ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1752/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 159/F/ Cont din 7 octombrie 2009, Curtea Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de SC A.C. SA în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.F.P. Argeș, a anulat Decizia nr. 87 din 17 martie 2009 a A.N.A.F. - D.G.S.C.

și Decizia de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 2007. În motivarea sentinței se rețin următoarele: Societatea comercială contestatoare a solicitat organelor fiscale efectuarea unui control fiscal pentru verificarea modului de determinare, evidențiere și virare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat pentru perioada 2001 - 2007, prin adresa din 5 martie 2007. Organele fiscale au efectuat verificarea numai pentru perioada 01 aprilie 2005 - 31 august 2007, luând în considerare datele din balanța de verificare, bilanțul contabil, declarația anuală privind impozitul pe profit și registrul de evidență fiscală pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2005, fără a efectua verificări și pentru această perioadă.

S-au întocmit procesul verbal din 1 noiembrie 2007 și raportul de inspecție fiscală generală (filele 83 - 104), în care s-a reținut că societatea SC A.C. SA nu a calculat corect diferențele de preț aferente produselor finite intrate și ieșite din gestiune, pe perioada anterioară datei de 31 decembrie 2005, ceea ce a condus la majorarea profitului cu suma de 1.405.733 lei (diferență de preț la produse finite). Această diferență a fost urmare a faptului că societatea nu a respectat prevederile Ordinului M F.P nr. 306/2002 și prevederile art. 19 alin. (1) din C. fisc. S-a constatat astfel că în anul 2006 societatea nu a calculat corect diferențele de preț aferente produselor finite intrate în gestiune și a celor ieșite din gestiune, diferența fiind greșit înregistrată în contabilitate, rezultând un profit impozabil suplimentar.

Privitor la T.V.A. s-a reținut că pentru perioada verificată, societatea datorează suma de 1.279.464 lei T.V.A. suplimentar și 355.189 lei majorări de întârziere aferente. De asemenea, s-a stabilit un impozit pe dividende suplimentar de 10.430 lei și 4.663 lei majorări de întârziere aferente. S-a emis Decizia de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 200, (filele 104 - 1C8) privind obligațiile suplimentare de plată ale societății, pentru sumele reținute în raport. În motivarea deciziei de impunere s-a reținut că societatea a înregistrat o lipsă în inventar la produse finite în sumă de 6.624.804 lei la data de 31 decembrie 2006, iar la 31 decembrie 2005 s-a depășit limita cheltuielilor de protocol.

De asemenea, pe perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2005 societatea nu a calculat corect diferențele de preț la produsele finite intrate și ieșite din gestiune, conducând la majorarea profitului în balanța de verificare, iar pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2006, rezultând o diminuare a profilului în balanța de verificare. La 31 decembrie 2006, fără documente justificative, societatea a diminuat stocul de produse finite cu suma de 6.624.804 lei și a majorat eronat valoarea imobilizărilor corporale ale societății. Suma a rezultat ca diferență între stocul scriptic de 8.267.452 lei și stocul faptic de produse finite de 1.642.648 lei, echipa de control tratând această diferență ca lipsă în inventar deoarece nu a fost justificată cu documente contabile legale.

Societatea a contestat decizia de impunere, iar organele fiscale au suspendat soluționarea cauzei prin Decizia nr. 22 din 29 ianuarie 2008, deoarece se formulase plângere penală. Această decizie a fost atacată de SC A.C. SA, contestația fiind soluționată prin sentința nr. 48/ FC din 26 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă, care a anulat Decizia nr. 22/2008 și a obligat A.N.F.P. să soluționeze contestația. Prin Decizia nr. 87 din 17 martie 2009, M.F.P.- A.N.A.F. a respins contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 2006, ca nemotivată în ce privește T.V.A. și ca neîntemeiată în ce privește impozitul pe profit suplimentar.

Instanța de fond a anulat actele administrativ-fiscale atacate, în esență, pentru următoarele argumente: - prin Decizia penală nr. 396/ R din 02 iulie 2009 Tribunalul Argeș a reținut că societatea a plătit în perioada 2001-2006 sume mai mari decât cele datorate, lipsind orice intenție de fraudare a bugetului de stat; - potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat numai în ceea ce privește fapta, autorul și vinovăția acestuia, iar în cauza nu pot fi ignorate dezlegările date de către instanța penală cu privire la fapta invocată; - pe lângă lipsa intenției de fraudare a bugetului de stat, în decizia penală s-a reținut că suma în discuție nu trebuia analizată ca lipsă în gestiune, fiind doar rezultatul unor erori de evaluare și înregistrare contabilă; - expertiza efectuată în cadrul altui Dosar, respectiv nr. 452/46/2008, de către expertul N.B.

și expertiza efectuată de către expertul consilier M.I., au reținut același aspect reținut și de către instanța penală. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Argeș, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 22 C. proc. pen., extinzând autoritatea lucrului judecat și asupra considerentelor hotărârii judecătorești penale, respectiv asupra unor aprecieri privind regimul contabil al sumelor în discuție; - în mod greșit au fost înlăturate prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) din C. fisc., deoarece la stabilirea situației de fapt instanța nu a ținut seama de concluziile expertizei contabile efectuată în cauză - potrivit căreia suma de 6.624.804 lei este determinată de greșita aplicare a legislației contabile, care determină consecințe fiscale, respectiv că această sumă este, din punct de vedere fiscal, o lipsă în gestiune.

Recurenții și-a încadrat, din punct de vedere procedural, motivele de recurs, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: În mod greșit instanța de fond a invocat considerentele hotărârii judecătorești penale (Decizia nr. 396/ R din 2 iulie 2009 a Tribunalului Argeș) pentru a reține că suma de 6.624.804 lei la care s-a calculat T.V.A. nu reprezintă lipsă în gestiune, ci doar o eroare de evaluare și înregistrare contabilă a contului de produse finite.

Prin hotărârea penală s-a menținut soluția scoaterii de sub urmărire penală a învinuiților în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) (faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii), forma de vinovăție prevăzută pentru infracțiunile descrise de art. 9 alin. (1) lit. b) și e) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 fiind intenția directă; așadar, prin hotărârea penală nu s-a stabilit că fapta nu există. Prin urmare, cu privire la consecințele fiscale ale situației de fapt deduse judecății, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul provelor administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în dosar pentru termenul din 9 septembrie 2009, de expert P.L.

Pe baza acestor probe, Înalta Curte reține că prin nota contabilă din 31 decembrie 2006 societatea a efectuat o serie de înregistrări contabile eronate și nelegale între conturile de activ reprezentate de contul „Produse finite” și contul „Construcții”, respectiv contul „Imobilizări corporale în curs”, societatea diminuând în mod eronat stocul de produse finite prin majorarea valorii imobilizărilor corporale ale societății, întrucât nu a prezentat documente care să justifice această operațiune. Procedând în acest mod, societatea a încălcat prevederile art. 6 din Legea contabilității 82/1991, conform căruia: „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.

Prin urmare, în speță nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societății ci despre greșita aplicare a legislației fiscale, care este producătoare de consecințe juridice și fiscale. Reținând că această diferență era eronat înregistrată în contabilitate, expertul cauzei a opinat că organele fiscale au tratat corect operațiunea ca fiind lipsă în gestiune produse finite și că această sumă are corespondent în realitate. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, dispunându-se modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. și de D.G.F.P. Argeș împotriva sentinței nr. 159/ F/ Cont din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 martie 2010.