ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 567 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în

dosarul nr. 290/102/2009 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C.A.

în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Reghin prin care a fost

contestată Dispoziția nr. 808 di 1 martie 2006 emisă în temeiul Legii nr.

10/2001, reținându-se că aceasta este tardivă, acțiunea nefiind formulată în

termenul de 30 de zile de la comunicarea dispoziției, prevăzut de art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel reclamantul iar prin decizia civilă nr. 11 din

26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins ca nefondat apelul

reținându-se următoarele considerente.

Prin Dispoziția nr.

808 din 1 martie 2008, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul

municipiului Reghin s-a respins notificarea înregistrată la Instituția Prefectului județului Mureș sub nr. 60/2001 formulată de reclamantul C.A. și de

numiții C.I. și C.P., în calitate de moștenitori ai defunctului C.N. prin care

s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești constând în contravaloarea

utilajului „Presa de ulei Vulturul” montată la Moara Apalina din Reghin, care a fost naționalizată în anul 1948.

Prin întâmpinarea

formulată Primarul municipiului Reghin a invocat faptul că dispoziția

sus-menționată i-a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire, cu

adresa nr. 4779 din 16 martie 2009. Acest înscris nu a fost depus la dosar,

însă la termenul din 2 aprilie 2009, cu ocazia judecării cauzei în primă

instanță, reclamantul a confirmat faptul că dispoziția emisă în temeiul Legii

nr. 10/2001 i-a fost comunicată în anul 2006 (fila 66 dosar tribunal). De

altfel, pe parcursul judecării cauzei reclamantul nu a contestat primirea

dispoziției în anul 2006, susținând doar că nu a contestat această dispoziție

în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia pe motiv că abia ulterior a

intrat în posesia documentelor care atestau că presa de ulei încorporată în

Moara Apalina, pentru care a solicitat despăgubiri, i-a aparținut antecesorului

său și că a fost naționalizată în anul 1948.

Conform prevederilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția

motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură

poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a

tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau,

după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30

de zile de la comunicare.

În speță după

emiterea Dispoziției nr. 808 din 1 martie 2006 prin care s-a finalizat

procedura administrativă, reclamantul nu a contestat actul respectiv în

termenul de 30 de zile reglementat de prevederile legale sus-menționate. Abia

la data de 10 februarie 2009 reclamantul a formulat contestație împotriva

dispoziției prin care s-a soluționat notificarea, solicitând concomitent

repunerea în termenul de contestare a dispoziției. în susține cererii de

repunere în termen, reclamantul a invocat faptul doar în urma demersurilor

efectuate la diverse autorități a intra posesia actelor care dovedesc faptul că

este îndreptățit beneficieze de despăgubiri pentru bunul ce i-a aparținut

antecesorului său.

Față de cererea de

repunere în termen trebuie avut vedere faptul că în conformitate cu prevederile

art. 103 C. proc. civ. această cerere trebuia formulată în termen de zile de la

încetarea împrejurării care l-a împiedicat pe reclame să formuleze contestația

în termenul prevăzut de lege. Din actele dosarului rezultă că toate demersurile

la care a făcut referire reclamantul, prin care s-a adresat diverselor

autorități în legați cu solicitarea sa întemeiată pe prevederile Legii nr.

10/2001 au fost efectuate în perioada 2006-2008, or cererea de repunere termen

a fost formulată doar la 10 februarie 2009, deci cu depășirea termenului de 15

zile prevăzut de art. 103 C. proc. civ.

Pe de altă parte,

faptul că reclamantul s-a adresat la diverse autorități exprimându-și

nemulțumirea în legătură cu modul de soluționare a notificării nu echivalează

cu o împrejurare mai preș de voința sa, care să determine repunerea în termenul

de formulare a contestației. În condițiile în care, după finalizarea procedurii

administrative reclamantul a fost nemulțumit de modul de soluționare a

notificării, acesta avea posibilitatea să se adreseze instanțelor

judecătorești, care sunt singurele competente să analizeze legalitatea unei

dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și să dispună eventual anularea

acesteia. De asemenea, reclamantul nu a dovedit faptul că a fost împiedicat

dintr-o împrejurare mai presus de voința sa să depună la dosar acte

justificative ale dreptului său de a beneficia de despăgubiri.

Prin urmare, instanța

de apel a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

103 C. proc. civ. pentru a se dispune repunerea reclamantului în termenul d

contestare a dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și ca atare,

contestația a fost respinsă ca tardivă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul C.A. solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Reclamantul susține

că instanța de apel și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare

a legii întrucât la momentul înaintării notificării era în imposibilitate de a

depune întreaga documentație solicitată, situație în care documentele ce vizau

Presa de ulei „Vulturul” încorporată în Moara Apalina au putut fi reținute doar

ulterior în urma intervențiilor făcute la autoritățile ce au deținut acele

documente.

Ca atare, reclamantul

susține că nedepunerea și neatacarea dispoziției s-a datorat unor împrejurări

mai presus de voința lui.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Dispoziția nr. 808

din 1 martie 2006 prin care s-a respins notificarea formulată de reclamant în

temeiul Legii nr. 1072001, a fost comunicată reclamantului cu confirmare de

primire, prin adresa nr. 4779 din 16 martie 2006.

Potrivit art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau după caz dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată

de persoana ce se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a

cărei circumspecție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, a entității

învestite cu soluționarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.

Termenul stabilit de

dispozițiile legale sus evocate, este unul de decădere, ce nu este susceptibil

nici de întrerupere și nici de suspendare și pe cale de consecință este

incompatibil și cu instituția repunerii în termen.

Astfel termenul de

decădere este definit ca fiind intervalul de timp în interiorul căruia

titularul unui drept subiectiv este obligat printr-o dispoziție imperativă a

legii să-și exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii acestuia.

Este de reținut că

prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, nu a fost modificat termenul legal de

contestare a deciziilor de respingere a notificărilor, care este de 30 de zile

de la comunicare și nici nu a prevăzut o repunere în termen.

Este real că este

prevăzută în textul legal sus evocat o excepție, dar aceasta vizează situația

imobilelor menționate în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul

acordând persoanelor îndreptățite, cărora li s-a respins cererea de restituire

a imobilelor afectate unor activități de interes public, posibilitatea de a

ataca deciziile/dispozițiile în termen de 12 luni de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005.

Cum însă nu suntem în

prezența unei astfel de situații, din perspectiva celei expuse și a

dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a făcut o

legală interpretare a stării de fapt și de drept prin prisma excepției

dirimante și absolute a tardivității acțiunii, cu atât mai mult cu cât situația

invocată de reclamant nu se circumscrie nici măcar ipotezei prevăzute de art.

103 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Față de cele expuse,

nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 11A din 26

ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale pentru minori și familie.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2011.