ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2812/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 567 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în dosarul nr. 290/102/2009 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Reghin prin care a fost contestată Dispoziția nr. 808 di 1 martie 2006 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, reținându-se că aceasta este tardivă, acțiunea nefiind formulată în termenul de 30 de zile de la comunicarea dispoziției, prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul iar prin decizia civilă nr. 11 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș s-a respins ca nefondat apelul reținându-se următoarele considerente.

Prin Dispoziția nr. 808 din 1 martie 2008, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de Primarul municipiului Reghin s-a respins notificarea înregistrată la Instituția Prefectului județului Mureș sub nr. 60/2001 formulată de reclamantul C.A. și de numiții C.I. și C.P., în calitate de moștenitori ai defunctului C.N. prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești constând în contravaloarea utilajului „Presa de ulei Vulturul” montată la Moara Apalina din Reghin, care a fost naționalizată în anul 1948. Prin întâmpinarea formulată Primarul municipiului Reghin a invocat faptul că dispoziția sus-menționată i-a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire, cu adresa nr. 4779 din 16 martie 2009. Acest înscris nu a fost depus la dosar, însă la termenul din 2 aprilie 2009, cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, reclamantul a confirmat faptul că dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 i-a fost comunicată în anul 2006 (fila 66 dosar tribunal).

De altfel, pe parcursul judecării cauzei reclamantul nu a contestat primirea dispoziției în anul 2006, susținând doar că nu a contestat această dispoziție în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia pe motiv că abia ulterior a intrat în posesia documentelor care atestau că presa de ulei încorporată în Moara Apalina, pentru care a solicitat despăgubiri, i-a aparținut antecesorului său și că a fost naționalizată în anul 1948. Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În speță după emiterea Dispoziției nr. 808 din 1 martie 2006 prin care s-a finalizat procedura administrativă, reclamantul nu a contestat actul respectiv în termenul de 30 de zile reglementat de prevederile legale sus-menționate. Abia la data de 10 februarie 2009 reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției prin care s-a soluționat notificarea, solicitând concomitent repunerea în termenul de contestare a dispoziției. în susține cererii de repunere în termen, reclamantul a invocat faptul doar în urma demersurilor efectuate la diverse autorități a intra posesia actelor care dovedesc faptul că este îndreptățit beneficieze de despăgubiri pentru bunul ce i-a aparținut antecesorului său.

Față de cererea de repunere în termen trebuie avut vedere faptul că în conformitate cu prevederile art. 103 C. proc. civ. această cerere trebuia formulată în termen de zile de la încetarea împrejurării care l-a împiedicat pe reclame să formuleze contestația în termenul prevăzut de lege. Din actele dosarului rezultă că toate demersurile la care a făcut referire reclamantul, prin care s-a adresat diverselor autorități în legați cu solicitarea sa întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 au fost efectuate în perioada 2006-2008, or cererea de repunere termen a fost formulată doar la 10 februarie 2009, deci cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 103 C. proc. civ. Pe de altă parte, faptul că reclamantul s-a adresat la diverse autorități exprimându-și nemulțumirea în legătură cu modul de soluționare a notificării nu echivalează cu o împrejurare mai preș de voința sa, care să determine repunerea în termenul de formulare a contestației.

În condițiile în care, după finalizarea procedurii administrative reclamantul a fost nemulțumit de modul de soluționare a notificării, acesta avea posibilitatea să se adreseze instanțelor judecătorești, care sunt singurele competente să analizeze legalitatea unei dispoziții emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și să dispună eventual anularea acesteia. De asemenea, reclamantul nu a dovedit faptul că a fost împiedicat dintr-o împrejurare mai presus de voința sa să depună la dosar acte justificative ale dreptului său de a beneficia de despăgubiri. Prin urmare, instanța de apel a reținut că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. pentru a se dispune repunerea reclamantului în termenul d contestare a dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001 și ca atare, contestația a fost respinsă ca tardivă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.A. solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Reclamantul susține că instanța de apel și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii întrucât la momentul înaintării notificării era în imposibilitate de a depune întreaga documentație solicitată, situație în care documentele ce vizau Presa de ulei „Vulturul” încorporată în Moara Apalina au putut fi reținute doar ulterior în urma intervențiilor făcute la autoritățile ce au deținut acele documente. Ca atare, reclamantul susține că nedepunerea și neatacarea dispoziției s-a datorat unor împrejurări mai presus de voința lui.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Dispoziția nr. 808 din 1 martie 2006 prin care s-a respins notificarea formulată de reclamant în temeiul Legii nr. 1072001, a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire, prin adresa nr. 4779 din 16 martie 2006. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau după caz dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana ce se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumspecție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, a entității învestite cu soluționarea notificării în termen de 30 de zile de la comunicare.

Termenul stabilit de dispozițiile legale sus evocate, este unul de decădere, ce nu este susceptibil nici de întrerupere și nici de suspendare și pe cale de consecință este incompatibil și cu instituția repunerii în termen. Astfel termenul de decădere este definit ca fiind intervalul de timp în interiorul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat printr-o dispoziție imperativă a legii să-și exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii acestuia. Este de reținut că prin Titlul I al Legii nr. 247/2005, nu a fost modificat termenul legal de contestare a deciziilor de respingere a notificărilor, care este de 30 de zile de la comunicare și nici nu a prevăzut o repunere în termen.

Este real că este prevăzută în textul legal sus evocat o excepție, dar aceasta vizează situația imobilelor menționate în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul acordând persoanelor îndreptățite, cărora li s-a respins cererea de restituire a imobilelor afectate unor activități de interes public, posibilitatea de a ataca deciziile/dispozițiile în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005. Cum însă nu suntem în prezența unei astfel de situații, din perspectiva celei expuse și a dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a făcut o legală interpretare a stării de fapt și de drept prin prisma excepției dirimante și absolute a tardivității acțiunii, cu atât mai mult cu cât situația invocată de reclamant nu se circumscrie nici măcar ipotezei prevăzute de art. 103 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. Față de cele expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 11A din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2011.