ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2998/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 octombrie 2010,

reclamanta SC P. SA Mediaș a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea

nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării prevederilor H.G. nr. 349/2005

privind depozitarea deșeurilor, respectiv a Anexei nr. 5 prin care a fost aprobat

calendarul de sistare/încetare a activității sau conformare pentru depozitele de

deșeuri existente, până la pronunțarea instanței de fond .

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, executarea actului administrativ contestat prin plângerea

prealabilă adresată autorității emitente are drept consecință încetarea activității

pe care o desfășoară, astfel că este iminentă producerea unei pagube.

Reclamanta a mai arătat

că, data limită până la care trebuie închise ultimele depozite de deșeuri neconforme

cu standardele U.E. este 16 iulie 2017 și nu există criterii tehnice , în baza cărora

să fi fost stabilită data de 16 iulie 2010 pentru închiderea depozitului său.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea ca neîntemeiată

prin sentința civilă nr. 249 din 18 ianuarie 2011, reținând că nu s-a dovedit îndeplinirea

condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și

aceasta cu atât mai mult cu cât, actul administrativ pentru care s-a solicitat suspendarea

trebuia să fie deja executat, în sensul că, la data formulării cererii, depozitul

menționat de reclamantă nu trebuia să mai funcționeze.

De asemenea, instanța

de fond a avut în vedere că, din analiza sumară a actului contestat, rezultă că

închiderea depozitelor de deșeuri se efectuează în baza Normativului tehnic privind

depozitarea deșeurilor, aprobat prin Ordinul nr. 757/2004 emis de Ministerul Mediului

și Gospodăririi Apelor, astfel că este nefondată susținerea reclamantei privind

lipsa unor criterii tehnice pentru stabilirea graficului de închidere a depozitelor

de deșeuri.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta SC P. SA, solicitând modificarea hotărârii atacate,

în sensul admiterii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 349/2005, Anexa

nr. 5, tabel 5.2.

Recurenta a susținut în

primul motiv de recurs că instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu mai poate

fi invocată iminența unei pagube, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit.

ș) din Legea nr. 554/2004, deoarece dispoziția a cărei suspendare s-a solicitat

a devenit efectivă.

Pentru îndeplinirea acestei

cerințe legale, recurenta a arătat că prejudiciul produs prin actul contestat are

caracter periodic, prin veniturile de care este lipsită lunar, până la împlinirea

termenului de 16 iulie 2017, când se prevede închiderea ultimelor depozite neconforme

ale statului.

Prin sistarea activității

sale de depozitare a deșeurilor menajere mai devreme de data de 16 iulie 2017, recurenta

a considerat că este supusă unui tratament cu caracter discriminatoriu, ceea ce

reprezintă o încălcare a legislației privind concurența liberă și dreptul de proprietate,

astfel cum este definit în pct. 1 și 2 din art. 1 al primului Protocol adițional

la Convenția europeană a drepturilor omului.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut existența

unor criterii tehnice de închidere a depozitului său S. - Mediaș, prin Normativul

tehnic care reglementează închiderea depozitelor, deoarece acest act administrativ

nu are legătură cu obiectul cauzei. Recurenta a precizat că prin acest act normativ

au fost aprobate criteriile tehnice pentru celulele din cadrul depozitelor, în momentul

în care capacitatea de depozitare este epuizată, ceea ce nu este situația cauzei

aflate pe rol, întrucât nu se referă la criteriile de sistare a activității depozitelor.

Prin raportarea la un

act normativ străin de cauză, s-a considerat de recurentă că, modalitatea în care

instanța de fond a abordat pricina este contrară recomandării din 13 septembrie

1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, în care se arată

că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7 din aceeași lege

a autorității publice emitentă a actului, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond.

Cererea recurentei SC

P. SA de suspendare a executării, întemeiată pe exercitarea la data de 17 noiembrie

2010 a recursului administrativ reglementat de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu

îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din aceeași lege

și a fost corect respinsă de instanța de fond.

Din motivarea cererii

de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența

unor cazuri bine justificate pentru măsura provizorie solicitată de recurentă în

perioada de soluționare a plângerii prealabile depusă la autoritatea publică emitentă

a actului administrativ contestat.

Instanța de fond a constatat

corect că recurenta – reclamantă nu a dovedit existența unui caz bine justificat,

în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința executării actului administrativ.

În consecință, această

primă condiție pentru suspendarea executării actului administrativ nu a fost îndeplinită

în cauză, cu atât mai mult cu cât , prin obiectul său de reglementare, H.G. nr.

349/2005 are ca finalitate transpunerea integrală a Directivei nr. 1.999/31/CE a

Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitarea deșeurilor , unicul act juridic

european în materia depozitării deșeurilor.

De asemenea, instanța

de fond a constatat judicios ca nefiind dovedită în cauză nici cerința prevenirii

unei pagube iminente ca urmare a executării actului administrativ atacat, care de

altfel produsese efectele juridice la data formulării cererii de chemare în judecată.

Interpretarea dată de

instanța de fond dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este conformă

normei europene invocate de recurentă și anume, recomandării a Comitetului de Miniștri

către statele membre privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios

administrativ, adoptată la 13 septembrie 1989.

Potrivit acestei norme,

măsurile de protecție provizorie, cum este cazul suspendării executării actului

administrativ, pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului este de natură

să cauzeze grave prejudicii, reparabile doar cu dificultate și sub condiția existenței

unui caz justificat împotriva validității actului respectiv.

Hotărârea instanței de

fond a fost neîntemeiat criticată și pentru aplicarea unui act normativ străin de

obiectul cauzei, întrucât soluția de respingere a cererii nu a fost fundamentată

pe criteriile tehnice din Normativul tehnic privind depozitarea deșeurilor, aprobat

prin O.M.M.G.A. nr. 757/2004, constatându-se în mod corect că incidența și modul

de aplicare a acestor criterii nu pot fi examinate decât pe fondul pricinii, în

cadrul unei eventuale acțiuni în anulare.

Pentru aceleași considerente,

se constată că nu pot fi analizate în procedura de suspendare a executării și susținerile

recurentei privind caracterul discriminatoriu al reglementării cuprinse în H.G.

nr. 349/2005. Acest motiv de nelegalitate a actului administrativ atacat impune

cercetarea pe fond a cauzei, care nu se poate realiza decât prin controlul de legalitate

exercitat de instanța de contencios administrativ sesizată cu acțiunea formulată

pentru anularea actului respectiv.

Față de motivele care

au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii

atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC P. SA Mediaș împotriva sentinței civile nr. 249 din 18 ianuarie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2011.