ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4514/2010

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1752 din 30 martie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

recursul declarat de A.N.A.F. și de D.G.F.P. Argeș împotriva sentinței nr. 159/F-CONT

din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, și a modificat sentința atacată în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de recurs a reținut că în mod greșit instanța de fond a invocat

considerentele hotărârii judecătorești penale (decizia nr. 396/R din 02 iulie 2009

a Tribunalului Argeș) pentru a reține că suma de 6.624.804 RON, la care s-a calculat

T.V.A., nu reprezintă lipsă în gestiune, ci doar o eroare de evaluare și înregistrare

contabilă a contului de produse finite.

Prin hotărârea penală

s-a menținut soluția scoaterii de sub urmărire penală a învinuiților în baza

art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) (faptei îi lipsește unul dintre

elementele constitutive ale infracțiunii), forma de vinovăție prevăzută pentru infracțiunile

descrise de art. 9 alin. (1) lit. b) și e) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din

Legea nr. 82/1991 fiind intenția directă; așadar, prin hotărârea penală nu s-a stabilit

că fapta nu există.

Prin urmare, cu privire

la consecințele fiscale ale situației de fapt deduse judecății, instanța de fond

ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv

raportul de expertiză contabilă efectuat în dosar pentru termenul din 09 septembrie

2009, de expert P.L.

Pe baza acestor probe,

instanța de recurs a reținut că prin nota contabilă din 31 decembrie 2006, societatea

a efectuat o serie de înregistrări contabile eronate și nelegale între conturile

de activ reprezentate de contul 345 „Produse finite” și contul 212 „Construcții”,

respectiv contul 231 „Imobilizări corporale în curs”, societatea diminuând în mod

eronat stocul de produse finite prin majorarea valorii imobilizărilor corporale

ale societății, întrucât nu a prezentat documente care să justifice această operațiune.

Procedând în acest mod,

societatea a încălcat prevederile art. 6 din Legea contabilității 82/1991, conform

căruia: „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul

efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate,

dobândind astfel calitatea de document justificativ”.

Prin urmare, în cauză

nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societății,

ci despre greșita aplicare a legislației fiscale, care este producătoare de consecințe

juridice și fiscale.

Reținând că această diferență

era eronat înregistrată în contabilitate, expertul cauzei a opinat că organele fiscale

au tratat corect operațiunea ca fiind lipsă în gestiune produse finite și că această

sumă are corespondent în realitate.

Împotriva deciziei

nr. 1752 din 30 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A.C. SRL Lerești a formulat contestație în

anulare, fără a prezenta motivele pe care își fundamentează cererea.

Contestația în anulare

este întemeiată pe dispozițiile art. 317 și urm. C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând

cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că

prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.

În conformitate cu dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate

cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când

s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea

a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare

la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate,

în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele

de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării

de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației

în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective

deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de

normele menționate anterior.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și

pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația

în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs

mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată

este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul

care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului

vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau

date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea

unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita

respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu

vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care,

dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele

de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând

la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală

a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă

expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse

în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune

nu poate fi reținută deoarece instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei

și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

a examinat cauza sub toate aspectele

.

Față de cele ce preced,

instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește

condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-citate.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de SC A.C. SRL Lerești, împotriva deciziei nr. 1752 din 30 martie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.