ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4007/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 09 august 2010, intimații

C.G. și C.M., în temeiul dispozițiilor art. 146 alin. (1) lit. d) Constituție

și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, au formulat cerere de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 în raport de prevederile art.

16, 21, 24 și 53 din Constituția României.

În motivarea cererii de sesizare a

Curții Constituționale, reclamanții au arătat că dispozițiile art. 12 alin. (2)

din Legea nr. 50/1991 situează autoritatea administrativă îndrituită să

elibereze autorizația de construire pe o poziție diferită decât alte autorități

administrative suspuse controlului judecătoresc, situând-o pe o poziție

privilegiată, ce nu ține seama de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâții au invocat inadmisibilitatea

cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin Încheierea nr. 24/ R/CA din 18

august 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de intimații C.G. și C.M.

de sesizare a Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 12 alin. (2) din

Legea nr. 50/1991 vizează modul de interpretare și aplicare a acestor prevederi

legale, precum și corelarea lor cu dispoziții cuprinse în alte acte normative (art.

14 și 15 din Legea nr. 55472004), aspecte ce țin de competența exclusivă a

instanțelor judecătorești.

A mai reținut că nici corelarea

actelor normative și nici coroborarea unor dispoziții legale nu pot intra sub

incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curtea

Constituțională, care nu pot imixtiona în atribuțiile puterii legiuitoare sau a

celei judecătorești.

Or, a constatat Curtea de Apel Alba

– Iulia că autorii excepției motivează susținerile vizând

neconstituționalitatea textului atacat prin filtrul unei alte legi, punând în

discuție corelarea actelor normative invocate, între ele, încercând să inducă

instanței de contencios administrativ modalitatea de soluționare a unui

conflict al legilor în timp și, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la

cazul dedus judecății, atribute de aparțin exclusiv instanței sesizate cu

soluționarea litigiului.

A concluzionat prima instanță, în

sensul că, printr-o bogată jurisprudență, Curtea Constituțională, evaluându-și

propriile competențe, a statuat că nu este abilitată să emită decizii

interpretative.

Împotriva acestei încheieri au

declarat recurs, în termen legal, reclamanții C.G. și C.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

În cererea de recurs se aduc critici

sentinței atacate în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a avut în

vedere faptul că au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 50/1991 în raport de art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2),

art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și art. 53 din Constituția României,

revizuită, iar motivele expuse în cererea care vizează excepția reprezintă

veritabile critici de neconstituționalitate.

Astfel, se susține că în mod eronat

s-a reținut că s-a solicitat interpretarea și corelarea dispozițiilor

considerate neconstituționale cu alte dispoziții din alte acte normative, fapt

ce a condus la pronunțarea unei soluții greșite.

Intimatul M.N.F. a formulat note de

ședință prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, arătând că

încheierea atacată este legală și temeinică fiind în deplin acord și cu cele

inserate în considerentele Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 pronunțată de

Plenul Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează

a fi expuse.

Analizându-se motivarea excepției de

neconstituționalitate invocate de recurenții - reclamanți se constată faptul că

aceștia susțin, în esență, faptul că în ceea ce privește suspendarea

autorizației de construire și oprirea lucrărilor nu poate fi reglementată o

procedură diferită prin Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării

lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările ulterioare, de cea care

vizează suspendarea executării actelor administrative reglementate de art. 14

și 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar

acest fapt încalcă prevederile constituționale menționate în cuprinsul

excepției.

Mai mult, se dorește corelarea

dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 cu dispozițiile cuprinse

în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, excepția de

neconstituționalitate a fost invocată urmare a motivelor de recurs formulate în

cauză, iar solicitarea recurenților - reclamanți vizează de fapt soluționarea unei

probleme juridice, respectiv cea a prevederilor legale aplicabile în speță și

nicidecum o problemă de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (2)

din Legea nr. 50/1991, menționată.

Prin urmare, în mod corect instanța

de fond a reținut că toate criticile formulate în susținerea excepției de

neconstituționalitate a textului atacat nu sunt veritabile argumente de

neconstituționalitate, astfel că excepția de neconstituționalitate nu

îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992 (r2), cu modificările ulterioare, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale.

Mai mult, și din cuprinsul cererii

de recurs este evident că scopul formulării excepției nu este cel de a obține

verificarea de către Curtea Constituțională a conformității textului art. 12 alin.

(2) din Legea nr. 50/1991, menționată, cu legea fundamentală, ci doar acela al

aplicabilității cu prioritate a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, în ceea ce

privește suspendarea executării actelor administrative, față de prevederile art.

12 alin (2) din Legea nr. 50/1991.

Având în vedere considerentele

expuse cât și faptul că potrivit jurisprudenței constate a Curții

Constituționale instanța de contencios constituțional nu emite decizii

interpretative, se apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică,

astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul art. 312 alin (1) teza a

II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.G.,

împotriva Încheierii nr. 24/ R/CA din 18 august 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2010