din suma rămasă neinvestită la scadență.

Rezultă fără echivoc

faptul că penalitățile prevăzute de acest articol, se aplică doar în ipoteza

neexecutării obligației investiționale și nu poate fi extinsă prin analogie și

altor situații.

Având în vedere că

cele două clauze au fost interpretate diferit de părți, prin decizia recurată

dându-se eficiență prevederilor art. 983 C. civ. s-a concluzionat corect că

intimata, în calitate de debitor în favoarea căreia se interpretează o clauză

neclară, și-a îndeplinit principala obligație investițională în termenii stabiliți,

iar penalitățile de întârziere prevăzute la art. 8.17.2 din contract nu pot fi

aplicate pentru eventuala neîndeplinire a altor obligații.

În consecință,

recursul reclamantului este nefondat și va fi respins potrivit art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

București împotriva deciziei comerciale nr. 233 din 6 mai 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 6 martie 2012.