ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 933/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 933/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Brașov, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

sub nr. 5529/62/2010, reclamanta SC D. SA a chemat în judecată pe pârâta SC B.

SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige la

plata sumei de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro, la un curs de referință

al Băncii Naționale a României de 4,19997 RON/euro aplicabil la data de 19 mai

2010, suma reprezentând obligația de plată asumată de către pârâtă, față de

reclamantă, în calitate de terț-beneficiar, prin art. 4.4 lit. j) din contactul

de vânzare-cumpărare de acțiuni din 31 martie 2006 autentificat de către Biroul

Notarial Public P.M. din Sf.Gheorghe; să fie autorizat executorul judecătoresc

desemnat, să actualizeze suma de plată cu dobânzile comerciale legale, corespunzătoare

perioadei dintre data scadenței și data plății efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 1121/C/27 mai 2011, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei de interes

și excepția inadmisibilității cererii, invocate de pârâta SC B. SRL.

A admis acțiunea

formulată și precizată de reclamanta SC D. SA, în contradictoriu cu pârâta SC

B. SRL.

A obligat pârâta

să plătească reclamantei suma de 209.985 RON, echivalentul a 50.000 euro la cursul

de referință al Băncii Naționale a României aplicabil la data de 19 mai 2010, cu

titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social, în conformitate cu hotărârea

Adunării Generale Extraordinoare a Acționarilor SC D. SA din data de 3 iunie 2010,

în cotele procentuale și la termenele stabilite prin pct. 3 al hotărârii menționate.

A autorizat administratorul

unic al reclamantei să ceară înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Brașov a mențiunii privind decizia de finalizare a majorării

de capital, hotărâte de către Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din

data de 3 iunie 2010 a SC D. SA, potrivit pct. 3, 4 și 5 din respectiva hotărâre.

A obligat pârâta

să plătească reclamantei suma de 15.640,55 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii

se arată că, la data de 31 martie 2006 s-a încheiat între numiții E.W.J. și K.L.,

în calitate de vânzători și pârâta, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni autentificat, având ca obiect vânzarea-cum para rea a 1.262 acțiuni ale

societății reclamante, cu o valoare nominală totală de 151.440 RON.

Conform art. 4.4

lit. j) din contract, în cazul în care pentru exercițiul economico-financiar 2006

societatea reclamantă va înregistra un profit net ce depășește 110.000 euro, cumpărătorul

va achita fiecărui vânzător câte 50.000 euro. Acest preț suplimentar va fi utilizat

de vânzători numai pentru majorarea capitalului social. La această majorare de capital

social va participa și cumpărătorul cu parte egală de 50.000 euro.

Prin hotărârea

Adunării Generale a Asociaților SC D. SA din data de 28 mai 2007, s-au aprobat rezultatele

și situațiile financiare aferente anului 2006, reținându-se, între altele, că profitul

net, aferent anului 2006, a fost de 380.205 RON, echivalentul a 112.430 euro.

Prin hotărârea

Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC D. SA nr. 39 din 3 iunie 2010

s-au decis următoarele:

social al societății cu 621.000 lei, echivalentul a 150.000 euro.

se va majora prin emisiunea unui număr de 5.175 de acțiuni noi, cu o valoare de

120 RON/acțiune, cu respectarea dreptului de preferință al acționarilor societății

la subscrierea de noi acțiuni, în mod proporțional cu cotele de capital social deținute

de fiecare din aceștia, adică câte 1.725 de acțiuni pentru fiecare acționar. Dreptul

de preferință la subscriere poate fi exercitat într-un termen de 1 lună de la data

publicării în M. Of. al României a prezentei hotărâri. Subscrierea se va face de

către fiecare acționar.

vor fi achitate astfel:

- o cotă de 30%

din aportul fiecărui acționar va fi vărsată de către acționarul SC B. SRL în termen

de 15 zile de la data expirării termenului de subscriere.

- diferența de

70% pentru fiecare acționar va fi vărsată de același acționar SC B. SRL pentru toți

acționarii, până la data de 31 decembrie 2011, conform art. 4 pct. 4 lit. j) din

contractul de vânzare-cumpărare din data de 31 martie 2006 autentificat din 31

martie 2006 de Notar Public P.M.

administratorului societății atribuția privind majorarea capitalului social al societății,

și anume:

- să determine

numărul acțiunilor noi care au fost subscrise și care vor fi emise;

- să stabilească,

în concret, suma cu care capitalul social a fost majorat;

- să anuleze acțiunile

care nu au fost subscrise de către acționari în cadrul perioadei de preferință;

- să aprobe și

să semneze o decizie prin care să majoreze capitalul social și să semneze orice

alte documente necesare pentru înregistrarea majorării capitalului social în limitele

aprobate a Adunarea Generală a Asociaților.

administratorul societății pentru modificarea actului constitutiv al societății

în ceea ce privește capitalul social și numărul de acțiuni, cu valoarea acțiunilor

subscrise, conform sumelor vărsate integral la finele perioadei de subscriere/plată

a acțiunilor noi emise.

Excepția lipsei

de interes invocată de societatea pârâtă a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se

că în prezent există o hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor,

respectiv hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 din 3

iunie 2010 prin care s-a stabilit majorarea capitalului social al societății reclamante,

cuantumul cu care se majorează capitalul social și modul de realizare a majorării.

Excepția inadmisibilității

acțiunii invocate, de asemenea, de către pârâtă, a fost respinsă, ca neîntemeiată,

având în vedere că a fost adoptată hotărârea Adunării Generale Extraordinare a

Acționarilor nr. 39 din 3 iunie 2010 privind majorarea capitalului social și condițiile

de majorare. Ca atare, susținerile pârâtei referitoare la inadmisibilitatea cererii

de chemare în judecată, în lipsa unei hotărâri a adunării acționarilor privind majorarea

capitalului social, nu pot fi primite.

Potrivit dispozițiilor

art. 969 și art. 970 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante, acestea trebuind să le execute cu bună credință, în condițiile și

la termenele prevăzute și stabilite de părți.

În speță, prima

instanță a reținut că, deși condiția suspensivă, prevăzută la art. 4.4 lit. j) din

contract, constând în obținerea de către reclamantă, la finele anului 2006, a unui

profit net ce depășește 110.000 euro, s-a împlinit, pârâta refuză, în mod nejustificat,

să își îndeplinească obligațiile contractuale referitoare la plata sumei de 209.985

RON, echivalentul a 50.000 euro, la cursul de referință al Băncii Naționale a României,

aplicabil la data de 19 mai 2010, cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului

social.

Susținerile pârâtei

privind inexistența unei hotărâri a acționarilor societății reclamantă, de majorare

a capitalului social, nu pot fi reținute, deoarece la data de 3 iunie 2010 a fost

adoptată hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 prin care

s-a decis majorarea capitalului social al SC D. SA.

Susținerile pârâtei

referitoare la neîndeplinirea obligației stipulate la art. 4.4 lit. j) din contractul

din 31 martie 2006, cu motivarea că declarațiile financiare pentru anul 2006 sunt

eronate, nu au fost primite, deoarece s-a stabilit, în mod irevocabil, prin sentința

civilă nr. 15/CC/3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna, legalitatea hotărârii

Adunării Generale a Asociaților din data de 28 mai 2007 privind aprobarea rezultatelor

și situațiilor financiare aferente anului 2006.

împotriva hotărârii

a declarat apel pârâta SC B. SRL Brașov invocând greșita aplicare a legii și interpretarea

eronată a probelor. Apelanta pârâtă a invocat excepția prescripției dreptului la

acțiune fată de data încheierii contractului la 31 martie 2006 și data introducerii

acțiunii la 26 mai 2010 și excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile în

care la data formulării acțiunii nu fusese adoptată o hotărâre a acționarilor privind

majorarea capitalului. Pe fondul cererii se arată că suma la care a fost obligată

excede cotei de 1/3 din suma de 621.000 lei cu care s-a hotărât majorarea capitalului

social al societății. Obligația contractuală privind obținerea de profit nu a fost

îndeplinită, suma declarată de administratori fiind nelegală.

Intimata-reclamantă

SC D. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat. Se arată

că dreptul material la acțiune curge de la data îndeplinirii condiției suspensive,

iar cu privire la hotărârea de majorare a capitalului social, contractul de cumpărare

de acțiuni nu prevede termenul la care trebuie decisă această majorare. Pe fondul

cauzei se menționează că situațiile financiare ale societății au fost validate în

mod irevocabil de instanțele de judecată.

Prin nota de ședință

depusă la 30 noiembrie 2011, apelanta reclamantă a invocat excepția de prematuritate

a formulării cererii de chemare în judecată, față de lipsa hotărârii de majorare

a capitalului social și excepția de nulitate a hotărârii Adunării Generale Extraordinare

a Acționarilor din 3 iunie 2010 față de scăderea numărului de acționari sub limita

prevăzută de lege.

Prin nota de ședință

depusă la 7 decembrie 2011 apelanta reclamantă a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, întrucât nu este parte în contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni și nu are vocația să solicite contravaloarea aportului la capitalul social,

această vocație aparținând acționarilor și excepția lipsei de interes, întrucât

legea nu prevede posibilitatea unei societăți de a participa la majorarea capitalului

social al respectivei societăți.

În probațiune

s-au depus înscrisuri.

Prin decizia civilă

nr. 3/Ap/18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă

excepția prematuritații acțiunii, excepția nulității hotărârii Adunării Generale

Extraordinare a Acționarilor nr. 39 din 3 iunie 2010, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes, invocate de apelanta-pârâtă,

a fost admis, în parte, apelul declarat de pârâta SC B. SRL Brașov împotriva sentinței

civile nr. 1121/C/27 mai 2011 a Tribunalului Brașov, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, pe care a modificat-o, în parte, în sensul diminuării obligației

de plată stabilite în sarcina pârâtei, de la suma de 209.985 RON la suma de 207.000

RON cu titlu de aport în numerar la majorarea capitalului social al SC D. SA. Au

fost respinse restul pretențiilor și sau menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Excepția prescripției

dreptului material la acțiune, reiterată de apelanta-pârâtă, a fost corect soluționată

de prima instanță prin încheierea din 9 februarie 2011. Apelanta-pârâtă, deși nu

a declarat apel împotriva acestei încheieri, în mod greșit susține excepția prescripției,

raportând momentul curgerii dreptului la acțiune la data încheierii contractului

și nu de la data aprobării situațiilor financiare pe 2006, respectiv la 28 mai 2007.

Obligația prevăzută de art. 4 pct. 4 lit. j) din contractul de vânzare-cumpărare

acțiuni este prevăzută sub condiția înregistrării unui profit în exercițiul economico-financiar

pe anul 2006, situație ce are scadența după încheierea anului, la data aprobării

situațiilor financiare, potrivit art. 194 lit. a) din Legea nr. 31/1990, astfel

încât nu se poate avea în vedere momentul încheierii contractului, cum greșit apreciază

societatea apelantă.

Excepția inadmisibilitătii

acțiunii, motivată pe lipsa unei hotărâri Adunării Generale a Asociaților de majorare

a capitalului social, a fost, de asemenea, corect respinsă de prima instanță, față

de adoptarea hotărârii Adunării Generale a Asociaților din 3 iunie 2010. Obligația

contractuală prevăzută la art. 4.4 lit. j) nu era condiționată de adoptarea hotărârii

de majorare a capitalului social, ci viza obligația de participare a cumpărătoarei

la majorarea de capital, obligație ce era anterioară operațiunii de majorarea de

capital, prin urmare nu era necesară adoptarea hotărârii Adunării Generale a

Asociaților anterior formulării acțiunii. Din actele dosarului rezultă că apelanta

a refuzat să participe la adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social și,

implicit, la operațiunea de majorare de capital sau de subscriere, deși și-a sumat

obligația prin art. 4.4 lit. j) din contract. Excepția prematurității acțiunii,

invocate în apel, se bazează pe aceeași motivare formulată în susținerea excepției

inadmisibilitătii acțiunii, astfel încât pentru aceleași considerente a fost respinsă,

ca neîntemeiată.

Excepția nulității

hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 39 din 3 iunie 2010,

invocată în apel, a fost găsită neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art.

10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

441/2006, potrivit cărora numărul acționarilor în societatea pe acțiuni nu poate

fi mai mic de 2. Or, potrivit mențiunilor înregistrate la O.R.C. Brașov, societatea

reclamantă are 3 asociați, astfel încât îndeplinește numărul minim prevăzut de lege

pentru funcționarea legală a societății. Faptul că la data scăderii numărului de

acționari erau în vigoare prevederile nemodificate ale Legii nr. 31/1990, ce impuneau

un număr de 5 acționari, nu afectează funcționalitatea societății, în condițiile

în care noua prevedere legală permite funcționarea unei societăți pe acțiuni cu

un număr minim de 2 acționari, iar legea nouă este de imediată aplicare.

Excepția lipsei

calității procesual active a reclamantei, invocate în apel, a fost respinsă ca neîntemeiată,

având în vedere că reclamanta este beneficiara clauzei prevăzute de art. 4.4

lit. j), iar terțul beneficiar, deși nu este parte contractantă, are o acțiune directă

împotriva promitentului, pentru satisfacerea dreptului său.

Excepția lipsei

de interes, invocate și în apel, dar cu o altă motivare, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Prevederile art. 132 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 obligă toți acționarii să respecte

hotărârile Adunării Generale a Asociaților, prin urmare, legea prevede obligația

acționarilor de a participa la majorarea capitalului social, astfel încât, în mod

greșit, a susținut apelanta că un astfel de temei nu există. Apelanta pârâtă este

acționar la societatea reclamantă, astfel încât trebuie să respecte hotărârea de

majorare a capitalului social, cât și obligația pe care și-a asumat-o în calitate

de cumpărător prin clauza prevăzută de art. 4.4 lit. j) din convenție.

Pe fondul cauzei,

susținerile apelantei legate de imposibilitatea invocării clauzei contractuale,

față de acțiunea în rezoluțiune existentă pe rolul instanțelor, au fost respinse,

ca nefondate, întrucât clauza a fost validată, în mod irevocabil, de instanța supremă

prin decizia nr. 3565 din 10 noiembrie 2011. De asemenea, criticile apelantei legate

de nerealitatea situațiilor financiare ale societății reclamante au fost respinse,

ca nefondate, în condițiile în care hotărârea Adunării Generale a Asociațililor

din 28 mai 2007, de aprobare a acestor situații financiare, a fost menținută, în

mod irevocabil, de instanța supremă, prin decizia nr. 1114 din 2 aprilie 2009.

Cu referire la

cuantumul sumei la care a fost obligată, s-a constatat că susținerile apelantei-pârâte

sunt fondate, având în vedere că prin hotărârea de majorare a capitalului social,

din 3 iunie 2010, s-a stabilit valoarea participației la un alt nivel al monedei

euro (de 4,14 RON) decât cel avut în vedere la data formulării acțiunii (de 4,19

RON). Cum obligația de aport la majorarea capitalului social nu a fost determinată

în moneda euro, s-a avut în vedere obligația de participație la nivelul sumei în

RON, potrivit art. 3 din cuprinsul hotărârii de majorare a capitalului social, astfel

încât suma la care a fost obligată pârâta este de 207.000 RON (reprezentând cota

de 1/3 din 621.000 RON) și nu de 209.985 RON cum greșit a dispus prima instanță.

Celelalte critici,

privind fondul cauzei, formulate de apelanta pârâtă prin nota de ședință din 30

noiembrie 2011, nu au fost avute în vedere, fiind invocate tardiv, față de termenul

legal de motivare a apelului (art. 284 C. proc. civ.).

împotriva acestei

decizii a formulat recurs recurenta-pârâtă SC B. SRL BRAȘOV, aducându-i următoarele

critici:

de apel a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

trecându-se peste voința reală a părților.

Astfel, instanța

de apel a pornit, în interpretarea actului dedus judecății, de la premisa că

art. 4.4 lit. j) din contract, reprezintă o veritabilă stipulație pentru altul,

astfel încât a fost respinsă excepția lipsei competenței materiale a instanțelor

de judecată în soluționarea cauzei, precum și a altor excepții invocate de către

recurentă.

În acest sens,

recurenta a susținut că trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10.2 din

contract, în care se stipulează că „orice dispută, controversă sau pretenție născută

din sau în legătură cu prezentul contract.... va fi soluționată prin arbitraj....".

Pe de altă parte,

recurenta-pârâtă a arătat faptul că instanța de apel, în mod greșit, a stabilit

aplicabilitatea, în speță, a dispozițiilor C. civ., înlăturând prevederile legii

speciale, respectiv ale Legii nr. 31/1990, în sensul că majorarea capitalului social

al unei societăți, în speță al unei societăți pe acțiuni, se face, potrivit legii

speciale, în două etape, respectiv, într-o primă fază, adunarea generală aprobă,

de principiu, majorarea capitalului social cu o anumită valoare, acordându-se acționarilor

un termen pentru exercitarea dreptului de referință, după care, adunarea va fi convocată

din nou, pentru a se constata opțiunile exprimate de acționarii existenți, apoi

acțiunile vor putea fi oferite publicului.

Prin urmare, singura

sancțiune prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, în cazul în

care un acționar nu participă la majorarea capitalului social, este diminuarea participației

acestuia în cadrul capitalului societății.

Prin urmare, instanța

de apel trebuia să constate că litigiul nu este de competența instanțelor judecătorești,

ci de competența instanței arbitrale.

Chiar și în situația

în care instanța de apel ar fi constatat că există stipulație pentru altul, în cadrul

mecanismului reglementat de această instituție, terțul beneficiar nu putea dobândi

un drept decât în conformitate cu proiecția stipulantului și promitentului, inclusiv

în ceea ce privește modalitatea de soluționare a disputelor, respectiv prin intermediul

arbitrajului.

S-a concluzionat

că, prin soluționarea de către instanțele de judecată a litigiului de față, a avut

loc o încălcare a principiului obligativității, între părți, a clauzelor din contractele

legal încheiate între ele.

de apel nu a fost motivată corespunzător, instanța de apel analizând doar probele

propuse de către reclamanți.

Din modul în care

este motivată soluția instanței de apel, nu rezultă care este punctul de vedere

al acesteia față de argumentele pârâtei, soluția instanței de apel fiind fundamentată

pe părți din probe sau prin probe care se contrazic.

de apel este lipsită de temei legal.

a) Astfel, din

modul în care este redactată această hotărârea nu se poate determina dacă legea

a fost sau nu corect aplicată.

De altfel, soluția

instanței de apel a fost dată cu încălcarea și interpretarea eronată a normelor

juridice aplicabile.

Prin cererea introductivă

s-a solicitat obligarea recurentei la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent

RON, în temeiul art. 4.4 lit. j) din contract.

Această obligație

naște un drept de creanță care este prescriptibil în termenul general de 3 ani,

prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Fiind un drept

născut sub condiție, termenul de prescripție începe să curgă de la data când s-a

împlinit condiția, adică după încheierea exercițiului financiar pe anul 2006, aceasta

însemnând că data de la care începe să curgă termenul este 1 ianuarie 2007, adică

ziua imediat următoare celei în care s-a încheiat exercițiul financiar al anului

2006.

Totuși, recurenta

arată că în speța de față termenul de prescripție a început să curgă de la data

de 15 februarie 2007, dată la care SC D. SA a înregistrat la D.G.F.P. Covasna declarația

privind impozitul pe profit aferent anului 2006.

De altfel, potrivit

prevederilor C. fisc., declarația privind impozitul pe profit se completează și

se depune anual de către plătitorii de impozit pe profit, până la data de 15 aprilie,

inclusiv a anului următor, însă SC D. SA a înțeles să depună această declarație

la data de 15 februarie 2007, astfel încât termenul de prescripție începea să curgă

de la această dată, iar nu de la data aprobării de către adunarea generală a acționarilor

SC D. SA a situațiilor financiare aferente anului 2006, așa cum, în mod greșit,

a reținut instanța de apel.

Tot în acest sens,

recurenta-pârâtă a invocat și înscrisul intitulat răspunsul din 21 mai 2007, emis

de către SC D. SA din care rezultă că la această dată, adică anterior date de 28

mai 2007, care este data aprobării situațiilor financiare aferente anului 2006,

reclamanta a considerat că obligația de plată a prețului suplimentar era de strictă

actualitate și că această sumă era datorată încă de la data de 20 martie 2007, data

înregistrării situațiilor financiare la D.G.F.P. Covasna.

b) De asemenea,

recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepția de prematuritate

a formulării cererii de chemare în judecată, deoarece, o astfel de solicitare din

partea reclamantei putea fi formulată, cel mai devreme, numai după adoptarea unei

hotărâri a adunării generale a acționarilor reclamantei, cu privire la majorarea

capitalului social.

În acest sens,

recurenta-pârâtă a invocat prevederile Legii nr. 31/1990 republicată și modificată,

susținând că procedura de majorare a capitalului social al unei societăți pe acțiuni

prevede două etape, prima etapă fiind reprezentată de adoptarea unei hotărâri a

acționarilor, în acest sens, or, în speța de față, o astfel de adunare a acționarilor

a avut loc la data de 3 iunie 2010, ulterior introducerii cererii de chemare în

judecată, care a avut loc la data de 26 mai 2010.

c) în altă ordine

de idei recurenta-pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesual active a

reclamantei, arătând faptul că aceasta nu are vocația să solicite contravaloarea

aportului la capitalul social, această vocație aparținând numai acționarilor.

Această concluzie

eronată a instanței de apel, s-a bazat pe faptul că această instanță a interpretat

clauza de la art. 4.4 lit. j) din contract, ca fiind o stipulație pentru altul,

interpretare care este nelegală.

d) în mod greșit

instanța de apel a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea

cererii de chemare în judecată.

Pentru ca o acțiune

în justiție să justifice un interes, trebuie îndeplinite anumite condiții, respectiv

interesul să fie legitim și, totodată, să fie personal și direct, adică folosul

practic urmărit să aparțină celui care recurge la acțiune, însă în speța de față,

nefiind în ipoteza existenței unei stipulații pentru altul, legea nu prevede posibilitatea

ca o societate comercială să participe la majorarea propriului capital social, folosul

practic neaparținând reclamantei, ci doar părților semnatare ale contractului.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

nu poate fi reținută.

Instanța de apel

a interpretat în mod legal actul juridic dedus judecății, în sensul că în clauza

ce face obiectul art. 4.4 lit. j) din contract, s-a prevăzut o veritabilă stipulație

pentru altul, reclamanta fiind terțul beneficiar al acesteia, astfel încât acesteia

nu îi sunt aplicabile prevederile art. 10.2 din contract, în patrimoniul terțului

beneficiar nenăscându-se obligații, ci doar drepturi, clauza compromisorie prevăzută

în contract nefiindu-i opozabilă reclamantei, aceasta având dreptul de a se adresa

instanțelor de drept comun pentru realizarea drepturilor sale.

Nu poate fi reținută

nici critica cu privire la faptul că instanța de apel a procedat în mod nelegal

atunci când nu a aplicat dispozițiile Legii nr. 31/1990 republicată și modificată,

deoarece, în speța de față, nu analizăm, pur și simplu o procedură de majorare a

capitalului social al unei societăți, ci ne aflăm în situația analizării unei convenții

în virtutea căreia s-a născut un drept de creanță calificat, în patrimoniul reclamantei,

deoarece părțile contractante au convenit ca suma respectivă de bani să se achite

sub condiție suspensivă, dar, totodată au stabilit și o afectațiune specială, aceea

de a se utiliza în cadrul procedurii de majorare a capitalului social.

Or, în speța de

față, reclamanta a realizat tocmai ceea ce părțile contractante au convenit, solicitând

achitarea sumei respective de bani, predeterminând și destinația acesteia, efectuând

și formalitățile de convocare a unei adunări generale, care a avut ca finalitate

majorarea capitalului social cu aport în numerar, în cuantumul stabilit prin convenția

părților.

Prin urmare, instanța

de apel a stabilit, în mod legal, faptul că în speță avem de-a face cu o stipulație

pentru altul și că reclamanta, în calitate de terț beneficiar, are dreptul la acțiune

în justiție, în fața instanțelor de drept comun, pentru realizarea drepturilor sale,

acesteia nefiindu-i opozabilă clauza compromisorie prevăzută de art. 10.2 din contract,

care ar fi atras competența instanței arbitrale.

doua critică nu poate fi reținută.

Pe de o parte,

recurenta pârâtă nu arată în ce constă fundamentarea pe părți din probe sau care

sunt probele care se contrazic, pentru ca instanța de recurs să poată face o analiză

efectivă a acestei critici, iar pe de altă parte, din considerentele deciziei recurate,

rezultă, fără dubiu, faptul că instanța de apel a analizat toate criticile aduse

de către pârâta-apelantă sentinței pronunțate de către prima instanță.

treia critică nu poate fi reținută.

a) Deși recurenta-pârâtă

își începe această critică susținând că hotărârea recurată este lipsită de temei

legal, continuă prin a arăta că hotărârea a fost dată cu încălcarea și interpretarea

eronată a unor norme juridice aplicabile.

Astfel, în ce

privește termenul de prescripție, recurenta-pârâtă a formulat mai multe ipoteze,

în sensul că termenul de prescripție ar curge de la 1 ianuarie 2007, care este data

următoarei celei în care s-a încheiat exercițiul financiar pe anul 2006, s-a invocat

și data de 15 februarie 2007, care este data la care SC D. SA a înregistrat la D.G.F.P.

Covasna declarația privind impozitul pe profit aferent anului 2006, data de 15 aprilie

2007, care este data, prevăzută de C. fisc., până la care plătitorii de impozit

pe profit trebuie să depună declarația privind impozitul pe profit și data de 21

mai 2007, care este data la care SC D. SA a întocmit răspunsul, prin care a considerat

că obligația de plată a prețului suplimentar era de actualitate.

Așa după cum a

arătat și instanța de apel, obligația prevăzută de art. 4.4 lit. j) din contractul

de vânzare-cumpărare de acțiuni, era o obligație prevăzută sub condiția înregistrării

unui profit în exercițiul economico financiar aferent anului 2006, or, potrivit

art. 194 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, situația financiară

anuală și repartizarea profitului net se face, în mod obligatoriu, printr-o hotărârea

a adunării generale a asociaților, or, în speța de față această adunare a avut loc

la data de 28 mai 2007, aceasta fiind data de la care a început să curgă termenul

de prescripție, iar cum cererea introductivă a fost formulată la data de 26 mai

2010, rezultă că aceasta a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut de Decretul

nr. 167/1958.

De altfel, această

excepția a fost respinsă de către prima instanță prin încheierea din 9 februarie

2011, iar pârâta nu a declarat apel împotriva acestei încheieri, astfel încât nici

numai putea să o atace odată cu fondul.

b) Nici critica

privind prematuritatea cererii de chemare în judecată nu poate fi reținută.

De fapt această

critică a fost formulată de către pârâta-recurentă tocmai în legătură cu criticile

privind greșita reținere a instanței de apel cu privire la existența unei stipulații

pentru altul, cuprinse în art. 4.4 lit. j) din contract, reclamanta-intimată fiind

terț beneficiar, or, câtă vreme aceste critici nu au putut fi reținute, nu poate

fi reținută nici critica cu privire la faptul că majorarea capitalului social trebuia

făcută în două etape, iar prima etapă trebuia să corespundă cu adoptarea unei hotărâri

a adunării generale a acționarilor în sensul majorării capitalului social.

Așa după cum s-a

arătat mai sus, în speță avem de-a face cu un drept de creanță calificat, părțile

convenind ca suma de bani să se achite sub condiție suspensivă, dar și cu o afectatiune

specială, or, cât timp pârâta nu și-a îndeplinit obligația contractuală, deși condiția

suspensivă s-a împlinit, reclamanta, în calitate de terț beneficiar, nu a făcut

altceva decât să ceară realizarea dreptului său, iar în ce privește afectațiunea

specială, s-a convocat o adunare generală a asociaților la data de 3 iunie 2010,

tocmai pentru a aduce la îndeplinire clauza prevăzută de art. 4.4 lit. j) din contract.

c) Nici critica

cu privire la excepția lipsei calității procesuale active nu poate fi reținută,

câtă vreme reclamanta-intimată este terțul beneficiar al clauzei înscrise în

art. 4.4 lit. j) din contract, aceasta având dreptul la o acțiune directă împotriva

debitorului obligației, atât în temeiul art. 4.4 lit. j) din contract, cât și în

temeiul art. 65 din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată, potrivit cărora

societatea comercială dobândește un drept de proprietate asupra bunurilor aduse,

ca aport, de către acționari.

Cum societatea

a dobândit dreptul de proprietate asupra aportului în numerar, constituit de către

acționari, ea are dreptul de a urmări realizarea dreptului împotriva pârâtei-recurente.

d) Nici critica

cu privire la excepția lipsei de interes nu poate fi reținută, câtă vreme folosul

practic există în persoana pârâtei, aceasta fiind cea care dobândește aportul subscris

de acționari în cadrul procedurii de majorare a capitalului social.

Este adevărat

că un acționar nu poate fi obligat, în mod normal, să participe la majorarea capitalului

social, însă pârâta și-a asumat această obligație prin contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni, or, în temeiul convenției aceasta poate fi obligată să-și îndeplinească

obligația asumată.

Având în vedere

cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul, ca nefondat.

În baza art. 274

C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 4650 lei cheltuieli de

judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC B. SRL Brașov împotriva deciziei civile nr. 3/Ap

din 18 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă recurenta

să plătească intimatei reclamante SC D. SA Sf. Gheorghe suma de 4.650 RON cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 7 martie 2013.