ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2046/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 259 din 29 ianuarie 2010, Judecătoria Pașcani, a admis

acțiunea civilă formulată de reclamanții A.V., și A.L.L., ambii prin mandatar A.E.,

în contradictoriu cu pârâții Ț.P., Ț.V. și Ț.L., Ț.A., prin mandatar N.A., N.A.,

Ț.A., având ca obiect partaj, pentru argumentele expuse pe larg în considerentele

acestei hotărâri.

Prin decizia civilă nr. 2677 din 10 decembrie

2010, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins, ca nefondat, recursul

reclamanților împotriva acestei hotărâri.

împotriva acestei decizii, la data de

11 mai 2011, au formulat cale de atac intitulată „ contestație în anulare"

A.V. și A.L.L., arătând că reiterează, în esență, aceleași solicitări ca în

cererea de recurs, respectiv, că imobilul casă de locuit este bun propriu al

lor, ca moștenitori ai lui Ț.G. și nu ar fi trebuit inclus în masa succesorală;

că din cele două certificate de moștenitor după autori rezultă clar că Ț.G. are

dreptul de moștenire la casă, ceilalți frați fiind străini sau renunțători la

succesiune; că expertul a măsurat alte terenuri, impunându-se emiterea unei

adrese la Primăria Comunei Miroslovești precum și compararea titlului cu

registrul agricol, solicitări respinse de instanțele anterioare; că nu s-a

ținut cont de faptul că Ț.A., Ț.L. și N.P. au primit ca zestre terenuri de la

autori, terenuri ce sunt incluse în titlul de proprietate, situație față de

care se impune atribuirea unei suprafețe de teren în plus față de contestatori;

că suprafața de 3300 m.p. teren din T/ 109 a intrat în proprietate exclusivă a

lui Ț.G., conform sentinței civile 2362/1993 și trebuie să fie exclusă din masa

de partaj iar suprafața de 7.800 m.p. din P/ 959/107 trebuie împărțită egal

între moștenitori.

Pe calea prezentei cereri,

contestatorii au solicitat atribuirea întregii suprafețe de teren intravilan și

recalcularea sultelor, despre care au arătat că sunt prea mari.

Prin precizarea orală, făcută în

ședință publică, la termenul de judecată din 21 martie 2012, mandatara

numiților A.V. și A.L.L. a arătat că prezenta cerere reprezintă o cerere de

recurs.

Înalta Curte, analizând cu prioritate,

în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția de

inadmisibilitate a recursului, constată următoarele:

Căile de atac reprezintă mijloace sau

remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea

legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea

erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării

drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul

general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit,

judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt

supuse recursului

”

, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct.

4 din același cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar

dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale

anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile

definitive date tară drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul

declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă

acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula

unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este

unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de

mai multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, decizia civilă nr. 2677 din 10

decembrie 2010 a Tribunalului Iași împotriva căreia numiții A.V. și A.L.L. au

declarat prezenta calea de atac a recursului, conform precizării orale făcută

de mandatara acestora în ședință publică, reprezintă o decizie prin care s-a

soluționat recursul formulat împotriva sentinței nr. 259 din 29 ianuarie 2010 a

Judecătoriei Pașcani.

Cum hotărârea de soluționare a

recursului este irevocabilă, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil,

urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de A.V. și A.L.L. împotriva deciziei nr. 2667 din 10 decembrie 2010 a

Tribunalului Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 martie 2012.