ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2054/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2054/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 718

din 2 noiembrie 2010, Tribunalul Caraș Severin, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul

ORAȘUL BĂILE HERCULANE- prin Consiliul Local și prin Primar

în contra pârâților

SC H. SA și S.C. C.C. SRL.

Prin acțiunea

promovată reclamantul a solicitat să se constate prin sentință nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 469 din 2

martie 2010 încheiat între pârâți având ca obiect imobilele evidențiate în C.F.

nr. 30018 Băile Herculane motivat de faptul că acestea sunt calificate monument

istoric și deși la alin. (4) din contract s-a stipulat că procedura de preemțiune

a fost respectată, aceasta nu s-a îndeplinit, fiind încălcat art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 422/2011.

Judecătorul fondului a reținut că

acțiunea este admisibilă în raport de art. 111 C. proc. civ. și că reclamantul

are calitate procesual activă, fiind respinse excepțiile cu acest obiect, cum

de altfel, a fost respinsă și excepția lipsei de interes deoarece conform art. 4

alin. (8) din Legea nr. 422/2001 dreptul de preemțiunea se transferă autorităților

publice locale în cazul în care Ministerul Culturii și Cultelor sau serviciile

publice deconcentrate nu-și exercită acest drept, aspect realizat în speță prin

adresa nr. 431 din 3 septembrie 2009.

În speță societatea

vânzătoare, SC H. SA Băile Herculane a comunicat reclamantului la 28 septembrie

2009 oferta de vânzare a Pavilionului nr. 12 și prețul de 404.504 lei,

înregistrată de reclamant în aceeași zi.

Reprezentanții Primăriei s-au

prezentat și la încheierea contractului de vânzare-cumpărare recunoscând că nu

fac dovada resurselor materiale pentru cumpărarea imobilului, sens în care s-a

încheiat procesul verbal autentificat de notar.

Reținând că în lipsa unor

prevederi speciale, oferta de vânzare urmează regulile dreptului comun,

judecătorul fondului constatând că titularul dreptului de preemțiune nu a

oferit niciun alt preț ci s-a poziționat într-o atitudine de tergiversare a

finalizării operațiunii juridice, a respins acțiunea.

Curtea de Apel Timișoara prin

decizia nr. 186 din 22 septembrie 2011 a admis apelul declarat de reclamantul

ORAȘUL BĂILE HERCULANE împotriva sentinței pe care

a schimbat-o în tot și, pe fond, a admis acțiunea și a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Prin aceeași decizie s-a anulat

ca netimbrată cererea de intervenție formulată de

Cabinet Individual

avocat I.L.

Criticile apelantei – reclamante

cu privire la nerespectarea dreptului de preemțiune reglementat de Legea nr. 422/2001

au fost apreciate ca întemeiate de instanța de apel.

Astfel instanța de apel a

constatat că judecătorul fondului a stabilit o situație de fapt contrară

înscrisurilor de la dosar și a făcut o greșită interpretare a legii incidente

în cauză.

Procesul verbal a fost

autentificat la o dată anterioară încheierii contractului, la 20 februarie 2010

iar în cuprinsul acestuia nu se face vorbire de prezența reclamantului. Prin

adresa din 12 august 2010, reclamantul nu a renunțat la achiziționarea

imobilului, în cuprinsul acesteia făcându-se referire la rectificarea bugetară

iar o rectificare bugetară în sensul de a nu finanța la momentul respectiv

achiziționarea imobilului nu echivalează cu exprimarea expresă a voinței de a

renunța la drept.

Instanța de apel a apreciat ca

irelevantă menținerea ofertei timp de 6 luni cât timp reclamantul cu câteva

zile anterior încheierii contractului a solicitat documente cu privire la prețul

de vânzare și o completare a raportului de expertiză, părțile rămânând în faza

de schimb a documentațiilor.

Cum reclamantul nu a renunțat

expres la dreptul de preemțiune pe care l-a notat în cartea funciară,

contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu încălcarea art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 422/2001, dreptul de preemțiune fiind exercitat în termenul prevăzut

de art. 4 alin. (7) și (8) din lege.

Constatând că cererea de intervenție

în interes alăturat și în interes propriu nu a fost timbrată, instanța de apel

a anulat ca netimbrată cererea formulată de intervenientul Cabinet Individual al

avocatului I.L.

În contra acestei decizii au

declarat recurs pârâții SC H. SA și S.C. C.C. SRL Băile precum și intervenientul

Cabinet Individual avocat I.L.

I. Recursul declarat de pârâta SC

H. SA nu a fost timbrat, situație în care Înalta Curte va face aplicarea

prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, față de precizarea recurentei că

nu înțelege să timbreze motivat de lipsa resurselor financiare, și va anula, în

consecință, recursul ca netimbrat.

II. Recursul declarat de

intervenientul Cabinet Individual avocat I.L. nu este fondat.

Recurentul critică decizia

atacată pentru situația de nelegalitate reglementată de art. 304.9 C. proc.

civ. și în temeiul art. 6 CEDO, arătând că în ce privește cererea de amânare a

făcut în fața instanței de apel dovada temeiniciei acesteia situație în care

soluția de respingere este greșită.

Înalta Curte constată:

În fața instanței de

apel intervenientul a formulat cerere de intervenție care a fost pusă în discuția

părților la termenul din 9 iunie 2011 iar la termenul din 22 septembrie 2011

instanța a respins cererea de amânare formulată de intervenient ca nedovedită și

neîntemeiată și a invocat din oficiu excepția de netimbrare, cerere de

intervenție fiindu-i anulată ca netimbrată prin decizia pronunțată.

În acest context,

critica intervenientului recurent în sensul că cererea de amânare a fost

dovedită cu act medical întemeiată pe dispozițiile art. 304.9 C. proc. civ. nu

poate fi primită deoarece aspectele de temeinicie a hotărârii atacate exced

atribuțiilor de verificare ale instanței de recurs, acestea limitându-se la

legalitatea hotărârii recurate conform art. 304 C. proc. civ. Pe de altă parte,

verificând decizia sub aspectul art. 304.9 C. proc. civ. și art. 6 CEDO raportat

la aplicarea sancțiunii anulării cererii ca netimbrată, se constată că instanța

de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997

deoarece obligația fiscală de timbrare a cererilor este prealabilă oricăror

altor cereri, inclusiv de amânare, în cauză constatându-se, de altfel,

acordarea unui termen de aproape trei luni de la punerea în discuție a cererii

de intervenție, interval de timp suficient de rezonabil în care intervenientul

nu a făcut, totuși, dovada achitării taxelor de timbru datorate.

Așa fiind, Înalta Curte va

respinge recursul declarat de intervenient ca nefondat.

III. Recursul declarat de pârâta

S.C. C.C. SRL este fondat.

Recurenta pârâtă

critică decizia atacată pentru situația de nelegalitate prevăzută de art. 304.9

C. proc. civ. invocând în temeiul acesteia următoarele critici de nelegalitate:

- acțiunea

reclamantului este lipsită de interes, deoarece acesta a renunțat expres, prin hotărâre,

la achiziționarea imobilului în discuție, excepția lipsei de interes fiind o excepție

de fond, absolută și peremtorie; dacă ar fi avut interes nu i-ar fi aprobat

efectuarea lucrărilor de construcție prin emiterea autorizației de construire

nr. 3 din 30 august 2010;

- prevederile art. 4

din Legea nr. 422/2001 au fost respectate: oferta de cumpărare adresată

Statului Român prin Ministerul Culturii a fost acceptată prin delegare de

Consiliul Local al Orașului Băile Herculane, prețul comunicat fiind acceptat

prin Hotărârea Consiliului Local din 11 septembrie 2009, hotărâre prin care au

fost mandatate persoanele care să semneze contractul, fiind însușit raportul de

evaluare prin Hotărârea Consiliului Local nr. 78 din 7 septembrie 2009.

Întrucât în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2009 nu era prevăzut o

sumă cu titlul de preț, s-a dispus rectificarea bugetului, rectificare sau nu a

mai avut loc.

- greșit instanța de

apel nu a ținut cont că prin chiar Legea nr. 422/2001 s-au prevăzut termene

pentru exercitarea dreptului de preemțiune și că nu s-au prevăzut surse la

buget pentru achiziționare. S-au prevăzut surse financiare în bugetul pe anul

2010 dar și acest buget a fost rectificat în favoarea blocului de locuințe ANL.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimatul – reclamant Orașul Băile Herculane a solicitat

respingerea recursurilor arătând că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

nr. 469 din 2 martie 2010 nu au fost respectate prevederile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 422/2001. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 83 din 11

septembrie 2009 s-a hotărât exercitarea dreptului de preemțiune în sensul

cumpărării imobilului fiind mandatat primarul să semneze contractele de vânzare-cumpărare.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 78 din 7 septembrie 2009, și-a însușit raportul

de evaluare și a rectificat corespunzător bugetul de venituri și cheltuieli,

fiind prevăzute în cap. 70.02 suma de 481.360 lei pentru achiziționarea

imobilului, constatările instanței de fond fiind greșite astfel cum a constatat

și decizia instanței de apel pe care o apreciază ca fiind corectă.

Înalta Curte, în

limita atribuțiilor sale, verificând, constată:

Din dezvoltarea în

fapt a criticilor de nelegalitate rezultă ca real motiv de recurs în raport de

prevederile art. 304.9 C. proc. civ., greșita aplicare a prevederilor art. 4

din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Critica lipsei

de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, în forma unei excepții, care

deși are aptitudinea unui motiv distinct de nelegalitate, în contextul faptic

al cauzei și al dezvoltării criticilor formulate se prezintă ca un argument în

susținerea greșitei aplicări a prevederilor mai sus enunțate de către instanța

de apel, având aceleași obiect: exercitarea dreptului de preemțiune. Aceasta

deoarece, pe de o parte, excepția lipsei de interes a fost invocată în fața

instanței de fond iar pârâta recurentă nu a atacat sentința cu apel sub

aspectul respingerii excepției lipsei de interes de judecătorul fondului prin

considerentele acesteia, deci, cu putere de lucru judecat în ce o privește, iar

pe de altă parte, recurenta nu a criticat decizia instanței de apel sub motiv

că nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes, în fața căreia aceasta a

fost reiterată.

Reclamantul a

investit instanța de fond cu o acțiune în nulitate absolută a unui contract de vânzare-cumpărare

în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea

monumentelor istorice, care dispune: ”Monumentele istorice aflate în

proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute

numai în condițiile exercitării dreptului de preemțiune ale statului român,

prin Ministerul Culturii și Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în

grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și

Cultelor, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori a unităților administrativ

teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancțiunea nulității

absolute a vânzării”.

Dreptul de preemțiune

conferă titularului său, preemtorului, posibilitatea de a cumpăra un bun cu

prioritate, în condițiile legii.

Potrivit art. 4 alin.

(7) din Legea nr. 422/2001, termenul de exercitare a dreptului de preemțiune

este de 25 de zile de la data înregistrării înștiințării, documentației și a

propunerii de răspuns ale Ministerului Culturii și Cultelor sau, după caz, la

serviciile deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor iar titularii

dreptului de preemțiune vor prevedea în bugetul propriu sumele necesare,

destinate exercitării dreptului de preemțiune, valoarea de achiziționare negociindu-se

cu vânzătorul.

Potrivit alin. (8) al

art. 4, în cazul în care Ministerul Culturii și Cultelor sau serviciile publice

deconcentrate ale Ministerului Culturii și Cultelor nu își exercită dreptul de

preemțiune în termenul prevăzut la alin. (7) acest drept se transferă autorităților

publice locale, care îl pot exercita în maxim de 15 zile.

În cauza de față,

Ministerul Culturii nu și-a exercitat dreptul de preemțiune în termenul legal

de 25 de zile așa încât autoritatea publică locală, respectiv reclamantul, a

avut la dispoziție un termen de 15 zile în care să-și exercite acest drept,

deplin, în sensul acceptării ofertei și consemnării prețului negociat.

Cum reclamantul, chiar

dacă și-a exprimat acordul cu privire la cumpărarea imobilului la prețul

stabilit prin raportul de evaluare, conform Hotărârii nr. 78 al Consiliului

Local al Orașului Băile Herculane din 7 septembrie 2009, nu a consemnat în

același termen de 15 zile prețul la dispoziția cumpărătorului, scop în care potrivit

art. 4 alin. (7) din lege trebuia să prevadă în bugetul propriu sumele necesare

exercitării dreptului, dreptul său de preemțiune s-a stins prin neexercitarea

lui în termenul prevăzut de legiuitor.

Este de observat, că

dreptul de preemțiune nu se constituie într-o restrângere a dreptului de

dispoziție al proprietarului asupra bunului, dreptul de proprietate fiind

garantat constituțional, ci el se manifestă numai în situația în care

proprietarul bunului se hotărăște să vândă bunul și se exercită numai în

termenul legal, astfel stabilit, ca să nu obstrucționeze vânzătorul proprietar în

dreptul său de dispoziție asupra bunului.

Aceasta este și rațiunea

alin. (9) al art. 4 din Legea nr. 422/2001 în sensul că, comunicările privind

neexercitarea dreptului de preemțiune au termen de valabilitate pentru întregul

an calendaristic în care au fost emise, inclusiv în situațiile în care momentul

istoric este vândut de mai multe ori.

Prin urmare, în mod

nelegal instanța de apel a reținut că preemtorul, respectiv reclamantul nu a

renunțat expres la dreptul de preemțiune, cu ignorarea termenului legal de

exercitare, câtă vreme exercitarea acestui drept se manifestă și cuprinde nu

numai notificările legale de intenție, la care nu se limitează, dar și

consemnarea prețului care deși acceptat în speță, nu a avut loc în termenul de

15 zile prevăzut de art. 4 alin. (8) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea

monumentelor istorice.

De altfel, contractul

a cărui nulitate se solicită nu a fost încheiat în septembrie 2009 ci în martie

2010, la un preț superior celui stabilit în raportul de evaluare și acceptat de

reclamant, iar acesta, în calitate de autoritate publică locală, pentru

imobilul cumpărat clasat monument istoric, i-a eliberat cumpărătorului în

august 2010 autorizație de lucrări la acest imobil, fapt ce confirmă desistarea

lui de continuarea și finalizarea exercitării dreptului de preemțiune.

Așa fiind, Înalta

Curte constatând o aplicare greșită în cauză a prevederilor art. 4 din Legea

nr. 422/2001 de către instanța de apel, va admite recursul pârâtei SC C.C. SRL

în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica decizia

atacată și va respinge apelul reclamantului ca nefondat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., va fi obligat reclamantul la plata către recurenta SC C.C. SRL a

sumei de 10.669 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă

judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurenta– pârâtă SC C.C. SRL Băile Herculane împotriva

deciziei comerciale nr. 186 din 22 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială.

Modifică

decizia recurată, în sensul că respinge apelul formulat de reclamantul ORAȘUL

BĂILE HERCULANE - PRIN CONSILIUL LOCAL BĂILE HERCULANE împotriva sentinței nr. 718

din 2 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Anulează,

ca netimbrat, recursul declarat de recurenta– pârâtă SC H. SA Băile Herculane

împotriva aceleiași decizii.

Respinge

recursul declarat de recurentul – intervenient CABINET INDIVIDUAL DE AVOCAT ”I.L.”

împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Obligă

intimatul - reclamant Orașul Băile Herculane - prin Consiliul Local Băile

Herculane să plătească recurentei – pârâte S.C. C.C. SRL Băile Herculane suma

de 10.669 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă

judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 24 aprilie 2012.