ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 208/F-CONT din 24 septembrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei nr. 816/RC din 02 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 1155/109/2009, cerere formulată de Garda Financiară, Secția Județeană Argeș, în contradictoriu cu intimata SC A. SRL. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Or, în cauză, împotriva sentinței civile nr. 1464/2008 a Judecătoriei Câmpulung, a fost admis recursul revizuentei, prin decizia civilă nr. 658/RC din 06 noiembrie 2008 din Dosarul nr. 1188/205/2008, decizie care a fost desființată prin decizia nr. 633/RC din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Argeș, urmare a admiterii contestației în anulare formulată de SC A. SRL, iar în rejudecarea recursului împotriva aceleiași sentințe (nr. 1464 din 24 iunie 2008), a fost pronunțată de Tribunalul Argeș decizia nr. 816/RC din 02 decembrie 2009, în Dosarul nr. 1155/109/2009.
Prin urmare, instanța a reținut că, deși numărul de dosar în care a fost pronunțată a doua decizie, nr. 816/RC din 02 decembrie 2009, împotriva aceleiași sentințe (Dosar nr. 1155/109/2009) este diferit de cel în care a fost pronunțată prima decizie, nr. 658 din 06 noiembrie 2008 (Dosar nr. 1188/205/2008), o asemenea situație este determinată de înregistrarea separată a cererii de contestație în anulare, iar nu a aceleași plângeri. Instanța a apreciat astfel că, urmare a desființării deciziei nr. 658/RC din 06 noiembrie 2008 prin decizia nr. 633/RC din 14 octombrie 2009 și a pronunțării deciziei nr. 816/RC din 02 decembrie 2009, nu se poate susține că există două hotărâri, prima fiind nulă, iar a doua fiind posibilă tocmai urmare a anulării.
Or, în această situație lipsește chiar prima cerință pentru exercitarea cererii de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anume existența a două hotărâri definitive potrivnice. Ca atare, constatând că situația de speță nu se încadrează în ipoteza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul art. 326 C. proc. civ., instanța a respins cererea ca inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta Garda Financiară, Secția Județeană Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece în mod netemeinic și nelegal instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei nr. 816/RC din 02 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1155/109/2009.
Recurenta arată că instanța învestită cu cererea de revizuire nu a observat că au existat două contestații în anulare împotriva aceleiași hotărâri (nr. 658 din 06 noiembrie 2008), prima contestație în anulare în Dosarul nr. 4199/109/2008, soluționată prin decizia nr. 221/RC din 26 februarie 2009, iar cea de a doua contestație în anulare, în Dosarul nr. 1155/205/2008, soluționată prin decizia nr. 633/RC din 14 octombrie 2009; că urmare a celei de a doua contestații în anulare - inadmisibilă fiind - s-a pronunțat o altă hotărâre (nr. 816/RC din 12 decembrie 2009), cele două hotărâri de recurs fiind pronunțate în dosare diferite (prima în Dosarul nr. 1188/205/2008, iar a doua în Dosarul nr. 1155/205/2008); că cele două hotărâri definitive (prima nr. 658 din 06 noiembrie 2008 - admite recursul G.F., iar cea de a doua, nr. 816 din 02 decembrie 2009, respinge recursul G.F.) sunt potrivnice; că sunt date de instanțe de același grad - Tribunalul Argeș - în una și aceeași pricină - plângere contravențională, între aceleași persoane - SC A. SRL și Garda Financiară, Secția Argeș, având aceeași calitate, petentă și intimată.
Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței nr. 208/F-CONT din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, iar, pe fond, admiterea cererii de revizuire și anularea celei din urmă hotărâre nr. 816/RC din 02 decembrie 2009 a Tribunalului Argeș și menținerea ca legală și temeinică a deciziei nr. 658/RC din 06 noiembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1188/205/2008. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, Înalta Curte are în vedere faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care urmărește îndreptarea erorilor de fapt și respectiv retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv, putând fi exercitată pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.
civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate (…)”. Pentru admiterea cererii de revizuire în acest caz, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența a două hotărâri definitive potrivnice, pronunțate în dosare diferite, în una și aceeași pricină (ceea ce presupune triplă identitate de părți, obiect și cauză), în al doilea proces să nu se invocat excepția puterii de lucru judecat și să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Curtea de Apel Pitești a reținut corect situația de fapt și de drept respectiv faptul că în cauză, împotriva sentinței civile nr. 1464/2008 a Judecătoriei Câmpulung a fost admis recursul revizuentei prin decizia civilă nr. 658/RC din 06 noiembrie 2008 din Dosarul nr. 1188/205/2008, decizie care a fost desființată prin decizia nr. 633/RC din 14 octombrie 2009 a Tribunalului Argeș, urmare a admiterii contestației în anulare formulată de SC A. SRL, iar în rejudecarea recursului împotriva aceleiași sentințe (nr. 1464 din 24 iunie 2008), a fost pronunțată de Tribunalul Argeș decizia nr. 816/RC din 02 decembrie 2009, în Dosarul nr. 1155/109/2009.
Prin urmare, în mod corect a apreciat Curtea de apel că, deși numărul de dosar în care a fost pronunțată a doua decizie, nr. 816/RC din 02 decembrie 2009, împotriva aceleiași sentințe (Dosar nr. 1155/109/2009) este diferit de cel în care a fost pronunțată prima decizie, nr. 658 din 06 noiembrie 2008 (Dosar nr. 1188/205/2008), o asemenea situație este determinată de înregistrarea separată a cererii de contestație în anulare, iar nu a aceleași plângeri, precum și faptul că urmare a desființării deciziei nr. 658/RC din 06 noiembrie 2008 prin decizia nr. 633/RC din 14 octombrie 2009 și a pronunțării deciziei nr. 816/RC din 02 decembrie 2009, nu se poate susține că există două hotărâri, prima fiind nulă, iar a doua fiind posibilă tocmai ca urmare a anulării.
Înalta Curte constată că instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut în mod corect că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece hotărârile invocate a fi contrare nu au fost pronunțate în cauze/dosare diferite, ele fiind date în aceeași cauză, dar pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de căile de atac folosite de părți, astfel că în raport de dispozițiile art. 326 C. proc. civ. a respins cererea ca inadmisibilă. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea Curții de Apel Pitești este temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Garda Financiară, Secția Județeană Argeș, împotriva sentinței nr. 208/F-CONT din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.