ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4297/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 decembrie 2009 Curtea de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de

suspendare formulată de reclamanta SC S. SRL Rovinari, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței și A.D.R.S.V. Oltenia, a

dispus suspendarea procesului verbal de constatare încheiat la data de 30 iulie

2009, transmis cu nr. CA 52981 din 14 august 2009, privind proiectul RO

2005/017-553.04.01.04.02.02 „stație mobilă de concasare și sortare pentru

reciclarea deșeurilor din demolări și construcții”, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect anularea actului

administrativ.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut, în esență, că prin punerea în executare a

procesului verbal, a cărui legalitate s-a contestat, se creează posibilitatea

producerii unui prejudiciu material, de natură a conduce la imposibilitatea

continuării activității.

S-a reținut, în ceea ce privește

cazul bine justificat, că acesta derivă din faptul că executarea începută,

înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei

constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea

soluției de suspendare a actului fiscal contestat.

Față de prevederile legale

incidente, instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind

cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Alături de argumentele expuse, s-a

avut în vedere și recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă.

Ținând seama de considerentele de

ordin legal expuse în încheierea atacată, de recomandările Comitetului de

Miniștrii pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de

circumstanțele cauzei, instanța a apreciat că executarea actului administrativ

este de natură a crea pagube serioase, care pot avea consecințe grave în

patrimoniul reclamantei.

Instanța de fond a apreciat că

executarea propriu-zisă și efectivă a actelor administrativ fiscale contestate

trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că

sumele reținute în actul fiscal sunt datorate.

S-a mai reținut în considerentele

încheierii atacate faptul că introducerea căilor administrative de atac, a

acțiunii împotriva actelor administrative, precum și nerespectarea actelor

administrative, nu sunt cauze care să determine suspendarea aplicării

majorărilor de întârziere pentru debitele restante.

Împotriva hotărârii instanței de

fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că

cererea formulată de către reclamantă în data de 24 noiembrie 2009, prin care

s-a solicitat suspendarea procesului verbal de constatare încheiat la data de

30 iulie 2009 și transmis cu nr. CA 52981 din 14 august 2009, emis de instituția

recurentă, nu a fost comunicată recurentului nici până la data declarării

recursului.

Astfel, având în vedere dispozițiile

art. 85 C. proc. civ., potrivit cărora „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei

cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu

dispune altfel”, precum și ale art. 86, conform cărora „Comunicarea cererilor

și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții

procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și

prin agenți ori salariați ai ailor instanțe în ale căror circumscripții se află

cel căruia i se comunică actul. (....) În cazul în care comunicarea potrivit

alin. I nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare

recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea

textului actului și confirmarea primirii acestuia”, recurentul consideră că

prin necomunicarea acestei cereri și prin faptul că aceasta nu a fost pusă în

discuția părților, dreptul său la apărare a fost grav prejudiciat și, pe cale

de consecință, încheierea din 14 decembrie 2009 a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale.

Pe fondul cauzei, recurentul arată

că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de suspendare, deoarece în

cauză nu erau îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza și sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul

este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție

instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele dosarului rezultă că

instanța de fond a soluționat cererea de suspendare fără ca emitentul actului

să fi fost citat în cauză și fără ca această cerere să fie comunicată pârâtului

împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă și pusă în discuția părților,

încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor

părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.

Necesitatea citării emitentului

actului rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea

părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente

și dispozițiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor

și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții

procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și

prin agenți ori salariați ai ailor instanțe în ale căror circumscripții se află

cel căruia i se comunică actul. (....) În cazul în care comunicarea potrivit

alin. I nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare

recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea

textului actului și confirmarea primirii acestuia”.

Astfel, realizarea citării și

comunicării actelor de procedură conform dispozițiilor legale reprezintă o

dovadă a respectării a două principii fundamentale ale procesului civil:

contradictorialitatea și dreptul la apărare.

Principiul contradictorialității

presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și

discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se

exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă

judecății.

Pentru ca acest principiu să fie

respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este

suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Contradictorialitatea se manifestă

atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca

părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul

pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți

și instanță.

În acest sens judecătorul nu poate

hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar

atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune

amânarea judecății și refacerea procedurii de citare.

Nu în ultimul rând, citarea și

comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura

respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului.

Neprocedând în acest mod, instanța

de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi

casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

fond urmează, așadar, să citeze în cauză și emitentul actului a cărui

suspendare s-a solicitat, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale și

Locuinței și să pună în discuția părților, în contradictoriu, cererea de

suspendare formulată de reclamantă.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului împotriva Încheierii din 14

decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 octombrie 2010.