Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2010

HOTĂRÂRE
10.06.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții SC C.L. SRL și P.D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C.N.A.D.N. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, anularea proiectului tehnic fluidizarea trafic pe DN1 și centura rutiera în zona de Nord a Municipiului București, ca fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale și obligarea pârâților la plata sumei de 1.000.000 Euro cu titlu de daune morale. Prin sentința civilă nr. 2759 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Transporturilor, Turismului și Construcțiilor, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții de SC C.L.R.E.

SRL și P.D. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin C.N.A.D.N. România SA și a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta SC C.L.R.E. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că exproprierea terenului aparținând reclamanților s-a efectuat în temeiul Legii nr. 198/2004 și nu în temeiul Legii nr. 33/1994 și că nu se pot reține concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză în sensul că anterior exproprierii nu a fost efectuată o cercetare prealabilă prin care să se analizeze posibilitatea realizării unei lucrări de interes public prin alte mijloace decât prin expropriere. In ceea ce privește propunerea înaintată de reclamanți, respectiv exproprierea terenurilor aflate pe partea opusă și aparținând C.F.R.

SA și M.Ap.N., instanța de fond a apreciat că nu este posibilă, având în vedere că în scopul fluidizării traficului din zonă s-a considerat oportun execuția a două benzi de circulație pe sens, suplimentare. Astfel, instanța de fond a apreciat că interesul public primează în fața interesului privat al unei persoane supuse exproprierii, iar obligația proiectantului este aceea de a găsi o soluție tehnică optimă care să răspundă exigențelor impuse pentru un traseu de drum național. Împotriva acestei hotărâri, SC C.L. SRL București, P.D., SC C.L.R.E. SRL București și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au declarat recurs. In motivarea cererii de recurs, C.L. SRL București, P.D., SC C.L.R.E.

SRL București au invocat motivele de recurs prevăzute de pct. 7, 8 și pct. 9 art. 304 C. proc. civ., arătând în esență că: - Nu s-a analizat legalitatea, temeinicia și oportunitatea actului administrativ atacat și au fost înlăturate fără nici o motivație probele administrate în cauză. - In cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 198/2004, ci ale Legii nr. 33/1994, întrucât proiectul în cauză are ca obiect lărgirea șoselei de centură, care nu este drum național. - Proiectul încalcă interesul public, bugetul statului fiind obligat, în opinia recurenților să plătească câteva milioane de euro în plus cu titlu de despăgubiri, fără să existe nici o justificare pentru care proiectantul a adoptat această măsură.

Recurentul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2759 din 24 iunie, susținând în esență că nu are calitate procesual pasivă în cauză, întrucât nu are atribuții în ceea ce privește elaborarea documentațiilor tehnice. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de SC C.L. SRL București, P.D., SC C.L.R.E. SRL București este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. In speță, declararea utilității publice a planului de amplasament pentru proiectul de drum s-a produs în urma. publicării în M.Of. nr. 491 din 23 iulie 2007 și a H.G.

nr. 681/2007, iar procedura de expropriere s-a declanșat în urma promovării H.G. nr. 428/2008. Nu se pot reține susținerile recurenților privitoare la îndepărtarea probelor din cauză fără nici o motivație/atâta vreme cât instanța de fond a considerat ca neîntemeiate concluziile expertului tehnic în specialitatea Căi Ferate, Drumuri și Poduri, având în vedere că în cauză a fost efectuată o cercetare prealabilă prin care s-a analizat dacă lucrarea de interes public se poate efectua și prin alte mijloace, fiind relevant în acest sens răspunsul proiectantului SC S.C. în sensul că o eventuală schimbarea a soluției inițiale ar produce întârzieri în realizarea proiectului precum și costuri suplimentare.

In mod corect s-a reținut de către instanța de fond că transferul dreptului de proprietate s-a realizat în temeiul prevederilor Legii nr. 198/2004 care este o lege cu caracter special și care prevede procedura ce trebuie îndeplinită pentru exproprierea suprafețelor de teren necesare realizării autostrăzilor și drumurilor naționale, având în vedere faptul că proiectul privește construirea sectorului cuprins între DN 7 și DN 1A și fluidizarea traficului pe DN 1 între km. 8+ 100 și km 17+100 și centura rutieră în zona de nord a Municipiului București, iar în urma protocolului încheiat în baza Hotărârii nr. 660 din 05 iunie 2003 au fost încadrate în categoria drumuri naționale toate transoanele de drum de pe Centura București.

De asemenea, avizul C.N.A.D.N.R. nr. 3227 din 18 decembrie 2008 (fila 261 dosarul de fond) prin care s-a avizat favorabil documentația în faza modificatoare, este dovada modificării soluției inițiale de la 2 la 4 benzi pentru obiectivul Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 - km 17+100 și centura rutieră în zona de nord a Bucureștiului Obiect 7- Completarea centurii rutiere a Municipiului București prin construcția sectorului cuprins între DN 7 și DN 1. Așa cum a reținut și instanța de fond, interesul public primează în fața interesului privat al unei persoane expuse exproprierii, în condițiile în care proiectul în cauză răspunde exigențelor impuse pentru un traseu de drum național iar soluția propusă a avut în vedere toate considerentele de ordin tehnic și socio-economic.

Față de cele reținute, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Înalta Curte apreciază că acesta este întemeiat și urmează a-1 admite pentru următoarele considerente. Obiectul cererii de chemare în judecată privește anularea proiectului tehnic privind Fluidizarea trafic pe DN 1 și centura rutiera în zona de Nord a Municipiului București, iar întocmirea documentației tehnico-economice intră în atribuțiile C.N.A.D.N.R. SA, în exclusivitate Conform H.G. nr. 76/2009, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are atribuții specifice care îi revin în calitate de autoritate de stat în domeniul transporturilor, printre acestea neregăsindu-se atribuții privind elaborarea documentațiilor tehnice.

Concluzionând, se constată că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu are calitate procesul pasivă în cauză. În consecință, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, modifică sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și respinge acțiunea reclamanților formulată împotriva acestui pârât.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.L. SRL București, P.D., SC C.L.R.E. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2759 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței civile nr. 2759 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și respinge acțiunea reclamanților formulată împotriva acestui pârât. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2875/2011
respectiv aprilie 2010. Or, conchide recurenta, experții au făcut evaluarea raportându-se la „un moment” ales aleatoriu respectiv septembrie 2008, care nu are nicio legătură cu datele cauzei, consecința fiind omologarea unui raport de exper
ÎCCJ 2014-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 428/2014
prin C.N.A.D.N.R. SA la plata sumei de 193.110 euro (echivalent în RON la data plății) reprezentând despăgubire, ca urmare a exproprierii suprafeței de 471 m.p. teren, situat în București, str. O. sector 1 și la 12.000 RON cheltuieli de jud
ÎCCJ 2010-11-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5831/2010
ția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. C.N.A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. La termenul din 21 mai 2008, reclamanta a precizat
ÎCCJ 2014-05-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2014
Pârâta C.N.A.D.N.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, întrucât experții evaluatori au stabilit că despăgubirea aferentă suprafeței de teren și a investițiilor afectate de expropriere pentru r
ÎCCJ 2011-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1333/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 352 din 13 martie 2009 și încheierea din 7 iulie 2009 pronunțată în dosar nr. 2610/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a admis în parte acțiunea form
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă