ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 933/2013

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 5529/62/2010, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige la plata sumei de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro, la un curs de referință al Băncii Naționale a României de 4,19997 RON/euro aplicabil la data de 19 mai 2010, suma reprezentând obligația de plată asumată de către pârâtă, față de reclamantă, în calitate de terț-beneficiar, prin art. 4.4 lit. j) din contactul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 31 martie 2006 autentificat de către Biroul Notarial Public P.M.

din Sf.Gheorghe; să fie autorizat executorul judecătoresc desemnat, să actualizeze suma de plată cu dobânzile comerciale legale, corespunzătoare perioadei dintre data scadenței și data plății efective; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 1121/C/27 mai 2011, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâta SC B. SRL. A admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC D. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro la cursul de referință al Băncii Naționale a României aplicabil la data de 19 mai 2010, cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social, în conformitate cu hotărârea Adunării Generale Extraordinoare a Acționarilor SC D. SA din data de 3 iunie 2010, în cotele procentuale și la termenele stabilite prin pct. 3 al hotărârii menționate.

A autorizat administratorul unic al reclamantei să ceară înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a mențiunii privind decizia de finalizare a majorării de capital, hotărâte de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 3 iunie 2010 a SC D. SA, potrivit pct. 3, 4 și 5 din respectiva hotărâre. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 15.640,55 RON reprezentând cheltuieli de judecată. În motivarea hotărârii se arată că, la data de 31 martie 2006 s-a încheiat între numiții E.W.J. și K.L., în calitate de vânzători și pârâta, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni autentificat, având ca obiect vânzarea-cum para rea a 1.262 acțiuni ale societății reclamante, cu o valoare nominală totală de 151.440 RON.

Conform art. 4.4 lit. j) din contract, în cazul în care pentru exercițiul economico-financiar 2006 societatea reclamantă va înregistra un profit net ce depășește 110.000 euro, cumpărătorul va achita fiecărui vânzător câte 50.000 euro. Acest preț suplimentar va fi utilizat de vânzători numai pentru majorarea capitalului social. La această majorare de capital social va participa și cumpărătorul cu parte egală de 50.000 euro. Prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților SC D. SA din data de 28 mai 2007, s-au aprobat rezultatele și situațiile financiare aferente anului 2006, reținându-se, între altele, că profitul net, aferent anului 2006, a fost de 380.205 RON, echivalentul a 112.430 euro. Prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC D. SA nr. 39 din 3 iunie 2010 s-au decis următoarele: 1. majorarea capitalului social al societății cu 621.000 lei, echivalentul a 150.000 euro.

2. capitalul social se va majora prin emisiunea unui număr de 5.175 de acțiuni noi, cu o valoare de 120 RON/acțiune, cu respectarea dreptului de preferință al acționarilor societății la subscrierea de noi acțiuni, în mod proporțional cu cotele de capital social deținute de fiecare din aceștia, adică câte 1.725 de acțiuni pentru fiecare acționar. Dreptul de preferință la subscriere poate fi exercitat într-un termen de 1 lună de la data publicării în M. Of. al României a prezentei hotărâri. Subscrierea se va face de către fiecare acționar. 3. acțiunile subscrise vor fi achitate astfel: - o cotă de 30% din aportul fiecărui acționar va fi vărsată de către acționarul SC B. SRL în termen de 15 zile de la data expirării termenului de subscriere.

- diferența de 70% pentru fiecare acționar va fi vărsată de același acționar SC B. SRL pentru toți acționarii, până la data de 31 decembrie 2011, conform art. 4 pct. 4 lit. j) din contractul de vânzare-cumpărare din data de 31 martie 2006 autentificat din 31 martie 2006 de Notar Public P.M. 4. se deleagă administratorului societății atribuția privind majorarea capitalului social al societății, și anume: - să determine numărul acțiunilor noi care au fost subscrise și care vor fi emise; - să stabilească, în concret, suma cu care capitalul social a fost majorat; - să anuleze acțiunile care nu au fost subscrise de către acționari în cadrul perioadei de preferință; - să aprobe și să semneze o decizie prin care să majoreze capitalul social și să semneze orice alte documente necesare pentru înregistrarea majorării capitalului social în limitele aprobate a Adunarea Generală a Asociaților.

5. se împuternicește administratorul societății pentru modificarea actului constitutiv al societății în ceea ce privește capitalul social și numărul de acțiuni, cu valoarea acțiunilor subscrise, conform sumelor vărsate integral la finele perioadei de subscriere/plată a acțiunilor noi emise. Excepția lipsei de interes invocată de societatea pârâtă a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că în prezent există o hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor, respectiv hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 din 3 iunie 2010 prin care s-a stabilit majorarea capitalului social al societății reclamante, cuantumul cu care se majorează capitalul social și modul de realizare a majorării.

Excepția inadmisibilității acțiunii invocate, de asemenea, de către pârâtă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că a fost adoptată hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 din 3 iunie 2010 privind majorarea capitalului social și condițiile de majorare. Ca atare, susținerile pârâtei referitoare la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, în lipsa unei hotărâri a adunării acționarilor privind majorarea capitalului social, nu pot fi primite. Potrivit dispozițiilor art. 969 și art. 970 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea trebuind să le execute cu bună credință, în condițiile și la termenele prevăzute și stabilite de părți.

În speță, prima instanță a reținut că, deși condiția suspensivă, prevăzută la art. 4.4 lit. j) din contract, constând în obținerea de către reclamantă, la finele anului 2006, a unui profit net ce depășește 110.000 euro, s-a împlinit, pârâta refuză, în mod nejustificat, să își îndeplinească obligațiile contractuale referitoare la plata sumei de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro, la cursul de referință al Băncii Naționale a României, aplicabil la data de 19 mai 2010, cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social. Susținerile pârâtei privind inexistența unei hotărâri a acționarilor societății reclamantă, de majorare a capitalului social, nu pot fi reținute, deoarece la data de 3 iunie 2010 a fost adoptată hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 prin care s-a decis majorarea capitalului social al SC D. SA.

Susținerile pârâtei referitoare la neîndeplinirea obligației stipulate la art. 4.4 lit. j) din contractul din 31 martie 2006, cu motivarea că declarațiile financiare pentru anul 2006 sunt eronate, nu au fost primite, deoarece s-a stabilit, în mod irevocabil, prin sentința civilă nr. 15/CC/3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, legalitatea hotărârii Adunării Generale a Asociaților din data de 28 mai 2007 privind aprobarea rezultatelor și situațiilor financiare aferente anului 2006. împotriva hotărârii a declarat apel pârâta SC B. SRL Brașov invocând greșita aplicare a legii și interpretarea eronată a probelor. Apelanta pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune fată de data încheierii contractului la 31 martie 2006 și data introducerii acțiunii la 26 mai 2010 și excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în care la data formulării acțiunii nu fusese adoptată o hotărâre a acționarilor privind majorarea capitalului.

Pe fondul cererii se arată că suma la care a fost obligată excede cotei de 1/3 din suma de 621.000 lei cu care s-a hotărât majorarea capitalului social al societății. Obligația contractuală privind obținerea de profit nu a fost îndeplinită, suma declarată de administratori fiind nelegală. Intimata-reclamantă SC D. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat. Se arată că dreptul material la acțiune curge de la data îndeplinirii condiției suspensive, iar cu privire la hotărârea de majorare a capitalului social, contractul de cumpărare de acțiuni nu prevede termenul la care trebuie decisă această majorare. Pe fondul cauzei se menționează că situațiile financiare ale societății au fost validate în mod irevocabil de instanțele de judecată.

Prin nota de ședință depusă la 30 noiembrie 2011, apelanta reclamantă a invocat excepția de prematuritate a formulării cererii de chemare în judecată, față de lipsa hotărârii de majorare a capitalului social și excepția de nulitate a hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 3 iunie 2010 față de scăderea numărului de acționari sub limita prevăzută de lege. Prin nota de ședință depusă la 7 decembrie 2011 apelanta reclamantă a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni și nu are vocația să solicite contravaloarea aportului la capitalul social, această vocație aparținând acționarilor și excepția lipsei de interes, întrucât legea nu prevede posibilitatea unei societăți de a participa la majorarea capitalului social al respectivei societăți.

În probațiune s-au depus înscrisuri. Prin decizia civilă nr. 3/Ap/18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă excepția prematuritații acțiunii, excepția nulității hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 din 3 iunie 2010, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes, invocate de apelanta-pârâtă, a fost admis, în parte, apelul declarat de pârâta SC B. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 1121/C/27 mai 2011 a Tribunalului Brașov, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, pe care a modificat-o, în parte, în sensul diminuării obligației de plată stabilite în sarcina pârâtei, de la suma de 209.985 RON la suma de 207.000 RON cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social al SC D. SA.

Au fost respinse restul pretențiilor și sau menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Excepția prescripției dreptului material la acțiune, reiterată de apelanta-pârâtă, a fost corect soluționată de prima instanță prin încheierea din 9 februarie 2011. Apelanta-pârâtă, deși nu a declarat apel împotriva acestei încheieri, în mod greșit susține excepția prescripției, raportând momentul curgerii dreptului la acțiune la data încheierii contractului și nu de la data aprobării situațiilor financiare pe 2006, respectiv la 28 mai 2007. Obligația prevăzută de art. 4 pct. 4 lit. j) din contractul de vânzare-cumpărare acțiuni este prevăzută sub condiția înregistrării unui profit în exercițiul economico-financiar pe anul 2006, situație ce are scadența după încheierea anului, la data aprobării situațiilor financiare, potrivit art. 194 lit. a) din Legea nr. 31/1990, astfel încât nu se poate avea în vedere momentul încheierii contractului, cum greșit apreciază societatea apelantă.

Excepția inadmisibilitătii acțiunii, motivată pe lipsa unei hotărâri Adunării Generale a Asociaților de majorare a capitalului social, a fost, de asemenea, corect respinsă de prima instanță, față de adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaților din 3 iunie 2010. Obligația contractuală prevăzută la art. 4.4 lit. j) nu era condiționată de adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social, ci viza obligația de participare a cumpărătoarei la majorarea de capital, obligație ce era anterioară operațiunii de majorarea de capital, prin urmare nu era necesară adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaților anterior formulării acțiunii. Din actele dosarului rezultă că apelanta a refuzat să participe la adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social și, implicit, la operațiunea de majorare de capital sau de subscriere, deși și-a sumat obligația prin art. 4.4 lit. j) din contract.

Excepția prematurității acțiunii, invocate în apel, se bazează pe aceeași motivare formulată în susținerea excepției inadmisibilitătii acțiunii, astfel încât pentru aceleași considerente a fost respinsă, ca neîntemeiată. Excepția nulității hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 din 3 iunie 2010, invocată în apel, a fost găsită neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 441/2006, potrivit cărora numărul acționarilor în societatea pe acțiuni nu poate fi mai mic de 2. Or, potrivit mențiunilor înregistrate la O.R.C. Brașov, societatea reclamantă are 3 asociați, astfel încât îndeplinește numărul minim prevăzut de lege pentru funcționarea legală a societății.

Faptul că la data scăderii numărului de acționari erau în vigoare prevederile nemodificate ale Legii nr. 31/1990, ce impuneau un număr de 5 acționari, nu afectează funcționalitatea societății, în condițiile în care noua prevedere legală permite funcționarea unei societăți pe acțiuni cu un număr minim de 2 acționari, iar legea nouă este de imediată aplicare. Excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, invocate în apel, a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta este beneficiara clauzei prevăzute de art. 4.4 lit. j), iar terțul beneficiar, deși nu este parte contractantă, are o acțiune directă împotriva promitentului, pentru satisfacerea dreptului său. Excepția lipsei de interes, invocate și în apel, dar cu o altă motivare, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prevederile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 obligă toți acționarii să respecte hotărârile Adunării Generale a Asociaților, prin urmare, legea prevede obligația acționarilor de a participa la majorarea capitalului social, astfel încât, în mod greșit, a susținut apelanta că un astfel de temei nu există. Apelanta pârâtă este acționar la societatea reclamantă, astfel încât trebuie să respecte hotărârea de majorare a capitalului social, cât și obligația pe care și-a asumat-o în calitate de cumpărător prin clauza prevăzută de art. 4.4 lit. j) din convenție.

Pe fondul cauzei, susținerile apelantei legate de imposibilitatea invocării clauzei contractuale, față de acțiunea în rezoluțiune existentă pe rolul instanțelor, au fost respinse, ca nefondate, întrucât clauza a fost validată, în mod irevocabil, de instanța supremă prin decizia nr. 3565 din 10 noiembrie 2011. De asemenea, criticile apelantei legate de nerealitatea situațiilor financiare ale societății reclamante au fost respinse, ca nefondate, în condițiile în care hotărârea Adunării Generale a Asociațililor din 28 mai 2007, de aprobare a acestor situații financiare, a fost menținută, în mod irevocabil, de instanța supremă, prin decizia nr. 1114 din 2 aprilie 2009. Cu referire la cuantumul sumei la care a fost obligată, s-a constatat că susținerile apelantei-pârâte sunt fondate, având în vedere că prin hotărârea de majorare a capitalului social, din 3 iunie 2010, s-a stabilit valoarea participației la un alt nivel al monedei euro (de 4,14 RON) decât cel avut în vedere la data formulării acțiunii (de 4,19 RON).

Cum obligația de aport la majorarea capitalului social nu a fost determinată în moneda euro, s-a avut în vedere obligația de participație la nivelul sumei în RON, potrivit art. 3 din cuprinsul hotărârii de majorare a capitalului social, astfel încât suma la care a fost obligată pârâta este de 207.000 RON (reprezentând cota de 1/3 din 621.000 RON) și nu de 209.985 RON cum greșit a dispus prima instanță. Celelalte critici, privind fondul cauzei, formulate de apelanta pârâtă prin nota de ședință din 30 noiembrie 2011, nu au fost avute în vedere, fiind invocate tardiv, față de termenul legal de motivare a apelului (art. 284 C. proc. civ.). împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă SC B. SRL BRAȘOV, aducându-i următoarele critici: 1. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, trecându-se peste voința reală a părților.

Astfel, instanța de apel a pornit, în interpretarea actului dedus judecății, de la premisa că art. 4.4 lit. j) din contract, reprezintă o veritabilă stipulație pentru altul, astfel încât a fost respinsă excepția lipsei competenței materiale a instanțelor de judecată în soluționarea cauzei, precum și a altor excepții invocate de către recurentă. În acest sens, recurenta a susținut că trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10.2 din contract, în care se stipulează că „orice dispută, controversă sau pretenție născută din sau în legătură cu prezentul contract… va fi soluționată prin arbitraj…

". Pe de altă parte, recurenta-pârâtă a arătat faptul că instanța de apel, în mod greșit, a stabilit aplicabilitatea, în speță, a dispozițiilor C. civ., înlăturând prevederile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 31/1990, în sensul că majorarea capitalului social al unei societăți, în speță al unei societăți pe acțiuni, se face, potrivit legii speciale, în două etape, respectiv, într-o primă fază, adunarea generală aprobă, de principiu, majorarea capitalului social cu o anumită valoare, acordându-se acționarilor un termen pentru exercitarea dreptului de referință, după care, adunarea va fi convocată din nou, pentru a se constata opțiunile exprimate de acționarii existenți, apoi acțiunile vor putea fi oferite publicului.

Prin urmare, singura sancțiune prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, în cazul în care un acționar nu participă la majorarea capitalului social, este diminuarea participației acestuia în cadrul capitalului societății. Prin urmare, instanța de apel trebuia să constate că litigiul nu este de competența instanțelor judecătorești, ci de competența instanței arbitrale. Chiar și în situația în care instanța de apel ar fi constatat că există stipulație pentru altul, în cadrul mecanismului reglementat de această instituție, terțul beneficiar nu putea dobândi un drept decât în conformitate cu proiecția stipulantului și promitentului, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de soluționare a disputelor, respectiv prin intermediul arbitrajului.

S-a concluzionat că, prin soluționarea de către instanțele de judecată a litigiului de față, a avut loc o încălcare a principiului obligativității, între părți, a clauzelor din contractele legal încheiate între ele. 2. Hotărârea instanței de apel nu a fost motivată corespunzător, instanța de apel analizând doar probele propuse de către reclamanți. Din modul în care este motivată soluția instanței de apel, nu rezultă care este punctul de vedere al acesteia față de argumentele pârâtei, soluția instanței de apel fiind fundamentată pe părți din probe sau prin probe care se contrazic. 3. Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal. a) Astfel, din modul în care este redactată această hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.

De altfel, soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea și interpretarea eronată a normelor juridice aplicabile. Prin cererea introductivă s-a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent RON, în temeiul art. 4.4 lit. j) din contract. Această obligație naște un drept de creanță care este prescriptibil în termenul general de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Fiind un drept născut sub condiție, termenul de prescripție începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția, adică după încheierea exercițiului financiar pe anul 2006, aceasta însemnând că data de la care începe să curgă termenul este 1 ianuarie 2007, adică ziua imediat următoare celei în care s-a încheiat exercițiul financiar al anului 2006. Totuși, recurenta arată că în speța de față termenul de prescripție a început să curgă de la data de 15 februarie 2007, dată la care SC D. SA a înregistrat la D.G.F.P.

Covasna declarația privind impozitul pe profit aferent anului 2006. De altfel, potrivit prevederilor C. fisc., declarația privind impozitul pe profit se completează și se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 15 aprilie, inclusiv a anului următor, însă SC D. SA a înțeles să depună această declarație la data de 15 februarie 2007, astfel încât termenul de prescripție începea să curgă de la această dată, iar nu de la data aprobării de către adunarea generală a acționarilor SC D. SA a situațiilor financiare aferente anului 2006, așa cum, în mod greșit, a reținut instanța de apel.

Tot în acest sens, recurenta-pârâtă a invocat și înscrisul intitulat răspunsul din 21 mai 2007, emis de către SC D. SA din care rezultă că la această dată, adică anterior date de 28 mai 2007, care este data aprobării situațiilor financiare aferente anului 2006, reclamanta a considerat că obligația de plată a prețului suplimentar era de strictă actualitate și că această sumă era datorată încă de la data de 20 martie 2007, data înregistrării situațiilor financiare la D.G.F.P. Covasna. b) De asemenea, recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepția de prematuritate a formulării cererii de chemare în judecată, deoarece, o astfel de solicitare din partea reclamantei putea fi formulată, cel mai devreme, numai după adoptarea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor reclamantei, cu privire la majorarea capitalului social.

În acest sens, recurenta-pârâtă a invocat prevederile Legii nr. 31/1990 republicată și modificată, susținând că procedura de majorare a capitalului social al unei societăți pe acțiuni prevede două etape, prima etapă fiind reprezentată de adoptarea unei hotărâri a acționarilor, în acest sens, or, în speța de față, o astfel de adunare a acționarilor a avut loc la data de 3 iunie 2010, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, care a avut loc la data de 26 mai 2010. c) în altă ordine de idei recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, arătând faptul că aceasta nu are vocația să solicite contravaloarea aportului la capitalul social, această vocație aparținând numai acționarilor.

Această concluzie eronată a instanței de apel, s-a bazat pe faptul că această instanță a interpretat clauza de la art. 4.4 lit. j) din contract, ca fiind o stipulație pentru altul, interpretare care este nelegală. d) în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată. Pentru ca o acțiune în justiție să justifice un interes, trebuie îndeplinite anumite condiții, respectiv interesul să fie legitim și, totodată, să fie personal și direct, adică folosul practic urmărit să aparțină celui care recurge la acțiune, însă în speța de față, nefiind în ipoteza existenței unei stipulații pentru altul, legea nu prevede posibilitatea ca o societate comercială să participe la majorarea propriului capital social, folosul practic neaparținând reclamantei, ci doar părților semnatare ale contractului.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Prima critică nu poate fi reținută. Instanța de apel a interpretat în mod legal actul juridic dedus judecății, în sensul că în clauza ce face obiectul art. 4.4 lit. j) din contract, s-a prevăzut o veritabilă stipulație pentru altul, reclamanta fiind terțul beneficiar al acesteia, astfel încât acesteia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 10.2 din contract, în patrimoniul terțului beneficiar nenăscându-se obligații, ci doar drepturi, clauza compromisorie prevăzută în contract nefiindu-i opozabilă reclamantei, aceasta având dreptul de a se adresa instanțelor de drept comun pentru realizarea drepturilor sale.

Nu poate fi reținută nici critica cu privire la faptul că instanța de apel a procedat în mod nelegal atunci când nu a aplicat dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată și modificată, deoarece, în speța de față, nu analizăm, pur și simplu o procedură de majorare a capitalului social al unei societăți, ci ne aflăm în situația analizării unei convenții în virtutea căreia s-a născut un drept de creanță calificat, în patrimoniul reclamantei, deoarece părțile contractante au convenit ca suma respectivă de bani să se achite sub condiție suspensivă, dar, totodată au stabilit și o afectațiune specială, aceea de a se utiliza în cadrul procedurii de majorare a capitalului social.

Or, în speța de față, reclamanta a realizat tocmai ceea ce părțile contractante au convenit, solicitând achitarea sumei respective de bani, predeterminând și destinația acesteia, efectuând și formalitățile de convocare a unei adunări generale, care a avut ca finalitate majorarea capitalului social cu aport în numerar, în cuantumul stabilit prin convenția părților. Prin urmare, instanța de apel a stabilit, în mod legal, faptul că în speță avem de-a face cu o stipulație pentru altul și că reclamanta, în calitate de terț beneficiar, are dreptul la acțiune în justiție, în fața instanțelor de drept comun, pentru realizarea drepturilor sale, acesteia nefiindu-i opozabilă clauza compromisorie prevăzută de art. 10.2 din contract, care ar fi atras competența instanței arbitrale.

2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută. Pe de o parte, recurenta pârâtă nu arată în ce constă fundamentarea pe părți din probe sau care sunt probele care se contrazic, pentru ca instanța de recurs să poată face o analiză efectivă a acestei critici, iar pe de altă parte, din considerentele deciziei recurate, rezultă, fără dubiu, faptul că instanța de apel a analizat toate criticile aduse de către pârâta-apelantă sentinței pronunțate de către prima instanță. 3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută. a) Deși recurenta-pârâtă își începe această critică susținând că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, continuă prin a arăta că hotărârea a fost dată cu încălcarea și interpretarea eronată a unor norme juridice aplicabile.

Astfel, în ce privește termenul de prescripție, recurenta-pârâtă a formulat mai multe ipoteze, în sensul că termenul de prescripție ar curge de la 1 ianuarie 2007, care este data următoarei celei în care s-a încheiat exercițiul financiar pe anul 2006, s-a invocat și data de 15 februarie 2007, care este data la care SC D. SA a înregistrat la D.G.F.P. Covasna declarația privind impozitul pe profit aferent anului 2006, data de 15 aprilie 2007, care este data, prevăzută de C. fisc., până la care plătitorii de impozit pe profit trebuie să depună declarația privind impozitul pe profit și data de 21 mai 2007, care este data la care SC D. SA a întocmit răspunsul, prin care a considerat că obligația de plată a prețului suplimentar era de actualitate.

Așa după cum a arătat și instanța de apel, obligația prevăzută de art. 4.4 lit. j) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, era o obligație prevăzută sub condiția înregistrării unui profit în exercițiul economico financiar aferent anului 2006, or, potrivit art. 194 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, situația financiară anuală și repartizarea profitului net se face, în mod obligatoriu, printr-o hotărârea a adunării generale a asociaților, or, în speța de față această adunare a avut loc la data de 28 mai 2007, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul de prescripție, iar cum cererea introductivă a fost formulată la data de 26 mai 2010, rezultă că aceasta a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

De altfel, această excepția a fost respinsă de către prima instanță prin încheierea din 9 februarie 2011, iar pârâta nu a declarat apel împotriva acestei încheieri, astfel încât nici numai putea să o atace odată cu fondul. b) Nici critica privind prematuritatea cererii de chemare în judecată nu poate fi reținută. De fapt această critică a fost formulată de către pârâta-recurentă tocmai în legătură cu criticile privind greșita reținere a instanței de apel cu privire la existența unei stipulații pentru altul, cuprinse în art. 4.4 lit. j) din contract, reclamanta-intimată fiind terț beneficiar, or, câtă vreme aceste critici nu au putut fi reținute, nu poate fi reținută nici critica cu privire la faptul că majorarea capitalului social trebuia făcută în două etape, iar prima etapă trebuia să corespundă cu adoptarea unei hotărâri a adunării generale a acționarilor în sensul majorării capitalului social.

Așa după cum s-a arătat mai sus, în speță avem de-a face cu un drept de creanță calificat, părțile convenind ca suma de bani să se achite sub condiție suspensivă, dar și cu o afectatiune specială, or, cât timp pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală, deși condiția suspensivă s-a împlinit, reclamanta, în calitate de terț beneficiar, nu a făcut altceva decât să ceară realizarea dreptului său, iar în ce privește afectațiunea specială, s-a convocat o adunare generală a asociaților la data de 3 iunie 2010, tocmai pentru a aduce la îndeplinire clauza prevăzută de art. 4.4 lit. j) din contract.

c) Nici critica cu privire la excepția lipsei calității procesuale active nu poate fi reținută, câtă vreme reclamanta-intimată este terțul beneficiar al clauzei înscrise în art. 4.4 lit. j) din contract, aceasta având dreptul la o acțiune directă împotriva debitorului obligației, atât în temeiul art. 4.4 lit. j) din contract, cât și în temeiul art. 65 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, potrivit cărora societatea comercială dobândește un drept de proprietate asupra bunurilor aduse, ca aport, de către acționari. Cum societatea a dobândit dreptul de proprietate asupra aportului în numerar, constituit de către acționari, ea are dreptul de a urmări realizarea dreptului împotriva pârâtei-recurente.

d) Nici critica cu privire la excepția lipsei de interes nu poate fi reținută, câtă vreme folosul practic există în persoana pârâtei, aceasta fiind cea care dobândește aportul subscris de acționari în cadrul procedurii de majorare a capitalului social. Este adevărat că un acționar nu poate fi obligat, în mod normal, să participe la majorarea capitalului social, însă pârâta și-a asumat această obligație prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, or, în temeiul convenției aceasta poate fi obligată să-și îndeplinească obligația asumată. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 4650 lei cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr. 3/Ap din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante SC D. SA Sf. Gheorghe suma de 4.650 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 martie 2013.