ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3414/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1315/CM din 21 noiembrie 2008 a Tribunalului Argeș a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții E.I.S., I.F.C., N.M., I.B., I.D., T.D., I.F., I.D.S., R.C., J.L., I.G., F.S., G.F.D., S.F., P.R., I.A., V.I., C.M., M.G., B.E., C.I., N.F., N.I., Z.F., Ș.I., B.V.I., I.F., S.N., M.I., P.D., V.L.M., S.M., P.L.N., P.F., P.A., P.Fl., P.I., B.A., V.I., T.P., S.T., O.M.C., I.C., I.D.C., C.A.P., S.S., N.V., I.D.D. și a fost obligată pârâta SC P. SA București să plătească acestora drepturile salariale suplimentare neacordate reprezentând primele pentru Paște și Crăciun pentru perioada 2004 - 2007, în cuantumul stabilit prin anexa 3 a completării raportului de expertiză ce face parte din această sentință, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective și la care se va adăuga dobânda legală.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din data de 29 septembrie 2009 recurenta-pârâtă SC P. SA București („O.P.” SA) a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 222 și art. 282 C. muncii, a art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor.

Recurenta a arătat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul că încalcă anumite dispoziții din Constituția României și anume, art. 1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5) și art. 53 alin. (1) și (2). Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată de recurenta-pârâtă s-a arătat, în susținerea acesteia, că în litigiul de față a fost chemată în judecată, în calitate de angajator, pentru a se supune dispozițiilor legale care nu recunosc calitatea procesuală a sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile sale au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele în considerarea calității lor de unici parteneri de dialog social pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate.

S-a susținut că dispozițiile legale menționate, indicate ca fiind neconstituționale, încalcă atât articolele din Constituția României, cât și prevederile principiilor și articolelor ce alcătuiesc blocul de constituționalitate român, respectiv dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Recurenta a mai arătat, de asemenea, că prevederile a căror constituționalitate o contestă încalcă egalitatea în fața legii a unității și salariaților, care presupune egalitatea de arme juridice ce se utilizează în conflictele de muncă, precum și dreptul la apărare al unității, rolul pe care trebuie să-l asigure sindicatele în sensul asigurării păcii sociale prin participarea obligatorie la rezolvarea tuturor conflictelor de muncă, indiferent că sunt conflicte de interese sau conflicte de drepturi și indiferent dacă inițiativa rezolvării acestora aparține salariaților sau unităților.

Se încalcă astfel, dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale prin faptul că se interzice unității să cheme în judecată sindicatele ca intervenienți forțați sau ca pârâți. A mai aratătat recurenta că există o diferență între regimul juridic al conflictelor de interese și al conflictelor de drepturi, în cazul primelor conflicte parteneri de dialog social fiind sindicatele, în timp ce în cazul conflictelor de drepturi acestea nu au aproape niciun rol, ceea ce atrage imposibilitatea unității de a le introduce în cadrul procesului demarat de salariați.

În ceea ce privește conflictul de interese, sindicatelor le este recunoscut dreptul exclusiv de a conduce negocierile colective din partea salariaților, iar în ceea ce privește conflictele de drepturi, în temeiul Legii nr. 54/2003, sindicatele au posibilitatea de a promova acțiuni pe cale principală și de a interveni în procesele începute de salariați, deși, în baza C. muncii, acestea pot doar să-i reprezinte la cerere pe salariați, iar în temeiul Legii nr. 168/1999, cererile pot fi formulate doar de cei ale căror drepturi au fost încălcate, sindicatele neputând participa într-un proces declarat de salariați și nici pe cale incidentală. S-a mai arătat că interesul invocării excepției este acela de a formula cereri în contradictoriu cu sindicatele în cadrul executării contractului colectiv de muncă pe care l-au negociat împreună prin formularea unei cereri de intervenție ori direct, pe cale principală.

S-a susținut astfel, că există o legătură de cauzalitate între normele atacate și situația unității care este lipsită de dreptul minimal la apărare și care trebuie să facă față unor dificultăți în cadrul celor peste 20.000 dosare ale societății P. situație în care se impune declararea ca neconstituționale a textelor sus arătate. Prin încheierea pronunțată la 12 ianuarie 2010 în Dosar nr. 2802/109/2007, Curtea de Apel Pitești a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Aceasta, în condițiile în care obiectul acțiunii l-a reprezentat pretenția de obligare a pârâtei-recurente O.P. SA la plata unor drepturi salariale către reclamanți, iar sindicatul nu este parte în dosar. Intenția declarată a recurentei de a formula cerere împotriva sindicatului la un moment viitor nu justifică o pretinsă legătură în soluționarea cauzei a textelor de lege menționate. Prin chiar susținerea recurentei-pârâte se admite că interesul său este viitor, urmărindu-se ca prin declararea ca neconstituționale a celor 4 dispoziții legale să poată fi atras în proces sindicatul. Față de această situație, instanța a constatat că o eventuală declarare a neconstituționalității invocate nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării unei cauze în care sindicatul nu are calitatea de parte.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC O.P. SA, care în susținerea nelegalității soluției a arătat că drepturile fundamentale ale acestei societăți sunt obstrucționate din punct de vedere juridic prin menținerea în activul legislativ a unor dispoziții care îngrădesc lărgirea cadrului procesual prin includerea obligatorie a sindicatelor în proces și recunoașterea calității procesuale de sine - stătătoare. S-a pretins că sunt întrunite în speță condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 vizând sesizarea Curții Constituționale, fiind imperios necesară, pentru dezlegarea litigiului, declararea neconstituționalității textelor cu privire la calitatea procesuală a sindicatelor.

Aceasta, întrucât prezentul litigiu este unul de muncă, în cadrul căruia recurenta este chemată în judecată în calitate de angajator, fiind obligată să se supună dispozițiilor care nu recunosc calitate procesuală sindicatelor în rezolvarea conflictelor de drepturi, deși obligațiile societății au fost negociate și asumate în urma negocierilor colective purtate cu sindicatele. S-a pretins de asemenea, că prin neprimirea excepției de neconstituționalitate, recurentei îi este îngrădit dreptul la un proces echitabil văzut prin exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Este în felul acesta, afectat și principiul încrederii în statul de drept și cel al efectivității juridice. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că legiuitorul are obligația de a asigura adoptarea unor dispoziții legale eficiente din punctul de vedere al aplicabilității acestora, în sensul că trebuie să fie coerente.

Or, textele de lege criticate pentru neconstituționalitate impun la nivel infraconstituțional o diferențiere arbitrară de regim juridic, între conflictele de interese și cele de drepturi. De asemenea, recurenta a invocat, într-o dezvoltare exhaustivă, nesistematizată și incompatibilă cu structura recursului (chiar și pentru ipoteza în care acesta este fundamentat pe dispoz. art. 304 1 C. proc. civ.), modalitatea în care îi este încălcat dreptul de apărare prin aceea că nu îi este permisă posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca situații sau împrejurări ce probează apărarea.

S-a susținut că restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să se facă în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ceea ce în speță nu se realizează, câtă vreme se recunoaște prin textele de lege incriminate că rolul sindicatelor se epuizează o dată cu negocierea contractelor colective de muncă, deși ele rămân mai departe implicate în procesul de asigurare a păcii sociale și în ipoteza conflictelor de drepturi, atunci când se pune problema modului de executare a contractelor colective negociate. Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente: Fiind învestită cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, instanța a procedat în mod corect, din perspectiva dispoz.

art. 29 din Legea nr. 47/1992, la verificarea legăturii cu soluționarea cauzei a textelor criticate pentru neconstituționalitate. Sub acest aspect, s-a constatat că invocarea neconstituționalității viza lipsa calității procesuale a sindicatului în procesele referitoare la conflictele de drepturi, ceea ce în opinia recurentei ar pune-o într-o situație dezavantajoasă, față de împrejurarea că negocierea contractului colectiv de muncă s-a făcut cu sindicatul (căruia în conflictele de interese i se recunoaște legitimarea) și, pe de altă parte, aceasta o expune pe recurentă acțiunii procesuale a mii de angajați. Or, raportându-se la cadrul procesual al judecății – determinat de pretențiile concrete ale salariaților-reclamanți, vizând plata unor prime de Crăciun și Paște, instanța a apreciat în mod corespunzător că legătura cu soluționarea cauzei a excepției invocate este inexistentă.

În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, neconstituționalitatea unor dispoziții are legătură cu judecata cauzei, în măsura în care efectele admiterii acesteia se repercutează, influențează judecata (constituindu-se așadar, în fundament juridic al pretențiilor deduse judecății). În speță, nu există o astfel de relație, în condițiile în care sindicatul nu este chemat în proces, iar intenția afirmată a recurentei, de a-și îndrepta în viitor acțiunile împotriva sindicatului, nu îi justifică acesteia un interes actual în invocarea neconstituționalității art. 222, art. 282 C. muncii, art. 73 din Legea nr. 168/1999, art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

Absența oricărei consecințe juridice asupra soluționării cauzei în cadrul procesual determinat prin cererea reclamanților, a unei eventuale admiteri a excepției de neconstituționalitate, denotă neîntrunirea cerinței art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale (respectiv, „legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului”). Susținerea recurentei conform căreia ar fi nesocotit principiul efectivității dreptului prin aceea că nu-i este permis să-și valorifice excepția în cadrul procesual existent, contravenindu-se astfel, dreptului la un proces echitabil, este neîntemeiată. Astfel, fiind vorba de efectivitatea dreptului, ca parte a preeminenței dreptului într-o societate democratică, este necesar ca aceasta să se manifeste în cadrul legal recunoscut.

În exercitarea concretă și efectivă a dreptului la un tribunal trebuie respectate însă limitările impuse de legiuitor pentru că dreptul de acces la instanță în înțelesul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu e absolut, ci suportă îngrădiri. O asemenea limitare legală este și cea instituită prin dispoz. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care presupune cu necesitate ca neconstituționalitatea invocată să influențeze, în cazul admiterii acesteia, judecata cauzei. Cerința textului se înscrie în limitările aduse exercițiului dreptului permise legiuitorului și este rațională, având în vedere că se pretinde un control de constituționalitate pe cale de apărare (de excepție), tinzându-se la înlăturarea efectelor juridice ale unor texte, care altminteri, incidente fiind în cauză, ar fi determinat soluția.

Or, pentru înlăturarea efectelor unor texte care ar veni în contradicție cu Constituția, fără legătură cu valorificarea unui drept în instanță, procedura de urmat este nu aceea a excepției, ci a obiecției de neconstituționalitate, conform art. 15 - 18 din Legea nr. 47/1992, art. 146 alin. (1) lit. a) din Constituție, înainte ca legea să fie trimisă la Parlament. Pentru toate aceste considerente, se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, atunci când a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale. Pe cale de consecință, criticile deduse judecății prin intermediul recursului sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC O.P. SA împotriva încheierii de ședință din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.