ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2658/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 961/CM din 3 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2945/109/2007, a fost admisă acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților drepturile salariale suplimentare prevăzute de art. 168 alin. (1) C.C.M., conform adreselor nr. 830/2008 și nr. 831/2008 emise de către pârâtă, în funcție de perioada lucrată, conform completării la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert contabil T.L., care face parte din prezenta hotărâre, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 9.180 RON cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3/CM din 7 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2945/109/2005, s-au admis cererile formulate de intervenienții în interes propriu. S-a dispus completarea sentinței civile nr. 961/CM/2008 în sensul că instanța a admis și cererea de intervenție în interes propriu, urmând a obliga pe pârâtă să plătească intervenienților drepturile salariale suplimentare neacordate prevăzute de art. 168 alin. (1) C.C.M., în funcție de perioadele efectiv lucrate, conform completării la raportul de expertiză contabilă, întocmit în cauză de către expert T.L., raport ce face parte integrantă din sentință, drepturi ce se vor actualiza cu indicele inflației la data plății efective.

Împotriva sentințelor civile nr. 961/CM din 3 octombrie 2008 și nr. 03/CM din 7 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 2945/109/2007 au declarat recurs, în termen legal, reclamanții, intervenienții în nume propriu și pârâta, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie sub mai multe aspecte, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009, recurenta-pârâtă SC P. SA București a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 222 și 282 C. mun., art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, arătând că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții din Constituția României, respectiv art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2). În motivarea excepției, recurenta-pârâtă a arătat că există o legătură de cauzalitate între normele atacate și realitatea unei unități care, lipsită de dreptul minim de apărare, trebuie să facă față dificultăților de ordin practic în cele peste 20.000 de dosare.

Singurul remediu îl constituie declararea ca neconstituționale a textelor arătate mai sus, soluționarea acestui conflict de neconstituționalitate neintrând în atribuțiile instanțelor judecătorești. La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009, apărătorul recurentei-pârâte a arătat că până în prezent SC P. SA nu a chemat în judecată sindicatul în niciun dosar. A mai arătat că recurenta-pârâtă justifică interesul invocării prezentei excepții, aceea că intenționează să introducă în cauză și sindicatul și apreciază că numai declararea neconstituționalității textelor invocate ar putea să-și îndeplinească scopul arătat. Prin încheierea de ședință din data de 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări speciale și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta-pârâtă SC P. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control financiar a reținut, în esență, că art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 reglementează condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca instanța, sesizată cu excepția de neconstituționalitate, să o aprecieze ca fiind admisibilă și să o înainteze Curții Constituționale. Astfel, excepția trebuie ridicată în fața instanței de judecată, de către una din părți sau, din oficiu, de către instanță și trebuie să vizeze o lege sau ordonanță ori dispoziție din acestea, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului oricare ar fi obiectul acestuia. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate deja ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, Curtea a constatat că, în speță, excepția de neconstituționalitate a articolelor de lege invocate de către recurenta-pârâtă SC P. SA, care este parte în cauză, că excepția se referă la dispoziții din legi (Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 și Legea nr. 54/2003) și că respectivele dispoziții legale nu au fost declarate ca neconstituționale prin vreo decizie a Curții Constituționale, astfel că, sub toate aceste aspecte, excepția este admisibilă. Curtea a apreciat însă că nu este îndeplinită ultima condiție, aceea că dispozițiile din lege apreciate de recurentă ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu prezenta cauză.

Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanți și pârâta SC P. SA, sindicatul din care fac parte reclamanții nefiind parte în acest dosar și nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin niciuna dintre formele prevăzute de Codul de procedură civilă: ca pârât sau intervenient forțat (cerere de chemare în judecată a altei persoane, cerere de chemare în garanție). Atât prin notele scrise prin care a fost invocată excepția, cât și prin concluziile orale formulate la termenul când s-a judecat cauza, pârâta, prin reprezentanții săi, a arătat că nu a chemat în judecată sindicatul în acest dosar și nici în altele similare. Intenția recurentei este de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor și apreciază că acest lucru nu este posibil decât prin declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale arătate mai sus.

Prin această apărare chiar recurenta-pârâtă a admis faptul că interesul său este viitor și că declararea ca neconstituționale a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul. Curtea a apreciat că declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă, iar soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea Constituțională excepției invocate de recurentă.

Mai mult decât atât, cu privire la prevederile legale ce s-au solicitat a fi declarate neconstituționale de către recurenta-pârâtă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin respingerea acestor excepții prin decizia civilă nr. 511 din 18 noiembrie 2004, nr. 781 din 07 noiembrie 2006 și decizia nr. 44 din 11 ianuarie 2007. Cu această ocazie, Curtea a constatat că „nu există nicio interdicție constituțională pentru ca legea și statutele organizațiilor sindicale să prevadă dreptul acestora de a introduce acțiuni în justiție în numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra drepturile sau interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor”.

Deși recurenta-pârâtă invocă în susținerea excepției de neconstituționalitate pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., în realitate instanțele judecătorești au respectat acest principiu și anume cel al „egalității armelor”, în sensul că fiecare parte are posibilitatea să-și expună cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze raportat la partea adversă, recurenta-pârâtă având toate mijloacele procedurale pentru a-și putea dovedi cererile sale, iar reglementarea conform legii a căilor de atac supune instanțelor judecătorești posibilitatea de a cenzura eventual soluțiile instanțelor de fond în cazul în care se constată nelegalitatea lor.

Astfel, Curtea a constata că, dimpotrivă, prin formularea în mod repetat a unor excepții de neconstituționalitate de către recurenta-pârâtă, aceasta nu a făcut decât să încalce dreptul la proces echitabil în accepțiunea C.E.D.O., prin tergiversarea nejustificată a soluționării cauzelor pe fond astfel că nu au fost îndeplinite toate condițiile reglementate de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal pârâta SC P. SA, criticând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate solicitând, totodată, ca în baza prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., dată fiind inexistența apelului, ca judecarea recursului să aibă în atenție toate aspectele ridicate instanței.

Recurenta-pârâtă mai arată că sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale. Astfel, analizând art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că, în speță, sunt îndeplinite condițiile de sesizare a Curții Constituționale, astfel: Excepția este invocată de către subscrisa SC P. SA în calitate de pârâtă în cauza ce face obiectul prezentului dosar. În raportul juridic dedus judecății, invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolelor C. mun., Legea nr. 168/1999 și Legea sindicatelor nr. 54/2003, cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor, este imperios necesară pentru a putea dezlega prezentul litigiu.

Or, acesta este un litigiu de muncă, în cadrul căreia recurenta SC P. SA este chemată în judecată în calitate de unitate-pârâtă și unde e obligată, în calitate de angajator, să se supună dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în derularea/rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile părților au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicalele, în considerarea calității lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate. De constituționalitatea sau neconstituționalitatea articolelor indicate mai sus, depinde includerea sau neincluderea sindicatelor în cadrul procesual al acestui litigiu la inițiativa unității-pârâte, și nu la inițiativa reclamanților-salariați.

Reținem așadar, că articolele criticate pentru neconstituționalitate au legătură cu prezenta cauză. Totodată, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția invocată privește dispoziții legale cuprinse în legi aflate în vigoare - Legea nr. 53/2003, Legea nr. 168/1999 și Legea nr. 53/2003 - și asupra căreia Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii unei asemenea excepții. În concluzie, având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate, sesizarea Curții Constituționale se impune anterior oricărei discuții în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile cu valoare constituțională încălcate, recurenta-pârâtă arată că este vorba despre art. 1 alin. (3) și art. 9 din Titlul I ce consacră principiile generale, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2) din Titlul II ce consacră drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale. Recurenta face ample aprecieri asupra dispozițiilor pe care le consideră neconstituționale.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente comune: Recursul formulat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale nu poate privi decât aspecte de nelegalitate ale acestei încheieri relativ la modul de interpretare a condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, menționate în art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel încât incidența art. 304 1 C. proc. civ. se va analiza prin prisma acestei limitări.

Înalta Curte consideră că, în mod corect, instanța de apel a considerat că dispoziții din art. 222 și art. 282 din Legea nr. 53/2003 C. mun., a prevederilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, precum și a art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor nu au nicio legătură cu cauza de față, iar declararea ca neconstituționale a celor patru dispoziții legale nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentului dosar, câtă vreme sindicatul nu a fost introdus în cauză de către recurenta-pârâtă, iar soluția ce ar fi pronunțată în cauză de către instanță nu ar fi influențată în niciun fel de soluția dată de Curtea Constituțională excepției invocate de recurentă.

Astfel, cadrul procesual a fost stabilit între reclamanți și pârâta SC P. SA, sindicatul din care fac parte reclamanții nefiind parte în acest dosar și nefiind chemat în judecată de către pârâtă prin niciuna dintre formele prevăzute de C. proc. civ. Chiar recurenta-pârâtă a admis faptul că interesul său este viitor și că declararea ca neconstituționale a textelor de lege o va ajuta să atragă pe viitor în proces sindicatul. Prin urmare, interesul recurentei nu este unul actual, raportat la modul în care dezlegarea dată excepției de neconstituționalitate ar avea înrâurire asupra cauzei care se judecă, astfel încât să fie dovedită legătura textelor legale considerate neconstituționale cu prezenta cauză, ca și condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că soluția de nesesizare a Curții Constituționale este legală și urmează a fi păstrată, ca urmare a neîndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor impuse de art. 29 al Legii nr. 47/1992, astfel că recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA împotriva încheierii din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 aprilie 2010.