ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 372/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 372/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2007, pe

rolul Judecătoriei Reghin, reclamanta P.G.C.A. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta P.O.A., să se constate că reclamanta este proprietara suprafețelor de

2777 și 346 mp teren din Apalina, pe care se află edificate casa parohială

situată administrativ pe str. C. și casa de cărămidă situată administrativ pe

str. C., Apalina; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al

reclamantei asupra imobilelor menționate; să se dispună radierea din cartea

funciară a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei și să fie

obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut ca motiv de radiere a dreptului de proprietate

al pârâtei împrejurarea că Decretul nr. 358/1948 în baza căruia s-a intabulat

dreptul acesteia, a fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 126/1990, iar ca temei

de drept al cererii de chemare în judecată au fost invocate prevederile art.

480 - 503 C. civ.

La termenul de

judecată din 14 mai 2008, în fața instanței învestite cu acțiunea,

reprezentantul reclamantei a precizat, cu privire la primul capăt de cerere, că

este o cerere în realizare și nu în constatare de drepturi.

Prin Sentința civilă

nr. 341 din 18 martie 2009, Judecătoria Reghin a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, în raport de prevederile

art. 3 alin. (3) din Decretul-Lege nr. 126/1990.

Prin Sentința civilă

nr. 1284 din 24 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei P.G.C.A., iar pe fond

a fost respinsă acțiunea formulată de P.G.C.A., în contradictoriu cu pârâta

P.O.A., obligând reclamanta la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a dispune

astfel, Tribunalul Mureș a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepția invocată, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantei,

tribunalul a arătat că reclamanta a justificat un interes în promovarea

acțiunii, respectiv, redobândirea în proprietate a imobilului înscris în CF

Apalina, sub nr. top x, y, z. Întrucât stabilirea calității de proprietar al

imobilului reprezintă o chestiune care ține de fondul cauzei, s-a considerat că

acest aspect se impune a fi analizat în contextul stabilirii temeiniciei

acțiunii și nu pe cale de excepție.

În ceea ce privește

fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe

prevederile art. 480 - 503 C. civ., chiar dacă prin petitele acțiunii a arătat

că dorește constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului,

intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară și radierea dreptului

de proprietate al parohiei pârâte. în consecință, s-a apreciat că acțiunea

dedusă judecății este o acțiune în revendicare, ceea ce presupune compararea

titlurilor părților.

S-a reținut că,

potrivit cărții funciare Apalina, asupra imobilului de sub nr. x, y și z

(transcris din CF Apalina) este înscris dreptul de proprietate al pârâtei P.O.

Română din Apalina, în baza Decretului nr. 358/1948, a Instrucțiunilor nr.

1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe Române din Ardeal și a art. 45 din Legea nr.

115/1938 (potrivit art. 2 din Decretului nr. 358/1948, averea mobilă și imobilă

aparținând comunităților locale - parohii) ale cultului greco-catolic revine

Statului Român, care le va lua în primire imediat, înscrierea în cartea

funciară având caracter constitutiv.

Pe de altă parte,

reclamanta nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra

imobilului nici anterior preluării de către statul român (conform relațiilor

furnizate de la Biroul de carte funciară reieșind că nu se mai găsește CF

Apalina din care s-a transcris imobilul).

Chiar dacă, din

interpretarea prevederilor Decretului nr. 358/1948, reiese că imobilul în

litigiu a fost preluat de Statul Român din patrimoniul bisericii greco-catolice

(dar nu expres al parohiei reclamante), iar din extrasul din fondul

"Colecția de evidență cadastrală Mureș" furnizat de Arhivele

Naționale reiese că în anul 1912 imobilele cu nr. top x, y și z erau în posesia

E.g.c. Apalina, instanța a constatat că cererea reclamantei nu s-a întemeiat pe

prevederile speciale ale legilor reparatorii (inclusiv cele referitoare la

bunurile cultelor religioase), ci pe dreptul comun, fiind de esența acțiunii în

revendicare dovedirea de partea care reclamă, a existenței dreptului de

proprietate.

Cum acțiunea în

revendicare este o acțiune reală întemeiată pe dreptul de proprietate, prin

care se cere probarea posesiunii unui bun de către cel care se pretinde

proprietar al acestuia, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să

dovedească dreptul ei de proprietate, instanța a respins ca neîntemeiată

acțiunea.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești a declarat apel reclamanta P.G.C.A.

Prin Decizia nr.

168/A din 11 noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul

reclamantei, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis

acțiunea civilă formulată de reclamanta P.G.C.A.; a constatat că P.G.C.A. este

proprietară asupra suprafețelor de 2777 și 346 mp teren pe care se află

construcțiile: casa parohială din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 3

camere, bucătărie, antreu, hol, cămară, 1 bucătărie de vară situată în Apalina

și casa din cărămidă acoperită cu țiglă cu două camere situată în str. C.,

înscrise în CF x1 Apalina sub nr. top x, y, z; a dispus radierea din CF x1

Apalina nr. top. x, y, z a P.O.A.; a dispus intabularea în CF x1 Apalina, nr.

top x, y, z a P.G.C.A., a menținut celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a

revendicat două imobile, construcții cu teren aferent, imobile înscrise în CF.

x1 Apalina, sub nr. top. x, y, z. Conform copiei fidele a C.F. x1 Apalina,

imobilele revendicate au fost transcrise din CF. x2 Apalina și înscrise în

favoarea P.O.A. Încheierea de înscriere datează din 29 ianuarie 1968 și are la

bază adresa din 29 ianuarie 1968, iar ca temei de drept Decretul nr. 358/1948.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta nu a putut depune ca dovadă copia cărții funciare nr. x2

Apalina, lipsind din inventarul biroului de carte funciară, însă, a constatat

că imobilul a fost preluat de la reclamantă. Astfel, prin Decretul nr. 358/1948

toate formele de organizare a Cultului Greco-Catolic și-au încetat existența,

averea mobilă și imobilă, a parohiilor Greco-Catolice fiind atribuită B.O.R.

Instanța de apel a

mai reținut că reclamanta a făcut dovada existența Parohiei Greco-Catolice

anterior anului 1948, cu copia evidenței cadastrale, eliberată de Arhivele

Naționale și cu evidențele bisericești, depuse în cauză.

S-a mai reținut că,

deși pârâta a dovedit existența unei organizări bisericești ortodoxe în

Apalina, ca localitate distinctă, înglobată ulterior în municipiul Reghin,

dreptul de proprietate asupra acestor imobile a fost dobândit prin transfer de

la P.G.C. prin Decretul nr. 358 din 1948.

P.G.C.A. a fost

reînființată în anul 1991. După reînființarea acestui cult religios, Statul

Român a stabilit, prin Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004, că

situația juridică a imobilelor ce au aparținut B.G.C. va fi reglementată de

comun acord prin comisii mixte alcătuite din reprezentanții celor două culte,

iar în caz de neînțelegeri, partea interesată are deschisă calea acțiunii în

justiție, potrivit dreptului comun.

Cele două părți au

convocat o astfel de întâlnire în anul 1997, însă nu s-a ajuns la o înțelegere.

Asupra cererii prin

care reclamanta revendică aceste imobile, Curtea a constatat că P.G.C. a

deținut un drept de proprietate și în această calitate trebuia să beneficieze

de toate prerogativele prevăzute de art. 480 C. civ., prevederi în vigoare în

acea perioadă.

Aceste imobile au

fost transferate P.O.A. cu titlu gratuit, în timp ce reclamanta a pierdut

dreptul de proprietate cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ. De altfel,

ca măsură de reparare, Statul Român a îndreptățit instituțiile B.G.C. să

revendice imobilele pe care le-a deținut, în situația în care, cele două

organizații religioase nu ajung la un acord (art. 3 din Decretul-Lege nr.

126/1990, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004 și apoi prin Legea nr.

182/2005).

Decizia a fost

atacată cu recurs, în termenul legal, de către pârâta P.O.A., care a susținut

nelegalitatea hotărârii, cu trimitere generică la dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ. În susținerea acestor motive de recurs s-au arătat

următoarele:

- Instanța de apel a

apreciat în mod eronat probele existente în dosar din care rezultă că

reclamanta a introdus în mod prematur acțiunea, încălcând procedura prealabilă

prevăzută de art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, în sensul că nu a fost

convocată comisia mixtă pentru a se putea discuta problemele litigioase și a se

ajunge la o anumită concluzie, nefiind concludent procesul-verbal din 15 iunie

1997 (fără ștampilă și fără semnături) depus de reclamantă;

- Instanța nu a

observat că dreptul la acțiune este prescris și în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, privind prescripția

achizitivă, imobilul fiind posedat de pârâtă cu bună-credință mai mult de 10

ani, începând din anul 1990, excepție care în mod greșit a fost respinsă de

instanța de fond. Pârâta posedă imobilele în litigiu din anul 1948, când cultul

greco-catolic a fost scos în afara legii, iar bunurile aparținând B.G.C. au

fost trecute în patrimoniul B.O.R., în temeiul Decretului nr. 177/1948,

întrucât, prin art. 1 din Decretul-lege nr. 126/1990, Biserica Unită cu Roma a

fost recunoscută oficial și s-a prevăzut modalitatea de restituire a bunurilor

care au fost preluate în perioada regimului comunist, violența, ca viciu de

consimțământ a încetat la data publicării acestui decret. Prin urmare, începând

cu data de 14 aprilie 1990 a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani

care s-a împlinit la data de 24 aprilie 1993, cu mult înainte de momentul

învestirii instanței de judecată;

- Instanța nu a

observat că P.G.C.A. a fost reînființată la data de 5 decembrie 1995, conform

adresei din 7 decembrie 1995 către Consiliul Local Apalina;

- Instanța nu a

observat că P.O.A. și-a intabulat dreptul de proprietate în CF Apalina, nr. top

x, y, z, la data de 29 ianuarie 1968, conform încheierii x1 CF în baza

Decretului nr. 358/1948, art. 45 din Legea nr. 115/1938, instrucțiunile

directoratului cultelor nr. 3811/1960 și instrucțiunile nr. 1352/1950 date de

Mitropolia Ortodoxă din Sibiu;

- Instanța nu a

observat că reclamanta, nu poate dovedi nici dreptul și nici posesia dreptului

de proprietate, având în vedere că acțiunea formulată de P.G.C.A. este o

acțiune în revendicare, bazată pe art. 480 - 503 C. civ., prin care se cere

probarea posesiunii bunului de cel care se pretinde că este proprietar al

bunului, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească

dreptul ei de proprietate. Reclamanta, nu se află în situația de a invoca

prevederile art. 480 C. civ., practic acțiunea reclamantei este o acțiune de

rectificare de carte funciară prin care se solicită anularea titlului pârâtei,

intabulat în temeiul art. 37 din Decretul-lege nr. 177/1948. Reclamanta nu a

făcut dovada că este proprietară de carte funciară sau că este succesoarea

proprietarului de carte funciară de la care s-a preluat imobilul;

- Pârâta a fost

intabulată în cartea funciară în baza unei încheieri pronunțate în materie

necontencioasă, iar în temeiul art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, dacă în

cartea funciară s-a înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă

că dreptul există în folosul ei.

- Abrogarea în 1989 a

Decretului-lege nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin

Decretul-lege nr. 126/1990 nu pot duce la concluzia că, de jure, bunurile

revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei. Pârâta a

dobândit proprietatea prin efectul legii, urmată de exercitarea timp de peste

40 de ani, a tuturor atributelor dreptului de proprietate. Nu poate fi ignorat

nici faptul că, la data preluării, Biserica Ortodoxă a efectuat învestiții și

reparații capitale la imobilul preluat.

- în speță nu sunt

îndeplinite condițiile acțiunii în revendicare, iar motive de anulare a

încheierii de întabulare din 1968 sau a titlului care a stat la baza

întabulării nu există.

Prin Decizia nr. 847

din 10 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a

admis recursul declarat de pârâta P.O.A. și a modificat Decizia nr. 168/A din

11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, în sensul ca a admis apelul

declarat de P.G.C.A. împotriva Sentinței civile nr. 1284 din 24 iunie 2010 a Tribunalului

Mureș, secția civilă, pe care a desființat-o cu trimitere spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte a reținut, analizând criticile referitoare la

calificarea dată obiectului acțiunii, că instanțele de fond și apel nu au

examinat cauza pe baza capetelor de cerere cu care au fost învestite și nu au

analizat în fond pretențiile reclamantei, astfel cum au fost formulate.

S-a considerat că,

dată fiind ordinea în care reclamanta a formulat petitele acțiunii și față de

motivarea sumară a acestora, instanța ar fi trebuit să lămurească natura și

raporturile dintre ele.

Astfel, s-a constatat

că reclamanta a solicitat rectificarea cărții funciare, prin radierea dreptului

de proprietate al pârâtei și înscrierea dreptului său, însă nu a rezultat cu

claritate care este temeiul juridic al cererii de rectificare. În speță nu s-a

lămurit dacă rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii

cererii de revendicare, caz în care acțiunea în rectificare are caracter

accesoriu față de acțiunea în revendicare, sau dacă rectificarea este

solicitată ca efect al nevalabilității sau ineficacității actului care a stat

la baza înscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei (astfel cum ar

rezulta din considerentele acțiunii), caz în care s-ar impune cu prioritate

examinarea acestor motive de rectificare, iar eventuala admitere a acțiunii în

revendicare nu ar mai fi cauza, ci consecința rectificării.

S-a considerat că

aceste aspecte ar fi trebuit clarificate încă din faza judecății în fond,

făcând posibilă astfel invocarea de către pârâtă a apărărilor corespunzătoare.

Cu ocazia rejudecării

cauzei la Tribunalul Mureș, secția civilă, reclamanta a depus

"întâmpinare", în finalul căreia a solicitat să se constate că este

proprietara imobilelor de 2777 mp și 346 mp pe care se află casa parohială și

casa de locuit și să se dispună întabularea dreptului de proprietate în cartea

funciară în favoarea sa și radierea din cartea funciară a dreptului de

proprietate înscris în favoarea pârâtei.

La termenul de

judecată din 12 martie 2013, instanța a pus în vederea reprezentantului

reclamantei să își precizeze cererea de chemare în judecată în sensul indicării

cadrului procesual și a obiectului cererii.

La termenul de

judecată din 9 aprilie 2013, reprezentantul reclamantei a depus la dosar

precizarea de acțiune prin care s-a arătat că se solicită constatarea faptului

că este proprietara celor două suprafețe de teren pe care se află două case,

din care una parohială, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate

înscris în favoarea pârâtei P.O. Apalina și întabularea dreptului de

proprietate în favoarea reclamantei.

Prin Sentința civilă

nr. 2173 din 29 octombrie 2013, Tribunalul Mureș, secția civilă a respins

acțiunea formulată de reclamanta P.G.C.A. împotriva pârâților P.O.A. și Statul

Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

A fost obligată

reclamanta la plata către pârâta P.O.A. a cheltuielilor de judecată de 8,655

lei.

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre, prima instanță, având în vedere obiectul cererii de chemare

în judecată, astfel cum a fost precizată, după trimiterea cauzei spre

rejudecare, a apreciat că trebuie să se analizeze condițiile de admisibilitate

a acțiunii în revendicare, definită ca acțiune a proprietarului neposesor

împotriva posesorului neproprietar.

S-a constatat că, în

analiza drepturilor de proprietate ale părților trebuie să se pornească,

conform îndrumărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la faptul că

obiectul material al acțiunii îl reprezintă un imobil supus regulilor de

publicitate imobiliară ale cărților funciare.

S-a reținut, în acest

context, că reclamanta nu a tăcut o asemenea dovadă, pârâta posesoare opunând

reclamantei dreptul său înscris în cartea funciară în anul 1968. Eventualul

drept anterior de proprietate al reclamantei a fost radiat odată cu înscrierea

dreptului de proprietate al Statului Român, iar valabilitatea trecerii

imobilului revendicat în proprietatea statului nu face obiectul acțiunii,

instanța nefiind sesizată cu o asemenea cerere.

Ca o consecință a

respingerii ca nefondate a acțiunii în revendicare, s-a considerat că nici

cererea de rectificare a cărții funciare nu este întemeiată.

Împotriva hotărârii

menționate a declarat apel P.G.C.A., solicitând admiterea acțiunii astfel cum a

fost precizată.

În motivarea căii de

atac promovate, apelanta a arătat că rectificarea cărții funciare se impune ca

urmare a abrogării Decretului-Lege nr. 358/1948 prin Decretul-Lege nr.

126/1990. În acest sens, s-a arătat că potrivit art. 3 din Decretul-Lege nr.

115/1938 coroborat cu art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 nu mai sunt întrunite

condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului

juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Apelanta a subliniat că

înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a efectuat nu au fost valabile,

întrucât Decretul nr. 358/1948 contravine Constituției din 1948 și prevederilor

art. 480 - 481 C. civ.

În memoriul de apel

s-a mai arătat că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile pentru prescripția

achizitivă de 10 ani, iar prescripția de 30 de ani nu operează, precizând

totodată că s-a întrunit și comisia mixtă, însă nu s-a ajuns la niciun consens.

Apelanta a invocat

faptul că efectul abrogării Decretului nr. 358/1948 este dispariția

valabilității titlului de proprietate ai Statului Român și nulitatea titlului

subdobânditorului, P.O.A., precizând că a făcut dovada dreptului său de

proprietate cu înscrisuri care atestă construirea casei parohiale și Școlii

Confesionale G.C. în anul 1912.

Prin Decizia nr. 648A

din 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins ca

nefundat apelul declarat de reclamanta P.G.C.A. și a obligat-o pe apelantă la

1000 lei cheltuieli de judecată în apel, către intimata P.O.A.

Prin considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut că prima instanță s-a conformat

îndrumărilor din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, lămurind

obiectul cererii de chemare în judecată și reținând că a fost sesizată cu

soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară, urmată de o cerere de

rectificare a cărții funciare cu caracter accesoriu.

Analizând acțiunea în

revendicare, instanța a constatat că, întrucât se revendică un imobil supus

regulilor de publicitate imobiliară ale cărților funciare, în analiza

titlurilor părților trebuie să se dea eficiență principiilor și regulilor de

carte funciară, nefiind aplicabile criteriile clasice de preferință utilizate

în cazul revendicării unui imobil care nu este înscris în cartea funciară.

În acest sens, s-a

constatat că în CF x3 Apalina, asupra imobilului de sub nr. top. x, y, z

(transcris din CF Apalina) este înscris, în baza încheierii din 29 ianuarie

1968, dreptul de proprietate al Parohiei Ortodoxe Române din Apalina, în

temeiul Decretului nr. 358/1948, a Instrucțiunilor Directoratului Cultelor nr.

3811/1960, a Instrucțiunilor nr. 1352/1950 ale Mitropoliei Ortodoxe din Ardeal

și a art. 45 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

S-a reținut,

totodată, că reclamanta a probat cu extrasul din fondul "Colecția de

evidență cadastrală Mureș" că, în anul 1912, E.G.C. Apalina figura ca

proprietar asupra imobilelor înscrise sub nr. top. x, y, z, însă dreptul său a

fost radiat la momentul întabulării dreptului de proprietate al pârâtei.

S-a constatat că

argumentele reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului

revendicat în proprietatea statului, întemeiate pe neconstituționalitatea

Decretului nr. 358/1948 în raport cu Constituția din 1948 nu sunt relevante, în

contextul precizării cererii, de chemare în judecată ca fiind una în

revendicare, în cadrul căreia are prioritate compararea titlurilor, iar

reclamanta nu a dovedit existența titlului său.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs reclamanta P.G.C.A., criticând-o ca nelegală

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanta a invocat într-o primă critică, întemeiată pe art. 304

pct. 8 C. proc. civ., greșita interpretare a actului juridic dedus judecății,

precum și a obiectului cererii de chemare în judecată.

Astfel, s-a susținut

că instanța de apel a apreciat eronat că singurul petit principal al acțiunii

este cel referitor la revendicarea imobilelor, iar petitul privitor la radierea

dreptului de proprietate are numai un caracter subsidiar. S-a învederat că o

astfel de interpretare dată cererii de chemare în judecată, încalcă dreptul de

dispoziție al reclamantei, prin ierarhizarea artificială a naturii capetelor de

cerere, conducând la concluzia eronată că petitele privind rectificarea CF x1

Apalina nu pot fi admise atâta timp cât petitul principal este cel privind

revendicarea, iar acesta la rândul său a fost respins motivat de faptul că în

cartea funciară nu există drepturi reale înscrise în favoarea sa.

Recurenta a arătat că

nicio dispoziție C. proc. civ. nu impune reclamantului ierarhizarea petitelor

după o anumită ordine sau limitarea acestora.

Cea de a doua critică

formulată prin motivele de recurs a vizat greșita interpretare a legii,

respectiv a art. 17 și 34 din Legea nr. 115/1938 de unificare a dispozițiilor

privitoare la cărțile funciare.

S-a susținut că prin

cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, s-a urmărit

pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să suplinească lipsa de

consimțământ a intimatei pârâte P.O.R.A., în vederea înscrierii dreptului de

proprietate al reclamantei în cartea funciară.

Recurenta a arătat că

instanțele de fond și apel au nesocotit dispozițiile art. 34 pct. 1 și 3 din

Legea nr. 115/1938, ce stau la baza petitelor privind rectificarea și

restabilirea situației de CF, bazându-și hotărârile numai pe dispozițiile art.

32 din lege potrivit cărora înscrierile în cartea funciară prezumă existența

dreptului de proprietate.

Existența acestui

drept este prezumată, însă, "ope legis" numai până la proba contrară,

în speță până la data la care se face dovada existenței vreuneia dintre

condițiile prevăzute în cele trei puncte ale art. 34.

S-a susținut că a

intervenit abrogarea Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-Lege nr. 9 din 31

decembrie 1989 al F.S.N. și, ca atare, dreptul de proprietate înscris la

poziția B+1 din CF Apalina în favoarea P.O.A., pe lângă faptul că la momentul

înscrierii nu era valabil, efectele juridice ale acestui act ce a stat la baza

înscrierii dreptului în CF au încetat de drept la data de 31 decembrie 3989.

Examinând criticile

invocate de recurenta-reclamantă raportat la motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este

nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica recurentei

vizând ierarhizarea eronată a petitelor acțiunii având drept consecință

aprecierea ca fiind accesoriu a capătului de cerere vizând rectificarea cărții

funciare este nefondată.

Instanțele de fond și

apel au calificat acțiunea reclamantei conformându-se deciziei de casare a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dat îndrumarea de a se

lămuri natura și raporturile dintre capetele de cerere.

Procedând în acest

sens, instanțele au avut în vedere precizarea în scris a obiectului cererii de

chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat să se constate că este

proprietara imobilelor în suprafață de 2777 mp și 346 mp, pe care se află casa

parohială și case din cărămidă și să se dispună intabularea dreptului de

proprietate în cartea funciară în favoarea sa și radierea din CF x1 Apalina nr.

top. x, y, z a dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei P.O. Română

din Apalina.

O solicitare

asemănătoare a fost făcută de reclamantă și prin precizarea de acțiune din 9

aprilie 2013, depusă ca urmare a dispoziției instanței de la termenul de

judecată din 12 martie 2013 de a se indica cadrul procesual și obiectul

cererii.

Prin urmare, în

temeiul art. 129 alin. (6) C. proc. civ. instanța a analizat cererea

reclamantului prin raportare la obiectul acesteia astfel cum a fost precizat,

respectiv o acțiune în revendicare imobiliară, urmată de o cerere subsecventă

de rectificare a cărții funciare, în sensul radierii dreptului de proprietate

înscris în favoarea pârâtei și înscrierii acestui drept în favoarea sa (a

reclamantei).

Nu se poate susține

că s-ar fi încălcat principiul disponibilității, odată ce instanța, respectând

îndrumarea dată prin decizia de casare, conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., și având în vedere chiar precizarea acțiunii formulată de reclamantă a

stabilit care este capătul de cerere principal și care sunt cele subsecvente,

operațiune necesară și obligatorie cel puțin pentru determinarea competenței,

conform art. 17 C. proc. civ.

În acest context,

instanța de apel a respectat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., potrivit

cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată,

apreciind corect că inversarea celor două capete de cerere în apel ar fi impus

o analiză complet diferită a cererii de chemare în judecată și a probatoriului

administrat, echivalând cu schimbarea obiectului cererii în apel.

Nici critica

formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs vizând încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 115/1938 nu este fondată.

Instanța de fond și

apel, în baza situației de fapt necontestate în cauză de recurenta-reclamantă,

au reținut că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra

imobilului revendicat, care să justifice redobândirea posesiei de la un posesor

neproprietar, ci, dimpotrivă, pârâta a făcut dovada titlului pe care deține

bunul, reținând efectul real constitutiv al înscrierii dreptului său real în

cartea funciară în anul 1968.

Sistemul de

publicitate al cărților funciare are la bază principiul efectului constitutiv

de drepturi reale al înscrierii, conform art. 17 - 18 din Decretul-Lege nr.

115/1938, potrivit căruia drepturile reale cu privire la imobile pot fi

constituite, modificate sau stinse numai prin înscrierea în cartea funciară și

principiul forței probante a înscrierii, conform art. 32, care instituie două

prezumții relative, respectiv, dacă s-a înscris un drept real în favoarea unei

persoane se prezumă că acesta exista în folosul ei și dacă s-a radiat un drept

din cartea funciară se prezumă că acel drept nu există.

Argumentele

reclamantei legate de nevalabilitatea trecerii imobilului revendicat în

proprietatea statului, întemeiate pe neconstituționalitatea Decretului nr.

358/1948 în raport de Constituția din 1948 nu pot fi examinate în contextul

precizării cererii de chemare în judecată ca fiind una în revendicare, cu un

petit subsecvent de rectificare a cărții funciare, având prioritate compararea

titlurilor, iar reclamanta nedovedind existența titlului său.

Abrogarea în 1989 a

Decretului-Lege nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin

Decretul-Lege nr. 126/1990 nu pot conduce de jure la concluzia că bunurile

revendicate nu au ieșit niciodată din proprietatea reclamantei recurente și că

vechiul drept de proprietate a renăscut în patrimoniul acesteia.

Mai mult, prin

Decretul-Lege nr. 126/1990, act normativ cu caracter special, s-a consacrat o

procedură specială, în cadrul căreia comisia mixtă avea competența de a stabili

situația juridică a lăcașelor de cult, ținând seama de dorința credincioșilor.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata, că nu sunt întrunite motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și, în consecință, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta P.G.C.A. împotriva Deciziei nr. 648/A

din 23 octombrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL