ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2658/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 961/CM din 3

octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2945/109/2007, a

fost admisă acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților

drepturile salariale suplimentare prevăzute de art. 168 alin. (1) C.C.M.,

conform adreselor nr. 830/2008 și nr. 831/2008 emise de către pârâtă, în

funcție de perioada lucrată, conform completării la raportul de expertiză

contabilă întocmit în cauză de expert contabil T.L., care face parte din

prezenta hotărâre, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la

data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de

9.180 RON cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3/CM din 7 ianuarie

2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2945/109/2005, s-au admis

cererile formulate de intervenienții în interes propriu. S-a dispus completarea

sentinței civile nr. 961/CM/2008 în sensul că instanța a admis și cererea de

intervenție în interes propriu, urmând a obliga pe pârâtă să plătească

intervenienților drepturile salariale suplimentare neacordate prevăzute de art.

168 alin. (1) C.C.M., în funcție de perioadele efectiv lucrate, conform

completării la raportul de expertiză contabilă, întocmit în cauză de către

expert T.L., raport ce face parte integrantă din sentință, drepturi ce se vor

actualiza cu indicele inflației la data plății efective.

Împotriva sentințelor civile nr. 961/CM din 3

octombrie 2008 și nr. 03/CM din 7 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Argeș

în Dosarul nr. 2945/109/2007 au declarat recurs, în termen legal, reclamanții,

intervenienții în nume propriu și pârâta, criticându-le pentru nelegalitate și

netemeinicie sub mai multe aspecte, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

La termenul de judecată din data de 30

octombrie 2009, recurenta-pârâtă SC P. SA București a invocat excepția de

neconstituționalitate a art. 222 și 282 C. mun., art. 73 din Legea nr. 168/1999

privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea nr.

54/2003 a sindicatelor, arătând că aceste dispoziții sunt neconstituționale în

sensul că încalcă anumite dispoziții din Constituția României, respectiv art. 1

alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24

alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2).

În motivarea excepției, recurenta-pârâtă a

arătat că există o legătură de cauzalitate între normele atacate și realitatea

unei unități care, lipsită de dreptul minim de apărare, trebuie să facă față

dificultăților de ordin practic în cele peste 20.000 de dosare. Singurul

remediu îl constituie declararea ca neconstituționale a textelor arătate mai

sus, soluționarea acestui conflict de neconstituționalitate neintrând în

atribuțiile instanțelor judecătorești.

La termenul de judecată din data de 30 octombrie

2009, apărătorul recurentei-pârâte a arătat că până în prezent SC P. SA nu a

chemat în judecată sindicatul în niciun dosar. A mai arătat că recurenta-pârâtă

justifică interesul invocării prezentei excepții, aceea că intenționează să

introducă în cauză și sindicatul și apreciază că numai declararea

neconstituționalității textelor invocate ar putea să-și îndeplinească scopul

arătat.

Prin încheierea de ședință din data de 6

noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări speciale și pentru cauze cu minori și de familie

a fost respinsă

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-pârâtă SC

P. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control

financiar a reținut, în esență, că art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

47/1992 reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța,

sesizată cu excepția de neconstituționalitate, să o aprecieze ca fiind

admisibilă și să o înainteze Curții Constituționale.

Astfel, excepția trebuie ridicată în fața

instanței de judecată, de către una din părți sau, din oficiu, de către

instanță și trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori dispoziție din acestea,

care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului oricare ar

fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate

deja ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

Astfel, Curtea a constatat că, în speță,

excepția de neconstituționalitate a articolelor de lege invocate de către

recurenta-pârâtă SC P. SA, care este parte în cauză, că excepția se referă la

dispoziții din legi (Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 și Legea nr.

54/2003) și că respectivele dispoziții legale nu au fost declarate ca neconstituționale

prin vreo decizie a Curții Constituționale, astfel că, sub toate aceste

aspecte, excepția este admisibilă.

Curtea a apreciat însă că nu este îndeplinită

ultima condiție, aceea că dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind

neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză.

Astfel, cadrul procesual a fost stabilit

între reclamanți și pârâta SC P. SA, sindicatul din care fac parte reclamanții

nefiind parte în acest dosar și nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin

niciuna dintre formele prevăzute de Codul de procedură civilă: ca pârât sau

intervenient forțat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de

chemare în garanție).

Atât prin notele scrise prin care a fost

invocată excepția, cât și prin concluziile orale formulate la termenul când s-a

judecat cauza, pârâta, prin reprezentanții săi, a arătat că nu a chemat în

judecată sindicatul în acest dosar și nici în altele similare. Intenția

recurentei este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor

și apreciază că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca

neconstituționale a celor patru dispoziții legale arătate mai sus.

Prin această apărare chiar recurenta-pârâtă a

admis faptul că interesul său este viitor și că declararea ca neconstituționale

a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul.

Curtea a apreciat că declararea ca

neconstituționale a celor patru dispoziții legale nu ar avea nicio înrâurire

asupra prezentului dosar, câtă vreme sindicatul nu a fost introdus în cauză de

către recurenta-pârâtă, iar soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către

instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea

Constituțională excepției invocate de recurentă.

Mai mult decât atât, cu privire la

prevederile legale ce s-au solicitat a fi declarate neconstituționale de către

recurenta-pârâtă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin respingerea acestor

excepții prin decizia civilă nr. 511 din 18 noiembrie 2004, nr. 781 din 07

noiembrie 2006 și decizia nr. 44 din 11 ianuarie 2007.

Cu această ocazie, Curtea a constatat că „nu

există nicio interdicție constituțională pentru ca legea și statutele

organizațiilor sindicale să prevadă dreptul acestora de a introduce acțiuni în

justiție în numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al

căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra

drepturile sau interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor”.

Deși recurenta-pârâtă invocă în susținerea

excepției de neconstituționalitate pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 6

din C.E.D.O., în realitate instanțele judecătorești au respectat acest

principiu și anume cel al „egalității armelor”, în sensul că fiecare parte are

posibilitatea să-și expună cauza în fața instanței, în condiții care să nu o

dezavantajeze raportat la partea adversă, recurenta-pârâtă având toate

mijloacele procedurale pentru a-și putea dovedi cererile sale, iar

reglementarea conform legii a căilor de atac supune instanțelor judecătorești

posibilitatea de a cenzura eventual soluțiile instanțelor de fond în cazul în

care se constată nelegalitatea lor.

Astfel, Curtea a constata că, dimpotrivă,

prin formularea în mod repetat a unor excepții de neconstituționalitate de

către recurenta-pârâtă, aceasta nu a făcut decât să încalce dreptul la proces

echitabil în accepțiunea C.E.D.O., prin tergiversarea nejustificată a

soluționării cauzelor pe fond astfel că nu au fost îndeplinite toate condițiile

reglementate de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs, în termen legal pârâta SC P. SA,

criticând respingerea cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate solicitând,

totodată, ca în baza prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., dată

fiind inexistența apelului, ca judecarea recursului să aibă în atenție toate

aspectele ridicate instanței.

Recurenta-pârâtă mai arată că sunt

îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, analizând

art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale rezultă că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de sesizare a

Curții Constituționale, astfel:

Excepția este invocată de către subscrisa SC P.

SA în calitate de pârâtă în cauza ce face obiectul prezentului dosar. În

raportul juridic dedus judecății, invocarea excepției de neconstituționalitate

a dispozițiilor articolelor C. mun., Legea nr. 168/1999 și Legea sindicatelor

nr. 54/2003, cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor, este imperios necesară

pentru a putea dezlega prezentul litigiu.

Or, acesta este un litigiu de muncă, în

cadrul căreia recurenta SC P. SA este chemată în judecată în calitate de

unitate-pârâtă și unde e obligată, în calitate de angajator, să se supună

dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în

derularea/rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile părților au

fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu

sindicalele, în considerarea calității lor de unici parteneri de dialog social

pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.

De constituționalitatea sau

neconstituționalitatea articolelor indicate mai sus, depinde includerea sau

neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu la inițiativa

unității-pârâte, și nu la inițiativa reclamanților-salariați. Reținem așadar,

că articolele criticate pentru neconstituționalitate au legătură cu prezenta

cauză.

Totodată, sunt îndeplinite și celelalte

condiții prevăzute de art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv

excepția invocată privește dispoziții legale cuprinse în legi aflate în vigoare

- Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 și Legea nr. 53/2003 - și asupra căreia

Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii unei asemenea

excepții.

În concluzie, având în vedere că sunt

îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale excepției de

neconstituționalitate, sesizarea Curții Constituționale se impune anterior

oricărei discuții în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile cu valoare

constituțională încălcate, recurenta-pârâtă arată că este vorba despre art. 1

alin. (3) și art. 9 din Titlul I ce consacră principiile generale, art. 16

alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin.

(1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2) din Titlul II ce consacră

drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale.

Recurenta face ample aprecieri asupra

dispozițiilor pe care le consideră neconstituționale.

Analizând recursul formulat, în raport de

criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente comune:

Recursul formulat împotriva unei încheieri

prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate privi

decât aspecte de nelegalitate ale acestei încheieri relativ la modul de

interpretare a condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, menționate în

art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât incidența art. 304

1

C.

proc. civ. se va analiza prin prisma acestei limitări.

Înalta Curte consideră că, în mod corect,

instanța de apel a considerat că dispoziții din art. 222 și art. 282 din Legea

nr. 53/2003 C. mun., a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind

soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art. 28 alin. (2) din Legea nr.

54/2003 a sindicatelor nu au nicio legătură cu cauza de față, iar declararea ca

neconstituționale a celor patru dispoziții legale nu ar avea nicio înrâurire

asupra prezentului dosar, câtă vreme sindicatul nu a fost introdus în cauză de

către recurenta-pârâtă, iar soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către

instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea

Constituțională excepției invocate de recurentă.

Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între

reclamanți și pârâta SC P. SA, sindicatul din care fac parte reclamanții

nefiind parte în acest dosar și nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin

niciuna dintre formele prevăzute de C. proc. civ.

Chiar recurenta-pârâtă a admis faptul că

interesul său este viitor și că declararea ca neconstituționale a textelor de

lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul.

Prin urmare, interesul recurentei nu este

unul actual, raportat la modul în care dezlegarea dată excepției de

neconstituționalitate ar avea înrâurire asupra cauzei care se judecă, astfel

încât să fie dovedită legătura textelor legale considerate neconstituționale cu

prezenta cauză, ca și condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții

Constituționale.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că

soluția de nesesizare a Curții Constituționale este legală și urmează a fi

păstrată, ca urmare a neîndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor impuse de

art. 29 al Legii nr. 47/1992, astfel că recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30

aprilie 2010.