ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1752/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 159/F/ Cont din 7

octombrie 2009, Curtea Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de SC A.C. SA în

contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.F.P. Argeș, a anulat Decizia nr. 87 din 17

martie 2009 a A.N.A.F. - D.G.S.C. și Decizia de impunere nr. 156 din 7

noiembrie 2007.

În motivarea

sentinței se rețin următoarele:

Societatea comercială

contestatoare a solicitat organelor fiscale efectuarea unui control fiscal

pentru verificarea modului de determinare, evidențiere și virare a impozitelor,

taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general consolidat pentru perioada

2001 - 2007, prin adresa din 5 martie 2007.

Organele fiscale au

efectuat verificarea numai pentru perioada 01 aprilie 2005 - 31 august 2007,

luând în considerare datele din balanța de verificare, bilanțul contabil,

declarația anuală privind impozitul pe profit și registrul de evidență fiscală

pentru perioada anterioară datei de 31 decembrie 2005, fără a efectua

verificări și pentru această perioadă.

S-au întocmit

procesul verbal din 1 noiembrie 2007 și raportul de inspecție fiscală generală

(filele 83 - 104), în care s-a reținut că societatea SC A.C. SA nu a calculat

corect diferențele de preț aferente produselor finite intrate și ieșite din

gestiune, pe perioada anterioară datei de 31 decembrie 2005, ceea ce a condus

la majorarea profitului cu suma de 1.405.733 lei (diferență de preț la produse

finite). Această diferență a fost urmare a faptului că societatea nu a

respectat prevederile Ordinului M F.P nr. 306/2002 și prevederile art. 19 alin.

(1) din C. fisc.

S-a constatat astfel

că în anul 2006 societatea nu a calculat corect diferențele de preț aferente

produselor finite intrate în gestiune și a celor ieșite din gestiune, diferența

fiind greșit înregistrată în contabilitate, rezultând un profit impozabil

suplimentar.

Privitor la T.V.A.

s-a reținut că pentru perioada verificată, societatea datorează suma de

1.279.464 lei T.V.A. suplimentar și 355.189 lei majorări de întârziere

aferente.

De asemenea, s-a

stabilit un impozit pe

dividende

suplimentar de 10.430 lei și 4.663 lei majorări de întârziere aferente.

S-a emis Decizia de

impunere nr. 156 din 7 noiembrie 200, (filele 104 - 1C8) privind obligațiile

suplimentare de plată ale societății, pentru sumele reținute în raport.

În motivarea deciziei

de impunere s-a reținut că societatea a înregistrat o lipsă în inventar la

produse finite în sumă de 6.624.804 lei la data de 31 decembrie 2006, iar la 31

decembrie 2005 s-a depășit limita cheltuielilor de protocol. De asemenea, pe

perioada 1 aprilie - 31 decembrie 2005 societatea nu a calculat corect

diferențele de preț la produsele finite intrate și ieșite din gestiune,

conducând la majorarea profitului în balanța de verificare, iar pe perioada 1

ianuarie - 31 decembrie 2006, rezultând o diminuare a profilului în balanța de

verificare. La 31 decembrie 2006, fără documente justificative, societatea a diminuat

stocul de produse finite cu suma de 6.624.804 lei și a majorat eronat valoarea imobilizărilor

corporale ale societății. Suma a rezultat ca diferență între stocul scriptic de

8.267.452 lei și stocul faptic de produse finite de 1.642.648 lei, echipa de

control tratând această diferență ca lipsă în inventar deoarece nu a fost

justificată cu documente contabile legale.

Societatea a

contestat decizia de impunere, iar organele fiscale au suspendat soluționarea

cauzei prin Decizia nr. 22 din 29 ianuarie 2008, deoarece se formulase plângere

penală.

Această decizie a

fost atacată de SC A.C. SA, contestația fiind soluționată prin sentința nr. 48/

FC din 26 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă, care

a anulat Decizia nr. 22/2008 și a obligat A.N.F.P. să soluționeze contestația.

Prin Decizia nr. 87

din 17 martie 2009, M.F.P.- A.N.A.F. a respins contestația împotriva Deciziei de

impunere nr. 156 din 7 noiembrie 2006, ca nemotivată în ce privește T.V.A. și

ca neîntemeiată în ce privește impozitul pe profit suplimentar.

Instanța de fond a

anulat actele administrativ-fiscale atacate, în esență, pentru următoarele

argumente:

- prin Decizia penală

nr. 396/ R din 02 iulie 2009 Tribunalul Argeș a reținut că societatea a plătit

în perioada 2001-2006 sume mai mari decât cele datorate, lipsind orice intenție

de fraudare a bugetului de stat;

- potrivit art. 22 C.

proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat numai în ceea ce

privește fapta, autorul și vinovăția acestuia, iar în cauza nu pot fi ignorate

dezlegările date de către instanța penală cu privire la fapta invocată;

- pe lângă lipsa

intenției de fraudare a bugetului de stat, în decizia penală s-a reținut că

suma în discuție nu trebuia analizată ca lipsă în gestiune, fiind doar

rezultatul unor erori de evaluare și înregistrare contabilă;

- expertiza efectuată

în cadrul altui Dosar, respectiv nr. 452/46/2008, de către expertul N.B. și

expertiza efectuată de către expertul consilier M.I., au reținut același aspect

reținut și de către instanța penală.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. Argeș, susținând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 22 C. proc. pen., extinzând

autoritatea lucrului judecat și asupra considerentelor hotărârii judecătorești

penale, respectiv asupra unor aprecieri privind regimul contabil al sumelor în

discuție;

- în mod greșit au

fost înlăturate prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) din C. fisc., deoarece la

stabilirea situației de fapt instanța nu a ținut seama de concluziile

expertizei contabile efectuată în cauză - potrivit căreia suma de 6.624.804 lei

este determinată de greșita aplicare a legislației contabile, care determină

consecințe fiscale, respectiv că această sumă este, din punct de vedere fiscal,

o lipsă în gestiune.

Recurenții și-a

încadrat, din punct de vedere procedural, motivele de recurs, în prevederile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta

Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod greșit

instanța de fond a invocat considerentele hotărârii judecătorești penale (Decizia

nr. 396/ R din 2 iulie 2009 a Tribunalului Argeș) pentru a reține că suma de

6.624.804 lei la care s-a calculat T.V.A. nu reprezintă lipsă în gestiune, ci

doar o eroare de evaluare și înregistrare contabilă a contului de produse

finite. Prin hotărârea penală s-a menținut soluția scoaterii de sub urmărire

penală a învinuiților în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit.

d) (faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii),

forma de vinovăție prevăzută pentru infracțiunile descrise de art. 9 alin. (1) lit.

b) și e) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 fiind intenția

directă; așadar, prin hotărârea penală nu s-a stabilit că fapta nu există.

Prin

urmare, cu privire la consecințele fiscale ale situației de fapt deduse

judecății, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere ansamblul provelor

administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în

dosar pentru termenul din 9 septembrie 2009, de expert P.L. Pe baza acestor

probe, Înalta Curte reține că prin nota contabilă din 31 decembrie 2006 societatea

a efectuat o serie de înregistrări contabile eronate și nelegale între

conturile de activ reprezentate de contul „Produse finite” și contul

„Construcții”, respectiv contul „Imobilizări corporale în curs”, societatea

diminuând în mod eronat stocul de produse finite prin majorarea valorii

imobilizărilor corporale ale societății, întrucât nu a prezentat documente care

să justifice această operațiune.

Procedând

în acest mod, societatea a încălcat prevederile art. 6 din Legea contabilității

82/1991, conform căruia: „Orice operațiune economico-financiară efectuată se

consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza

înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document

justificativ”.

Prin

urmare, în speță nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu

angajeze răspunderea societății ci despre greșita aplicare a legislației

fiscale, care este producătoare de consecințe juridice și fiscale.

Reținând că această

diferență era eronat înregistrată în contabilitate, expertul cauzei a opinat că

organele fiscale au tratat corect operațiunea ca fiind lipsă în gestiune

produse finite și că această sumă are corespondent în realitate.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, dispunându-se

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.A.F. și de D.G.F.P. Argeș împotriva sentinței nr. 159/ F/ Cont din

7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 martie 2010.