ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3414/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1315/CM din 21

noiembrie 2008 a Tribunalului Argeș a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanții E.I.S., I.F.C., N.M., I.B., I.D., T.D., I.F., I.D.S., R.C., J.L., I.G.,

F.S., G.F.D., S.F., P.R., I.A., V.I., C.M., M.G., B.E., C.I., N.F., N.I., Z.F.,

Ș.I., B.V.I., I.F., S.N., M.I., P.D., V.L.M., S.M., P.L.N., P.F., P.A., P.Fl.,

P.I., B.A., V.I., T.P., S.T., O.M.C., I.C., I.D.C., C.A.P., S.S., N.V., I.D.D.

și a fost obligată pârâta SC P. SA București să plătească acestora drepturile

salariale suplimentare neacordate reprezentând primele pentru Paște și Crăciun

pentru perioada 2004 - 2007, în cuantumul stabilit prin anexa 3 a completării

raportului de expertiză ce face parte din această sentință, drepturi ce se vor

actualiza cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va

adăuga dobânda legală.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

La termenul de

judecată din data de 29 septembrie 2009 recurenta-pârâtă SC P. SA București („O.P.”

SA) a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și

art. 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea

conflictelor de muncă și a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a

sindicatelor.

Recurenta a arătat că

aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții

din Constituția României și anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1)

și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41

alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2).

Referitor la excepția

de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă s-a arătat, în susținerea

acesteia, că în litigiul de față a fost chemată în judecată, în calitate de angajator,

pentru a se supune dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a

sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile sale au fost

negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele în considerarea

calității lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor

colective de muncă la nivel de unitate.

S-a susținut că dispozițiile

legale menționate, indicate ca fiind neconstituționale, încalcă atât articolele

din Constituția României, cât și prevederile principiilor și articolelor ce alcătuiesc

blocul de constituționalitate român, respectiv dispozițiile Convenției Europene

a Drepturilor Omului.

Recurenta a mai arătat,

de asemenea, că prevederile a căror constituționalitate o contestă încalcă egalitatea

în fața legii a unității și salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice

ce se utilizează în conflictele de muncă, precum și dreptul la apărare al unității,

rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale

prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent

că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa

rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților. Se încalcă astfel, dreptul

la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale prin faptul că se interzice unității să cheme în judecată sindicatele

ca intervenienți forțați sau ca pârâți.

A mai aratătat recurenta

că există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor

de drepturi, în cazul primelor conflicte parteneri de dialog social fiind sindicatele,

în timp ce în cazul conflictelor de drepturi acestea nu au aproape niciun rol, ceea

ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesului demarat

de salariați.

În ceea ce privește conflictul

de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile

colective din partea salariaților, iar în ceea ce privește conflictele de drepturi,

în temeiul Legii nr. 54/2003, sindicatele au posibilitatea de a promova acțiuni

pe cale principală și de a interveni în procesele începute de salariați, deși, în

baza C. muncii, acestea pot doar să-i reprezinte la cerere pe salariați, iar în

temeiul Legii nr. 168/1999, cererile pot fi formulate doar de cei ale căror drepturi

au fost încălcate, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați

și nici pe cale incidentală.

S-a mai arătat că interesul

invocării excepției este acela de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele

în cadrul executării contractului colectiv de muncă pe care l-au negociat împreună

prin formularea unei cereri de intervenție ori direct, pe cale principală. S-a susținut

astfel, că există o legătură de cauzalitate între normele atacate și situația unității

care este lipsită de dreptul minimal la apărare și care trebuie să facă față unor

dificultăți în cadrul celor peste 20.000 dosare ale societății P. situație în care

se impune declararea ca neconstituționale a textelor sus arătate.

Prin încheierea pronunțată

la 12 ianuarie 2010 în Dosar nr. 2802/109/2007, Curtea de Apel Pitești a respins

cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele

art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată

nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Aceasta, în condițiile

în care obiectul acțiunii l-a reprezentat pretenția de obligare a pârâtei-recurente

O.P. SA la plata unor drepturi salariale către reclamanți, iar sindicatul nu este

parte în dosar.

Intenția declarată a recurentei

de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor nu justifică o pretinsă

legătură în soluționarea cauzei a textelor de lege menționate.

Prin chiar susținerea

recurentei-pârâte se admite că interesul său este viitor, urmărindu-se ca prin declararea

ca neconstituționale a celor 4 dispoziții legale să poată fi atras în proces sindicatul.

Față de această situație,

instanța a constatat că o eventuală declarare a neconstituționalității invocate

nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării unei cauze în care sindicatul nu

are calitatea de parte.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs SC O.P. SA, care în susținerea nelegalității soluției a arătat

că drepturile fundamentale ale acestei societăți sunt obstrucționate din punct de

vedere juridic prin menținerea în activul legislativ a unor dispoziții care îngrădesc

lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în proces

și recunoașterea calității procesuale de sine - stătătoare.

S-a pretins că sunt întrunite

în speță condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vizând sesizarea Curții Constituționale,

fiind imperios necesară, pentru dezlegarea litigiului, declararea neconstituționalității

textelor cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor.

Aceasta, întrucât prezentul

litigiu este unul de muncă, în cadrul căruia recurenta este chemată în judecată

în calitate de angajator, fiind obligată să se supună dispozițiilor care nu recunosc

calitate procesuală sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile

societății au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu

sindicatele.

S-a pretins de asemenea,

că prin neprimirea excepției de neconstituționalitate, recurentei îi este îngrădit

dreptul la un proces echitabil văzut prin exigențele art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Este în felul acesta,

afectat și principiul încrederii în statul de drept și cel al efectivității juridice.

Sub acest aspect, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legiuitorul are obligația de a asigura

adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității

acestora, în sensul că trebuie să fie coerente.

Or, textele de lege criticate

pentru neconstituționalitate impun la nivel infraconstituțional o diferențiere arbitrară

de regim juridic, între conflictele de interese și cele de drepturi.

De asemenea, recurenta

a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, nesistematizată și incompatibilă cu structura

recursului (chiar și pentru ipoteza în care acesta este fundamentat pe dispoz.

art. 304

1

C. proc. civ.), modalitatea în care îi este încălcat dreptul

de apărare prin aceea că nu îi este permisă posibilitatea de a utiliza toate mijloacele

prevăzute de lege pentru a invoca situații sau împrejurări ce probează apărarea.

S-a susținut că restrângerea

exercițiului unor drepturi trebuie să se facă în acord cu jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului, ceea ce în speță nu se realizează, câtă vreme se recunoaște

prin textele de lege incriminate că rolul sindicatelor se epuizează o dată cu negocierea

contractelor colective de muncă, deși ele rămân mai departe implicate în procesul

de asigurare a păcii sociale și în ipoteza conflictelor de drepturi, atunci când

se pune problema modului de executare a contractelor colective negociate.

Examinând criticile formulate,

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

Fiind învestită cu o cerere

de sesizare a Curții Constituționale, instanța a procedat în mod corect, din perspectiva

dispoz. art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea legăturii cu soluționarea

cauzei a textelor criticate pentru neconstituționalitate.

Sub acest aspect, s-a

constatat că invocarea neconstituționalității viza lipsa calității procesuale a

sindicatului în procesele referitoare la conflictele de drepturi, ceea ce în opinia

recurentei ar pune-o într-o situație dezavantajoasă, față de împrejurarea că negocierea

contractului colectiv de muncă s-a făcut cu sindicatul (căruia în conflictele de

interese i se recunoaște legitimarea) și, pe de altă parte, aceasta o expune pe

recurentă acțiunii procesuale a mii de angajați.

Or, raportându-se la cadrul

procesual al judecății – determinat de pretențiile concrete ale salariaților-reclamanți,

vizând plata unor prime de Crăciun și Paște, instanța a apreciat în mod corespunzător

că legătura cu soluționarea cauzei a excepției invocate este inexistentă.

În sensul art. 29

alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea unor dispoziții are legătură

cu judecata cauzei, în măsura în care efectele admiterii acesteia se repercutează,

influențează judecata (constituindu-se așadar, în fundament juridic al pretențiilor

deduse judecății).

În speță, nu există o

astfel de relație, în condițiile în care sindicatul nu este chemat în proces, iar

intenția afirmată a recurentei, de a-și îndrepta în viitor acțiunile împotriva sindicatului,

nu îi justifică acesteia un interes actual în invocarea neconstituționalității

art. 222, art. 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999, art. 28 alin. (2)

din Legea nr. 54/2003.

Absența oricărei consecințe

juridice asupra soluționării cauzei în cadrul procesual determinat prin cererea

reclamanților, a unei eventuale admiteri a excepției de neconstituționalitate, denotă

neîntrunirea cerinței art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții

Constituționale (respectiv, „legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului”).

Susținerea recurentei

conform căreia ar fi nesocotit principiul efectivității dreptului prin aceea că

nu-i este permis să-și valorifice excepția în cadrul procesual existent, contravenindu-se

astfel, dreptului la un proces echitabil, este neîntemeiată.

Astfel, fiind vorba de

efectivitatea dreptului, ca parte a preeminenței dreptului într-o societate democratică,

este necesar ca aceasta să se manifeste în cadrul legal recunoscut.

În exercitarea concretă

și efectivă a dreptului la un tribunal trebuie respectate însă limitările impuse

de legiuitor pentru că dreptul de acces la instanță în înțelesul art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu e absolut, ci suportă îngrădiri.

O asemenea limitare legală

este și cea instituită prin dispoz. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care

presupune cu necesitate ca neconstituționalitatea invocată să influențeze, în cazul

admiterii acesteia, judecata cauzei.

Cerința textului se înscrie

în limitările aduse exercițiului dreptului permise legiuitorului și este rațională,

având în vedere că se pretinde un control de constituționalitate pe cale de apărare

(de excepție), tinzându-se la înlăturarea efectelor juridice ale unor texte, care

altminteri, incidente fiind în cauză, ar fi determinat soluția.

Or, pentru înlăturarea

efectelor unor texte care ar veni în contradicție cu Constituția, fără legătură

cu valorificarea unui drept în instanță, procedura de urmat este nu aceea a excepției,

ci a obiecției de neconstituționalitate, conform art. 15 - 18 din Legea nr. 47/1992,

art. 146 alin. (1) lit. a) din Constituție, înainte ca legea să fie trimisă la Parlament.

Pentru toate aceste considerente,

se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 29 din Legea

nr. 47/1992, atunci când a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale.

Pe cale de consecință,

criticile deduse judecății prin intermediul recursului sunt nefondate și vor fi

respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii de ședință din 12

ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie

2010.