ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1169/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 11663 din 26 noiembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 46337/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII București împotriva pârâtei SC D.R. SRL Iași. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 Euro reprezentând penalități datorate pentru neîndeplinirea obligației contractuale privind realizarea investițiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 3 din 12 noiembrie 2003 aferente anului III de raportare.

Neexecutarea obligației, susține reclamantul, rezultă din omisiunea pârâtei de a-i prezenta documentele care atestă majorarea capitalului social până la data de 26 ianuarie 2007, în condițiile în care Hotărârea AGA nr. 54 din 25 ianuarie 2007 prin care s-a majorat capitalul social al SC A.L.D.P. SA Iași cu suma de 3.026.885 lei a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, nefiind opozabilă terților la data de 26 ianuarie 2007, cu consecința că operațiunea de majorare a capitalului nu a fost realizată de pârâtă în termenii convenției.

Având în vedere că documentele doveditoare ale majorării capitalului au fost prezentate reclamantului cu ocazia adunării generale a asociaților din data de 25 ianuarie 2007, adică anterior datei de 26 ianuarie 2007 când pârâta trebuia să raporteze îndeplinirea obligațiilor aferente celui de-al treilea an investițional, precum și faptul că reprezentantul reclamantului a votat pentru majorarea capitalului social, tribunalul a apreciat că pârâta și-a îndeplinit la termen obligația asumată, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că această hotărâre a fost depusă la ORC doar la data de 15 februarie 2007, deoarece reclamantul nu are calitatea de terț astfel încât nu poate ignora deciziile adoptate prin hotărârea menționată.

Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 233 din 6 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. În argumentarea deciziei pronunțate, instanța de apel a arătat că în contextul interpretărilor diferite date de părți clauzelor contractuale stipulate la art. 8.16.1 și art. 8.17.2 devin incidente dispozițiile art. 983 C. civ., potrivit căruia clauzele contractuale neclare se interpretează în favoarea celui care se obligă, respectiv a intimatei, concluzionând că aceasta și-a îndeplinit principala obligație investițională prevăzută de art. 8.15.5. până la data de 26 ianuarie 2007, astfel că nu se află în ipoteza prevăzută de art. 8.17.2 din contract, care instituie obligația achitării penalităților de întârziere doar în situația nerealizării investițiilor, nu și în cazul depunerii cu întârziere a documentelor doveditoare.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII București, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor, recurenta invocă faptul că în mod greșit instanța de apel a respins ca nefiind utilă și concludentă cererea pentru administrarea probei cu înscrisuri noi solicitate în temeiul art. 295 alin. (2) teza finală C. proc. civ., iar în considerentele deciziei a reținut că aceste probe au fost încuviințate. Administrarea acestor probe ar fi înlăturat interpretarea clauzelor contractuale făcută de instanța de apel, precum și incidența art. 983 C. civ., reținute drept temei al deciziei pronunțate.

O altă critică vizează interpretarea eronată a clauzei prevăzută la art. 8.17.2 din contract și depășirea atribuțiilor judecătorești, instanța de apel substituindu-se voinței părților prin concluzia potrivit cărei clauza penală are aplicabilitate doar în situația nerealizării investițiilor, nu și în ipoteza în care documentele doveditoare au fost depuse cu întârziere. Operațiune de majorare a capitalului era scadentă la 26 ianuarie 2007 și nu poate fi considerată realizată ca urmare a adoptării hotărârii AGA nr. 54 din 25 ianuarie 2007, care a fost depusă la Oficiul Registrului Comerțului la 5 februarie 2007, iar documentele doveditoare i-au fost comunicate la sediul ministerului la 21 martie 2007, adică ulterior termenului convențional stabilit.

În egală măsură, susține recurenta depășindu-și atribuțiile judecătorești și substituindu-se voinței părților, instanța de apel a interpretat greșit și dispozițiile art. 8.16.4 din contract, prin care părțile, de comun acord au stabilit că investițiile – majorarea de capital se consideră realizate dacă în termenele prevăzute în anexa 10 la contract, intimata prezintă documentele doveditoare. Potrivit regulilor generale de interpretare a contractului și principiilor enunțate de art. 969 și art. 977 C. civ., prevederile clauzei art. 8.17.2 se coroborează cu cele prevăzute la art. 8.16.1, art. 8.16.2, art. 8.16.4, cu consecința că părțile au convenit că investițiile se consideră realizate dacă documentele doveditoare sunt depuse la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de către intimată până la termenul scadent, determinat conform anexei 10 a contractului.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte, constată că este nefondat. Astfel, în conformitate cu art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, sens în care va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea unor probe noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cererii.

Din această perspectivă, raportat la teza probatorie a reclamantului, respectiv modul de îndeplinire de către intimată a obligațiilor contractuale pentru alte perioade decât aceea din litigiu, în mod corect prin decizia recurată aceste probe au fost considerate ca nefiind necesare soluționării cauzei, deoarece nu priveau motivele de apel cu care a fost sesizată, situație în care și critica formulată prin primul motiv de recurs va fi înlăturată ca nefondată. Motivele de recurs vizând nelegalitatea deciziei derivate din aplicarea eronată a prevederilor art. 983 C. civ. și respectiv interpretarea greșită a clauzelor contractuale prevăzute la art. 8.17.2 și art. 8.16.4 vor fi examinate concomitent deoarece atât criticile formulate cât și conținutul clauzelor impun o atare abordare.

De menționat în acest context că interpretarea unor clauze contractuale nu este echivalentă, astfel cum lipsit de temei susține recurentul, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagma care are semnificația îndeplinirii de către instanță a unor acte specifice sferei de activitate ale autorității executive sau legislative consacrate de Constituție sau o lege organică, ceea ce în mod evident nu este cazul prin decizia recurată. În această ordine de idei, astfel cum corect a reținut instanța de apel, demersul reclamantului a fost determinat nu de nerealizarea efectivă a obligației investiționale, ci de împrejurarea că intimata nu i-a prezentat la scadență dovada îndeplinirii acestei obligații, cu consecința că sunt datorate penalități de întârziere în conformitate cu clauzele prevăzute la art. 8.17.2 și art. 8.16.4.

Potrivit art. 8.16.4 din contract investiția – majorarea de capital se consideră realizată dacă, în termenele prevăzute de anexa 10, intimata prezintă documentele doveditoare. Raportat la conținutul acestei clauze, rezultă, astfel cum justificat s-a reținut prin decizia recurată că obligația investițională s-a realizat la data de 25 ianuarie 2007, adică anterior scadenței din 26 ianuarie 2007, când s-a decis inclusiv cu votul reprezentantului reclamantului în adunarea generală a asociaților, majorarea capitalului social. Pe de altă parte, în absența unei clauze contractuale exprese nu se poate accepta interpretarea recurentului în sensul că obligația era realizată doar dacă documentele doveditoare îi erau comunicate la sediul său.

În conformitate cu art. 8.17.2 din convenția părților, în cazul neefectuării investițiilor garantate prevăzute în anexa 10 a contractului, intimata datorează o penalitate de 15% din suma rămasă neinvestită la scadență. Rezultă fără echivoc faptul că penalitățile prevăzute de acest articol, se aplică doar în ipoteza neexecutării obligației investiționale și nu poate fi extinsă prin analogie și altor situații. Având în vedere că cele două clauze au fost interpretate diferit de părți, prin decizia recurată dându-se eficiență prevederilor art. 983 C. civ. s-a concluzionat corect că intimata, în calitate de debitor în favoarea căreia se interpretează o clauză neclară, și-a îndeplinit principala obligație investițională în termenii stabiliți, iar penalitățile de întârziere prevăzute la art. 8.17.2 din contract nu pot fi aplicate pentru eventuala neîndeplinire a altor obligații.

În consecință, recursul reclamantului este nefondat și va fi respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII București împotriva deciziei comerciale nr. 233 din 6 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 martie 2012.