ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 372/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2007, pe rolul Judecătoriei Reghin, reclamanta P.G.C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O.A., să se constate că reclamanta este proprietara suprafețelor de 2777 și 346 mp teren din Apalina, pe care se află edificate casa parohială situată administrativ pe str. C. și casa de cărămidă situată administrativ pe str. C., Apalina; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor menționate; să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut ca motiv de radiere a dreptului de proprietate al pârâtei împrejurarea că Decretul nr. 358/1948 în baza căruia s-a intabulat dreptul acesteia, a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 126/1990, iar ca temei de drept al cererii de chemare în judecată au fost invocate prevederile art. 480 - 503 C. civ. La termenul de judecată din 14 mai 2008, în fața instanței învestite cu acțiunea, reprezentantul reclamantei a precizat, cu privire la primul capăt de cerere, că este o cerere în realizare și nu în constatare de drepturi. Prin Sentința civilă nr. 341 din 18 martie 2009, Judecătoria Reghin a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, în raport de prevederile art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 126/1990.

Prin Sentința civilă nr. 1284 din 24 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P.G.C.A., iar pe fond a fost respinsă acțiunea formulată de P.G.C.A., în contradictoriu cu pârâta P.O.A., obligând reclamanta la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, Tribunalul Mureș a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția invocată, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantei, tribunalul a arătat că reclamanta a justificat un interes în promovarea acțiunii, respectiv, redobândirea în proprietate a imobilului înscris în CF Apalina, sub nr. top x, y, z. Întrucât stabilirea calității de proprietar al imobilului reprezintă o chestiune care ține de fondul cauzei, s-a considerat că acest aspect se impune a fi analizat în contextul stabilirii temeiniciei acțiunii și nu pe cale de excepție.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480 - 503 C. civ., chiar dacă prin petitele acțiunii a arătat că dorește constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului, intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară și radierea dreptului de proprietate al parohiei pârâte. în consecință, s-a apreciat că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în revendicare, ceea ce presupune compararea titlurilor părților. S-a reținut că, potrivit cărții funciare Apalina, asupra imobilului de sub nr. x, y și z (transcris din CF Apalina) este înscris dreptul de proprietate al pârâtei P.O.

Română din Apalina, în baza Decretului nr. 358/1948, a Instrucțiunilor nr. 1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe Române din Ardeal și a art. 45 din Legea nr. 115/1938 (potrivit art. 2 din Decretului nr. 358/1948, averea mobilă și imobilă aparținând comunităților locale - parohii) ale cultului greco-catolic revine Statului Român, care le va lua în primire imediat, înscrierea în cartea funciară având caracter constitutiv. Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului nici anterior preluării de către statul român (conform relațiilor furnizate de la Biroul de carte funciară reieșind că nu se mai găsește CF Apalina din care s-a transcris imobilul).

Chiar dacă, din interpretarea prevederilor Decretului nr. 358/1948, reiese că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român din patrimoniul bisericii greco-catolice (dar nu expres al parohiei reclamante), iar din extrasul din fondul "Colecția de evidență cadastrală Mureș" furnizat de Arhivele Naționale reiese că în anul 1912 imobilele cu nr. top x, y și z erau în posesia E.g.c. Apalina, instanța a constatat că cererea reclamantei nu s-a întemeiat pe prevederile speciale ale legilor reparatorii (inclusiv cele referitoare la bunurile cultelor religioase), ci pe dreptul comun, fiind de esența acțiunii în revendicare dovedirea de partea care reclamă, a existenței dreptului de proprietate.

Cum acțiunea în revendicare este o acțiune reală întemeiată pe dreptul de proprietate, prin care se cere probarea posesiunii unui bun de către cel care se pretinde proprietar al acestuia, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească dreptul ei de proprietate, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel reclamanta P.G.C.A. Prin Decizia nr. 168/A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta P.G.C.A.; a constatat că P.G.C.A.

este proprietară asupra suprafețelor de 2777 și 346 mp teren pe care se află construcțiile: casa parohială din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 3 camere, bucătărie, antreu, hol, cămară, 1 bucătărie de vară situată în Apalina și casa din cărămidă acoperită cu țiglă cu două camere situată în str. C., înscrise în CF x1 Apalina sub nr. top x, y, z; a dispus radierea din CF x1 Apalina nr. top. x, y, z a P.O.A.; a dispus intabularea în CF x1 Apalina, nr. top x, y, z a P.G.C.A., a menținut celelalte dispoziții. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanta a revendicat două imobile, construcții cu teren aferent, imobile înscrise în CF. x1 Apalina, sub nr. top.

x, y, z. Conform copiei fidele a C.F. x1 Apalina, imobilele revendicate au fost transcrise din CF. x2 Apalina și înscrise în favoarea P.O.A. Încheierea de înscriere datează din 29 ianuarie 1968 și are la bază adresa din 29 ianuarie 1968, iar ca temei de drept Decretul nr. 358/1948. Instanța de apel a reținut că reclamanta nu a putut depune ca dovadă copia cărții funciare nr. x2 Apalina, lipsind din inventarul biroului de carte funciară, însă, a constatat că imobilul a fost preluat de la reclamantă. Astfel, prin Decretul nr. 358/1948 toate formele de organizare a Cultului Greco-Catolic și-au încetat existența, averea mobilă și imobilă, a parohiilor Greco-Catolice fiind atribuită B.O.R. Instanța de apel a mai reținut că reclamanta a făcut dovada existența Parohiei Greco-Catolice anterior anului 1948, cu copia evidenței cadastrale, eliberată de Arhivele Naționale și cu evidențele bisericești, depuse în cauză.

S-a mai reținut că, deși pârâta a dovedit existența unei organizări bisericești ortodoxe în Apalina, ca localitate distinctă, înglobată ulterior în municipiul Reghin, dreptul de proprietate asupra acestor imobile a fost dobândit prin transfer de la P.G.C. prin Decretul nr. 358 din 1948. P.G.C.A. a fost reînființată în anul 1991. După reînființarea acestui cult religios, Statul Român a stabilit, prin Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004, că situația juridică a imobilelor ce au aparținut B.G.C. va fi reglementată de comun acord prin comisii mixte alcătuite din reprezentanții celor două culte, iar în caz de neînțelegeri, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.

Cele două părți au convocat o astfel de întâlnire în anul 1997, însă nu s-a ajuns la o înțelegere. Asupra cererii prin care reclamanta revendică aceste imobile, Curtea a constatat că P.G.C. a deținut un drept de proprietate și în această calitate trebuia să beneficieze de toate prerogativele prevăzute de art. 480 C. civ., prevederi în vigoare în acea perioadă. Aceste imobile au fost transferate P.O.A. cu titlu gratuit, în timp ce reclamanta a pierdut dreptul de proprietate cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ. De altfel, ca măsură de reparare, Statul Român a îndreptățit instituțiile B.G.C. să revendice imobilele pe care le-a deținut, în situația în care, cele două organizații religioase nu ajung la un acord (art. 3 din Decretul-Lege nr. 126/1990, așa cum a fost modificat prin O.G.

nr. 64/2004 și apoi prin Legea nr. 182/2005). Decizia a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâta P.O.A., care a susținut nelegalitatea hotărârii, cu trimitere generică la dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În susținerea acestor motive de recurs s-au arătat următoarele: - Instanța de apel a apreciat în mod eronat probele existente în dosar din care rezultă că reclamanta a introdus în mod prematur acțiunea, încălcând procedura prealabilă prevăzută de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, în sensul că nu a fost convocată comisia mixtă pentru a se putea discuta problemele litigioase și a se ajunge la o anumită concluzie, nefiind concludent procesul-verbal din 15 iunie 1997 (fără ștampilă și fără semnături) depus de reclamantă; - Instanța nu a observat că dreptul la acțiune este prescris și în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, privind prescripția achizitivă, imobilul fiind posedat de pârâtă cu bună-credință mai mult de 10 ani, începând din anul 1990, excepție care în mod greșit a fost respinsă de instanța de fond.

Pârâta posedă imobilele în litigiu din anul 1948, când cultul greco-catolic a fost scos în afara legii, iar bunurile aparținând B.G.C. au fost trecute în patrimoniul B.O.R., în temeiul Decretului nr. 177/1948, întrucât, prin art. 1 din Decretul-lege nr. 126/1990, Biserica Unită cu Roma a fost recunoscută oficial și s-a prevăzut modalitatea de restituire a bunurilor care au fost preluate în perioada regimului comunist, violența, ca viciu de consimțământ a încetat la data publicării acestui decret. Prin urmare, începând cu data de 14 aprilie 1990 a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani care s-a împlinit la data de 24 aprilie 1993, cu mult înainte de momentul învestirii instanței de judecată; - Instanța nu a observat că P.G.C.A.

a fost reînființată la data de 5 decembrie 1995, conform adresei din 7 decembrie 1995 către Consiliul Local Apalina; - Instanța nu a observat că P.O.A. și-a intabulat dreptul de proprietate în CF Apalina, nr. top x, y, z, la data de 29 ianuarie 1968, conform încheierii x1 CF în baza Decretului nr. 358/1948, art. 45 din Legea nr. 115/1938, instrucțiunile directoratului cultelor nr. 3811/1960 și instrucțiunile nr. 1352/1950 date de Mitropolia Ortodoxă din Sibiu; - Instanța nu a observat că reclamanta, nu poate dovedi nici dreptul și nici posesia dreptului de proprietate, având în vedere că acțiunea formulată de P.G.C.A. este o acțiune în revendicare, bazată pe art. 480 - 503 C. civ., prin care se cere probarea posesiunii bunului de cel care se pretinde că este proprietar al bunului, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească dreptul ei de proprietate.

Reclamanta, nu se află în situația de a invoca prevederile art. 480 C. civ., practic acțiunea reclamantei este o acțiune de rectificare de carte funciară prin care se solicită anularea titlului pârâtei, intabulat în temeiul art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948. Reclamanta nu a făcut dovada că este proprietară de carte funciară sau că este succesoarea proprietarului de carte funciară de la care s-a preluat imobilul; - Pârâta a fost intabulată în cartea funciară în baza unei încheieri pronunțate în materie necontencioasă, iar în temeiul art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

- Abrogarea în 1989 a Decretului-lege nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul-lege nr. 126/1990 nu pot duce la concluzia că, de jure, bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei. Pârâta a dobândit proprietatea prin efectul legii, urmată de exercitarea timp de peste 40 de ani, a tuturor atributelor dreptului de proprietate. Nu poate fi ignorat nici faptul că, la data preluării, Biserica Ortodoxă a efectuat învestiții și reparații capitale la imobilul preluat. - în speță nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii în revendicare, iar motive de anulare a încheierii de întabulare din 1968 sau a titlului care a stat la baza întabulării nu există.

Prin Decizia nr. 847 din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta P.O.A. și a modificat Decizia nr. 168/A din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, în sensul ca a admis apelul declarat de P.G.C.A. împotriva Sentinței civile nr. 1284 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Mureș, secția civilă, pe care a desființat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, analizând criticile referitoare la calificarea dată obiectului acțiunii, că instanțele de fond și apel nu au examinat cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite și nu au analizat în fond pretențiile reclamantei, astfel cum au fost formulate.

S-a considerat că, dată fiind ordinea în care reclamanta a formulat petitele acțiunii și față de motivarea sumară a acestora, instanța ar fi trebuit să lămurească natura și raporturile dintre ele. Astfel, s-a constatat că reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei și înscrierea dreptului său, însă nu a rezultat cu claritate care este temeiul juridic al cererii de rectificare.

În speță nu s-a lămurit dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii de revendicare, caz în care acțiunea în rectificare are caracter accesoriu față de acțiunea în revendicare, sau dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilității sau ineficacității actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei (astfel cum ar rezulta din considerentele acțiunii), caz în care s-ar impune cu prioritate examinarea acestor motive de rectificare, iar eventuala admitere a acțiunii în revendicare nu ar mai fi cauza, ci consecința rectificării. S-a considerat că aceste aspecte ar fi trebuit clarificate încă din faza judecății în fond, făcând posibilă astfel invocarea de către pârâtă a apărărilor corespunzătoare.

Cu ocazia rejudecării cauzei la Tribunalul Mureș, secția civilă, reclamanta a depus "întâmpinare", în finalul căreia a solicitat să se constate că este proprietara imobilelor de 2777 mp și 346 mp pe care se află casa parohială și casa de locuit și să se dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea sa și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei. La termenul de judecată din 12 martie 2013, instanța a pus în vederea reprezentantului reclamantei să își precizeze cererea de chemare în judecată în sensul indicării cadrului procesual și a obiectului cererii.

La termenul de judecată din 9 aprilie 2013, reprezentantul reclamantei a depus la dosar precizarea de acțiune prin care s-a arătat că se solicită constatarea faptului că este proprietara celor două suprafețe de teren pe care se află două case, din care una parohială, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P.O. Apalina și întabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei. Prin Sentința civilă nr. 2173 din 29 octombrie 2013, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta P.G.C.A. împotriva pârâților P.O.A. și Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligată reclamanta la plata către pârâta P.O.A.

a cheltuielilor de judecată de 8,655 lei. Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanță, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, după trimiterea cauzei spre rejudecare, a apreciat că trebuie să se analizeze condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare, definită ca acțiune a proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. S-a constatat că, în analiza drepturilor de proprietate ale părților trebuie să se pornească, conform îndrumărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la faptul că obiectul material al acțiunii îl reprezintă un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărților funciare.

S-a reținut, în acest context, că reclamanta nu a tăcut o asemenea dovadă, pârâta posesoare opunând reclamantei dreptul său înscris în cartea funciară în anul 1968. Eventualul drept anterior de proprietate al reclamantei a fost radiat odată cu înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român, iar valabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului nu face obiectul acțiunii, instanța nefiind sesizată cu o asemenea cerere. Ca o consecință a respingerii ca nefondate a acțiunii în revendicare, s-a considerat că nici cererea de rectificare a cărții funciare nu este întemeiată. Împotriva hotărârii menționate a declarat apel P.G.C.A., solicitând admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.

În motivarea căii de atac promovate, apelanta a arătat că rectificarea cărții funciare se impune ca urmare a abrogării Decretului-Lege nr. 358/1948 prin Decretul-Lege nr. 126/1990. În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 3 din Decretul-Lege nr. 115/1938 coroborat cu art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Apelanta a subliniat că înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a efectuat nu au fost valabile, întrucât Decretul nr. 358/1948 contravine Constituției din 1948 și prevederilor art. 480 - 481 C. civ. În memoriul de apel s-a mai arătat că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru prescripția achizitivă de 10 ani, iar prescripția de 30 de ani nu operează, precizând totodată că s-a întrunit și comisia mixtă, însă nu s-a ajuns la niciun consens.

Apelanta a invocat faptul că efectul abrogării Decretului nr. 358/1948 este dispariția valabilității titlului de proprietate ai Statului Român și nulitatea titlului subdobânditorului, P.O.A., precizând că a făcut dovada dreptului său de proprietate cu înscrisuri care atestă construirea casei parohiale și Școlii Confesionale G.C. în anul 1912. Prin Decizia nr. 648A din 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins ca nefundat apelul declarat de reclamanta P.G.C.A. și a obligat-o pe apelantă la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel, către intimata P.O.A. Prin considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că prima instanță s-a conformat îndrumărilor din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, lămurind obiectul cererii de chemare în judecată și reținând că a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară, urmată de o cerere de rectificare a cărții funciare cu caracter accesoriu.

Analizând acțiunea în revendicare, instanța a constatat că, întrucât se revendică un imobil supus regulilor de publicitate imobiliară ale cărților funciare, în analiza titlurilor părților trebuie să se dea eficiență principiilor și regulilor de carte funciară, nefiind aplicabile criteriile clasice de preferință utilizate în cazul revendicării unui imobil care nu este înscris în cartea funciară. În acest sens, s-a constatat că în CF x3 Apalina, asupra imobilului de sub nr. top. x, y, z (transcris din CF Apalina) este înscris, în baza încheierii din 29 ianuarie 1968, dreptul de proprietate al Parohiei Ortodoxe Române din Apalina, în temeiul Decretului nr. 358/1948, a Instrucțiunilor Directoratului Cultelor nr. 3811/1960, a Instrucțiunilor nr. 1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal și a art. 45 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

S-a reținut, totodată, că reclamanta a probat cu extrasul din fondul "Colecția de evidență cadastrală Mureș" că, în anul 1912, E.G.C. Apalina figura ca proprietar asupra imobilelor înscrise sub nr. top. x, y, z, însă dreptul său a fost radiat la momentul întabulării dreptului de proprietate al pârâtei. S-a constatat că argumentele reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului, întemeiate pe neconstituționalitatea Decretului nr. 358/1948 în raport cu Constituția din 1948 nu sunt relevante, în contextul precizării cererii, de chemare în judecată ca fiind una în revendicare, în cadrul căreia are prioritate compararea titlurilor, iar reclamanta nu a dovedit existența titlului său.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta P.G.C.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a invocat într-o primă critică, întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, precum și a obiectului cererii de chemare în judecată. Astfel, s-a susținut că instanța de apel a apreciat eronat că singurul petit principal al acțiunii este cel referitor la revendicarea imobilelor, iar petitul privitor la radierea dreptului de proprietate are numai un caracter subsidiar.

S-a învederat că o astfel de interpretare dată cererii de chemare în judecată, încalcă dreptul de dispoziție al reclamantei, prin ierarhizarea artificială a naturii capetelor de cerere, conducând la concluzia eronată că petitele privind rectificarea CF x1 Apalina nu pot fi admise atâta timp cât petitul principal este cel privind revendicarea, iar acesta la rândul său a fost respins motivat de faptul că în cartea funciară nu există drepturi reale înscrise în favoarea sa. Recurenta a arătat că nicio dispoziție C. proc. civ. nu impune reclamantului ierarhizarea petitelor după o anumită ordine sau limitarea acestora. Cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greșita interpretare a legii, respectiv a art. 17 și 34 din Legea nr. 115/1938 de unificare a dispozițiilor privitoare la cărțile funciare.

S-a susținut că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, s-a urmărit pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să suplinească lipsa de consimțământ a intimatei pârâte P.O.R.A., în vederea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară. Recurenta a arătat că instanțele de fond și apel au nesocotit dispozițiile art. 34 pct. 1 și 3 din Legea nr. 115/1938, ce stau la baza petitelor privind rectificarea și restabilirea situației de CF, bazându-și hotărârile numai pe dispozițiile art. 32 din lege potrivit cărora înscrierile în cartea funciară prezumă existența dreptului de proprietate. Existența acestui drept este prezumată, însă, "ope legis" numai până la proba contrară, în speță până la data la care se face dovada existenței vreuneia dintre condițiile prevăzute în cele trei puncte ale art. 34. S-a susținut că a intervenit abrogarea Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 al F.S.N.

și, ca atare, dreptul de proprietate înscris la poziția B+1 din CF Apalina în favoarea P.O.A., pe lângă faptul că la momentul înscrierii nu era valabil, efectele juridice ale acestui act ce a stat la baza înscrierii dreptului în CF au încetat de drept la data de 31 decembrie 3989. Examinând criticile invocate de recurenta-reclamantă raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica recurentei vizând ierarhizarea eronată a petitelor acțiunii având drept consecință aprecierea ca fiind accesoriu a capătului de cerere vizând rectificarea cărții funciare este nefondată. Instanțele de fond și apel au calificat acțiunea reclamantei conformându-se deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dat îndrumarea de a se lămuri natura și raporturile dintre capetele de cerere.

Procedând în acest sens, instanțele au avut în vedere precizarea în scris a obiectului cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat să se constate că este proprietara imobilelor în suprafață de 2777 mp și 346 mp, pe care se află casa parohială și case din cărămidă și să se dispună intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea sa și radierea din CF x1 Apalina nr. top. x, y, z a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P.O. Română din Apalina. O solicitare asemănătoare a fost făcută de reclamantă și prin precizarea de acțiune din 9 aprilie 2013, depusă ca urmare a dispoziției instanței de la termenul de judecată din 12 martie 2013 de a se indica cadrul procesual și obiectul cererii.

Prin urmare, în temeiul art. 129 alin. (6) C. proc. civ. instanța a analizat cererea reclamantului prin raportare la obiectul acesteia astfel cum a fost precizat, respectiv o acțiune în revendicare imobiliară, urmată de o cerere subsecventă de rectificare a cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și înscrierii acestui drept în favoarea sa (a reclamantei). Nu se poate susține că s-ar fi încălcat principiul disponibilității, odată ce instanța, respectând îndrumarea dată prin decizia de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., și având în vedere chiar precizarea acțiunii formulată de reclamantă a stabilit care este capătul de cerere principal și care sunt cele subsecvente, operațiune necesară și obligatorie cel puțin pentru determinarea competenței, conform art. 17 C. proc.

civ. În acest context, instanța de apel a respectat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind corect că inversarea celor două capete de cerere în apel ar fi impus o analiză complet diferită a cererii de chemare în judecată și a probatoriului administrat, echivalând cu schimbarea obiectului cererii în apel. Nici critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs vizând încălcarea dispozițiilor Legii nr. 115/1938 nu este fondată.

Instanța de fond și apel, în baza situației de fapt necontestate în cauză de recurenta-reclamantă, au reținut că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului revendicat, care să justifice redobândirea posesiei de la un posesor neproprietar, ci, dimpotrivă, pârâta a făcut dovada titlului pe care deține bunul, reținând efectul real constitutiv al înscrierii dreptului său real în cartea funciară în anul 1968. Sistemul de publicitate al cărților funciare are la bază principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii, conform art. 17 - 18 din Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit căruia drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară și principiul forței probante a înscrierii, conform art. 32, care instituie două prezumții relative, respectiv, dacă s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane se prezumă că acesta exista în folosul ei și dacă s-a radiat un drept din cartea funciară se prezumă că acel drept nu există.

Argumentele reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului revendicat în proprietatea statului, întemeiate pe neconstituționalitatea Decretului nr. 358/1948 în raport de Constituția din 1948 nu pot fi examinate în contextul precizării cererii de chemare în judecată ca fiind una în revendicare, cu un petit subsecvent de rectificare a cărții funciare, având prioritate compararea titlurilor, iar reclamanta nedovedind existența titlului său. Abrogarea în 1989 a Decretului-Lege nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul-Lege nr. 126/1990 nu pot conduce de jure la concluzia că bunurile revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei recurente și că vechiul drept de proprietate a renăscut în patrimoniul acesteia.

Mai mult, prin Decretul-Lege nr. 126/1990, act normativ cu caracter special, s-a consacrat o procedură specială, în cadrul căreia comisia mixtă avea competența de a stabili situația juridică a lăcașelor de cult, ținând seama de dorința credincioșilor. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata, că nu sunt întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și, în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta P.G.C.A. împotriva Deciziei nr. 648/A din 23 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2015. Procesat de GGC - CL