ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2337/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Conținutul deciziei atacate pe calea revizuirii de față Prin Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 159/F-Cont din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești și a modificat sentința atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de SC A.C. SA. Prin sentința civilă nr. 159/F-CONT din 7 octombrie 2009, Curtea Apel Pitești a admis acțiunea formulată de SC A.C.

SA în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a anulat Decizia nr. 87 din 17 martie 2009 a Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Decizia de impunere din 7 noiembrie 2007. Pentru a pronunța Decizia nr. 1753 din 30 martie 2010, atacată pe calea revizuirii de față, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că, mod greșit instanța de fond în motivarea soluției adoptate a invocat considerentele hotărârii judecătorești penale (decizia nr. 396/R din 2 iulie 2009 a Tribunalului Argeș) pentru a reține că suma de 6.624.804 lei, la care s-a calculat T.V.A.

nu reprezintă lipsă în gestiune, ci doar o eroare de evaluare și înregistrare contabilă a contului de produse finite, întrucât prin această hotărâre penală nu s-a stabilit că fapta nu există. Din analiza actelor aflate la dosar, instanța de control judiciar a reținut că prin nota contabilă din 31 decembrie 2006 societatea a efectuat o serie de înregistrări contabile eronate și nelegale între conturile de activ reprezentate de contul 345 „Produse finite” și contul 212 „Construcții”, respectiv contul 231 „Imobilizări corporale în curs”, societatea diminuând în mod eronat stocul de produse finite prin majorarea valorii imobilizărilor corporale ale societății, întrucât nu a prezentat documente care să justifice această operațiune, încălcând astfel prevederile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991.

Concluzionând, instanța investită cu soluționarea recursului a constatat că, în speță, nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societății ci despre greșita aplicare a legislației fiscale, care este producătoare de consecințe juridice și fiscale 2. Motivele și temeiul cererii de revizuire promovată Revizuenta SC A.C. SA a formulat la data de 13 aprilie 2010 cerere de revizuire a Deciziei nr. 1752, pronunțată la data de 30 martie 2010 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul arătat, arătând că temeiul de drept al cererii îl reprezintă dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Solicitând, ca urmare admiterii cererii de revizuire, schimbarea în tot a Deciziei nr. 1752/2010 și în principal, admiterea recursului formulat de către pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești în vederea efectuării unei noi expertize contabile, iar în subsidiar respingerea ca netemeinic și nelegal a recursului formulat de aceleași intimate și de menținere a sentinței nr. 159/2009 a Curții de Apel Pitești – secția de contencios administrativ și fiscal, revizuenta în contextul prezentării istoricului litigiului, a înfățișat în esență următoarele argumente. Prezenta cerere de revizuire se întemeiază pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., respectiv descoperirea, după pronunțarea hotărârii irevocabile, a unui înscris doveditor nou care nu a putut fi prezentat anterior în fața instanței de recurs, din motive mai presus de voința revizuentei. Înscrisul nou ce stă la baza revizuirii este reprezentat de declarația dată în fața organelor de urmărire penală de către consultantul fiscal P.L. în cadrul dosarului penal nr. 2998/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung la data de 20 noiembrie 2009, în faza procesuală a efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale prin care aceasta infirmă practic concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în fața Curții de Apel Pitești, ce a stat la baza pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei ce formează obiectul revizuirii de față.

Revizuenta a reiterat în cuprinsul cererii sale motivele pentru care instanța de recurs, admițând recursul formulat de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a modificat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii acțiunii societății revizuente, cu referire amplă la argumentul esențial și determinant avut în vedere în acest sens, respectiv raportul de expertiză contabilă efectuat de către consultantul fiscal P.L.

S-a mai arătat că înscrisul nou depus demonstrează infirmarea de către chiar consultantul fiscal P.L., în declarația dată în fața organelor de cercetare penală a celor reținute în raportul său de expertiză, prin aceea că se arată că, „diminuarea soldului contului de produse finite cu suma de 6.624.804 RON a fost efectuată pentru a pune de acord inventarierea faptică a produselor finite, la care nu s-au înregistrat diferențe cantitative cu soldul scriptic valoric din contabilitate”, deși în raportul de expertiză depus în dosarul instanței se reținuse tocmai contrariul. Drept urmare, o atare situație neconformă însă cu susținerile inițiale ale consultantului fiscal, a fost reținută și de către instanța de recurs care în esență a apreciat că există o lipsă în gestiune în situația concretă a cauzei și nu o simplă înregistrare greșită în contabilitate, fără corespondent în realitate.

Revizuenta a arătat că acest înscris nou care, dintr-o imposibilitate obiectivă datorată unei împrejurări mai presus de voința sa, respectiv lipsa accesului la actele din dosarul de urmărire penală privind-o pe d-na P.L. în faza secretă și necontradictorie a actelor premergătoare, nu a putut fi prezentat instanței de recurs, mai cu seamă că nici nu a fost cunoscută existența acestuia, este apt a produce efecte juridice și totodată trebuie coroborat celelalte mijloace de probă administrate în cauză cu consecința lipsirii de efecte a raportului de expertiză ce a stat a baza pronunțării soluției în recurs. În fine revizuenta, a mai arătat că această declarație a d-nei expert P.L. se impune a fi examinată în contextul întregului probatoriu ce analizează din punct de vedere organic constatările organelor de control fiscal avute în vedere cu ocazia pronunțării soluției pe fond de către Curtea de Apel Pitești.

În condițiile în care, din toate aceste probe, ca și din poziția expertului judiciar este evidentă, cel puțin eroarea comisă în raportul de expertiză efectuat în faza soluționării cauzei în fața primei instanțe, rezultă că un astfel de raport nu poate sta la baza judecării recursului, reținerile consultantului fiscal fiind contrare adevărului dar și actelor contabile ale societății. Astfel, unica soluție de îndreptate a hotărârii nelegale pronunțate de către instanța de recurs care în mod obiectiv nu a putut cunoaște poziția d-nei P.L., este în opinia revizuentei aceea de a se dispune admiterea căii extraordinare de retractare și de schimbare a deciziei ce face obiectul revizuirii, în principal, prin trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond ce urmează a completa probatoriul prin efectuarea unei noi expertize contabile.

3. Încheierea din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție de încuviințare în principiu a cererii de revizuire formulată de SC A.C. SA. În cauza de față, la data de 7 decembrie 2011, prin Încheiere interlocutorie, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a examinat admisibilitatea cererii de revizuire de față prin raportare la temeiul de drept invocat de revizuentă și față de excepția inadmisibilității ridicată de intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș. S-a reținut, pe temeiul de drept invocat, că exigențele legale ale ipotezei reglementată de textul legal mai sus arătat sunt satisfăcute, în condițiile în care în discuție este un înscris nou, ce nu a fost utilizat în procesul finalizat prin pronunțarea deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, înscris preexistent care nu a putut fi înfățișat de revizuenta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Totodată s-a arătat că acest înscris are forță probantă prin el însuși (filele 109 – 112 dosar revizuire). 4. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ. Raportat la conținutul și soluția cuprinse în Încheierea pronunțată la data de 7 decembrie 2010, prin care s-a statuat în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5, teza 1, C. proc. civ., Înalta Curte, verificând îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de lege pentru admiterea cererii de revizuire de față, reține că această este admisibilă și întemeiată în sensul și limitele în continuare arătate. În primul rând este de menționat, în acord cu cele anterior statuate în cauză, că cererea de revizuire de față îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că înscrisul invocat de revizuientă mai sus arătat, este nou și nu a fost depus la dosarul cauzei până în prezent. Drept urmare, acest înscris nu a fost avut în vedere de instanța de recurs la momentul soluționării recursului prin Decizia nr. 1752/2010. Totodată înscrisul invocat în susținerea revizuirii este datat 12 noiembrie 2009, fiind astfel îndeplinită și cerința anteriorității în raport cu data deciziei instanței de recurs, pronunțată la 3 martie 2010. Înalta Curte apreciază că este satisfăcută și cerința vizând imposibilitatea prezentării înscrisului doveditor dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, în condițiile în care s-a dovedit prin probele depuse la dosar (dovada eliberării la data de 30 septembrie 2010 a unei copii de pe declarația expertului P.L.) că societatea revizuentă nu avea cum să ia cunoștință de existența și respectiv de conținutul declarației date de d-na expert P.L.

în fața organelor de cercetare penală din cadrul dosarului penal nr. 2098/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung în faza procesuală a efectuării actelor premergătoare a începerii urmării penale, fază procesuală ce nu are caracter public. În fine, raportat la întregul material probator al cauzei ca și la motivele cererii revizuirii de față, Înalta Curte apreciază că înscrisul în discuție este și determinant, în sensul că potențial, ar fi de natură a atrage o altă soluție decât cea pronunțată de instanța de control judiciar în recurs, în sensul în care, în măsura în care pot exista și numai îndoieli în ceea ce privește o astfel de soluție raportat la valoarea probatorie a înscrisului nou, se impune rejudecarea recursului, în caz contrar motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. fiind în mod evident lipsit de efecte. Raportat la jurisprudența anterioară în materie și față de principiile cristalizate în literatura de specialitate potrivit cu care în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi avute în vedere declarațiile sau expertizele extrajudiciare ce nu au fost date în fața organelor abilitate de lege sau nu au fost instrumentate de acestea, în acord cu susținerile revizuentei, Înalta Curte apreciază că înscrisul nou invocat are caracterul unei declarații judiciare, a fost dat în fața unui organ abilitat de lege și în plus nu îi poate fi negată, de plano, orice valoare probatorie în condițiile în care autorul unui raport de expertiză contabilă ce a servit drept temei al pronunțării unei soluții de către instanța de recurs, ulterior își infirmă practic propria lucrare.

Într-o astfel de situație în mod evident pentru a crea societății revizuente posibilitatea de a beneficia de o examinare tehnico – contabilă obiectivă, coerentă și concludentă se impune valorificarea acestui înscris. Și aceasta cu atât mai mult cu cât revizuirea ocupă un loc aparte în sistemul căilor extraordinare de atac în condițiile în care, astfel cum s-a reținut și în doctrină o particularitate a revizuirii constă în faptul că retractarea unei hotărâri se poate obține numai pentru greșeli involuntare săvârșite de instanță în raport cu starea de fapt reținută în hotărâre, fie în raport cu unele împrejurări ulterioare.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciind că înscrisul nou depus este cel puțin de natură a degrada credibilitatea probelor constând în rapoartele de expertiză contabilă și a arunca o îndoială asupra concluziilor formulate determinând potențial o eroare involuntară a instanței de recurs asupra chestiunilor de fapt, în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ. va încuviința cererea de revizuire de față ca urmare a constatării îndeplinirii cerințelor legale impuse de textul invocat ca temei al cererii de revizuire.

În consecință, raportat la argumentele mai sus înfățișate urmează a fi schimbată numai în parte hotărârea atacată, respectiv Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal în sensul admiterii recursului formulat de recurentele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, împotriva sentinței nr. 159 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești – secția de contencios administrativ și fiscal și al casării acestei sentințe cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de rejudecare, în temeiul art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., pentru clarificarea situației de fapt și de drept ca și pentru corecta aplicare a legii urmează a dispune completarea probatoriului cu efectuarea unei noi expertize contabile de specialitate, date fiind îndoielile, în mod obiectiv generate în ceea ce privește expertiza întocmită de d-na P.L.

în cauză. Urmează a se stabili așadar pe baza unor obiective de expertiză fixate de instanță și de părți, pertinente și convingătoare, dacă a existat în realitate o lipsă în gestiunea societății revizuente sau dacă stocul produselor finite a fost majorat exclusiv scriptic urmarea unor erori de înregistrare contabilă, astfel cum a susținut revizuenta – intimată. Desigur că instanța de rejudecare va putea dispune completarea probatoriului cu orice alte probe pe care le va considera necesare și utile pentru lămurirea în întregime a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de SC A.C. SA Lerești împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal. Schimbă în parte hotărârea atacată, respectiv Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal după cum urmează: Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 159 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești – secția de contencios administrativ și fiscal și în consecință casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.