ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4297/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 14 decembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL Rovinari, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței și A.D.R.S.V. Oltenia, a dispus suspendarea procesului verbal de constatare încheiat la data de 30 iulie 2009, transmis cu nr. CA 52981 din 14 august 2009, privind proiectul RO 2005/017-553.04.01.04.02.02 „stație mobilă de concasare și sortare pentru reciclarea deșeurilor din demolări și construcții”, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea actului administrativ.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că prin punerea în executare a procesului verbal, a cărui legalitate s-a contestat, se creează posibilitatea producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea continuării activității. S-a reținut, în ceea ce privește cazul bine justificat, că acesta derivă din faptul că executarea începută, înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a actului fiscal contestat. Față de prevederile legale incidente, instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Alături de argumentele expuse, s-a avut în vedere și recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Ținând seama de considerentele de ordin legal expuse în încheierea atacată, de recomandările Comitetului de Miniștrii pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot avea consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Instanța de fond a apreciat că executarea propriu-zisă și efectivă a actelor administrativ fiscale contestate trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.

S-a mai reținut în considerentele încheierii atacate faptul că introducerea căilor administrative de atac, a acțiunii împotriva actelor administrative, precum și nerespectarea actelor administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării majorărilor de întârziere pentru debitele restante. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că cererea formulată de către reclamantă în data de 24 noiembrie 2009, prin care s-a solicitat suspendarea procesului verbal de constatare încheiat la data de 30 iulie 2009 și transmis cu nr. CA 52981 din 14 august 2009, emis de instituția recurentă, nu a fost comunicată recurentului nici până la data declarării recursului.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 85 C. proc. civ., potrivit cărora „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, precum și ale art. 86, conform cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai ailor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.

(… ) În cazul în care comunicarea potrivit alin. I nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”, recurentul consideră că prin necomunicarea acestei cereri și prin faptul că aceasta nu a fost pusă în discuția părților, dreptul său la apărare a fost grav prejudiciat și, pe cale de consecință, încheierea din 14 decembrie 2009 a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale. Pe fondul cauzei, recurentul arată că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de suspendare, deoarece în cauză nu erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele dosarului rezultă că instanța de fond a soluționat cererea de suspendare fără ca emitentul actului să fi fost citat în cauză și fără ca această cerere să fie comunicată pârâtului împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă și pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură. Necesitatea citării emitentului actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc.

civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai ailor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (… ) În cazul în care comunicarea potrivit alin. I nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.

Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare. Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză și emitentul actului a cărui suspendare s-a solicitat, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței și să pună în discuția părților, în contradictoriu, cererea de suspendare formulată de reclamantă. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva Încheierii din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.