ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1658/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3482

din 23 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de C.I. împotriva

sentinței civile nr. 160/ FC din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru

a pronunța această soluție instanța a reținut că hotărârea atacată a fost dată

cu respectarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ., precum și a principiilor fundamentale care

guvernează procesul civil, astfel încât motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ. nu fost reținut.

Hotărârea atacată

cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, iar

acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefiind incident în cauză nici

acest motiv de nelegalitate invocat.

S-a mai reținut că nu

s-a pus problema stabilirii naturii sau înțelesului unui act juridic, în sensul

art. 969 alin. (1) C. civ., prima instanță pronunțându-se, în limitele

învestirii, asupra acțiunii reclamantului grefată pe refuzul nejustificat de

soluționare a unor cereri și, respectiv, nesoluționarea acestora în termenul

legal de 30 de zile.

Instanța a mai

apreciat ca nejustificate și criticile recurentului circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor Legii nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale și celelalte acte emise în legătură cu

activitatea parchetelor nu sunt acte administrative în sensul Legii

contenciosului administrativ, acestea având natură penală și intrând sub

incidența C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri,

recurentul C.I. a formulat contestație în anulare.

Contestatorul a arătat

că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

casare sau de modificare, fiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 318, alin.

(1), teza a II-a C. proc. civ.

De fapt, prin

motivele contestației în anulare, se reiterează criticile formulate în fața

instanței de recurs.

Înalta Curte,

examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În

conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.

„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului”.

Potrivit alin.

(2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai

sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt

sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind

actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele

administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile

instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac

când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a

textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi

condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor

elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,

cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării

taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat,

etc.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul

nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor

și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale,

situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o

cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte,

omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al

contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a

cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul

legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună,

dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se

referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la

argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le

sunt subsumate.

În esență, o atare

omisiune nu poate fi reținută întrucât instanța de recurs a cercetat toate

criticile recurentului și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele

.

Față de cele ce

preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu

îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus

citate.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de C.I., împotriva Deciziei nr. 3482 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 martie 2010.