ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 813/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 813/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 839/ R-CONT din 9 septembrie 2009, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de Șt.I.C. împotriva deciziei nr. 599/ R-CNT din 27 mai 2009 a aceleiași instanțe, în contradictoriu cu P.C. Livezi, prin P. În acest sens instanța a reținut că decizia a cărei revizuire se solicită, nu evocă fondul pricinii în condițiile în care a anulat recursul ca netimbrat și prin urmare, nu poate fi atacată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, în speță nefiind astfel îndeplinită cerința imperativă a art. 322 alin. (1) C. proc.
civ., în acest sens. S-a apreciat, de asemenea, că nici celelalte condiții cerute de art. 322 C. proc. civ., care reglementează calea de atac a revizuirii, nu sunt îndeplinite, respectiv cele prevăzute de art. 322 pct. 5, în condițiile în care, la data pronunțării deciziei atacate, cererea de strămutare formulată de revizuent fusese deja soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul respingerii sale, astfel cum rezultă din încheierea nr. 2060 din 7 aprilie 2009, iar aceasta nu a îndeplinit oricum obligația de timbrare anticipată a recursului, deși a fost citat în acest sens, astfel cum rezultă din actele de la dosar. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., în susținerea căruia a criticat neanalizarea falsurilor pe care le-a reclamat în legătură cu mențiunile din registrul de intrări și ieșiri al P.C. Livezi. Recursul este inadmisibil. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Hotărârea pronunțat ă în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Cum decizia nr. 839/ R-CONT din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie niciuneia dintre categoriile prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc.
civ., fiind pronunțată într-o cerere de revizuire și prin urmare, irevocabilă, recursul formulat împotriva acesteia este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Șt.I.C. împotriva deciziei nr. 839/ R-CONT din 9 septembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.