ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 847/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 847/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 14 decembrie 2007, pe rolul Judecătoriei Reghin,

reclamanta P.G.C. Apalina a solicitat, în contradictoriu cu pârâta P.O. Apalina:

să se constate că reclamanta este proprietara suprafețelor de 2777 și 346 m.p.

teren din Apalina, pe care se află edificate casa parohială situată

administrativ pe str. Castelului, și casa de cărămidă situată administrativ pe

str. Castelului, înscrise în C.F nr. 1391 Apalina, nr. top. 129/2, 130/1 și

132/2; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra

imobilelor menționate; să se dispună radierea din cartea funciară a dreptului

de proprietate înscris în favoarea pârâtei; obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În considerente, reclamanta a

susținut, ca motiv de radiere a dreptului de proprietate al pârâtei

împrejurarea că Decretul nr. 358/1948 în baza căruia d-a intabulat dreptul

acesteia, a fost abrogat prin Decretul - Lege nr. 126/1990, iar ca temei de

drept al cererii de chemare în judecată au fost invocate prevederile art. 480 –

art. 503 C. civ.

La termenul de judecată din 14 mai 2008,

în fața instanței învestite cu acțiunea, reprezentantul reclamantei a precizat,

cu privire la primul capăt de cerere, că este o cerere în realizare și nu în

constatare de drepturi.

Prin sentința civilă nr. 341 din 18

martie 2009, Judecătoria Reghin a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Mureș, în raport de prevederile art. 3 alin. (3) din

Decretul - Lege nr. 126/1990.

Prin Sentința civilă nr. 1284 din 24

iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost respinsă excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei P.G.C. Apalina, iar pe fond a fost

respinsă acțiunea formulată de P.G.C. Apalina, în contradictoriu cu pârâta P.O.

Apalina, obligând reclamanta la plata sumei de 2.600 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul

Mureș a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția

invocată, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantei, tribunalul

a arătat că reclamanta a justificat un interes în promovarea acțiunii,

respectiv, redobândirea în proprietate a imobilului înscris în C.F. nr. 1391

Apalina, sub nr. top 129/2, 130/1, 132/2. Întrucât stabilirea calității de

proprietar al imobilului reprezintă o chestiune care ține de fondul cauzei, s-a

considerat că acest aspect se impune a fi analizat în contextul stabilirii

temeinicie acțiunii și nu pe cale de excepție.

În ceea ce privește fondul cauzei,

instanța a constatat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 480

– art. 503 C. civ., chiar dacă prin petitele acțiunii a arătat că dorește

constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului, intabularea

dreptului de proprietate în cartea funciară și radierea dreptului de

proprietate a parohiei pârâte. În consecință, s-a apreciat că acțiunea dedusă

judecății este o acțiune în revendicare, ceea ce presupune compararea

titlurilor părților.

S-a reținut că, potrivit C.F. nr. 1391

Apalina, asupra imobilului de sub nr. 129/2, 131/2 și 132/2 (transcris din C.F.

nr. 78 Apalina), este înscris dreptul de proprietate al pârâtei P.O.R. Apalina,

în baza Decretului nr. 358/1948, a instrucțiunilor nr. 1352/1950 ale M.O.R. Ardeal

și a art. 45 din Legea nr. 115/1938 [(potrivit art. 2 din Decretului nr. 358/1948,

averea mobilă și imobilă aparținând comunităților locale (parohii)] ale

cultului greco-catolic revine S.R., care le va lua în primire imediat],

înscrierea în cartea funciară având caracter constitutiv.

Pe de altă parte, reclamanta nu a

făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului nici

anterior preluării de către statul român (conform relațiilor furnizate de la Biroul de carte funciară reieșind că nu se mai găsește C.F. 78 Apalina din care s-a transcris

imobilul).

Chiar dacă, din interpretarea prevederilor

Decretului nr. 358/1948, reiese că imobilul în litigiu a fost preluat de S.R. din

patrimoniul bisericii greco-catolice (dar nu expres al parohiei reclamante),

iar din extrasul din fondul „Colecția de evidență cadastrală Mureș” furnizat de

Arhivele Naționale reiese că în anul 1912 imobilele cu nr. top 129, 131 și 132

erau în posesia E.G.C. Apalina, instanța a constatat că cererea reclamantei nu

s-a întemeiat pe prevederile speciale ale legilor reparatorii (inclusiv cele

referitoare la bunurile cultelor religioase), ci pe o acțiune în revendicare de

drept comun, fiind de esența acesteia dovedirea de partea care reclamă a

existenței dreptului de proprietate.

Cum acțiunea în revendicare este o

acțiune reală întemeiată pe dreptul de proprietate, prin care se cere probarea

posesiunii unui bun de către cel care se pretinde proprietar al acestuia, iar

în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească dreptul ei de

proprietate, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești

a declarat apel reclamanta P.G.C. Apalina.

Prin decizia nr. 168/ A din 11

noiembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul reclamantei, a

schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea civilă

formulată de reclamanta P.G.C. Apalina; a constatat că P.G.C. Apalina este

proprietară asupra suprafețelor de 2777 și 346 m.p. teren pe care se află

construcțiile: casa parohială din cărămidă acoperită cu țiglă, compusă din 3

camere, bucătărie, antreu, hol, cămară, 1 bucătărie de vară situată în Apalina,

str. Castelului, și casa din cărămidă acoperită cu țiglă cu două camere situată

în str. Castelului, înscrise în C.F. nr. 1391 Apalina sub nr. top 129/2, 130/1,

132/2; a dispus radierea din C.F. nr. 1391 Apalina nr. top. 129/2, 130/1, 132/2

a P.O.R. Apalina; a dispus intabularea în C.F. nr. 1391 Apalina, nr. top 129/2,

130/1, 132/2 a P.G.C. Apalina; a menținut celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a revendicat două

imobile, construcții cu teren aferent, imobile înscrise în C.F. nr. 1391

Apalina, sub nr. top. 129/2, 130/1, 132/2. Conform copiei fidele a C.F. 1391

Apalina, imobilele revendicate au fost transcrise din C.F. 78 Apalina și

înscrise în favoarea P.O.A. Încheierea de înscriere datează din 29 ianuarie 1968

și are la bază adresa nr. 4 din 29 ianuarie 1968, iar ca temei de drept

Decretul nr. 358/1948.

Instanța de apel a reținut că

reclamanta nu a putut depune ca dovadă copia C.F. nr. 78 Apalina, lipsind din

inventarul biroului de carte funciară, însă, a constatat că imobilul a fost

preluat de la reclamantă. Astfel, prin Decretul nr. 358/1948 toate formele de

organizare a C.G.C. și-au încetat existența, averea mobilă și imobilă, a P.G.C.

fiind atribuită B.O.R.

Instanța de apel a mai reținut că

reclamanta a făcut dovada existența P.G.C. anterior anului 1948, cu copia

evidenței cadastrale, eliberată de Arhivele Naționale și cu evidențele

bisericești, depuse în cauză.

S-a mai reținut că, deși pârâta a

dovedit existența unei organizări bisericești ortodoxe în Apalina, ca

localitate distinctă, înglobată ulterior în municipiul Reghin, dreptul de

proprietate asupra acestor imobile a fost dobândit prin transfer de la P.G.C. prin

Decretul nr. 358 din 1948.

P.G.C. Apalina a fost reînființată

în anul 1991. După reînființarea acestui cult religios, S.R. a stabilit, prin

Legea nr. 182/2005 de aprobare a O.G. nr. 64/2004, că situația juridică a

imobilelor ce au aparținut B.G.C. va fi reglementată de comun acord prin

comisii mixte alcătuite din reprezentanții celor două culte, iar în caz de

neînțelegeri, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție,

potrivit dreptului comun.

Cele două părți au convocat o astfel

de întâlnire în anul 1997, însă nu s-a ajuns la o înțelegere.

Asupra cererii prin care reclamanta

revendică aceste imobile, Curtea a constatat că P.G.C. a deținut un drept de

proprietate și în această calitate trebuia să beneficieze de toate

prerogativele prevăzute de art. 480 C. civ., prevederi în vigoare în acea

perioadă.

Aceste imobile au fost transferate P.O.A.,

cu titlu gratuit, în timp ce reclamanta a pierdut dreptul de proprietate cu

încălcarea prevederilor art. 481 C. civ. De altfel, ca măsură de reparare, S.R.

a îndreptățit instituțiile B.G.C. să revendice imobilele pe care le-a deținut,

în situația în care, cele două organizații religioase nu ajung la un acord (art.

3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, așa cum a fost modificat prin O.G. nr. 64/2004

și apoi prin Legea nr. 182/2005).

Decizia a fost atacată cu recurs, în

termenul legal, de către pârâta P.O. Apalina, care a susținut nelegalitatea

hotărârii, cu trimitere generică la dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În susținerea acestor motive de recurs s-au arătat următoarele:

- Instanța de apel a apreciat în mod

eronat probele existente în dosar, din care rezultă că reclamanta a introdus în

mod prematur acțiunea, încălcând procedura prealabilă prevăzută de art. 3 din

Decretul - Lege nr. 126/1990, în sensul că nu a fost convocată comisia mixtă

pentru a se putea discuta problemele litigioase și a se ajunge la o anumită

concluzie, nefiind concludent procesul-verbal din 15 iunie 1997 (fără ștampilă

și fără semnături) depus de reclamantă;

- Instanța nu a observat că dreptul

la acțiune este prescris și în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 din

Decretul - Lege nr. 115/1938, privind prescripția achizitivă, imobilul fiind

posedat de pârâtă cu bună credință mai mult de 10 ani, începând din anul 1990,

excepție care în mod greșit a fost respinsă de instanța de fond. Pârâta posedă

imobilele în litigiu din anul 1948, când cultul greco-catolic a fost scos în

afara legii, iar bunurile aparținând B.G.C. au fost trecute în patrimoniul B.O.R.,

în temeiul Decretului nr. 177/1948. Întrucât, prin art. 1 din Decretul - Lege nr.

126/1990, B.U.R. a fost recunoscută oficial și s-a prevăzut modalitatea de

restituire a bunurilor care au fost preluate în perioada regimului comunist,

violența, ca viciu de consimțământ a încetat la data publicării acestui decret.

Prin urmare, începând cu data de 14 aprilie 1990 a început să curgă termenul de

prescripție de 3 ani care s-a împlinit la data de 24 aprilie 1993, cu mult

înainte de momentul învestirii instanței de judecată;

- Instanța nu a observat că P.G.C. Apalina

a fost reînființată la data de 5 decembrie 1995, conform adresei nr. 7080 din 7

decembrie 1995 către C:L. Apalina;

- Instanța nu a observat că P.O. Apalina

și-a intabulat dreptul de proprietate în C.F. 1391 Apalina, nr. top

129/2,130/1, 130/2, la data de 29 ianuarie 1968, conform încheierii nr. 124 C.F.

în baza Decretului nr. 358/1948, art. 45 din Legea 115/1938, instrucțiunile

directoratului cultelor nr. 3811/1960 și instrucțiunile nr. 1352/1950 date de M.O.

din Sibiu;

- Instanța nu a observat că

reclamanta nu poate dovedi nici dreptul și nici posesia dreptului de

proprietate, având în vedere că acțiunea formulată de P.G.C. Apalina este o

acțiune în revendicare, bazată pe art. 480 – art. 503 C. civ., prin care se

cere probarea posesiunii bunului de cel care se pretinde că este proprietar al

bunului, iar în cauză reclamanta nu a produs un titlu care să dovedească

dreptul ei de proprietate. Reclamanta nu se află în situația de a invoca

prevederile art. 480 C. civ., practic acțiunea reclamantei este o acțiune de

rectificare de carte funciară prin care se solicită anularea titlului pârâtei,

intabulat în temeiul art. 37 din Decretul - Lege 177/1948. Reclamanta nu a

făcut dovada că este proprietară de carte funciară sau că este succesoarea

proprietarului de carte funciară de la care s-a preluat imobilul;

- Pârâta a fost intabulată în cartea

funciară în baza unei încheieri pronunțate în materie necontencioasă, iar în

temeiul art. 32 din Decretul - Lege 115/1938, dacă în cartea funciară s-a

înscris un drept real în favoarea unei persoane, se prezumă că dreptul există

în folosul ei.

- Abrogarea în 1989 a Decretului - Lege nr. 358/1948 și recunoașterea cultului greco-catolic prin Decretul - Lege nr.

126/1990 nu pot duce la concluzia că, de jure, bunurile revendicate nu au ieșit

niciodată din proprietatea reclamantei. Pârâta a dobândit proprietatea prin

efectul legii, urmată de exercitarea timp de peste 40 de ani, a tuturor

atributelor dreptului de proprietate. Nu poate fi ignorat nici faptul că, la

data preluării, B.O. a efectuat investiții și reparații capitale la imobilul

preluat.

- În speță, nu sunt îndeplinite

condițiile acțiunii în revendicare, iar motive de anulare a încheierii de

intabulare din 1968 sau a titlului care a stat la baza intabulării nu există.

Intimata-reclamantă a depus

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,

apreciind motivele invocate ca simple afirmații, fără suport juridic, cu atât

mai mult cu cât este de netăgăduit că înainte de anul 1948 P.O. Apalina nu

exista în Apalina. A arătat că deși a pierdut dreptul de proprietate asupra

imobilelor revendicate cu încălcarea prevederilor art. 481 C. civ., Legea nr. 126/1990,

modificată prin O.G. nr. 64/2004 și apoi Legea nr. 182/2005, ca măsura

reparatorie, a creat cadrul legal pentru a se putea revendica imobilele în

cauză.

Examinând decizia recurată, prin

prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul primei critici, recurenta

susține că instanța de apel a apreciat în mod eronat probele existente în

dosar, reținând în mod greșit îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.

3 din Decretul - Lege nr. 126/1990. Recurenta susține că nu a fost convocată

comisia mixtă pentru a se putea discuta problemele litigioase și a se ajunge la

o anumită concluzie, nefiind concludent procesul-verbal din 15 iunie 1997 (fără

ștampilă și fără semnături) depus de reclamantă.

Această critică nu este încadrabilă

în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., nefiind susținute argumente care să

vizeze nelegalitatea concluziei instanței de apel pe aspectul parcurgerii

procedurii prealabile prevăzută de legea specială.

Făcând trimitere la mijloacele de

probă și la modul în care acestea au fost evaluate de instanța de apel,

recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este

incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică

temeinicia și elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluției adoptate,

respectiv, corecta aplicare a legii la situația de fapt determinată de instanța

de fond.

Analizând criticile referitoare la

calificarea dată de către instanțe obiectului cererii de chemare în judecată,

ca fiind o acțiunea în revendicare prin comparare de titluri, Înalta Curte

constată că instanța de fond și cea de apel nu au examinat cauza pe baza

capetelor de cerere cu care au fost învestite prin acțiune și nu au analizat în

fond pretențiile reclamantei, astfel cum au fost formulate, iar această

omisiune este, în fapt, consecința reținerii greșite a obiectului cererii de

chemare în judecată, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Așa cum reiese din partea expozitivă

a prezentei decizii, reclamanta a solicitat prin acțiune să se constate că este

proprietara imobilelor înscrise în C.F. nr. 1391 Apalina, nr. top. 129/2, 130/1

și 132/2; să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei

asupra imobilelor menționate și să se dispună radierea din cartea funciară a

dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei. Ulterior, reprezentantul

reclamantei a precizat oral în fața instanței că primul capăt de cerere este în

realizare, fără a se indica însă, drept acțiune în realizare, cea privind

revendicarea prin comparare de titluri.

Acțiunea formulată de reclamantă

vizează un imobil înscris în cartea funciară, aflat sub imperiul Decretului - Lege

nr. 115/1938. De regulă, acțiunea în revendicare nu este incompatibilă cu

principiile cărții funciare reglementate de acest act normativ, deoarece numai

pe calea acestei acțiuni proprietarul poate intra în deplina proprietate și

posesie a bunului imobil. Însă, în cadrul verificării titlurilor se va da

eficiență principiilor și regulilor de carte funciară, nemaifiind aplicabile

criteriile clasice de preferință, utilizate în cazul revendicării unui imobil

neînmatriculat în cartea funciară.

Examinând primul capăt al cererii de

chemare în judecată ca fiind o cerere de revendicare prin comparare de titluri,

instanța de apel a înlăturat astfel în mod implicit și fără motivare incidența

dispozițiilor în materie de carte funciară privitoare la puterea doveditoare a

înscrierii în cartea funciară și prezumția existenței dreptului înscris, reguli

care conferă o perspectivă diferită asupra probațiunii acțiunii în revendicare.

Pe de altă parte, dată fiind ordinea

în care reclamanta a formulat petitele acțiunii și față de motivarea sumară a

acestora, instanța ar fi trebuit să lămurească natura și raporturile dintre

ele.

Astfel, reclamanta a solicitat rectificarea

cărții funciare, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtei și

înscrierea dreptului reclamantei, însă nu rezultă cu claritate care este

temeiul juridic al cererii de rectificare.

Potrivit prevederilor art. 34 din Decretul - Lege nr. 115/1938:

„

Rectificarea

unei intabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoana

interesată:

1.

Dacă înscrierea sau titlul în

temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile.

2.

Sau dacă prin înscriere, dreptul a

fost greșit calificat.

3.

Sau dacă nu mai sunt întrunite

condițiunile de existență ale dreptului înscris, sau au încetat efectele

actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea”.

În speță nu s-a lămurit, dacă

rectificarea solicitată de reclamantă este rezultatul admiterii cererii în revendicare,

caz în care acțiunea în rectificare are caracter accesoriu față de acțiunea în

revendicare, sau dacă rectificarea este solicitată ca efect al nevalabilității

sau ineficacității actului care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate

în favoarea pârâtei (astfel cum ar rezulta din considerentele acțiunii), caz în

care s-ar impune cu prioritate examinarea acestor motive de rectificare, iar

eventuala admitere a acțiunii în revendicare nu ar mai fi cauza, ci consecința

rectificării.

Aceste aspecte ar fi trebuit

clarificate încă din faza judecății în fond, făcând posibilă astfel invocarea

de către pârâtă a apărărilor corespunzătoare.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”,

dispoziție legală ce se constituie în corolarul activității judiciare

procesual-civile și care susține normativ unul dintre principiile esențiale ale

procesului civil, ce-l particularizează de procesul penal și anume

disponibilitatea procesuală. Însă, dacă formulările reclamantului sunt neclare

și confuze, fiind de natură a nu permite determinarea clară a obiectului și

temeiului juridic al cererii deduse judecății, instanța are îndatorirea de a

cere lămuriri și precizări, respectând regula dezbaterilor contradictorii,

pentru a stabili obiectul cererii și temeiul juridic al acesteia, aspecte care

permit exercitarea controlului judiciar, dar și respectarea dreptului la

apărare al părții adverse, care trebuie să cunoască exact care sunt pretențiile

formulate împotriva sa și pe ce temei juridic se fundamentează acestea.

Criticile din recurs referitoare la

inexistența motivelor de rectificare a cărții funciare, faptul că reclamanta

nefiind proprietară tabulară nu poate revendica imobilul înscris în favoarea pârâtei,

precum și apărarea referitoare la uzucapiunea tabulară nu pot fi examinate

direct în recurs, în condițiile în care, în mod greșit, fără existența unei

precizări exprese din partea reclamantei și fără lămurirea cadrului procesual,

instanțele s-au considerat învestite cu o acțiune în revendicare prin comparare

de titluri, motiv care a determinat neexaminarea cauzei din perspectiva

regulilor și principiilor de carte funciară.

Această manieră de soluționare a

cauzei echivalează cu necercetarea fondului, deoarece, deși prin hotărârile

pronunțate prima instanță și cea de apel nu soluționează cauza pe o excepție,

din considerentele acestora rezultă o cercetare aparentă a aspectelor de fapt

și de drept ce țin de fondul pricinii, respectiv, cercetarea „altui fond” decât

cel dedus judecății.

În raport de cele de mai sus, se

impune reluarea judecății de la prima instanță, în fața căreia se vor clarifica

aspectele semnalate, urmând a se răspunde, totodată și apărărilor pârâtei,

formulate în recurs.

Față de considerentele expuse, în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta P.O. Apalina, va modifica

decizia recurată în sensul că, urmare a admiterii apelului declarat de P.G.C. Apalina

împotriva sentinței civile nr. 1284 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Mureș, secția civilă, va desființa această sentință și va trimite cauza spre

rejudecare la Tribunalul Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta P.O.

Apalina împotriva deciziei nr. 168/ A din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Modifică decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de P.G.C. Apalina

împotriva sentinței civile nr. 1284 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Mureș, secția civilă.

Desființează sentința și trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Mureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 10 februarie 2012.