ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2490/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 87/PI din 25 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 108/59/2010, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulate de petiționarul D.A. împotriva referatului din 13 ianuarie 2010 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 13/VIII/1/2010. A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Petentul D.A. a sesizat la data de 26 ianuarie 2009 Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara – sesizare care a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, înregistrată sub nr. 13/VIII/1/2010.

Procedându-se la audierea petentului, în data de 9 februarie 2009, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, acesta a precizat că este nemulțumit de modul în care instanța de judecată a soluționat cererea sa ce a avut ca obiect „revizuire”, cerere ce a format obiectul dosarului nr. 2730/115/2007 al Tribunalului Caraș-Severin . Procurorul a constatat că sesizarea formulată nu constituie o plângere penală iar cererea sa, având ca obiect o revizuire, a fost soluționată definitiv. Instanța de fond a reținut, în atare condiții, că plângerea petentului nu se încadrează în dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., neexistând o rezoluție sau o ordonanță a procurorului. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs petiționarul D.A.

invocând faptul că hotărârile judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - nu indică însă în mod expres la care hotărâri se referă – nu au fost puse în executare, fiind pronunțate de complete nelegal constituite (f.3 dosar recurs). Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 385 5 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit disp. art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc.

pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, ori, după caz a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată precum și prin alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță. Din analiza textului invocat rezultă că legiuitorul a prevăzut în mod expres și limitativ care dintre actele emise de procuror pot fi supuse controlului judecătoresc în procedura specială instituită prin art. 278 1 C. proc.

pen. În cauza dedusă judecății, se constată că procurorul nu a dispus vreuna din soluțiile enunțate ci s-a pronunțat asupra plângerii formulate, printr-un referat respingând plângerea ca neîntemeiată. În atare condiții, respingerea ca inadmisibilă a plângerii de către instanța de fond este legală și temeinică. Așa fiind Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul D.A. împotriva sentinței penale nr. 87/PI/din 25 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.A. împotriva sentinței penale nr. 87/PI din 25 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică, azi 23 iunie 2010.