ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4007/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 09 august 2010, intimații C.G. și C.M., în temeiul dispozițiilor art. 146 alin. (1) lit. d) Constituție și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 în raport de prevederile art. 16, 21, 24 și 53 din Constituția României. În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, reclamanții au arătat că dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 situează autoritatea administrativă îndrituită să elibereze autorizația de construire pe o poziție diferită decât alte autorități administrative suspuse controlului judecătoresc, situând-o pe o poziție privilegiată, ce nu ține seama de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâții au invocat inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Prin Încheierea nr. 24/ R/CA din 18 august 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de intimații C.G. și C.M. de sesizare a Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative (art. 14 și 15 din Legea nr. 55472004), aspecte ce țin de competența exclusivă a instanțelor judecătorești.

A mai reținut că nici corelarea actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, care nu pot imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a celei judecătorești. Or, a constatat Curtea de Apel Alba – Iulia că autorii excepției motivează susținerile vizând neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă instanței de contencios administrativ modalitatea de soluționare a unui conflict al legilor în timp și, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la cazul dedus judecății, atribute de aparțin exclusiv instanței sesizate cu soluționarea litigiului.

A concluzionat prima instanță, în sensul că, printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și propriile competențe, a statuat că nu este abilitată să emită decizii interpretative. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, reclamanții C.G. și C.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cererea de recurs se aduc critici sentinței atacate în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere faptul că au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 în raport de art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și art. 53 din Constituția României, revizuită, iar motivele expuse în cererea care vizează excepția reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate.

Astfel, se susține că în mod eronat s-a reținut că s-a solicitat interpretarea și corelarea dispozițiilor considerate neconstituționale cu alte dispoziții din alte acte normative, fapt ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite. Intimatul M.N.F. a formulat note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, arătând că încheierea atacată este legală și temeinică fiind în deplin acord și cu cele inserate în considerentele Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 pronunțată de Plenul Curții Constituționale. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Analizându-se motivarea excepției de neconstituționalitate invocate de recurenții - reclamanți se constată faptul că aceștia susțin, în esență, faptul că în ceea ce privește suspendarea autorizației de construire și oprirea lucrărilor nu poate fi reglementată o procedură diferită prin Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, de cea care vizează suspendarea executării actelor administrative reglementate de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar acest fapt încalcă prevederile constituționale menționate în cuprinsul excepției. Mai mult, se dorește corelarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 cu dispozițiile cuprinse în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, excepția de neconstituționalitate a fost invocată urmare a motivelor de recurs formulate în cauză, iar solicitarea recurenților - reclamanți vizează de fapt soluționarea unei probleme juridice, respectiv cea a prevederilor legale aplicabile în speță și nicidecum o problemă de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, menționată. Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că toate criticile formulate în susținerea excepției de neconstituționalitate a textului atacat nu sunt veritabile argumente de neconstituționalitate, astfel că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (r2), cu modificările ulterioare, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Mai mult, și din cuprinsul cererii de recurs este evident că scopul formulării excepției nu este cel de a obține verificarea de către Curtea Constituțională a conformității textului art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, menționată, cu legea fundamentală, ci doar acela al aplicabilității cu prioritate a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în ceea ce privește suspendarea executării actelor administrative, față de prevederile art. 12 alin (2) din Legea nr. 50/1991. Având în vedere considerentele expuse cât și faptul că potrivit jurisprudenței constate a Curții Constituționale instanța de contencios constituțional nu emite decizii interpretative, se apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În temeiul art. 312 alin (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.G., împotriva Încheierii nr. 24/ R/CA din 18 august 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010